LUCRU INDIVIDUAL

Recalificare, Pedagogia preșcolară

Student: Spetețchi Eugenia

Diversitatea jocurilor transdisciplinare.

Termenul de transdisciplinaritate este unul relativ recent, dar cu o evoluţie

semantică vertiginoasă de la concept la metodologie şi la viziune asupra lumii.
Conceptul de transdisciplinaritate a fost introdus de Jean Piaget la începutul anilor
’70 ai sec. XX. În 1985, Basarab Nicolescu a formulat definiţia:
„Transdisciplinaritatea priveşte – aşa cum indică prefixul „trans” – ceea ce se află
în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de
orice disciplină. Finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente, unul dintre
imperativele ei fiind unitatea cunoaşterii”.
Metodologia transdisciplinară „se bazează pe dialogul dintre discipline şi pe
punţile care se pot crea între acestea pentru a atinge unitatea cunoaşterii”.
Viziunea transdisciplinară asupra lumii este fundamentată de ideea că „omul se
află în centrul oricărei civilizaţii, iar conştientizarea acestui lucru poate fi o soluţie
la decalajul care precedă declinul oricărei civilizaţii”.
Transdisciplinaritatea devine în mod necesar o modalitate de gândire și de acțiune.
Activitățile transdisciplinare sunt activități care abordează o temă generală din perspectiva
mai multor arii curriculare constituind o imagine cât mai complexă a temei respective.
Corelarea dintre discipline stimulează interesul copiilor pentru cunoaștere, familiarizează
copilul cu arsenalul tehnicilor de cercetare știintifică ce reprezintă garanția integrării unui
principiu al educației permanente și al autoeducației. Așadar transdisciplinaritatea va deveni din
ce în ce mai mult, nu doar un nou mod de restructurare a conținuturilor ci un mod de organizare
a invățării, ea se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul educației permanente, al
pregătirii copiilor pentru învățarea continuă și pentru autoevaluarea realistă. Astfel ca,
transdisciplinaritatea se impune ca o necesitate și în invățământul preșcolar pentru realizarea
sarcinilor majore ce-i stau în fată și anume în pregatirea copilului pentru integrarea cu succes în
activitatea școlară . Conținutul programei instructiv-educative din invățământul preșcolar
este prezentat într-o concepție unitară cuprinzând obiective, conținuturi și mijloace de realizare
pentru toate domeniile de activitate. Corelarea dintre activități este posibilă deoarece
obiectivele stabilite pentru fiecare tip de activitate în parte, nu constituie un impediment
întrucât există obiective comune mai multor categorii de activități.
Jocul este un mijloc de însuşire activă a cunoştinţele devenind activitatea
principală ce stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului
în cadrul căruia se dezvoltă procesele psihice şi pregătesc trecerea copilului pe o
treaptă superioară de dezvoltare.

Vârsta preşcolară reprezintă un moment important de evoluţie psihică în care

jocul capătă caracteristici noi ce-i apropie de alte feluri de activitate.

Trece de la jocul individual, de la ponderea aspectelor izolate de viaţă cu

jocul cu subiecte ce implică relaţii complexe între copii dovedind că au ajuns la un
stadiu mai dezvoltat al imaginaţiei. Apare imaginaţia creatoare. Pe măsură ce
dobândeşte cunoştinţe variate poate face diferenţierea între imaginar şi real, creşte
mai profund imaginarul. Faptul că jocul are scop, subiect, roluri, reguli, copilul
înainte de a începe jocul le fixează şi acestea influenţează creaţia mintală a
copilului.

Scopul – determină înţelegerea între copii a elaborării şi respectării unui

plan al jocului.

Subiectul – reflectă aspecte diverse şi variate ale realităţii înconjurătoare.

Copilul introduce în joc momente din viaţa le-a trăit. Imaginile lui creatoare se
dezvoltă în raport cu vârsta şi contactul cu mediul înconjurător.

Rolul – oglindeşte în joc o conduită umană pentru copil. Împărţirea rolurilor

pentru ei constituie o mare importanţă, pentru că este un model pe care copilul în
reproduce în joc.

Regulile jocului – reglementează conduita copilului, relaţiile dintre ei şi

scopul propus. Cel ce nu respectă regulile jocului, poate fi scos din joc. Copiii
trebuie să se supună în mod conştient. Se întâlnesc atitudini de protest faţă de orice
abatere de la regulile de comportare civilizată în joc. Încep să se înfiripe în joc
elemente ale conştiinţei de sine. Astfel, stadiul de dezvoltare creşte şi copilul
începe să facă distincţie între joc şi celelalte forme de activitate. Saltul calitativ se
produce în evoluţia proceselor cognitive când este capabil să efectueze operaţii în
plan mintal. Se pregăteşte motivaţia acţiunilor următoare.

În grădiniță învățarea prin joc se bazează pe:

 experiența personală a copilului datorită faptului că acțiunile

copilului sânt îndreptate spre a descoperi și transforma elemente din
realitate;
 situațiile naturale din realitatea înconjurătoare, aceasta presupune
că trebuie să existe o concordanță între nevoile de acțiune și de joc ale
copilului și condițiile oferite de realitate;
 materiale variate și flexibile de antrenare; pentru că jocul să asigure
dezvoltarea necesar să existe materiale diverse, caracterizate prin
schimbarea caracteristicilor tocmai pentru a oferi ocaziile de a forma
structuri de cunoaștere și răspunsuri la problemele ivite;
 relațiile sociale din grupul de copii; dezvoltarea are nevoie și de
suportul social, deci copilul își întărește comportamentele în funcție
de răspunsurile celorlalți la acțiunile lui;
 relația cu educatoarea poate contribui la dezvoltarea copilului dacă
se construiește ca o relație între parteneri, cu respectul identității și
unicității fiecărui copil; în joc acesta presupune de multe ori
intervenție indirectă prin crearea condițiilor, stimularea acțiunii și
întărire pozitivă;
 valorizarea procesului se referă la importanța pe care o are pentru:
dezvoltarea copilului faptul că acționează în stilul său și în ritmul său;
la nivelul evaluării aceasta înseamnă că produsul jocului este mai
 puțin important, existând foarte mari diferențe între copii la același
grad de efort și implicare;
 mediul trebuie pregătit și amenajat stimulativ după ce se cunosc
particularitățile copiilor și deci nevoile lor de dezvoltare.
După conţinutul şi obiectivele urmărite jocurile pot fi clasificate în:

 jocuri senzoriale – vizual motorii, tactile, auditive;

 jocuri de observare a naturii;
 jocuri de dezvoltare a vorbirii;
 jocuri de asociere de idei şi de raţionament;
 jocuri matematice;
 jocuri de construcţii tehnice;
 jocuri muzicale;
 jocuri de orientare;
 jocuri de sensibilizare (de deschidere, pregătirea preşcolarilor pentru
înţelegerea unor noţiuni);
 jocuri aplicative;
 jocuri de creaţie;
 jocuri de fantezie;
 jocuri de memorie;
 jocuri simbolice;
 jocuri de îndemânare (de exerciţii simple, de mişcare etc.).
După materialul folosit în:

 jocuri cu materiale;
 jocuri fără materiale;
 jocuri orale;
 jocuri cu întrebări („Cine ştie câştigă”);
 jocuri ghicitori;
 jocuri de cuvinte încrucişate etc.
Desfăşurarea jocului cuprinde mai multe momente:

- Introducerea în joc – Se poate realiza de obicei printr-un scurt dialog între

educatoare şi copii pentru familiarizarea copiilor cu regulile care se impun şi care
trebuie respectate, obişnuirea cu unele aspect ale jocului, intuirea materialului şi o
expunere care să –I facă pe copii curioşi şi să le stârnească interesul pentru joc. La
introducerea în joc educatoarea poate folosii şi o ghicitoare pentru a face
cunoştinţă cu conţinutul jocului şi cu cele ce urmează să se desfăşoare . Acest
moment nu este obligatoriu, deoarece se poate începe şi cu anunţarea titlului
jocului, fără să se mai facă o introducere anume.

- Anunţarea jocului – urmăreşte cunoaşterea de către copii a categoriei activităţii

desfăşurate şi cunoaşterea titlului jocului anunţat de către educatoare şi explicaţia
lui, de multe ori anunţarea titlului se poate face printr-o formă interogativă.

-Explicarea jocului – se realizează prin prezentarea etapelor jocului de către

educatoare, precizarea regulilor jocului, explicatii în legătură cu mânuirea
materialului didactic pregătit pentru joc ,comunicarea sarcinilor conducătorului
jocului şi cerinţele pentru echipa câştigătoare eventual câştigătorul individual.În
timp ce explică educatoarea trebuie să şi demonstreze ajutând copiii să înţeleagă
mai bine ceea ce au de făcut.

-Fixarea regulilor – poate cuprinde o scurtă convorbire prin care li se precizează

copiilor ce au de făcut în momentele importante ale acţiunii, efectuându-se cu acest
prilej şi jocul de probă sub îndrumarea educatoarei. Când se desfăşoară un joc mai
complex atunci se vor atenţiona regulule imediat după explicaţie sau după
semnalul începerii jocului.

-Executarea jocului – Începerea jocului se face de către semnalul educatoarei

care le aminteşte în prealabil regulile jocului, le mai aminteşte şi cum se foloseşte
materialul didactic dacă consideră că este nevoie. După ce le face introducerea în
joc ea le acordă copiilor independent lăsându-I să acţioneze şi singuri pe măsură ce
au înţeles despre ce este vorba .
 -Încheierea jocului – La sfârşitul jocului se anunţă câştigătorul sau
câştigătorii,făcându-se aprecieri in funcţie de modul cum s-a desfăşurat jocul.În
îngheiere se mai tine cont şi de lauda copiilor care s-au descurcat bine şi nu au
încălcat regulile obţinând rezultatele aşteptate .pe lângă aceste laude se mai facşi
mici critici,atenţionări vizându-I pe cei care au făcut greşeli şi s-au descurcat mai
greu. Dacă încheierea este plăcută şi scoate în evidenţă bucuria succesului sporeşte
interesul copiilor pentru jocurile didactice şi le adduce o satisfacţie
deplină ,aşteptând cu nerăbdare jocurile următoare.

Joc transdisciplinar (exemplu)

Joc matematic „În poiana din pădure”

Obiective operaţionale:

Cognitive:
- Să efectueze operaţii simple de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi:
- Să rezolve probleme matematice;
Psihomotorii:
- Să dramatizeze un cântec, utilizând mişcarea, intonaţia, mimica;
- Să folosească intonaţia adecvată rolurilor personajelor;
- Să improvizeze mişcări de dans după muzică;
Socio-afective:
- Să se implice cu uşurinţă în activităţi noi;
- Să participe cu plăcere la activităţi.
Conţinutul jocului
Copii se prind de mâini, se mişcă pe cerc sau cântă. În cerc sunt doi copii-pitici.
În poiana din pădure,
Aveau casă doi pitici.
Vine-o pupăză şi spune:
- Vreau să stau şi eu aici.
Educatorul: - În poiană a mai venit un personaj-al treilea.
Pupăza: - Pu-pu-pu! Vreau să fiu şi eu aici.
Pupăza se prinde de mâini cu cei 2 pitici şi se mişcă, ţinându-se de mâini, în partea
opusă.
 Copii cântă:
A venit şi o broscuţă,
- Oac-oac! Sărind mereu.
Broscuţa: - Dacă aveţi loc în căsuţă,
Mă primiţi să stau şi eu?
Educatorul: - Al câtelea personaj a intrat în joc? (al patrulea)
Copiii cântă: - Şoricelul strigă tare:
Şoricelul: - Iată şi eu am sosit!
Casa voastră e curate.
Noroc! Bine v-am găsit!
Chiţ-chiţ!
Noroc! Bine v-am găsit!
Educatorul: - Al câtelea la număr este şoricelul? (al cincilea).
Copiii se deplasează pe cerc, iar cei 5 prieteni formează un cerc mic, ce se mişcă în
direcţia opusă sau cântă cu toţii:
Şi-n căsuţa cea drăguţă
Stau vreo cinci prieteni mici:
Şoricelul şi-o broscuţă,
Pupăza şi doi pitici.

Jocul are scopul de a exersa dramatizarea pe roluri; rostirea numeralelor

ordinale; alcătuirea şi rezolvarea unei problem pe baza operei date.

Jocul „În poiana din pădure”

(joc transdisciplinar)
Curriculum Educaţie Timpurie
1. Formarea reprezentărilor elementare matematice (ştiinţe şi tehnologii);
2. Educaţia pentru limbaj şi comunicare (limbaj şi comunicare);
3. Educaţia muzicală (arte).

Vârsta (5-7 ani) Unităţi de competinţe:

Formarea 2.1. Distingerea aspectului cardinal şi ordinal al numerelor

reprezentărilo naturale 0-10;
r elementare 2.7. Efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi;
matematice 6.2. Compunerea şi rezolvarea în formă intuitivă.

Educaţia 2.3. Producerea de mesaje clare, logice folosind expresivitatea

pentru limbaj verbală, non-verbală, paraverbală (intensitate, ritm, intonaţie,
şi comunicare accent, gesturi, mimică etc.
3.5. Manifestarea dorinţei de a reda conţinutul textului prin
 diferite forme;
Educaţia 2.5. Improvizarea mişcărilor în diferite combinaţii de dans şi
muzicală jocuri muzicale;
2.6. Respectarea mişcării variate, a tempoului caracteristic
anumitor cântece sau jocuri, trecând de la tempoul lent la cel vioi,
de la o mişcare energică la mişcare lentă;

Domeniile de dezvoltare (SÎDC)

Domeniul Limbaj şi Comunicare

Standard 5. Copilul va fi capabil să utilizeze diferite modalităţi de comunicare
verbală, non verbală şi paraverbală.
Indicatori: 475, 477

Domeniul Dezvoltarea fizică şi fortificarea sănătăţii

Standard 1. Copilul va fi capabil să efectueze diverse mişcări şi activităţi
fizice.
Indicatori: 41

Domeniul Dezvoltarea cognizivă

Standard 5. Copilul va fi capabil să realizeze operaţii cu mulţimi de obiecte
(grupare, clasificare, sortare, triere, comparare, ordonare, seriere).
Indicatori: 596,597

Standard 6. Copilul va fi capabil să opereze cu numere şi şiruri numerice.

Indicatori: 609, 610, 611, 612, 613, 614

Domeniul Dezvoltarea personală, emoţională şi socială

Standard 9. Copilul va fi capabil să – şi asume responsabilităţi, să negocieze şi
să participe la luarea deciziilor.
Indicatori: 330, 331, 335

Scopul jocului: Exersarea dramatizării pe roluri, rostirea numerelor ordinare,

alcătuirea şi rezolvarea de probleme.

II. Funcţiile jocurilor TRANSCISCIPLINARE

Diversele studii și observații asupra jocului au pus în evidență multiple funcții

ale acestuia.
 Principalele repere la care se va face referire în continuare sunt concepțiile lui
Claparede, Jean Piaget și Ursula Șchiopu.
Edouard Claparede clasifică funcțiile jocului în două categorii:
- O funcție cardinală sau principală
- Funcții secundare,
Referitor la funcția principală a jocului , acesta spunea:”Funcția jocului
este de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să
urmeze, pentru un moment linia interesului său major , atunci când n-o poate face
prin activități serioase.”

Funcțiile secundare propuse de Claparede, după ideile lui Carr sunt:

 Funcția de divertisment a jocului
Jocul înlătură rutina și plictiseala pricinuită de lipsa de acțiune. În joc apar
elemente pe care copilul nu le găsește în mediu.
 Funcția de recreere, de relaxare
Așadar, Claparede prezintă “jocul ca element odihnitor”
Jocul obosește mai puțin decât învățarea, munca sau creația.
 Funcția de agent de manifestare socială
Copilul își manifestă dorința de a fi împreună cu ceilalți. Această funcție” nu
numai că exercită mai dinainte la copil tendințele sociale, ci și pentru că le
menține (serbări populare, reuniuni, baluri)”
 Funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței
Jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credințelor, tradițiilor,
ritualurilor, un instrument de educație populară.
Funcția principală a jocului o reprezintă, din perspectiva lui Edouard
Claparede, manifestarea personalității prin unica activitate posibilă, deoarece
copilul nu este dezvoltat suficient pentru a se putea exprima prin celelalte tipuri de
activități psihice.
 Autorul afirmă că jocul devine astfel un fenomen de derivare, “ curentul
dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru și caută o ieșire în
ficțiune, prin joc, atunci când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare.”

Jean Piaget stabilește următoarele funcții ale jocului:

 Funcția de adaptare- cea mai importantă- se realizează prin asimilarea
realului la eu și prin acomodarea, prin imitație, a eului la real;
 Funcția formativă și informativă;
 Funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective,
adică funcția cathartică a jocului;
 Funcția de socializare a copilului;
Așadar, în concepția lui Piaget expusă în lucrarea Psihologie și pedagogie, jocul
are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și
informativ și îndeplinește o importantă funcție de socializare.
Piaget mai remarcă faptul că jocul se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin
dorința de manifestare activă și de stăpanire a activității.

Ursula Șchiopu , în lucrarea” Probleme psihologice ale jocurilor și

distracțiilor”,nominalizează trei categorii de funcții:
 Funcții esențiale
 Funcții secundare
 Funcții marginale

Din prima categorie fac parte :

a)Funcția de cunoaștere, susținută de curiozitate și atenție
b)Funcția de exercitare complexă stimulativă a mișcărilor .
Această funcție a fost pusă în evidență de Carr și Gross. Se manifestă ca
funcție principală în copilărie, devenind , treptat, funcție marginală în perioada
adolescenței.Această funcție apare ca principală în jocurile de mișcare sau în
jocurile sportive de competiție și secundară în jocurile simple de mânuire de
obiecte proprii copiilor mici sau în jocurile didactice de tipul loto-urilor, șah-ului
etc.
c)Funcția formativ –educativă
A fost pusă în evidență de timpuriu de pedagogul Frobel și dezvoltată de
pedagogia modernă.
Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arată
Ursula Șchiopu,” că jocurile constituie o școală a energiei, a educației, a
conduitei, a gesturilor, a imaginației.(...).În același sens, jocul educă atenția,
abilități și capacități fizice și intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului
(perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc), trăsături legate
de atitudinea față de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de
competiție, sociabilitatea în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile
etice ale conduitei.”
Așa cum arată Ursula Șchiopu există etape ontogenetice în care copiii trebuie
învățați să se joace.Copiii mici de sub și peste un an privați de joc au o dezvoltare
lentă și sinuoasă.
Experimentul realizat de Rene Spitz, care a studiat dezvoltarea psihomotorie a
unor copii aflați în condiții de îngrijire optimă în orașe ultramoderne, fără mamele
lor și, în paralel, dezvoltarea unor copii născuți și crescuți în penitenciare împreună
cu mamele lor, a scos în evidență faptul că cei din urmă au o dezvoltare mult mai
favorabilă, psihică, intelectuală, în primii ani de viață, datorită prezenței mamei
care facilitează învățarea de contact social și de joc a copilului.”

Dintre funcțiile secundare , Ursula Șchiopu enumeră:

 Funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe
care-l întreține complementar jocul față de activitățile cu caracter
tensional( jocul ca activitate de tip loisir)
 Funcția de compensare este strans legată de funcțiile cathartice și proiective
ale jocului. Cu cat viața socială este mai tensionată, cu atat loisirul capătă un
rol mai important compensator și complementar în viața individului.
 În ceea ce privește funcțiile marginale , autoarea menționează funcția
terapeutică, ce intervine în cazul unor situații problematice atât la copil, cât și la
adult.
Jean Chateau considera că cea mai importantă funcție a jocului este aceea de
a-l ajuta pe copil să deprindă regula.”În joc scăpăm de forța constrângerii
exterioare, de povara trupului și punem în joc funcții pe care acțiunea practică le-
ar fi lăsat nefolosite și intrând în joc cu trup și suflet ne realizăm pe deplin.”
În concluzie, referitor la conceptul de joc, este important să subliniem faptul că
prin activitatea de joc copiii:
 Își formează identitatea personală(se joacă la început cu propriul corp,
înțeleg că nu sunt una și aceeași cu mediul, ci sunt separați),
 Învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din
mediul său,
 Învață să fie mai flexibili în gândire, să creeze soluții diferite,
 Își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale,
 Învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere).

Copilul schimbă prin joc realitatea lui imediată, învață să “fie cu ceilalti”, învață
lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăcere; totodată , prin joc se
dezvoltă întreaga lui ființă, i se conturează personalitatea.