Valențele formative ale activităților din grădiniță

Activitatea copilului preșcolar este foarte bogată și greu de descris și surprins în

resorturile ei intime. Mulți psihologi și pedagogi au purtat intense discuții pe această
temă, încercând să găsească explicații și dând recomandări celor care se ocupă cu
practicarea instruirii preșcolarilor, respectiv educatoarelor.
Principalele condiții care trebuie respectate în alegerea formelor de organizare a
procesului instructiv-educativ din grădiniță sunt: coordonatele generale ale activității
copilului de vârstă mică și specificul formal al muncii din grădiniță. Activitatea de
ansamblu a copilului  trebuie să îl ajute să se dezvolte armonios. Pentru aceasta, ea
trebuie să-i asigure deschiderea către toate activitățile pozitive de care este capabil un
copil și să-l stimuleze optim. Pentru circumscrierea activității copilului preșcolar, se pot
lua drept coordonate: gradul de manifestare al autonomiei, nivelul atins de socializarea
sa și de varietatea activităților desfășurate în mod obișnuit.

Autonomia copilului preșcolar

Deși posibilitățile preșcolarului de orientare în spațiul larg sunt reduse, el are autonomie
și siguranță în deplasarea în spații închise sau prin locurile pe unde trece des-drumul
spre grădiniță. Vorbește suficient de bine pentru a se putea înțelege cu ceilalți copii, dar
și cu adulții cu care interacționează. În general, este capabil de autoservire, are
deprinderi de a se îmbrăca singur, conștientizează și își poate exprima trebuințele este
interesat de un număr foarte mare de activități, își exprimă trebuințe, are preferințe și
chiar criterii de apreciere, este cooperant cu adulții cunoscuți și începe să ceară în mod
obișnuit să se joace cu alți copii.

Condițiile principale ale creșterii independenței în activitate sunt: stabilirea unui raport
just între activitatea frontală dirijată de educatoare și cea independentă, varietatea și
accesibilitatea activităților desfășurate. Apropierea, disponibilitatea și intervenția
educatoarei sunt indispensabile în activitatea copilului.  Receptarea mesajului adultului,
cu rol de stimulare, de apreciere sau de întreținere a activității se realizează la 3-4 ani
într-un schimb bilateral personalizat, adaptat la situația  concretă din acel moment, iar
mai târziu sub forma unor norme general valabile și a unor indicații pentru perioade mai
lungi.
 Socializarea preșcolarului

Odată cu vârsta, și posibilitățile de cooperare a copilului preșcolar cresc. La 3 ani, copiii

se joacă de obicei unul lângă altul fără să colaboreze. Interesul pentru persoane,
trebuințele în context social , de afiliere la un grup de copii mai mari, încep să se
manifeste. Îmbogățirea cunoașterii și activității lor are mult de profitat din schimbul de
informații perceptive și verbale. Se știe foarte bine că în materie de deprinderi, copiii
învață foarte ușor unii de la alții, prin imitație. Nivelul de dezvoltare al copilului de 4-5
ani îi permite acestuia realizarea unor activități care colaborează cu unul sau doi
parteneri. În momentele de incertitudine, el recurge la ajutorul educatoarei.

Posibilitățile de socializare ale copilului între egalii săi, pe care le oferă grădinița,
constituie un atu pentru această instituție.
Cooperarea prin schimb de idei și activitatea cu contribuție alternativă a doi sau mai
mulți copii știm că se poate desfășura în jurul vârstei de 5 ani. Acești copii au o
autonomie mai mare, se joacă în mod frecvent cu alții copii. Ei pot organiza jocuri cu
reguli, în care pot face aprecieri obiective. Dacă nu este implicat afectiv, face referiri
asupra activității celorlalți copii din grup. Dar, de obicei, trăiește tot în sfera intereselor
personale imediate.
 Jocul copilului preșcolar

Jocul este activitatea cea mai  importantă din viața copilului de vârstă preșcolară, este
situația care oferă cele mai bogate prilejuri prin care copilul poate învăța experimentând
activ.

Copilul învață mult mai bine prin intermediul experimentării concrete. De aceea un copil
trebuie lăsat să se miște, să pipăie, să miroase, trebuie să le creăm oportunități pentru
a-și folosi imaginația, pentru a fi originali și creativi. Un copil învață mult prin intermediul
situațiilor de joc variate – de exemplu, atunci când un copil face o construcție din cuburi,
sau când taie cu foarfeca ceva, ori lipește, el învață să-și coordoneze ochii cu mișcările
mâinilor, exersându-și și întărindu-și în același timp musculatura mâinii, atât de
necesară în procesul de scriere, odată cu intrarea în școală. La fel, dacă un copil
realizează o construcție împreună cu alți colegi din grupă, el va învăța să colaboreze,
să exprime  și să accepte idei și păreri, să recreeze mediul. De asemenea, el se poate
familiariza cu figurile geometrice, cu probleme ale construcției plane etc.

Pentru copilul de vârstă preșcolară, jocul este munca sa. Adulții nu trebuie să
minimalizeze niciodată importanța acestuia, nici seriozitatea cu care ei  îndeplinesc
sarcinile primite. Adulții trebuie să fie bucuroși și mulțumiți că micuții învață făcând ceva.
Jocul liber este foarte important în activitatea zilnică din grădiniță Este o activitate în
care copiii au prilejul să exploreze medii diferite, să îndeplinească sarcini individuale
sau sarcini în grupuri mici. Fiecare copil alege să participe la activitatea care îl
interesează sau care îi place mai mult. Rolul educatoarei este cel de a organiza cât mai
variat posibil spațiul, pentru ca fiecare copil să poată alege exact ceea ce dorește el,
satisfăcându-și astfel nevoia de cunoaștere și de mișcare. Alegerile pot include un colț
în care să fie puse la dispoziția copiilor o ladă cu cuburi, un set de piese lego, un spațiu
pentru experimente, unul cu jocuri de puzzle, un colt cu cărți, etc. Când jocul liber se
desfășoară afară, atunci copiii pot opta pentru un joc cu mingea, alergare, joc cu palete
de badminton, sau sunt liberi pur și simplu să aleagă ei ceea ce-și doresc să facă.

La început, ei trebuie ghidați și îndrumați cu foarte mare atenție. Acest lucru se poate
face dimineața, in timpul ,,întâlnirii de dimineață”, când este discutată și ,,noutatea zilei”.
Ei trebuie să cunoască și să respecte regulile fiecărui joc. În momentul în care un copil
și-a terminat treaba, este sarcina lui ca locul să rămână curat,  jucăriile puse la locul lor
pentru ca ceilalți copii care vin după el să le găsească în ordine. Totuși s-ar putea ca
aceste lucruri să-i fie amintite, sau chiar să-i dăm o mână de ajutor.

În grupă, observăm copii care în fiecare zi folosesc aceleași materiale. Este de datoria
noastră să-i  încurajăm pe acei copii să încerce și lucruri noi.
Activitatea de joc liber este o activitate foarte intensă pentru cadrul didactic. Dar
indiferent cât de ocupată este educatoarea, ea trebuie să facă în așa fel încât fiecare
copil să fie „văzut” și ajutat dacă se impune acest lucru. Trebuie să observe ca niciun
copil să nu aibă de suferit și că jocul pe care l-a ales se desfășoară în  maximă
siguranță. Ea trebuie să pună la dispoziția copiilor toate materialele de care aceștia au
nevoie, pentru a lucra cu plăcere.

Jocul spontan. O categorie de jocuri spontane sunt cele în care dirijarea din partea
educatoarei lipsește cu desăvârșire. O altă categorie cuprinde jocurile pe care, în linii
mari și într-o perioadă relativ mare de timp, educatoarea la intuiește ca fiind posibile și
necesare pentru copiii din grupa sa și pentru care ea pregătește materiale. Pentru
jocurile spontane, este foarte importantă clasificarea pe baza criteriului evolutiv, făcută
de J. Piaget, conform căreia tipurile fundamentale de joc sunt:

 Jocul de exersare;
 Jocul simbolic;
 Jocul cu reguli;
 Jocul de construcție.

Jocul didactic. Este foarte bine cunoscut faptul că jocul didactic constituie un mijloc
valoros de educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu
totul specială și adecvată vârstei, sarcinile instructive complexe, programate în
grădiniță. Eficiența acestui tip de activitate cu întreaga grupă de copii este cu atât mai
mare cu cât se realizează o mai mare concordanță între procesul instructiv-educativ și
acțiunea de joc, etape atât de importante pentru copil.

Jocul didactic este activitatea care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte
activități din grădiniță. Jocul didactic trebuie să păstreze perfect unitatea dintre sarcina
didactică de îndeplinit și jocul în sine. Pedagogia preșcolară fundamentează bazele
teoretice ale jocului didactic prin:

 Conținutul jocului didactic;

 Sarcina didactică;
 Acțiunea de joc și elementele jocului;
 Regulile jocului.

Ținându-se cont de aceste elemente, respectându-le, jocul didactic se transformă într-o

activitate distractivă, copilul însușindu-și mult mai ușor cunoștințele transmise de
educatoare.

Jocul de rol. Copiii de vârstă preșcolară vor să fie „mari”, de aceea foarte multe din
jocurile de rol pe care le joacă în grădiniță au subiecte din viața cotidiană (exemple:
„De-a mama…”, „De-a magazinul”, „De-a șoferii”). Rolurile pe care ei și le asumă nu
sunt încă bine definite. Ele sunt mai degrabă o modalitate de explorare a lumii
înconjurătoare, în care important nu este ca ei să se conformeze rolurilor, ci realitatea
să se conformeze nevoilor lor.

La sectorul „Joc de rol” din grupă se pot întâlni situații diferite: apare și frățiorul mai mic
de acasă, poate apărea „tata” care este fermier, sau un conducător auto care merge cu
viteză mare. Tot în cadrul acestui tip de joc fetițele își asumă roluri de manechin, atunci
educatoarea plasează o oglindă în care ele să poată să-și etaleze ținuta de podium.
Ca și în cazul altor activități și aici copiii mai mici se joacă singuri, în timp ce ceilalți
formează grupuri și interacționează mult unul cu celălalt. Observând cu atenție jocul de
rol, putem afla multe lucruri despre copii. Ei au nevoie de prilejuri pentru a se exprima,
au nevoie de șansa de a învăța să se adapteze în lumea noastră a adulților și de a face
această lume ușor de înțeles pentru ei. Jocul de rol poate îndeplini aceste nevoi.
 Limbajul copilului preșcolar

Limbajul reprezintă o dimensiune esențială adaptării, fiind implicat în întreaga viață

psihică atât a copilului cât și a adultului. Limbajul este totodată și un element esențial de
socializare, prin noțiunile vehiculate, schimbul de idei și expresii. La grădiniță, este
important să optimizăm dezvoltarea personalității copilului și în același timp să
favorizăm relații constructive de grup.

Este esențial pentru copilul preșcolar să învețe să trăiască împreună cu ceilalți copii,
pentru ca mai târziu fiecare să poată să-și ocupe locul în societate.
Construirea unui mediu cultural favorabil nu poate fi concepută în afara sferei limbajului.
Sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copilului îi revine grădiniței. Achizițiile
realizate de copil în domeniul limbajului, cu acordul educatoarei, reprezintă un drept
incontestabil al său în raport cu etapa de dezvoltare în care se află, care îi conferă, în
etapa școlară, șanse egale cu ale celorlalți copii, indiferent de mediul de unde provine.

Dintre procesele psihice, gândirea și limbajul se află într-o foarte strânsă legătură, ele
evoluând printr-un proces complex de intercondiționare pe tot parcursul dezvoltării
copilului.
Despre problemele de comunicare ale copilului, despre formele de privare de limbaj,
care sunt determinate de diverși factori-lipsa de interes din partea părinților, timp prea
mare petrecut în fața televizorului sau a calculatorului – se pot spune multe. Deosebit
de important este faptul că gradul și caracterul tulburărilor de vorbire se răsfrâng asupra
comportamentului și activității viitoare a copilului. Imposibilitatea de a comunica prin
limbaj, dar și defecțiunile vorbirii pot duce la o stagnare în dezvoltarea personalității
copilului, pentru că modifică relațiile cu ceilalți din jurul său, îl izolează, îl împiedică să
participe la joc și la celelalte activități comune.

În concluzie, dezvoltarea limbajului și integrarea socială reprezintă elemente forte în

desfășurarea activităților din grădiniță și în același timp sunt elemente importante la
vârsta preșcolară. Ele se influențează reciproc și se reflectă deopotrivă în
personalitatea copilului.