Elaboraţi un eseu pe tema "Obiectiv şi ludic în cadrul familie-şcoală, la

elevul de clasa a IV-a".

Copilăria este perioada de creștere și dezvoltare, în care evoluează și încep să
se structureaze conduite de adaptare, însușiri de personalitate, caracteristici
cognitive, intelectuale, afective și motivaționale.
Învățarea tinde să devină tipul fundamental de activitate, de care elevii încep
să devină conștienți odată ce ajung la școală. Fiind stimulați intelectual (atât prin
joc, prin socializare, cât și prin lucrul independent), copiii realizează progrese în
activitatea psihică, dezvoltând strategii de învățare și antrenându-și atenția cu
scopul de a progresa.

Şcolarul mic (6/7 – 10/11 ani),elevul de clasa a IVa .Această perioadă este
apreciată de unii autori ca sfârşit al copilăriei şi un început primar al pubertăţii.
Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi
determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Copilul între 6-
7/10-11 ani poate învăţa orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj etc. cu
condiţia să fie susţinut şi stimulat în acest sens. Copilul însuşeşte pe parcursul
acestei perioade un mare volum de cunoştinţe, dezvoltându-şi concomitent
modalităţi noi de înţelegere. Se dezvoltă o serie de calităţi ale cunoaşterii cum ar
fi: observarea atentă, exprimarea în mod desfăşurat a ideilor, imaginaţia etc.
Imaginaţia elevului mic devine mai complexă, mai bogată, se bazează pe
termeni şi împrejurări din ce în ce mai variate. El se entuziasmează repede, are o
mare admiraţie pentru faptele eroice şi pentru întâmplările neobişnuite, îi place
să aibă roluri în care să interpreteze personajele preferate. Se dezvoltă propriile
dorinţe şi aspiraţii. Copilul înţelege şi resimte tot ceea ce se întâmplă în familie
(conflicte, certuri, despărţiri). Relaţiile afectuoase dintre părinte şi copil, cât şi
relaţiile dintre părinţi conduc la structurarea pozitivă sau invers a personalităţii.
În această perioadă, la nivelul personalităţii se structurează trebuinţele,
interesele şi atitudinile. Armonizarea relaţiilor părinte-copil, o viaţă de familie
echilibrată şi afectuoasă dezvoltă o personalitate ce are încredere în forţele
proprii, se adaptează uşor la viaţa şcolară şi dobândeşte un real echilibru
emoţional. Modul în care el apreciază mediul şcolar (corectitudinea, lipsa
favoritismului), dezvoltă la copil simţul propriei valori.

La acest nivel de vârstă, jocul capătă valenţe noi. Copiilor le plac jocurile cu
subiect, cu roluri. Perioada şcolarului mic se caracterizează din punct de vedere
social, prin apariţia prieteniilor, copiii devenind mai puţin dependenţi de părinţi
şi mai interesaţi de colegi, de prieteni;

Una din cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Sub
influenta activitatiilor ludice se formeaza, se dezvolta si se restructureaza

Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face o impresie
referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor psihologice. Unii copii
se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti, inhibati,
mai putin activi.

Se poate constata, fara indoiala, ca in toate jocurile intervin si se exerseaza

elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gandirii, capacitatea de imaginare
a unor solutii, aplicarea in practica a acelora care au fost memorate si care si-au
dovedit eficienta.

Toate laturile vietii psihice, incepand cu cele mai simple si terminand cu

cele mai complexe se educa, se exerseaza si se dezvolta prin intermediul
activitatii ludice.

Dupa modul cum se adapteaza si se integreaza in joc, mai rapid sau mai
lent, dupa respectarea regulilor de joc si a actiunii celorlalti participanti, dupa
felul in care coopereaza si indeplineste sarcinile jocului, se poate aprecia vointa
si perseverenta, calmul si capacitatea de organizare, etc.
 La elevul de clasa a IV-a , intalnim un nivel optim al receptivitatii si
sensibilitatii copilului, al mobilitatii, flexibilitatii psihice, care permit o achizitie
insemnata de potentialitati specific umane.

Familia a fost constituită încă din cele mai vechi timpuri, urmărind asigurarea
continuităţii şi afirmării depline a fiinţei umane. Pe parcurs, însă contextul
familial cu tot ceea ce implică el, şi anume, membrii acesteia, rolul lor familial,
relaţia dintre ei, atitudinea şi interesul manifestat pentru o atmosferă cât mai
confortabilă, s-a schimbat , adaptându-se la societatea din care aparţine.

Trasaturile de personalitate - aptitudinile, deprinderile, interesele, aspiratii,

caracter, temperament - se exprima prin comportament. Activitatea ludica
constituie un teren fertil prin care se pot evidentia aceste caracteristici, dar se pot
si exersa si dezvolta cu ajutorul jocului.

Deşi aparent independentă, organizarea şi evoluţia sa sunt determinate de

organizarea şi evoluţia societăţii. Transformările ce se produc în viaţa socială
determină modificări structurale şi funcţionaleîn viaţa de familie.

Familia se subordonează intereselor individuale şi scopurilor sociale, dar cu

toate acestea rămâne o entitate de-sine-stătătoare. Ea este universală, şi există,
permiţând omului să îşi contureze şi să îşi dezvolte propria sa natură, astfel încât
umanitatea să tindă către perfecţiune, către ideal.

Familia a fost, este şi va continua să fie prima colectivitate umană

caracteristică omului şi absolut necesară naturii umane.

Familia este cosiderată cea mai potrivită colectivitate socială, privind formarea
omului, prin oferirea de modele a rolurilor sociale pe care individul le are de
îndeplinit. Primele valori sociale sunt transmise de familie. Înainte să primească
o educaţie instituţionalizată, copilul învaţă o serie de lucruri, pe care şcoala, deşi
copilul e la începutul procesului educativ, trebuie să le ştie.
 Astfel, şcoala trebuie să cunoască valorile educative propagate în interiorul
familiei, pentru a şti pe ce se bazează,rolul familiei continuă, sarcinile şcolii şi
cele ale familiei, atât în materie de educaţie, cât şi în materie de instrucţie, se
împletesc şi se sprijină reciproc, ele trebuie să conlucreze, nu să meargă în
direcţii diametral opuse.

Modalităţile prin care familia îşi exercită influenţa educativă sunt numeroase,
acestea evidenţiindu-se din prima copilărie când este semnalată importanţa
relaţiei dintre mediul familial şi dezvoltarea limbajului.

Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii familiei, în

special mama, influenţează dezvoltarea gândirii acestuia.

În perioada şcolarizării, randamentul la învăţătură depinde în mare măsură de

posibilitatea oferită copilului de a învăţa unele lucruri din ambianţa familială şi
din diferitele împrejurări de viaţă din afara acesteia, de activitatiile ludice
desfasurate in cadrul acesteia în care va fi pus în mod conştient de părinţi
(petrecerea vacanţelor în medii naturale diferite, vizite la muzee, expoziţii,
vizionarea unor spectacole, lecturi.

Ulterior, intervine aportul educativ al şcolii. O educaţie completă, înţeleasă

atât în sens afectiv, cât şi în sens instructiv, nu o pot oferi decât familia şi şcoala
împreună. Astfel, raportul corect dintre familie şi şcoală, colaborarea dintre ele
au un rol foarte important. Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătăţirea
învăţării acasă, precum şi în şcoală. Familiiile pot întări învăţarea acasă, prin
implicarea în şcolile în care studiază copiii, încurajându-i pe aceştia să participe
la lecţii şi susţinându-le interesul pentru discipline interesante.

În plan obiectiv şi ludic în cadrul familie-şcoală, la elevul de clasa a IV-a,

întâlnirile colective se desfăşoară în cadrul unor excursii, vizite, ieşiri ale
elevilor la diferite activităţi sportive, serbări, aniversări, mese servite împreună
cu părinţii şi cadrele didactice. Întâlnirile interindividuale se desfăşoară în cadrul
formal al unor întâlniri programate la iniţiativa cadrului didactic sau a părintelui
ori în cadrul informal al întâlnirilor, mai mult sau mai puţin întâmplătoare, la
ieşirea din şcoală sau în diferite spaţii publice, al vizitelor la domiciliu.

Implicarea părinţilor în educaţie presupune o mulţime de activităţi. Unii

părinţi şi unele familii poate că au timp să se implice în mai multe moduri, alţii
în doar una sau două activităţi. Părinţii şi profesorii pot creea „parteneriate”,
angajându-se în activităţi comune de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în
îndeplinirea rolurilor cerute, finalizând activităţile de îmbunătăţire la nivel de
şcoală şi clasă, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziei şi
fiind „apărătorii” copiilor lor.

Rolurile parentale sunt performate în cadrul familiei şi al relaţiilor de tip

şcoală – familie.

Rolurile de bază pentru dezvoltarea familială sunt: creşterea, învăţarea

,implicarea in activitatii de tip ludic şi modelarea. În interiorul structurii extinse
familie-şcoală, părinţii trebuie să îndeplinească roluri de învăţare, de învăţare, de
acţiune, de sprijinire şi de luare a deciziilor. În mod normal, părinţii folosesc
aceste roluri variate în contex, dar le accentuează pe unele , în funcţie de situaţia
dictată de familie sau de relaţia şcoală-familie. Rolurile profesorilor includ pe
cele centrate pe familie, cele de sprijin, educare şi îndrumare. Rolurile care
vizează implicarea familiei în activităţile şcolii şi ale clasei le conţin şi pe cele
de îngrijire, susţinere, ghidare şi luare a deciziilor. Nivelul succesului este
influenţat de gradul în care strategiile sunt relaţionate cu nevoile şi interesele
părinţilor şi cu situaţiile unice, speciale ale şcolilor şi profesorilor.
 Bibliografie

1. Cristea, S., (1998), Dicţionar de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti.

2. D w o r e t z k i , J . P , ( 1 9 9 0 ) , I n t r o d u c t i o n t o c h i l d d e v e l o m e t
, M c G r a w - H i l l B o o k Company, New-York
3. Elkonin, D.B., (1980), Psihologia jocului, (trad.), EDP,
Bucureşti.
4. D u mi t r u , V .G . , ( 1 9 9 5 ) , P r o b l e me ş i jo c u r i d i s t r a c t i v e
pentru copii.
 PEDAGOGIA JOCULUI

GALBAN(ANDRECA )DOINA(ID)