Rolul familiei în educația copilului în învățământul primar și preșcolar

Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei care vizeaza activitatea de formare-

dezvoltare a personalitatii umane.

Educația copiilor este foarte importantă, iar aceasta trebuie făcută chiar din primii ani de
viață ai micuților. Pentru a te asigura că cel mic va fi un adult responsabil, inteligent, cu
bun simț și manierat, este foarte important să iei atitudine din timp.
Familia reprezintă un factor esențial în educarea copiilor, începând cu socializarea primară a
acestora, devenind punctul de sprijin în dezvoltarea ontogenetică a fiecăruia. În contextul copiilor
cu cerințe educaționale speciale, acest sprijin se resimte practic, pe parcursul întregii vieți.

Un om needucat este marginalizat, dat la o parte de toți ceilalți, deoarece nimănui nu-i
face plăcere să stea de vorbă cu o persoană care nu știe să se comporte frumos. Astfel,
interesează-te cu privire la activitățile educative pe care le poți face în familie, astfel încât
să ai un copil care să se integreze și să fie apreciat de cei din jur.
Educația trebuie începută din timpul copilăriei. Astfel, implicarea părinților este crucială,
mai ales în primii ani de viață.  Nu degeaba se spune că cei șapte de ani de acasă își pot
spune cuvântul asupra comportamentului unui om.

Prin urmare, rolul familiei, al părinților în educarea copilului este unul cu o însemnătate
uriașă. Mama și tata sunt cei care trebuie să învețe prichindelul despre primele lucrurile
cu care acesta poate lua contact. În rest, pe măsură ce trece timpul, intervin și dascălii
sau alți mentori.

Este indicat ca educarea în familie să nu se facă cu severitate sau într-un mod foarte
teoretic. Micuțul trebuie pus în fața unor fapte, pentru a înțelege ceea ce este greșit. De
aceea, practica este esențială în educarea unui bebeluș sau a unui copil de 1 an, 1 an și
jumătate, 2 sau 3 ani. Pe măsură ce acesta crește, i se pot explica printr-un dialog
efectele unor anumite acțiuni.
Dezvoltarea echilibrată a copilului depinde de implicarea ambilor părinți în toate aspectele ce țin de
viața copilului. De la ce mănânca zi de zi copilul, cu ce se îmbracă, la ce tip de informații este expus,
prin ce stări emoționale trece, în ce activități este implicat, la ce grădiniță merge.

Educaţia copilului este cea mai profitabilă investiţie (în timp, atenţie, înţelegere, dragoste) pe care o
pot face părinţii pentru ei. Educația pozitivă a copilului presupune a aduce în relaţia părinte-copil
căldura, structura şi limite, înţelepciunea de a transforma orice situaţie cotidiană, cât ar fi de
negativă, de provocatoare, într-o lecţie de empatie, respect, înţelegere a nevoii care a creat acea
situaţie.

„Cei şapte ani de acasă” sunt opera părinţilor şi a mediului familial în care cresc copiii. Copilul învaţă
în familie limbajul culturii în care trăieşte, deprinde normele, atitudinile, valorile şi comportamentele
necesare pentru a se integra în societate.

Ingredientele necesare pentru o implicare sănătoasă în dezvoltarea copiilor sunt: iubirea focalizată
pe copil, necondiţionată şi manifestată în mod sănătos (inclusiv, manifestarea grijii şi a interesului
pentru tot ce i se întâmplă şi ce trăieşte copilul); setarea limitelor, discutarea şi agrearea regulilor;
comunicarea consistentă, exprimarea deschisă şi asertivă, cu copilul şi cu alți membri ai familiei;
identificarea de gen pozitivă și coeziunea cu alți membri ai comunictății în care crește copilul.
Cercetările arată că prezența taților și a mamelor în creșterea, educația și dezvoltarea copiilor, în
egală măsură, asigură succesul dezvoltării acestora.

Familia este prima unitate cu care copii au contact continuu și primul context în care se
dezvoltă pattern-urile socializării. Ea este o lume cu care
Între factorii educației, familia a fost și este considerată ca factor prioritar și primordial deoarece, în ordinea
firească a lucrurilor, educația începe din familie, unde se formează "ceea ce este mai valoros pe lume – omul de
caracter" – după cum urmează Loisel.

Familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi

gândirea copiilor.  Copilul va obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în
care părinţii se implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele
necesare studiului.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de
comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi
atitudine, adică ,,cei şapte ani de acasă’’.  Uneori părinţii uită că trebuie să facă
front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea
armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.  Se
întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul
lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel
moment.  De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii
familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de
situaţie. Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare
care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi consultatii cu părinţii.