Sunteți pe pagina 1din 1

Copiii sunt un dar dumnezeiesc

Prof. Religie Ortodoxă Filimon Gheorghe Daniel


Colegiul Național Ștefan cel Mare, Hîrlău, Iași

Nu există o bucurie mai mare într-o familie ca atunci când în viața ei apare un copil.
Copilul este o binecuvântare cerească și este rodul iubirii dintre soț și soție. Această iubire
părintească trebuie să vegheze la buna creștere și la buna dezvoltare a copilului.
Modul în care sunt educați copiii în primii ani va reflecta în modul în care se vor
manifesta ei în societate dar și în sânul familiei.
După cum bine știm familia are un rol fundamental în educarea copiilor. Părinții sunt
datori să le sădească și să le cultive adevăratele valori după care se vor ghida în viață. Familia
pune bazele unui mare număr de deprinderi, de obiceiuri, de interese, de înclinații. Așadar primii
dascăli, primii profesori ai copiilor sunt părinții, iar prima școală este familia.
Părinții sunt datori să-l ajute pe copil să se dezvolte liber și să trăiască liber, dar nu și
necontrolat ci după anumite principii. Având o „pornire bună” din mijlocul familiei și având
iubirea și încrederea părintească, vor putea avea relații apropiate și sincere cu ceilalți copii, vor
avea încredere în propriile valori, vor putea discerne binele și răul, vor avea tot timpul curaj și se
vor simți utili.
Bineînțeles, nu este suficient doar ce spun părinții ci și exemplul personal al lor primează
de fiecare dată.
Un alt factor important în educarea unui copil îl are Biserica. Ea are datoria de „Mamă”.
Este cea care trebuie să aibă grijă de buna creștere și educație a fiecărui membru, ajutându-l să
crească „în Duh și Adevăr” spre desăvârșirea în Hristos.
Biserica prin învățăturile și legile sale morale învață pe copil cum trebuie să se comporte
alături de cei apropiați, cum trebuie să se comporte în societate, dar și cum trebuie să aibă grijă
de persoana sa atât trupește cât și sufletește.
Un factor decizional în educația unui copil îl are școala. Școala este de cele mai multe ori
a doua casă. Până la vîrsta de 7 ani copiii trec prin ciclul antepreșcolar și preșcolar, unde de cele
mai multe ori petrec cea mai mare parte a zilei. De aici ei deprind anumite obiceiuri pe care le
întâlnesc la ceilalți copii. De aici chiar imită anumite gesturi sau vorbe ale cadrelor didactice. De
aici deprind mai bine bunele maniere și aici își fac primii prieteni.
Prin activitățile educative din școală, se dezvoltă la copil caracterul programat, planificat
dar și individual. Așadar școala este un prim factor al educației continue și sistematice.
Ceea ce am constatat atât ca părinte dar și ca profesor este faptul că mulți dintre copii
sunt „autizați” de la vârste fragede de telefon, de tabletă, de televizor, de calculator. Astfel
atenția lor este „furată” de tehnologie și efectiv munca ta de părinte-profesor ca și educator este
de cele mai multe ori în zadar. Nu pot fi nici rupți și nici desprinși de tehnologie dar nici lăsați
pentru a ne rezolva anumite probleme în fața acestor obiecte care le distrug atenția, imaginația și
timpul care poate fi valorificat spre o educație sănătoasă și întradevăr benefică.

S-ar putea să vă placă și