IMPORTANȚA DEZVOLTĂRII COMPORTAMENTELOR

SOCIALE LA COPII

BRUJA CARMEN-VASILICA, doctorandă

HAHEU-MUNTEANU EFROSINIA,
dr., conf. univ., UPS „I.Creangă”
CZU 316.6
Abstract
This article brieflydiscusses the issue of social behavior
inchildren by defining the notion ofbehavior. The concept of social
behaviorbelongs to those concepts thatcan not beeliminatedfrom the
life of the individual or from the scientificanalysis. Social behavioris
an intentional behavior, carried bb b bout outsideprofessional
obligations and orientedtowards the preservation and promotion of
social values. I wished to write about social behaviors,
consideringthatlessisbeing said about them, more importance being
given to the anti-social ones.
Keywords: social norms and values, social behavior, social
learning, behavioralskills, social training, social conduct.

Adnotare
Prezentul articol dezbate pe scurt problematica
comportamentului social la copii prin definirea noţiunii de
comportament. Conceptul de comportament social aparţine acelor
concepte care nu pot fi eliminate din viaţa individului şi nici din
analiza ştiinţifică. Comportamentul social este unul intenţionat,
realizat înafara obligaţiilor profesionale şi orientat spre conservarea
şi promovarea valorilor sociale. Am dorit să scriem despre
comportamentele sociale, având în vedere faptul că despre acestea
se vorbeşte tot mai puţin, acordându-se mai multă importanţă celor
antisociale.
130
 Cuvinte-cheie: norme şi valori sociale, comportament social,
învăţare socială, capacităţi comportamentale, instruire socială,
conduită socială.

Tema propusă de noi pentru cercetare este de mare actualitate și

poate constitui o etapă importantă în practicile și cercetările
educaționale din domeniul învățământului preșcolar. Aceasta intră în
preocupările și preferințele noastre de mult timp, în încercarea de a
găsi soluții pentru formarea și dezvoltarea abilităților de viață la
copiii preșcolari și la adulții cu care aceștia interacționează. Întreaga
dezvoltare umană este influențată de procesul de socializare,
respectiv, de integrarea socială şi de identitatea persoanei. Asupra
copilului se exercită influențe, mai întâi, din cadrul familiei și apoi
din grădiniță, într-un mod mai organizat și mai sistematic.
De foarte multe ori, în special în situațiile în care ne supără
atitudinea sau comportamentul unei persoane ori al unui copil, ne
gândim că nu este educat corect, nu este politicos și nu are cei șapte
ani de acasă. Replicăm astfel considerând că nu a primit o educație
potrivită ori nu și-a însușiit diverse norme ori reguli de politețe, în
special. Această expresie definește însă tot bagajul de cunoștințe,
deprinderi, comportamente și atitudini acumulate în primii șapte ani
de viață. Această perioadă este considerată „culmea achizițiilor”, este
una dintre perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul
are o capacitate foarte mare de acumulare de informații, de memorare
și de însușiire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj etc. [4,
p.1226].
Familia, celula de bază a societăţii, reprezintă, de fapt, o
minisocietate, iar copilul învăţat să respecte reguli şi să se comporte
responsabil în familie şi la şcoală se va integra perfect în societate
când va ajunge la maturitate.

131
 O educație reală, profundă se fundamentează în familie, iar
apoi ea continuă și se desăvârșește în grădiniță și școală. În primul
rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a
cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub privirea copilului are efect
mai puternic decât orice frază moralizatoare.
Părinții și educatorii constituie factori ce concură în a-i oferi
modele de conduită, clişee de apreciere şi reacţii, opinii şi cunoştinţe
despre tot ceea ce îl înconjoară, uneori bune, alteori nu. Din
observațiile directe și din experiențele personale în activitatea directă
cu preșcolarii și părinții acestora, cu educatoarele, din feed-backurile
obținute în cadrul programelor de formare continuă susținute cu
părinții și cu cadrele didactice care lucrează cu copiii de 3-7 ani, reiese
nevoia unor elemente de curriculum de suport (în cazul nostru –
program de formare) care, aplicate, să ducă la îmbunătățirea
performanțelor sociale ale copiilor.
În opinia unor autori (Buhler, Zazzo), copilul prezintă
maximum de interacţiuni sau, cel puţin interdependenţe sociale în
vremea copilăriei mici, pe câtă vreme în continuare el dobândeşte o
personalitate individualizată printr-un fel de retragere sau eliberare
faţă de aceste interdependenţe iniţiale. Pentru J. Piaget, dimpotrivă,
procesul de socializare este progresiv [5, p.116].
În psihologie, procesul de socializare a copilului este privit ca
un aspect esenţial al dezvoltării personalităţii, cercetările în această
direcţie bazându-se pe teoriile unor personalităţi marcante
ca L. S. Vîgotski, J. Piaget, H. Wallon, fiecare axându-se pe anumite
aspecte ale socializării copilului. L.S. Vîgotski scoate în evidenţă
faptul că socializarea este o permanentă confruntare a copilului cu
mediul său social în care el învaţă limba, ajungând astfel la
socializarea gândurilor şi ideilor sale [5, p.118].
Competenţele sociale se referă la abilitatea copiilor de a forma
relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi adulţi din viaţa lor.
132
Altfel spus, competenţele sociale facilitează interacţiunile pozitive,
corespunzătoare normelor culturale în aşa fel, încât să permită
atingerea propriilor scopuri şi, în acelaşi timp, respectarea nevoilor
celorlalţi [7, p. 27]. Competenţele sociale de bază descrise în
literatura de specialitate sunt: iniţierea unei relaţii şi integrarea în
grup.
Iniţierea unei relaţii – această competenţă se referă la însuşirea
unor comportamente esenţiale pentru buna funcţionare a unei relaţii,
cum ar fi [6, pp.14-15]:
▪ Iniţiativa de a comunica cu ceilalţi (ex.: le spune colegilor pe
nume; foloseşte formule tipice pentru deschiderea unei
conversaţii: „pe tine cum te cheamă?”, „tu câţi ani ai?”;
atrage atenţia unui copil asupra sa sau asupra unui obiect:
„uite ce maşină am!”);
▪ Încurajarea celorlalţi copii să se joace împreună (ex.: „vrei să
ne jucăm, Andrei?”);
▪ Stabilirea contactului vizual cu persoana care i se adresează
sau căreia i se adresează;
▪ Aşteptarea rândului (ex.: aşteaptă să fie numit pentru a
răspunde, aşteaptă să îi vină rândul pentru a se juca cu o
jucărie etc.);
▪ Împărţirea materialelor comune – jucării, creioane colorate
(ex.: oferă unui copil o jucărie pentru a se juca cu el; oferă, la
schimb, o jucărie pentru a obţine jucăria altui copil);
▪ Formularea unei cereri atunci când solicită un obiect care nu-i
aparţine (ex.: spune „îmi dai şi mie, te rog, maşinuţa?”);
▪ Manifestarea afecţiunii faţă de ceilalţi (ex.: îi îmbrăţişează, îi
mângâie, îi ţine de mână).
Integrarea în grup – grupul de prieteni este cel care ne
validează comportamentele şi ne oferă suportul social în
momentele dificile. Suportul social este considerat unul dintre
133
 factorii cei mai eficienţi în combaterea situaţiilor stresante.
Caracteristica de bază a interacţiunilor sociale în perioada
cuprinsă între preşcolaritate şi pubertate este faptul că
predomină jocul şi gruparea în funcţie de gen: fetele se joacă
şi caută compania fetelor, iar băieţii se joacă şi caută
compania băieţilor. Băieţii se joacă în grupuri mai mari şi la o
distanţă mai mare faţă de adulţi în comparaţie cu fetele care
preferă grupurile mai restrânse, de 2-3 persoane. Această
competenţă se referă la capacitatea copilului de [2, pg. 64]:
▪ Înţelegere şi respectare a regulilor asociate unui context social;
▪ Cooperare cu ceilalţi în rezolvarea unor sarcini comune sau în
desfăşurarea unui joc;
▪ Rezolvare a problemelor sociale în mod adecvat folosind
negocierea şi compromisul în locul strategiilor agresive sau a
celor de evitare.
Cum învață copiii comportamentele sociale? Comportamentele
adulţilor, părinţi şi educatori, reprezintă principalul context de
învăţare a comportamentelor sociale de către copii. Din acest
punct de vedere, sunt importante următoarele strategii [6, p. 16-
19]:
- Oferirea unui bun exemplu personal. Copiii învaţă prin
observare şi imitare. În acest sens, comportamentul adultului
reprezintă, în anumite situaţii sociale, un model pentru copil. În
acest sens, adulţii trebuie să manifeste comportamente de grijă
faţă de ceilalţi şi de interacţiune eficientă. Sunt recomandate
folosirea formulele de adresare politicoasă (ex.„te rog”,
„mulţumesc”);
- Catalogarea corectă a comportamentelor nepotrivite ale
copiilor care apar în contextul interacţiunilor zilnice.
Comportamentele nepotrivite ale copiilor preşcolari ascund
lipsa unor abilităţi sociale. Smulgerea unor jucării, împinsul,
134
 stricarea jocului altor copii reprezintă câteva exemple de
comportamente neadecvate care adesea pot fi catalogate cu
uşurinţă ca fiind semne de răutate sau egoism, fapt care
conduce la o reacţie de furie şi de pedeapsă din partea cadrului
didactic;
- Reacţia la ceea ce fac copiii în funcţie de un obiectiv de
învăţare supraordonat, şi nu în acord cu propria emoţie. Cu alte
cuvinte, este important să reacţionăm „aşa cum se cuvine, nu
aşa cum ne vine”.
Dezvoltarea comportamentelor sociale de la cele mai fragede
vârste este foarte importantă și reprezintă o integrare a teoriilor
asupra inteligenţei sociale (Thorndike, 1920; Gardner, 1983;
Sternberg, 1985), a inteligenţei emoţionale (Bar-On, 1988;
Salovey & Mayer, 1990; Goleman, 1995; 1998) şi a dezvoltării
competenţelor (Boyatzis, 1982; Spencer & Spencer, 1993)
aplicate în educaţie (Seal, 2011).
Potrivit lui J. Bruner (1990), comportamentul social la nivel de
inteligenţă socială poate fi descris ca un model de personalitate şi de
comportament individual în care se presupune că oamenii se cunosc
pe ei şi lumea socială în care trăiesc. Indivizii folosesc activ aceste
cunoştinţe pentru a-şi controla emoţiile şi orienta comportamentul
spre obiectivele dorite [1, p.32].
Trebuie precizat faptul că dezvoltarea comportamentului social
la preşcolari este un proces deosebit de complex, care nu se
realizează doar prin anumite programe formative specifice sau prin
alegerea atentă a unor conţinuturi educaţionale. Poate cel mai
important aspect este atitudinea şi conduita adultului care devine
modelul copilului (părintele şi cadrul didactic).
O serie de studii experimentale au confirmat faptul că, la fel
ca alte genuri de comportamente, cel social este învăţat. Învăţarea
socială, atât prin mecanismul direct al recompensei, pedepsei şi
135
reîntăririi, cât şi prin observarea consecinţelor comportamentale ale
altor persoane ce întreprind acţiuni prosociale (învăţarea indirectă,
prin modele), conduce la însuşirea de conduite altruiste la copii.
În concluzie, menționăm că un număr mare de cercetători
recunoaște faptul că acei copii care beneficiază mai mult de educație
cognitivă și mai puțin de o educație socioemoțională pot fi
„neechipaţi” pentru provocările viitoare, atât ca indivizi, cât şi ca
membri ai societăţii, deoarece nu este suficient doar să fie hrănită
mintea. Studiile recente arată că inteligenţa socioemoţională este cel
mai bun predictor în achiziţiile viitoare ale copiilor pentru succes.
Actul educațional trebuie orientat spre formarea la copii a
competențelor sociale și emoționale, care să-i ajute la integrarea
activă în mediul școlar, social şi cultural prin comportamente
prosociale.

Bibliografie
1. Bruner, J. Acts of Meaning. Cambridge: Harvart U.P, 1990.
2. Botiş, A., Mihalca, A. Despre dezvoltarea abilităţilor
emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu
vârsta pâna în 7 ani. Ghid pentru cadrele didactice din
învatamântul preşcolar. Buzău: Alpha MDN, 2007.
3. Cristea, D. Tratat de psihologie socială. Braşov:
Protransilvania, 2015.
4. Educație fără frontiere! Relația grădiniță-școală-familie-
societate! Carte în format electronic. Disponibil la:
http://www.proiecteducational.ro/sites/default/files/carti/Edu
catie%20f%C4%83r%C4%83%20frontiere%21%20iunie%2
C%202018%2C%20VOL.%201.pdf (accesat 13.05.2019)
5. Piaget, J., Inhelder, B. Psihologia copilului. Chişinău:
Cartier, 2005.

136
6. Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brănişteanu, R. Pentru
un copil sănătos emoţional şi social – ghid practic pentru
educatorul care construieşte încredere. Bucureşti: Integral,
2012.
7. Ştefan, C. A., Kallay, E. Dezvoltarea competenţelor
emoţionale şi sociale la preşcolari – ghid practic
pentru educatori. Cluj-Napoca: ASCR, 2007.

137