Proiect realizat de: Grosu Ioana Mădălina

An universitar: 2022-2023
Specializarea: PIPP
An: 1
Grupa: 3
Socializarea. În ce constă și cum se realizează socializarea copiiilor în
grădiniță.

În primii ani de viață copilul manifestă o dependență totală față de părinți. Cu cât copilul este
mai mic, cu atât legătura cu membrii familiei se dovedește a fi mai puternică, fiind dirijată și
reglată de nevoile biologice ale copilului.
Pe măsură ce copilul crește, este necesară acceptarea progresivă și a altor persoane în viața
sa, buna relaționare cu ele și cunoașterea componentelor caracteristice vieții de grup.
Rolul adultului în ceea ce privește disponibilitatea copilului de a se ,,lega" de alți oameni este
să facă posibil succesul socializării, încurajând atitudinea favorabilă interacțiunii cu ceilalți.
Acțiunile socializatoare sunt inițiate și organizate de către adultul din preajma copilului,
poarta amprenta personalității sale și preiau sensul propus de el.
Familia are un rol primordial în ceea ce privește acțiunea de socializare, fiind produsă în
familie în mod natural, apoi preluată de instituțiile educatiei formale ca un fapt de la sine
înțeles.
"Copilul este socializat mai întâi în cadrul comunitar, familial sau/și al unui grup local
restrans, pentru a fi introdus treptat în societățile complexe, anonime și eterogene. Primele
experiențe sunt esențiale pentru întregul parcus al vieții individului, comportamentul
adultului reproducandu-le în forme specifice".
( E. Stanciulescu, 1997, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași, p.36. )

Socializarea are relevanță maximă pentru contextul formării primilor ani de viață, fiind
prezentată ca fiind procesul complex și de durată prin care are loc transformarea individului
dintr-o ființă asocilă într-o ființă socială.
Calitatea de ființă socială nu este una înnăscută, ci reprezintă o achiziție ce se dobândește
treptat și se obține prin învățare.
Spre deosebire de adult, care se resocializează, copilul mic este socializat în familie și de
către aceasta, în cadrul grădiniței și al școlii, prin intermediul cadrelor didactice și al celorlați
copii.
În ceea ce privește cadrul didactic, o angajare a profesorului în activitatea de socializare a
copilului de vârstă mică solicită înțelegerea nuanțată a termenilor: socializare, sociabilitate și
socialitate.
Având în vedere cele două noțiuni, sociabilitate și socialitate, prin socialitate sunt numite
concomitent două aspecte: unul se referă la om - calitatea acestuia de a fi ființă socială și de a
interacționa cu alți indivizi) și altul la societate - care vizează proprietatea acesteia de a fi
cadrul interacțiunii și al relațiilor dintre oameni.
Altfel spus, socialitatea reprezintă calitatea omului de ființă socială și proprietatea societății
de a se constitui ca formă a interexistenței oamenilor ".
Prin sociabilitate se înțelege abilitatea unui grup de oameni de a se integra unui într-o
societate, iar pentru o socializare reușită este necesară deținerea de către individ a unui grad
înalt de sociabilitate.
Între cele două concepte există o legătură strânsă, întrucât gradele de sociabilitate ale
oamenilor pot fi măsurate prin raportarea la tipul sau forma de socialitate.
Pentru autorii Dicționarului de sociologie, socializarea desemnează ,,procesul prin care
indivizii învață modurile de a acționa și de a gândi despre mediul lor, le interiorizează,
integrâdu-le personalității lor și devin membri ai unor grupuri în care capătă un status
specific".
( G. Ferrèol (coord.). Ph. Cache, J.-M. Duprez, N. Gadrey, M. Simon, op. cit. , p. 206.)

Succesul școlar și cel social de mai târziu sunt în strânsă legătură cu formarea competenței
sociale la vârsta copilăriei.

Competenta socială nu are o definiție clară, întrucât acoperă o realitate psihologică complexă
și vastă, fiind constituit dintr-o diversitate de atitudini și comportamente, însă poate fi
înțeleasă ca fiind capacitatea unui individ de a-și rezolva trebuințele personale, menținând în
același timp relații pozitive cu ceilalți, abilitatea de a fi deschis în relații cu celalalt, a fi
prietenos și implicat social în mod echilibrat.
Competenţele sociale se referă la „abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu
ceilalţi copii şi adulţi din viaţa lor. Altfel spus, competenţele sociale facilitează interacţiunile
pozitive, corespunzătoare normelor culturale, în aşa fel încât să permită atingerea propriilor
scopuri şi, în acelaşi timp, respectarea nevoilor celorlalţi.” (Ștefan C.A., Kallay E., 2010, pag.
27)

Competențele sociale ale preșcolarilor includ o componentă legată de abilitățile

interpersonale, precum și o componentă ce se referă la abilitățile intrapersonale de control
comportamental. Competențele interpersonale sunt responsabile de modul în care copiii se
comportă în relațiile cu ceilalți; competențele intrapersonale reprezintă substratul care asigura
dezvoltarea optimă a relațiilor cu ceilalți.
Abilitățile sociale sunt cele care ne permit să ne integrăm în mediul în care trăim fie el grupul
de la grădiniță, școală, serviciu sau grupul de prieteni.
A avea abilități sociale înseamnă a fi eficient în interacțiunile cu ceilalți astfel încât să atingi
scopul stabilit.
Competența socială este asigurată de ansamblul de abilități necesare optimizării relaționării
interumane cum ar fi:

-capacitatea de a adopta un rol diferit;

-capacitatea de a influența ușor grupul precum și indivizi izolați;
-capacitatea de a stabili ușor și adecvat relații cu ceilalți;
-capacitatea de a comunica ușor și eficient cu grupul și cu indivizii separat;
-capacitatea de a utiliza adecvat puterea și autoritatea;
-capacitatea de a adopta ușor diferite stiluri de conducere.

Competenţele sociale ale preșcolarilor sunt împărțite în două categorii:

1. Abilități interpersonale de relaționare și de rezolvare de probleme;

2. Abilități intrapersonale.

1. Abilități interpersonale

A. Abilități de relaționare socială

Contextul în care pot fi cel mai bine observate abilitățile de relaționare socială ale
preșcolarilor sunt reprezentate de situațiile de joc de la grupă sau de acasă. Jocul are cea mai
ridicată valoare informativă cu privire la achiziționarea acestor abilități de către preșcolari ,
dar le oferă și numeroase situații de învățare și exersare a comportamentelor sociale.
Această competenţă se referă la însuşirea unor comportamente esenţiale pentru buna
funcţionare a unei relaţii cum ar fi :
1. Interacționează cu ceilalți copii prin jocuri adecvate vârstei;
2. Inițiază interacțiuni cu ceilalți copii;
3. Împarte obiecte/ jucării;
4. Oferă și cere ajutor;
5. Își așteaptă rândul;
6. Utilizează formule de politețe.

B. Abilități interpersonale de rezolvare de probleme

Făcând parte tot din categoria abilităților interpersonale , abilitățile de rezolvare de probleme
sunt în strânsă relație cu cele de relaționare socială. Copiii care au abilități de relaționare
suficient de bine dezvoltate , își rezolvă situațiile problematice încercând să găsească soluții,
nu recurgând la reacții agresive sau de evitare.
Abilitățile de rezolvare de probleme la vârstă preșcolară se referă la rezolvarea conflictelor
prin strategii adecvate vârstei: recurgerea la ajutorul unui adult, evitarea, negocierea sau
compromisul.
Apariția frecvența a conflictelor duce la deteriorarea prieteniilor și , prin urmare, este
necesară dezvoltarea abilității de rezolvare eficientă a acestora.

Conflictul reprezintă o situație în care două sau mai multe persoane au idei, nevoi, credințe,
convingeri sau scopuri foarte diferite. La vârsta preșcolară conflictele sunt frecvente, iar
copiii învață să le rezolve prin experiența pe care o dobândesc în cadrul jocurilor de
cooperare și prin sprijinul adultului.
La vârsta de 3 ani, interacțiunile copiilor sunt caracterizate de agresivitate, copiii lovind,
împingând, țipând, aruncând cu obiecte.
La vârsta de 4 ani apare agresivitatea de relaționare, prin comportamente de excludere. Există
chiar și agresivitate de gen, băieții fiind mai des implicate în forme de agresivitate fizică, în
timp ce fetele sunt mai implicate în agresivitatea relațională.Strategiile de rezolvare a
conflictelor sunt și ele adecvate vârstei.
La vârstă de 3-4 ani, copiii recurg la implicarea adultului în rezolvarea problemei. O altă
strategie este cea de evitare a conflictului.
La 5-6 ani conflictele se rezolva prin negociere și compromis. Pentru a fi eficienți în
rezolvarea unui conflict trebuie să descriem întâmplarea, fără a învinovăți; apoi să ne
exprimăm sentimentele față de ceea ce s-a întâmplat, iar mai apoi să identificăm alternativele
de rezolvare.

2. Abilități intrapersonale

Prima categorie de competențe este responsabilă de modul în care copiii se comportă în

relațiile pe care le stabilesc cu ceilalți copii (în special prin joc) sau cu adulții. A doua
categorie de competențe (intrapersonale) reprezintă substratul care asigura dezvoltarea
relațiilor cu ceilalți.
Abilitățile sociale intrapersonale se dezvoltă și sunt modelate în context social. Capacitatea
de adaptare a copiilor este în mare măsură influențată de modul în care își pot controla
propriul comportament. Sursa autocontrolului comportamental este reprezentată de
dobândirea abilităților de reglare emoțională (respectarea regulilor, toleranța la situațiile
frustrante).

Abilitățile sociale intrapersonale sunt strâns legate de competențele emoționale.

Eckman a identificat șase emoții de bază despre care el afirmă că sunt experimentate de către
toate persoanele, indiferent de cultură. Emoțiile pe care le-a identificat sunt următoarele:
fericirea, tristețea, dezgustul, frica, surpriza și furia.
Ulterior, și-a extins lista emoțiilor de bază pentru a include lucruri precum mândria, rușinea,
jena și entuziasmul.
Abilitățile de a înțelege emoțiile proprii și ale celorlalți și de a le exprimă adecvat sunt
esențiale pentru stabilirea și menținerea relațiilor cu ceilalți.
În educarea copiilor este necesară formarea competențelor emoționale, cât și sociale, și
anume:
 1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate (manifestă încredere în adulţii
cunoscuţi, prin exersarea interacţiunii cu aceştia, demonstrează abilități de solicitare și
de primire a ajutorului în situaţii problematice specifice, inițiază/participă la
interacţiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată) ;

2. Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității (exprimă

recunoașterea și respectarea asemănărilor şi a deosebirilor dintre oameni, Își însușește
și respectă reguli; înțelege efectele acestora în planul relațiilor sociale, în contexte
familiare) ;

3. Conceptul de sine ( exersează, cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situaţii

educaţionale; își promovează imaginea de sine, prin manifestarea sa ca persoană
unică, cu caracteristici specifice) ;

4. Autocontrol și expresivitate emoțională (recunoaște și exprimă emoții de bază,

produse de piese muzicale, texte literare, obiecte de artă, demonstrează abilităţi de
autocontrol emoţional) .
Pentru a favoriza o buna adaptare socială, copiii trebuie să învețe să recunoască ce simt
pentru a putea vorbi despre emoția pe care o au și să învețe cum să identifice emoția unei
persoane.
Cadrele didactice și părinții contribuie la dezvoltarea abilităților emoționale, devenind un
model pentru copiii preșcolari în ceea ce privește dezvoltarea emoțională.
Grădinița constituie locul în care se pun bazele dezvoltării emoționale.
Totodată, este important ca la nivelul preșcolarității să se realizeze activități de dezvoltare
socio-emoțională a copiilor, deoarece este perioada optimă în care pot fi puse bazele
cunoașterii și gestionării emoțiilor pe care le dețin.
În grădiniță pot fi inițiate o serie de activități prin care copiii pot sa recunoască și să exprime
emoții.
Activitățile pot fi atât formale cât și nonformale.
Acest tip de educație pune elevul în centrul procesului pentru a identifica și a dezvolta
talentele și abilitățile sale personale și a le completa cu unele noi într-un proces continuu de
învățare. Educația nonformala se deosebește de educația clasică prin natura facultativă,
conținutul organizat pe arii de interes, metodele interactive, motivante și diverse de
cunoaștere și asimilare a informațiilor.
Lecturarea poveștilor are un rol deosebit de important în recunoașterea și exprimarea
emoțiilor.

Un alt aspect relaționat cu dezvoltarea competenței sociale și emoționale este jocul.

Cu ajutorul jocului, cei mici reușesc să-și dezvolte latura emoțională, dar și pe cea socială:
-învață despre regulile sociale;
-cum să interacționeze cu ceilalți;
-achiziționează abilități cognitive;
-își dezvoltă capacitatea de memorare;
-își dezvoltă limbajul.
Dezvoltarea emoțională a copilului se accentuează când, în timpul jocului, el trece prin
anumite stări, negative/pozitive, pe care învață să și le gestioneze în conformitate cu situația
dată.

În perioada 3-4 ani, copilul se joacă singur, dar poate coopera și cu ceilalți copii, însă pentru
perioade scurte de timp.
Începând cu vârsta de 4-6 ani, începe sa se implice în jocul care presupune interacțiune,
cooperare, gestiunea unor reguli și rezolvarea de conflicte.
Tot în aceasta perioadă, copilul este capabil sa își anticipeze consecințele acțiunilor sale, fapt
pentru care respecta regulile jocului, dacă se cere.
Jocurile de rol sunt activitățile preferate de copii ce pot fi utilizate pentru a recunoaște
emoțiile resimțite de personajele din povești sau de a interpreta anumite situații în care
personajele din povești au trăit anumite emoții.
Un exemplu de joc ar putea fi: ,,Îmbrățișări muzicale”. În timp ce cântă muzica, ei trebuie să
danseze și imediat ce se opresc, trebuie să caute pe cineva care să-i îmbrățișeze. Este ca jocul
de scaun, dar într-o versiune pentru îmbrățișare. Nimeni nu poate rămâne fără îmbrățișări. În
prima pauză va fi o îmbrățișare de la 2 copii, în a doua va fi o îmbrățișare de la 3 și așa mai
departe până la sfârșit se îmbrățișează cu toții.Jocul se poate finaliza printr-o scurtă
discuție: ,,Ce v-a ajutat în atingerea obiectivului?" , ,,Ce ati învățat din acest exercițiu?".
Alte activități pot fi:
,,Roata emoțiilor” - Scopul: Conştientizarea, exprimarea şi etichetarea
corectă a emoţiilor.
Obiective operaţionale:
- să identifice emoţiile pe baza imaginilor prezentate;
- să exprime corect emoţia observată;
- să identifice contextele în care se manifestă diferite emoții și posibile cauze ale acestora
,,Si – sau – altceva !” – joc ce vizează rezolvarea de probleme.

În concluzie, competența socială și emoțională se formează treptat, sub influența modelelor

socializatoare, ale părinților și altor persoane cu care copilul intră în contact, cum ar fi colegii
sau grupul de prieteni, iar școala are fără îndoiala un rol important în dezvoltarea abilităților
sociale și emoționale.
Lipsa sau slaba dezvoltare a unor abilități de ordin socio-emoțional determină incapacitatea
preșcolarului de a se adapta așteptărilor celorlalți, ceea ce poate favoriza dezvoltarea unor
comportamente dezadaptative.

Bibliografie:
Stan L. (2014). Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, Editura Polirom, Iaşi 2. Stan,
Liliana. (coord.). (2016).
Goleman, D. (2008) .Inteligența emoțională. București: Curtea Veche Publishing (Ediția a III-
a)
Jocuri de dezvoltare socio-emotionala | laura_l | 26.02.2015 (didactic.ro)
MEN. (2019), Curriculum pentru educație timpurie
Ștefan C.A., Kallay E., 2010, pag. 27