UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

MASTER – PSIHOLOGIE ȘCOLARĂ ȘI CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ

COMUNICAREA ÎN INSTITUȚIILE DE EDUCAȚIE

Lect. Univ. Natalia Constantinescu

Masterand: Muscă Cătălina Ionela

(căsăt. Bolnavu)
Anul I
Semestrul I

București

2023

STUDIU DE CAZ COPIL CU CES

DATE DESPRE COPIL

Numele elevului: C. G. C

Clasa: a -II-a

Școala: Şcoala Gimnazială

Vârsta: 8 ani

PREZENTAREA CAZULUI

Diagnostic: Tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD)

Copilul C.G.C provine dintr-o familie dezorganizată, cu resurse financiare medii şi cu un

grad mediu de culturalizare. Copilul a prezentat încă din clasa pregătitoare tulburări uşoare de
comportament, caracterizate printr-o accentuată hiperactivitate şi lipsă de concentrare. Motivaţia
pentru activităţile şcolare este aproape în totalitate externă, de tip condiţional- recompensatoriu.
Colaborează bine cu adulţii dacă aceştia sunt indulgenţi cu el. Concentrarea în timpul unei
activităţi este pe termen scurt şi este condiţionată de interesul copilului pentru tema activităţii.
Reuşeşte să calculeze cu suport material şi să citească pe litere, dar înţelegând semnificaţia
cuvântului şi a propoziţiei citite. Limbajul este slab dezvoltat, având un vocabular activ sărac,
concret şi cu multe erori în pronunţie. Hiperactivitatea se manifestă şi în relaţiile cu ceilalţi copii
din clasă, C.G.C preferând să alerge, să se târască, să se “lupte” cu colegii.
În timpul orelor îşi arată permanent nerăbdarea de a ieşi în pauze ori de a se sustrage unei
activităţi educative care presupune cel mai mic efort; emite tot felul de sunete, disturbă orele,
cere des să meargă la toaletă.

Istoricul evoluţiei:
La vârsta de 4 ani, C.G.C a suferit trauma unui divorț între părinții săi, acesta rămânând
în grija mamei, tatăl fiiind foarte puțin prezent în viața copilului. După un an jumătate, mama și-
a găsit un alt partener de viață, alegând să traiască în concubinaj cu acesta.
Relația copilului cu actulul partener de viață al mamei, nu este una tocmai bună, acesta
maifestând o atitudine rece față de copil, uneori recurgând și la violență verbală asupra copilului.
Tulburările de hiperactivitate şi de atenţie au fost remarcate abia la şcoală, după ce,
iniţial, au fost interpretate ca fiind comportamente deviante ale unui copil “problemă”, leneş şi
neascultător. Mama a refuzat inițial ideea că, copilul ei ar putea avea această afecțiune, nedorind
să meargă cu copilul la medic pentru a primi un diagnostic corect din partea unui specialist.
 La recomandarea doamnei învățătoare, după multe încercări mama s-a prezentat la
cabinetul de asistență psihopedagigică de la nivelul școli.

După intervenția consilierului școlar, mama a acceptat să meargă cu copilul la medic,

fiind diagnosticat cu ADHD. Mama a primit recomandarea de a merge la CJRAE, la evaluare
pentru a primi un certificat CES în vederea obținerii unor drepturi pe care copilul le are, inclusiv
profesor de spijin și consiliere psihopedagogică.

Analiza datelor şi stabilirea ipotezelor:

Diagnosticarea copilului cu ADHD a clarificat foarte multe aspecte ale comportamentului

şcolar al lui C.G.C. Copilul are dificultăți de învăţare și permormanțe școlare scăzute, dar cu un
curriculum adaptat, plan de intervenție personalizat, program de consiliere psihopedagogică se
va reuşi un progres care să-i dea încredere în propria persoană și să evolueze.

Strategia de intervenţie:
- Copilul îşi continuă tratamentul medicamentos;
- Copilul participă la ședințe de consiliere psihopedagogică;
- Învăţătoarea planifică activităţi suplimentare de recuperare cu C.G.C., bazate pe
jocuri didactice, materiale atractive;
- Copilul este încurajat, lăudat şi recompensat des pentru realizările sale;
- Copilul este încurajat să solicite explicaţii suplimentare şi ajutor atunci când nu
reuşeşte să rezolve o sarcină, decât să o abandoneze;
- Copilului i se explică simplu şi clar ce este important şi ce nu este;
- Copilul beneficiază deprofesor de sprijin;
- C.G.C este integrat într-un subgrup al clasei care să-l sprijine moral şi în timpul
activităţilor de învăţare;
- Copilul beneficiază de un plan de intervenție personalizat.

PLANUL DE INTERVENTIE PERSONALIZAT a constat în analiza și înțelegerea problemei

stabilirea obiectivelor, intervenția propriu-zisă ,consolidarea rezultatelor, asfel:

S-au realizat ședințe de consiliere (cu consilerul școlar) atât a elevului cât și a părinților.
Elevul a mers la cabinet în fiecare săptămână, iar părinții au ținut legătura constant cu consilierul
și învățătoarea.

Obiectivele stabilite au fost:

 Să realizeze activităţi de învăţare de minim 20-30 minute, timp în care să

participle activ;
 Să socializeze şi să fie integrat cel puţin într-un subgrup al clasei;
 Dezvoltarea stimei de sine;
  Dezvoltarea capacității de autocontrol și rezistenței la frustrare;
 Dezvoltarea capacității de rezolvare de probleme;
 Să realizeze activităţi şcolare – proiecte în colaborare cu colegii;
 Să-şi amelioreze capacitatea de a fi atent la ore;
 Să facă faţă cerinţelor educaţionale prevăzute în programa şcolară, evitând eşecul
şcolar;
 Să adopte comportamente adecvate atât acasă cât și în cadrul școlii.

La nivelul clasei s-a realizat un plan educațional individualizat, integrat în programul

comun elaborat pentru ceilalți elevi. Acest plan a avut ca scop adoptarea unei atitudini pozitive
față de școală a elevului, îmbunătățirea performanțelor școlare, cât și integrarea elevului și
evitarea marginalizării lui.

A. Acomodarea în clasă (are o mare influență în managementul comportamentului și

ameliorarea rezultatelor școlare) .În același timp se vor realiza cât mai multe activități
pe grupe – acest lucru ducând la construirea unor relații pozitive între elevi. Colegii
din grupă colaborează, simțindu-se util și căpătând încredere în sine. Atunci când se
pregătește pentru oră, profesorul urmărește să scoată pe bancă doar materialele
necesare.
De câte ori va fi posibil se va încerca să se ignore mișcarea permanentă (jocul cu un
pix, cu linia, penarul; căutarea diferitelor obiecte în geantă sau în bancă) și i-am dat
posibilitatea să se miște cu un anumit sens: ”Vrei să-mi aduci cartea de pe catedră?”,
”Vrei să ștergi tabla?”, ”Vrei să împarți fișele?”, ”Vrei să strângi caietele?”.

B. Regulile clasei au fost reformulate mult mai scurte și mai clare.

C. Temele pentru acasă au fost date diferențiat. La început temele au fost realizate la
școală (după ore), apoi treptat a fost ajutat acasăde mamă, apoi parțial ajutat și în cele
din urmă a fost lăsat să-și facă singur temele.

D . Pentru fiecare ”reușită” s-au acordat diferite stimulente: ”Pauză supliminentară” –

dacă a realizat singură o sarcină; ”Jocuri în clasă” – este lăsată să conducă diferite
jocuri;.

E. A fost înscris și a participat la cursuri de handbal pentru ca a manifestat interes

pentru acest sport.
Concluzii și recomandări:

Problemele de concentrare și menținere a atenției determinate de ADHD impun o atenție

constantă din partea unui cadru didactic asupra elevilor cu această deficiență. Este important să
existe un contact vizual cât mai puternic pe parcursul unei ore, în special în cazurile în care sunt
elemente mai dificile.

Este benefic ca profesorul să permită copilului să se mişte chiar dacă acest lucru implică
părăsirea clasei pentru un moment. De asemenea, copiilor cu hiperactivitate li se poate oferi
ocazia să se ridice din bancă cu un scop bine definit, de exemplu pentru a şterge tabla.

Sarcinile didactice trebuie să fie cât mai clar și concis formulate (litere mai mari, pagini mai
puțin încărcate), eventual împărțite în sub-sarcini. Fiind vorba de managementul unor
comportamente negative, în cazul copiilor cu ADHD se recomandă în primul rând empatia și
înțelegerea, nu etichetarea/blamarea autorului acestora. Pe cât posibil aceste comportamente
trebuie ignorate sau pre-întâmpinate în timp ce progresele trebuie subliniate constant,
recompensate activ. Sunt total nerecomandate pedepsele severe (vor genera reacții mai ostile) și
mai ales pedepsele aplicate întregii clase (vor atrage resentimentul colegilor și vor distruge
inițiativele spontane de sprijin din partea acestora).

Atunci când este posibil, copilul poate fi ajutat să își găsească un coleg de studiu, pe care să îl
poată suna și acasă. De asemenea, copilul trebuie încurajat să citească cu voce tare acasă, să
povestească părinților ce a învățat și cum să urmeze un fir logic al unei povești.

Cadrul didactic trebuie să fie pregătit să observe acele momente sau situații în care
copilul strălucește. De obicei, acești copii sunt mai talentați decât par. Sunt plini de creativitate,
spontaneitate, însă pot avea tendința de a da înapoi, de a se retrage din sarcină.

Este recomandat ca profesorul să folosească un jurnal de comunicare zilnică cu părinții. În el

se pot transmite părinților orice informații (pentru a evita discuțiile doar în situații de criză) și se
poate oferi un feedback asupra performanței și comportamentului copilului. Scopul acestui
feedback zilnic este informativ, de încurajare a copilului și nu de disciplinare.