CARACTERISTICI ALE COPILULUI HIPERACTIV

LA GRĂDINIȚĂ

Prof. Inv.prescolar Caciula Luminita

Școala Gimnazială Nr. 1 Micesti

 De ce unii se joacă liniștit si pașnic, iar alții distrug, trec repede de la un joc la altul, de la
o jucărie la alta și sunt permanent nemulțumiți?
            De cele mai multe ori, copilul hiperactiv, căci despre el este vorba, este catalogat drept
„rău” că face tot posibilul pentru a-i necăji pe copiii de lângă el și pentru a exaspera adulții din
jurul lui: educatoare, părinti, bunici. „Este neastâmpărat, nu stă o clipă liniștit, nu e atent atunci
când i se explică ceva, nu termină ceea ce a început, e uituc, împrăștiat si calitățile ar putea fi
multe”, ne spune mama. De când sunt mici putem observa dacă urmează sa fie mai activi sau mai
domoli, mai vorbăreți si buni de gură ori mai tăcuți. Lucrul acesta se poate schimba în timp, dar
ramâne totuși o oarecare tendință.
            Din primele zile de viată copilul „se joacă”, este vrăjit de mișcarea în alb-negru a
degetelelor, are loc un ritual de descoperire a sinelui. Acesta evoluează, misterul se amplifică,
unda de cunoaștere se lărgește iar jocul devine prieten de nedespărțit al copilariei.
            Jocul deține un rol important în viața copilului începând de la doi-trei ani pentru că ii
satisface nevoia de mișcare, de colaborare cu alții.
            Jocul o să-i introducă în cunoașterea lumii complexe în care trăiesc, pentru copil sunt
multe necunoscute, sunt taine care-l așteaptă pe el, pe el copilul plin de energie, veșnic în
căutare, care încearcă să pătrundă cu neastâmpăr, cu sete de cunoaștere: strică și desface,
demontează apoi încearcă să recladească întregul, dar nu-i mai iese, uneori este dezamăgit,   n-a
găsit ceea ce căuta și se înfurie. Mama il ceartă, tatăl strigă și atunci cine să-l mai înțeleagă. El și
așa are destule „probleme”. În astfel de situații mamele se simt singure, cred ca problemele lor
sunt unice, se simt înstrăinate de alți părinți, dau dovada de neîncredere, iși pierd speranța, se
citește deznădejdea pe chipul lor.
            Este momentul când părinții sesizează existența unei „probleme”.
În ciuda comportamentelor perturbatoare pe care le manifestă, ei sunt sociabili, afectuoși și
capabili de atașament. Ei au dificultăți pronunțate în controlarea activității motrice, în special în
sarcinile complexe, în a rezista tentațiilor și a suporta întârzieri în obținerea satisfacției, au
dificultăți de organizare a gândirii și de control al emoțiilor negative. În cazul copiilor
hiperactivi, manifestările specifice sunt neliniștea și agitația psihomotorie, fiindu-le greu să se
joace în liniște și să aibă răbdare. Pentru că la grădiniță actionează asupra copilului mai mulți
stimuli distractori decât in familie, manifestările hiperactive devin mai evidente. Preșcolarii se
remarcă prin crize de furie exagerate, nerespectarea regulilor, regresii la nivelul limbajului și în
coordonarea mișcărilor. Mediul familial și cel din grădiniță influențează manifestarea
simptomelor și evoluția interioară a comportamentului unui copil hiperactiv. Din cauza neliniștii
si a impulsivitatii, acesti copii chiar dacă înteleg regulile și limitele, ei nu sunt capabili sa le
respecte. Ei nu reactionează ca și ceilalti copii la măsurile educaționale obișnuite, motiv pentru
care părinții, cadrele didactice ajung într-o situație dificilă. Deseori se naște un cerc vicios
datorită avertismentelor ăi a limitelor impuse de părinti, limite pe care copilul nu le ia în seamă
sau le respectă pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel, experiențele pozitive din familie și de la
o grădiniță devin tot mai puține, iar manifestările hiperactive devin din ce în ce mai intense.
Copilul ajunge să se simtă singur împotriva tuturor, să simtă că nu este înteles, să creadă că într-
adevăr este un copil „rău”, fără valoare. Ajunge să nu mai aibă încredere în el, întelegând că
singura modalitate prin care mai poate primi atenție din partea celorlalți și aceea – de cele mai
multe ori negativă, este să provoace în continuare situații neplăcute.
            Părinții trebuie să conștientizeze că copilul lor are nevoie de mai mult ajutor. Ei vor putea
face față situațiilor dificile legate de educarea copilului lor dacă înțeleg natura problemei
copilului și vor reuși să pună în aplicare strategii mult mai eficiente. Ele constau în a identifica
pe rând comportamentele problematice și a pune în aplicare metode care contribuie la
modificarea lor.
            Comportamentele problematice trebuie definite în termeni care să permită identificarea
frecvenței, duratei sau intensității lor.
            La copiii cu ADHD este necesar să facem distincția între disciplinare și pedeapsă.
Pedeapsa se naște din răzbunare. Părintele ajunge să recurgă la pedeapsă când simte că nu mai
are resurse. Dar din pedeapsă nu învață nimic decât că trebuie sa evite situațiile în care este
pedepsit. Nu va învăța să nu mai facă unele lucruri, ci sa evite pedeapsa. A evita pedeapsa la
varsta preșcolară înseamnă a ascunde faptele rele de ochii părinților. De aceea se recomandă
disciplinarea însoțită de dragoste iar acest lucru implică fermitate și nici într-un caz agresivitate.
            Recompensa și lauda, aprecierea unui comportament pozitiv constituie o modalitate
miraculoasă în întărirea comportamentului dorit și în perseverarea acestuia.
            Încurajarea comportamentului dorit va duce la scăderea comportamentelor indezirabile.
Este remarcabil efectul pe care îl are acest lucru în comportamentul problematic al copilului.
            Dar nu este suficient să-l încurajăm pe copil atunci când face ceea ce dorim, aceasta este
o condiție necesară pentru a schimba repede și de durată comportamentul, aceste încurajări să fie
însotite de recompense pe placul copilului: sa fie dus la zoo, la spectacol, teatru de păpuși, să se
joace mai mult decât de obicei cu cel mai bun prieten, să i se citească o poveste înainte de
culcare, să se culce mai târziu cu 15-25  minute, etc.
Aceste reguli, impuse de părinți,vor fi completate de regulile grupei de le grădiniță. Este
necesara o bună colaborare între educatoare și familie, numai astfel obținându-se rezultatele
așteptate.

            
Bibliografie:
-Popenic,i Ştefan; Fartuşnic, Ciprian; Târnoveanu, Nadia, Managementul clasei pentru
elevii cu ADHD,Editura DPH, Bucureşti, 2005
-Kuyma, Kay, Înţelege-ţi copilul, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2006
-Iucu, Ioniţă, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006