STRUCTURA ACTIUNII EDUCATIONALE

Din analiza istorica si prezentarea functiilor pe care le-am facut rezulta ca, indiferent de conditiile in care se desfasoara, educatia, ca de altfel oricare alt fenomen social, poseda o structura, fiind constituita din anumite elemente ce se afla intr-o crelatie determinant, pe care le intalnim in oricare din ipostazele ei posibile. Din modul in care se coreleaza aceste componente rezulta o alta nota definitorie a educatiei ca actiune sociala si anume caracterul sau structural. Avand o structura de actiune ea poate fi abordata prin intermediul metodologiei operationale. Pentru aceasta se impune elaborarea unui model care se ne permita cunoasterea componentelor sale si interdependetei dintre ele, facilitand astfel, in ultima instant, o intelegere mai profunda a mecanismului actional al educatiei intr-un context social dat. Un model posibil al actiunii educationale s-ar putea prezenta astfel:

S = subiectul actiunii educationale O = obiectul actiunii educationale S = subiectivitatea obiectului I.e.; Sc.e.; Ob. E. = ideal educational, scopuri si obiectiva educationale D = dispozitiv pedagogic M.e. = mesaje educationale A = ambianta educational c.c. = comportament obiectivat c.i.e. = conexiune inversa externa c.i.i. =conexiune inversa interna S.E. = situatie educational

Subiectul actiunii educationale (S) sau agentul actiunii poate fi o personalitate izolata sau o comunitate umana. Rolul sau este de a declansa sa a provoca actiunea educationala, direct sau indirect, prin totalitatea actelor sale comportamentale. El pune in miscare actiunea in calitae de reprezentat al societatii, al imperativelor sociale generale sau al unor grupuri mai restranse. In acest scop agentul proiecteaza rezultatul actiunii educationale si elaboreaza strategia corepunzatoare realizarii ei. Ambele operatii, proiectarea si realizarea, presupun angajare totala din parte sa, fapt care imprima actiunii un character creator si irepetabil in acelasi timp. Declansarea propriu-zisa a actiunii implica deci sincronizarea principalelor sale momente, gnoseologic, teleologic si axiologic. Agentul este cel care infaptuieste aceasta sincronizare. Obiectul actiunii educationale (O) sau receptorul actiunii este cel asupra caruia se vor exercita efectele actiunii respective. In cazul educatiei el este o fiinta umana, calitate pe care am marcat-o cu S si asupra careia vom reveni. Obiectul se poate prezenta sub doua ipostaze, cea de obiect al actiunii si de obiect transformat, cu semnificatii pedagocice diferite. Daca in prima ipostaza el este asa cum se prezinta la inceputul unei secvente, in cea de-a doua ipostaza ne apare ca rezultat al modificarilor ce s-au produs, inregistrate la sfarsitul acelei secvente. Acestea vor constitui, la randul lor, premisele actiunilor urmatoare, devenind elemente ale obiectului in prima ipostaza si asa mai departe. Rezultaetele actiunii vor fi cu atat mai bune cu cat cunoasterea obiectului intra concomitant atat in campul de actiune al subiectului cat si in campul de cunoastere al acestuia. Ca si in cazul subiectului obiectul poate fi o persoana individuala sau o comunitate umana. Cand spunem persoana individuala nu avem in vedere o entitate abstracta, deoarece omul, ca fiinta sociala, este in totdeauna membru al unei comunitati (familie, grup, clasa, etc. ). Exercitarea actiunii si receptarea ei, cand avem de-a face cu o persoana individuala, se va face intotdeauna prin ecoul calitatii sale de membru al acelei comunitati. De aceea distinctia pe care am facut-o atat in cadrul subiectului cat in a obiectului intre persoana individuala si comunitate umana are mai mult ratiuni didactice, utile pentru analiza pedagogica a actiunii educationale, unde se opereaza cu notiuni analogice acestora, cum ar fi tratare individuala, colectivi de elevi, grup social etc. Subiectivitatea obiectului (S) exprima faptul ca obiectul este tot o fiinta umana sau mai bine-zis o existenta dimensionata subiectiv. Aceasta subiectivitate se prezinta diferit in cele doua ipostaze ale obiectului; in prima dintre ele, de obieci al actiunii, ea se plaseaza in trecut si exprima istoria obiectului ca rezultat al actiunii exercitate pana in acel moment, in cea de a doua, de obiect transformat, subiectivitatea se plaseaza pe traiectoria devenirii si se concretizeaza in odificarile ce s-au produs ca urmare a actiunii inteprinse, modificari care nu numai ca vor deveni component ale istoriei sale, dar vor vor restructura aceasta istorie. Surprinzand acesta interdependenta S.L.Rubinstein sustine ca determinismul, in intelesul lui dialectic, apare, totodata, ca un istorism; el inseamna

ca efectul fiecarei influente momentane depinde de influenta la care a fost supus pana atunci individului dat si de specia careia ii apartine (1960, p. 213). Nimic din tot ceea ce se intreprinde din exterior nu se reflecta ca intr-o oglinda, tot este trcut si asimilat prin acest filtru. Subiectivitatea include decii totalitatea mecanismelorprin care obiectul asimileaza, prelucreaza si stocheaza mesajele cu care se opereaza in cadrul actiunii educationale, elaborand apoi raspunsuri nuantate personal. Educatia ne apare astfel ca fiind rezultatul conlucrarii si interactiunii dintre subiect si obiect. Ambii sunt coparticipanti in process. Valorificarea subiectivitatii constituie temeiul educatiei din zilele noastre, aceea de a transforma obiectul in subiect al propriei sale formari. Subiectivitatea exprima deci acel coefficient de participare a obiectului la propria sa formare, explicand, in ultima instant, ceea ce se intelege in termini pedagogici prin activizare, problema asupra careia vom reveni. Vorbind despre aceasta, Al. Rosca sustine ca elevul nu este o notiune abstracta, ci cu intreaga sa personalitate, cu emotiile sale, cu sentimentele sale, cu interesele sale etc. (1943, p. 248). Subiectul se orienteaza in exercitarea actiunii dupa un ideal educational (I.e.) si urmareste realizarea unor scopuri si obiective educationale (Sc.e.: Ob.e.). La un loc, toate acestea desemneaza finalitatile actiunii educationale. Ele ii imprima acesteia un sens teleologic. Agentul isi organizeaza intreaga activitate in fuctie de finalitatile pe care le proiecteaza. Idealul educational exprima in mod concentrate finalitatea generala a educatiei determinate de conditiile social-istorice in care se desfasoara, altfel spus, ceea ce societatea, ca system global, solicita din partea educatiei, considerate ca subsistem al sau. Scopurile si obiectivele reprezinta finalitati ale actiunii educationale, privita in succesiunea momentelor pe care le parcurge. Daca idealul educational este expresia continuitatii in derularea actiunii, indicandu-I sensul pe care trebuie sa-l urmeze si nu un punct care trebuie atins, scopurile si obiectivele sunt expresia discontinuitatii, marcand anumite secvente pe aceasta traiectorie infinita si desemnad rezultate ce urmeaza a fi atinse. Dispozitivul pedagogic (D) cuprinde mijloace pe care subiectul le foloseste pentru exercitarea actiunii sale, pentru transmiterea mesajelor si asimilarea lor de catre receptorul actiunii. Toate mijloacele de invatamant, metodele si procedeele folosite, materialul didactic etc. sunt component ale dispozitivului pedagogic. Mesajele educationale (M.e.) inglobeaza continutul comunicarii ce se realizeaza intre subiect si obiect care servesc, in cele din urma, la conducerea de catre subiect a procesului de dezvoltare a obiectului. In cazul actiunii educationale avem de-a face cu o comunicare totala in cazul careia se pot distinge doua compartimente: o comunicare verbal sau semantic, codificata cu ajutorul limbajului si a altor semen (simboluri, formule, figuri etc.), si o comunicare extraverbala sau ectosemantica realizata cu ajutorul unor mesaje neverbalizabile. Instrumentele folosite in acest sens de catre subiect sunt aparenta fizica, mimica si gestul. Mesajele pot fi clasificate, deci, in semantice si ectosemantice, rolul acestora din urma fiind de a preciza si nuanta sensul celor transmise,

facilitand astfel procesul intelegerii lor. Si unele si altele sunt o emanatie a subiectului, ca atare ele se intrepatrund. Faptul se explica prin aceea ca in cadrul actiunii educationale avem de-a face cu o relatie in care interactiunea se stabileste intre comportamentele globale ale celor doi poli si nu intre diversele felii ale lor. Din punct de vedere psihologic aceste mesaje reprezinta asa-zisele variabile independente, pe care le genereaza si impune mediul social. In sfera acestor variabile putem distinge urmatoarele subdiviziuni: sisteme de imformatie, sisteme de norme. sisteme operationale intelectuale si practice, in procesul transmiterii fiecaruia asociindu-i-se mesaje ectosemantice specifice. Cu ajutorul acestor mesaje se realizeaza, de fapt, comunicare pedagogica. Specificul acestei comunicari consta in aceea ca ea este de tip instrumenta, agentul urmarind in mod constient sa produca un effect asupra receptorului. Cu alte cuvinte, comunicarea pedagogica urmareste sa induca o schimbare in continutul si structura personalitatii receptorului. Ea se deosebeste, astfel, de comunicarea incidental prin care se vehiculeaza mesaje fara nici o intentie premeditate, sau de comunicarea subiectiva in care agentul urmareste sasi etaleze propria persoana, sa se impuna in fata receptorului. Comunicarea pedagogica nu se reduce la simpla emisie de mesaje; ea presupune doua conditii fundamentale: intentia agentului de a transmite mesaje si conexiunea inversa, cunoasterea de catre acelasi agent a efectelor mesajelor transmise. Ambianta educationala (A). Este climatul psihosocial ce se constituie din totalitatea reactiilor afective ale celor doi poli, agentul si receptorul, ca finite umane. Ele declanseaza si amplifica eforturile lor in directia realizarii obiectiveleor prevazute. O ambianta educative in care predomina optimismul, buna dispozitie, increderea reciproca se rasfrange in mod pozitiv asupra intregii actiuni educationale. Continutul si sensul starilor affective pe care le include aceasta ambianta sunt determinate in primul rand de personalitatea subiectului sau agentul actiunii. Comportamentul obiectivat (c.o) constituie un indiciu al efectelor actiunii inteprinse de subiect asupra obiectului. Sfera acestei component include totalitatea reactiilor obiectului, atat ca urmare a influentelor exercitate asupra sa, cat si a coeficientului sau personal de participare la aceasta actiune, a acelui adios subiectiv, original care imprima o coloratura specifica raspunsului sau. Conexiunea inversa externa (c.i.e) ofera subiectului imformatii in legatura cu efectele actiunii exercitate asupra obiectului, a modului in care au fost assimilate mesajele transime, pentru ca pe baza lor sa-si regleze in continuare strategia ce o va intreprinde. Tocmai de aceea actiunea educational poate fi considerate un tip specific de comanda si control, si, deci, interpretata prin prisma metodologiei cibernetice. Conexiunea inversa interna (c.i.i.) este circuitul care se stabileste intre obiect si comportamentul sau avad rol de autocontrol si autodirijare a propriei dezvoltari si

implicit al autoreorganizarii raspunsurilor pe care le va emite. Ea ofera posibilitatea unei interpretari adecvate a procesului de autoeducare. Situatia educational (S.E.) inglobeaza intr-un tot coherent determinarea social-obiectiva a actiunii educationale. Ne referim la conditii material si spiritual ale unei etape concrete din dizolvarea societatii. Constientizarea acestora prin transformarea lor din stare de potentialitate in stare de realitate are loc in cadrul actiunii educationale propriu-zise prin toate componentele sale. Interactiunea ce rezulta din toate aceste componente se supune cauzalitatii structuralcirculare potrivit careia fiecare din elementele unu system se afla in reactive reciproca cu celelalte si cu sistemul in asamblul sau. Prin intermediul acesto relatii sistemul se regleaza si autoregleaza continuu. Pe masura ce complexitatea sistemului se adanceste dependent dintre elemete tinde sa se reduca. Inseamna deci ca in cadrul actiunii educationale fieare component detasandu-se ca entitate de sine statatoare ii confera actiunii caracter sistemic numai porin relatiile ce se stabilesc intre ele.

LOGICA ACTIUNII EDUCATIONALE

Afirmand ca educatia este o actiune sociala specifica nu inseamna ca este doar o simpla veriga in ansamblul societatii sau ca s-ar dizolva in cadrul acesteia, ci, din contra, ca subsistem al societatii educatia reflecta in mod necesar principalele ei trasaturi (E.Faure, 1974, p. 109). In aceasta ipostaza de subsistem ea se diferentiaza de toate celelalte fenomene avand structura, logica si particularitatile ei. Rezolvarea unor asemenea contradictii este posibila doar prin interventii constiente in cadrul logicii educatiei, prin modernizarea si reformarea ei. In primul rand, relatia dintre subiect si obiect imbraca forma unui circuit praxiologic in cadrul caruia unul se modifica in functie de celelalt pastrandu-si autonomia si rolul pe care-l are in interiorul sau. Deoarece atat la un pol cat si la celalalt se afla o fiinta umana care actioneaza si reactioneaza ca personalitate integrala, caracterul praxiologic al relatiei este corelat cu cel anthropologic. Toate acestea pot fi considerate attribute fundamentale ale unei actiuni educationale reale, logica ei presupunand interdependent dintre ele in sensul ca o modificare sau o schimbare este cu atat mai profunda cu cat participarea sau angajarea este mai intensa si cu cat acestea sunt mai intense cu atat modificarile sau schimbarile sunt mai radicale. In al doilea rand, tocmai datorita acestui circuit dintre subiect si obiect ce se realizeaza pe cai si prin modalitati diferite actiunea educationala este un fenomen cu autoreglare interna. De aceea orice interventie in cadrul uneia din componentele sale se face avandu-se in vedere consecintele ei asupra tuturor celorlalte. O conditie fundamental privitoare la modernizxarea actiunii educationale, ce rezulta de aici, este aceea de a realiza un echilibru optim intre aceste component si, implicit, de a asigura autoreglarea ei.

In al treilea rand, relatia dintre cei doi poli se stabileste pe fondul unei multitudini de factori, subiectivi si obiectivi, necesari si intamplatori, constienti si spontani intre care se stabilesc, de asemenea, relatii complexecare isi pun amprenta asupra efectului relatiei dintre ei. In sinteza, deci, educatia este o relatie neunivoca de tip finalist. Agentul actioneaza asupra receptorului in vederea producerii unor transformari si restructurari in personalitatea acestuia. In masura in care actiunea este interpretata drept cauza, iar rezultatul obtinut drept efect este vorba de o relatie generativ liniara. Corelati intr-un tot unitar, toti acesti factori imprime relatiei educationale un character neunivoc. Totodata, actiunea educationala se declanseaza si in virtutea rezultatului anticipat in scopurile si obiectivele pe care agentul si le fixeaza in prealabil. Acest fapt imprima relatiei educationale un sens teleologic, finalist. Datorita acestor caracteristici, din punct de vedere metodologic, educatia poate fi abordata din doua unghiuri de vedere, unul global si altul analitic. Modalitatea globala are in vedere educatia, ca un sistem, ca un tot ale carei component sunt impinse intr-un plan secundar, pe prim plan trecand notele definitorii ale intregului, finalitatile si tendintele evolutiei sale, interactiunile functionale pe care le stabileste cu sistemul supraordonat, in limbaj cybernetic intrarile si iesirile sistemului. Ambele abordari sunt justificate, cu conditia sa se supuna principiului interactiunii si al cauzalotatii circulare, abordarea globala neputand face abstractive de ceea ce se intampla in interiorul structurii, la nivelul componentelor sale, in timp ce abordarea analitica nu poate izola si scoate din sistem vreuna din parti pentru a o analiza in sine fara interactiunile sale cu intregul. Cu cat ne vom concemtra preocuparile doar asupra descrierii sistemului, cu atat vom cunoaste mai putin din mecanismele interne ale devenirii sale si cu cat ne vom adanci asupra unor detalii ale intregului, cu atat explicarea ansamblului va fi mai restransa.