Sunteți pe pagina 1din 2

Plumb de George Bacovia

George Bacovia este unul din reprezentantii simbolismului romanesc (si teoretician) alaturi de Dimitrie Anghel, Alexandru Macedonski. A debutat in 1899 cu poezia Si toate (in revista Literatorul condusa de Macedonski). Un alt mare poaet, Ion Pillat, i-a inlesnit publicarea in 1916 a primului volum de versuri, Plumb. Urmatoarele volume de versuri (Scantei galbene, Cu voi, Comedii in fond) propun receptarii o paradigma lirica simbolista, cultivand teme si motive ca: natura, ploaia, solitudinea fiintei, claustrarea sinelui, corespondenta dintre macrocosmos si microcosmos, perceptia sinestezica a realitatii, o melancolie maladiva spleen, umbre, cromatismul. Poetul insusi, marturiseste: cred ca omul s-a nascut sa fie singur; in poezie m-a obsedat intotdeauna un subiect de culoare; Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum in urma, m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii. Universul poetic bacovian ilustreaza natura, care este in consonanta cu starea sufleteasca a eului liric, deprimat, nevrotic. Apare motivul toamnei (scartaie toamna din crengi ostenite) si al ploii (ploua, ploua, ploua/ vreme de betie si n-ascult pustiul/ ce melancolie) acompaniate de vant si frunze moarte. Toamna nu mai este un anotimp familial, intim ca in sonetele eminesciene, ci accentueaza depresia, obsesiile eului lyric, iar caderea perpetua a ploii e un aluviu (sfarsit de lume) apocaliptic. Iarna accentueaza obsesiile eului lyric, vara inseamna caldura sufocanta, descompunand material, iar primavera reitereaza nevroza (o noua primavara pe vechile dureri). Iubirea nu mai este un sentiment elegiac, proiectat in idealitate ca in viziunea romantica ci unul maladiv, condamnat la esec. Se remarca un simbolism al culorilor (fiecarui sentiment ii corespunde o culoare), predominand negrul, violetul, galbenul (culoarea deznadejdii), rosu si rar roz, verde, alb. Apare si motivul acompaniamentului muzical (clavirul, vioara, flautul, caterinca) ce puncteaza melancolia, angoasa sau insotesc spectacolul mortuar. Orasul provincial este insotit de motive specifice simboliste precum: cimitirul, abatorul, parcurile devastate, gradina publica ce sugereaza monotonie, determinand tema plecarii, evadarea in tinuturi imaginare sau contrapunctand claustrarea eului. Poezia Plumb face parte din volumul omonim, pe care il si deschide, ca o sugestiva cheie de lectura, fiind o adevarata arta poetica deoarece, in concentrarea ei maxima, tipic bacoviana, incifreaza o adanca imagine thanatica, definitorie pentru substratul metaforic al intregii creatii. Titlul este o metafora cheie in recuzita bacoviana (metafora obsedanta in sensul lui Vico), plumbul sugerand monotonie, anxietate, obsesie, claustrarea sinelui, ce devine nucleu semantic in textele in care apare (plumb de iarna, pace de plumb, vreme de plumb) si orienteaza semnificatiile spre registrul tristetii, al insingurarii, al mortii. Avand in vedere marturisirea poetului (Plumbul apasa cel mai greu pe om. Forta lui m-a apasat pana la distrugere.), metafora plumbului sugereaza obsesiile latente, angoasa. Conotatiile acesteia sunt potentate prin tehica repetitiei: de 3 ori in fiecare strofa. Versul 1: Debutul discursului liric, asociind verbul la imperfect (dormeau) cu epitetul adverbial adanc, imprima registrului semnificatiilor o sugestie statica, de incremenire spatiala si temporala. Versul 2: Imaginea thanatica initiala este amplificata in cel de-al doilea vers: Si flori de plumb si funerar vesmant. In cadrul enumeratiei sicrie, flori, vesmant, substantivele sunt individualizate prin intermediul epitetelor (de plumb, funerar) a caror functie stilistica este de a potenta monotonia, angoasa. Versul 3 si versul 4: In cel de-al 3-lea vers al primului catren, se trece de la persoana a III-a la persoana I (stam), determinand interiorizarea perspectivei, dinspre realitatea exterioara spre cea interioara. Semnificativa este si punctuatia, deoarece punctele de suspensie traduc stilistic zbuciumul launtric si grafic,

delimitarea realitatii exterioare, de cea interioara. Dizarmoniile eului liric sunt relevate si prin intermediul structurii fonetice a verbului scartaiau. Al doilea catren realizeaza in raport cu primul o simetrie a semnificatiilor sugerate prin tehnica repetitiei, ilustrand o structura a inchiderii si a tacerii. Primul vers (Dormea intors amorul meu de plumb) reitereaza sugestia mortii, amintind de poezia Inchidere de Lucian Blaga. La nivel morfosintactic sunt propozitii principale, coordonate, verbe la imperfect, ce determina aceste pauze afective. Stilistica este reprezentativa prin repetitia cuvantului plumb, enumeratia sicrie, flori, vesmant, epitetul adanc, metafora aripi de plumb si personificarea dormeau adanc. Textul poetic concentreaza elemente definitorii pentru estetica simbolista, cromatismul, tehnica repetitiei, folosirea simbolului, surprinderea angoasei existentiale, motivul solitudinii fiintei. De aceea, Ion Caraion il numeste pe Bacovia bijutierul plumbului in istoria literaturii romane.