Fara a face absolutizari de genul cel mai mare, foarte mare, in fond atat de relative si adesea nu tocmai concludente

in domeniul istoriei literare, nu putem sa nu recunoastem ca exista aproape in fiecare literatura personalitati de exceptie al caror rol si semnificatie depasesc cadrul unei epoci si contributia altor confrati intru scris. Un Eminescu, un Goethe sau un Shakespeare, un Dante sau un Cervantes. In istoria acestora se inscrie si Puskin din literatura rusa. De-ar fi sa-I cautam originea, ar trebui sa-l citam pe Belinski. A scrie despre Puskin inseamna a scrie despre intreaga literatura rusa- spusese binecunoscutul critic. Prin opera sa Puskin a adus in toate genurile si speciile literare in care s-a afirmat ca poet, prozator, dramaturg, publicist deschideri noi, solutii inedite, creand permisele unei rodnice dezvoltari viitoare. Literatura rusa a fost intotdeauna preocupata de aspectele si problemele sociale si politice; in ele si-a gasit izvor de meditatie si teluri de proslavit Puskin, care si-a incheiat bilantul de scriitor afirmand cu mandrie: In veacul meu cel crancen slavit-am libertatea si mila pentru cel lovit. El a fost un Petru I in planul creatiei artistice, un pionier, un deschizator de drumuri, un fauritor indraznet. Alexandr Sergheevici Puskin s-a nascut la Moscova in ziua de 26 mai 1799. Indeosebi dinspre tata, neamul Puskinilor daduse istoriei luptatori viteji impotriva cotropitorilor tatari, teutoni, suedezi, diplomati iscusiti, acreditati pe langa diferite curti straine. Nu mai putin cunoscuta era familia din care se tragea mama poetului, Nadeja Osipovna Hanibal. Bunicul Nadejei Osipovna fusese celebrul arap al lui Petru cel Mare, Ibrahim Hanibal, infatisat de stranepotul sau in binecunoscutul roman cu acest titlu. Ca in mai toate familiile de nobili din epoca respectiva, copii, Alexandr, Lev si Olga au fost instruiti si educati mai intai acasa; la formarea lor au contribuit doua influente pedagogice, intr-un spirit foarte caracteristic pentru cultura rusa a vremii. Pe de o parte erau taranii si tarancele iobage, care aducea cu ei un suflu autentic rusesc, facandu-le cunoscute copiilor basmele si cantecele populare. Pe de alta parte erau preceptorii si guvernantele, care ii invatau limbi straine in primul rand franceza si au cautat sa-I deprinda cu cultura europeana. Un moment de cotitura cu o puternica inriurire asupra dezvoltarii ulterioare a lui Puskin a insemnat frecventarea Liceului din Taraskoie Selo (astazi localitatea Puskino), resedinta inperiala de vara. Anii de liceu au marcat debutul literar al lui Puskin (1814), ca si primul sau succes rasunator in public, celebra binecuvantare a batranului Derjavin, care a aplaudat poezia Amintiri din Taraskoie Selo, recitata de poetul adolescent la un examen de fine de an, prevestindu-I un viitor glorios. La data cand parasea liceul, Puskin era deja un scriitor cunoscut si apreciat, membru al cenaclului Arzamas, autor a peste 100 de poezii. Numit functionar la Colegiul pentru afaceri externe, Puskin se stabileste la Petersburg, unde isi imparte timpul intre obligatiile de serviciu, nu prea impovaratoare, distractiile mondene si frecventarea asidua a unor cercuri si cenacluri, precum Lampa Verde, unde discutiile literare se imbinau cu cele politice, de orientare antimonarhista si antiiobagista, unde s-a integrat in viata sociala a capitalei si a fost membru al unui grup revolutionar secret. Cu temperamentul vulcanic ce-I era propriu Puskin da glas nemultumirilor lui in versuri indraznete, slavind libertatea, infiarand tirania, in epigrame de o fina, dar usturatoare ironie la adresa tarului, a lui Arakceev. Izbucneste primul conflict dintre poet si puterea tarista. In urma interventiilor lui Jukovski si Karamzin, ce s-au straduit din rasputeri sa-l scape de

surghiunul in Siberia, Alexandru I dispune la 6 mai 1820 indepartarea poetului din capitala sub forma unui exil deghizat. Puskin este numit functionar pe langa generalul Inzov, guvernator al tinuturilor din sudul Rusiei. Dupa o scurta calatorie prin Caucaz si Crimeea, intovarasind familia generalului Raevskim figura eroica din timpul razboiului din 1812, cu al carui fiu era prietenm poetul soseste la 21 decembrie 1820 la Chisinau, unde isi avea sediul Cancelaria gen. Inzov. Incepe o noua etapa in viata poetului exilul in sud. Perspectiva unei slujbe pe termen nelimitat intr-un orasel situat la periferia imperiului, fara teatru una din distractiile preferate ale poetului fara o societate aleasa, in care sa poata purta o discutie interesanta, trebuie sa-l fi speriat si amarat la inceput pe Puskin. Realitatea se divedi a fi insa mai putin sumbra decat se asteptase scriitorul si anii petrecuti la Chisinau au lasat o amintire mai curand placuta, indeosebi in comparatie cu partea a doua a exilului din sud Odessa. Perioada de la Chisinau a fost fecunda si pentru creatia poetului. In afara de o serie de poezii lirice, el scrie poeme, gen abordat inca din 1820, cand, dupa plecarea sa in sud, aparuse la Petersburg Ruslan si Ludmila. Poetul lucreaza in continuare, la Chisinau, la poemele romantice Prizonierul din Caucaz, Fantana din Bahcisarai, Fratii talhari, precum si poemul satiric Gavriliada. In iulie 1823 Puskin se muta cu serviciul la Odessa, atras probabil de perspectiva de a trai intr-un oras mare unde exista teatru, unde era in genere o viata activa, ca in orice port de seama, si unde spera sa-si spera sa-si poata desfasura mai in voie creatia, sa dobandeasca mai multa independenta. In iulie 1824 Puskin paraseste Odessa pentru a pleca in satul Mihailovskoie, mosia parinteasca, situat langa Pskov, unde va petrece o perioada trista din viata lui. In 1826, Tarul Nicolae I, recunoscandu-I enorma popularitate, l-a iertat. Puskin a continuat sa scrie istoria Rusiei in 2 lungi poeme, Poltava (1826) si calaretul de Bronz (1833), si in romanul sau despre rascoala lui Pugachev, Fiica Capitanului (1836). Etapa maturitatii poetice depline a lui Puskin coincide cu o perioada de incercari pentru om, de amaraciuni si tristeti, de indoieli si deceptii, de pierderi ireparabile. Ultimii ani ai existentei poetului, hartuit de griji materiale, de sacaieli mai mari sau mai mici din partea oficialitatilor, in frunte cu Berkendorf, seful jandarmilor, de atitudinea ostila a unei parti a presei, sunt ani de insingurare sufleteasca. Nici familia nu pare sa-I fi oferit seninatatea, intelegerea, odihna de care avea nevoie sufletul sau ostenit si insingurat. Originea dramei mortii lui Puskin a aflam intr-o intriga sentimentala pe care adversarii lui Puskin, cercurile de la curte, tarul insusi, au manevrat-o abil pentru a se rafui cu poetul. Un tanar ofiter de garda, dAnthes, urmarea cu o curte insistenta pe frumoasa Natalia Nikolaevna (madona mea, modelul cel mai pur al celei mai pure frumuseti, cum o cantase poetul), provacand comentarii jignitoare pentru poet. Scrisori anonime, trimise de dusmanii lui Puskin, inveninara in asa masura atmosfera, incat in noiembrie 1836, scriitorul il provoaca pe dAnthes la duel. Acest duel nu avu insa loc; ofiterul, pentru a salva aparentele, o ceru in casatorie pe sora Nataliei Goncearova. Dar la numai 2 saptamani dupa nunta, poetul primeste din nou o anonima deosebit de insolenta. Dusmanii nu vor sa depuna armele, ei il urmaresc in continuare pe Puskin, impingand lucrurile spre deznodamantul fatal. De data asta, duelul are loc (21 ianuarie 1837). Ranit mortal, poetul se stinge dupa mari suferinte in ziua de 29 ianuarie 1837. Inmormantarea acestuia s-a facut la repezeala, fara nici un fel de pompa. Scriitor al secolului al XIX-lea, Alexandr Puskin a fost una din cele mai importante personalitati literare din Rusia. Un scriitor mereu dispus sa accepte noi provocari, Puskin a scris poezie, scurte istorisiri, romane si piese de teatru. Cea mai cunoscuta lucrare a sa include drama Boris Godunov (1825) si poemul epic Eugene Onegin (1823-1831). Puskin a ajutat la crearea unei traditii literare in Rusia iar lucrarile lui au influentat multi dintre scriitorii care lau urmat.

Bibliografie: Tatiana Nicolescu A. S. Puskin Scoarta Cristian, clasa XII-D, C.M.K., 2000