Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, iar într-o creaţie
literară lirică este una subiectivă, fie că este vorba de lirismul subiectiv sau de cel obiectiv, întrucât
genul liric este prin excelenţă genul subiectivităţii, dar se poate nuanţa în funcţie de specia literară a
operei şi de curentul literar căruia aceasta îi aparţine.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
Tudor Arghezi face parte, alături de Mihai Eminescu și de Nichita Stănescu, din seria poeților care
au transformat hotărâtor evoluția limbajului poetic românesc. Publicarea volumului ,,Flori de
mucigai” (1931), a produs un ecou puternic în literatura epocii.
Aparținând modernismului, opera argheziană depășește limitele unei încadrări globale în curentul
teoretizat de Eugen Lovinescu datorită personalității complexe și mereu contradictorii a autorului.
Poezia ,,Flori de mucigai” răspunde înnoirilor cerute de teoria lovinesciană și aparține
modernismului interbelic prin: valorizarea estetică a urâtului, inserarea socialului în temele de
inspirație, fantezia metaforică , limbajul ca ,,esență de cuvinte”.
-“categorii negative”: estetica urâtului şi creştinismului în ruină;
-lumea marginalizată a hoţilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau păcatul nu
distrug fondul de umanitate.
-limbajul şocantaduce neaşteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religioşi, arhaisme,
neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului este de a ,,potrivi” cuvintele; sparge
tiparele topice şi sintactice (se creează un nou limbaj poetic) fantezia metaforică provoacă o
contaminare de lucruri obiectiv şi logic incompatibile, înnoiri prozodice (cultivarea versului liber
sau combinarea diversă a unor elemente ale prozodiei clasice).
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Tema poeziei exprimă efortul creator al artistului pentru un produs spiritual şi consecinţele pe care
le are acesta asupra stărilor interioare ale eului poetic, unei revelaţii, al harului divin, ci al unei
nelinişti artistice şi al setei creatoare.
· idee relevantă pentru temă o constituie versurile din prima secventă, care sunt săpate în sufletul
poetului, sunt ,,stihuri fără an" ce nu pot fi exprimate în viaţă reală, dar sunt profund simţite de
sensibilitatea artistului: ,,Stihuri de groapă / De sete de apă / Şi de foame de scrum
· De asemenea, ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de
atmosfera sumbră, e ,,întuneric", iar ploaia se aude ,,departe afară", ceea ce provoacă poetului o
durere simţită profundă, ,,ca o ghiară", din cauza neputinţei totale de a se exprima.
Viziunea despre lume este modernă şi dovedeşte faptul că poetul este un inspirat făuritor de cuvinte
şi un înnoitor al lirismului românesc, un reprezentant de seamă al modernismului interbelic.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea
temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul poeziei ,,Flori de mucigai", care este un oximoron,
în care ,,florile’’ sugerează frumuseţea, puritatea, lumina, iar ,,mucigaiul’’ semnifică urâtul, răul,
descompunerea şi întunericul. Oximoronul creează o imagine contradictorie a lumii, în care valorile
umane sunt degradate, alterate, lumea închisorilor, în care viata oamenilor este supusă reprimărilor,
restricţiilor rigide.
De asemenea, poezia ,,Flori de mucigai" este structurată în două secvenţe lirice inegale, prima
ilustrând crezul artistic arghezian, iar cealaltă neputinţă artistului de a crea în condiţii de claustrare.
Prima secvenţa sugerează dorinţa devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind dominat
de setea de comunicare cu lumea. Enumerarea prin negaţie a elementelor fabuloase ale
evangheliştilor, ,,taurul", ,,leul", ,,vulturul", creează o imagine de mare fortă sugestivă privind starea
de deprimare a poetului nefericit în absenţa creaţiei, în raport direct cu scrierile religioase a căror
esenţă este Absolutul.
Ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera sumbră, e
,,întuneric", iar ploaia se aude "departe afară", ceea ce provoacă poetului o durere simţită profundă,
,,ca o ghiară", din cauza neputinţei totale de a se exprima. Limbajul este caracterizat prin folosirea
cuvintelor care şochează prin expresivitatea fascinantă, cuvinte ,,urâte", al căror sens capăta noi
valori. Arghezi utilizează cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca ,,firidă", ,,stihuri", din
vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti-Luca, Marcu, loan -pentru a sugera
atemporalitatea stărilor sufleteşti de tristeţe, de dezamăgire si de deprimare ale poetului.
Oximoronul ,,flori de mucigai" transmite ideea complexă a imperfecţiunilor vieţii, a condiţiilor
vitrege la care este supusă fiinţa umană, fapt care îi provoacă poetului aversiune, repulsie.
Metaforele argheziene potenţează starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate
crea liber, fiind constrâns să-si reprime setea de comunicare.
Poezia „Flori de mucigai” este o artă poetică reprezentativă pentru modernismul interbelic prin
tema inovatoare (estetica urâtului), prezenţa metaforei cheie (unghia), organizarea strofică inegală şi
măsură variabilă.