Flori de mucigai

Tudor Arghezi

Modernismul
Modernismul este o orientare literara din perioada interbelica prin care se inoveaza
tematica si formele de expresie literara prin sincronizarea cu literatura europeana. Acest
deziderat este teoretizat de Eugen Lovinescu in teoria sincronismului, principiul
simularii-stimularii, iar la nivelul poeziei, modernismul lovinescian inseamna crearea
unui poem ce reflecta contradictiile omului modern, trecerea de la epic la liric si
cultivarea unei poezii de idei.

Introducerea lui Tudor Arghezi in poezia modernista

Tudor Arghezi contureaza un univers poetic unic al carui element caracteristic este
alteranta permanenta intre doua atitudini contrare. De asemenea, elementul ce il
individualizeaza in peisajul directiei moderniste este promovarea esteticii uratului.
Marele sau merit este acela de a revoluționa limbajul poetic. Totodata, Tudor Arghezi
este poetul care integreaza specificul national in formula estetica europeana.

Incadrare in perioada
Un text poetic semnificativ prin care se evidențiaza trăsăturile moderniste ale liricii lui
Tudor Arghezi este "Flori de mucigai" ce deschide volumul omonim din 1931, al doilea
volum publicat de autor.

Încadrare in specie
Poemul "Flori de mucigai" este o arta poetica prin cultivarea esteticii uratului, prin
autoreferentialitate, prin crearea unui nou limbaj, socant, iconoclast. Arghezi se
plaseaza in opozitie cu traditia prin ambiguitatea limbajului și structura prozodica
necanonica.

Surse de inspirație
Acesta este inspirat dintr-o experienta "a uratului", perioada de detenție la închisoarea
Vacaresti 1918-1919, încarcerare generata de criterii politice.

Tema + motive
Temele operei sunt condiția creatorului și esenta artei, natura surselor de inspiratie
artistica.
Motivele literare prezente în "Flori de mucigai" sunt singurătatea, întunericul, motivele
biblice.
Viziunea despre lume
Pentru Tudor Arghezi poezia se naște din ceea ce în mod tradițional era uratul,
materia apoetica. Transfigurarea artistica vizează aspecte ale unei realități pe care
tradiția, gustul comun o evita. Create din urat, "florile de mucigai" sunt versurile care
necesita o noua estetica, o noua abordare care le face atipice. Ele reprezinta sublimare
artistica a unei realități atroce.

Semnificația titlului
Titlul poeziei este oximoronic, obținut prin alăturarea insolita a cuvântului "floare", un
simbol al frumosului și al vieții, cuvantului "mucigaiul" exprimând uratul, raul,
degradarea, moartea. Florile reprezinta astfel sufletul condamnaților, constrânși de
determinările sociale sa trăiască în lumea raului, în imediata vecinătate a morții. Florile
"de mucigai" sunt "stihurile", versurile inspirate din aceasta experienta.

Structura prozodica
Apartenenta la modernism este evidenta si prin structura prozodica inovatoare: exista
o strofa polimorfa de 16 versuri si un catren. Valorificand expresivitatea stilului oral,
versul liber alterneaza cu cel clasic. Narativul se evidentiaza ca suport al liricului.
La nivelul limbajului poetic se distinge incifrarea metaforica, negativizarea prin
includerea arhaismelor și a termenilor populari, prin folosirea dislocarii sintactice. Astfel,
Tudor Arghezi foloseste o dimensiune inconfundabila a limbajului, prin care atesta faptul
ca frumosul se naște din ceea ce în mod tradițional era considerat urat.

Structura compozitionala
1. Împrejurările actului creator:
Prima secventa defineste condițiile improprii ale actului creator. Metafora "scrierii cu
unghia" sugerează faptul ca actul creator îl consuma pe poet, este un sacrificiu pe care
acesta îl face într-o lume desacralizata. Enumerarea simbolurilor biblice și a numerelor
evanghelistilor sugerează îndepărtarea de tradiție, pierderea harului divin. Eul se
definește prin negare, creatorul este damnat, se afla intr-un mediu ostil, iar versurile lui
au amprenta acestei lumi: "pe întuneric", "în singurătate", "pe un părete de firidă goala".
Epitetul "goala" asociat singuratatii potenteaza condiția tragica a artistului îndepărtat de
tot ceea ce era cunoscut, precum si un spațiu al suferinței.

2. Definiția creației/esenta artei

Folosirea arhaismului "stihuri" reprezinta inovarea lexicala specifica viziunii
moderniste. Creația depășește temporalitatea "fara an", este eterna "de acum" si este
rodul unei experiente limitate "de groapa", al simțurilor exacerbate spasmodic "de sete
de apa", "de foame de scrum". Poezia cuprinde netimpul, moartea, simțurile
hipertrofiate, de fapt, transfigurarea uratului asa cum este el perceput convențional.

3. Îndepărtarea de traditie
A treia secventa prezinta experienta îndepărtării de traditie: creatorului revoltat care nu
dorește sa se mai supună canoanelor tradiționale. Verbul "m-am silit" potenteaza chinul
lăuntric al artistului. Metafora simbol "unghiile de la mana stânga" sugerează estetica
inovatoare, iconoclasta, atitudinea demonica a celui care nu se conformeaza ritualurilor.
Este prezenta și dislocarea sintactica "sau nu o mai am cunoscut".

4. Asumarea unei noi estetici

Ultima secventa lirica debutează cu o constatare aparent impersonala: "Era întuneric",
dar care sugerează lipsa lumini exterioare, compensate de lumina interioara, care
deschide calea aspirației către absolut, către eliberare spirituala posibila doar la nivelul
imaginației. Spațiul de "departe", de "afara", este tărâmul făgăduinței, zona libertății
absolute in care sufletul este eliberat prin creație. Metafora scrierii cu unghiile de la
mana stânga "M-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stânga" semnifica condițiile
deficiente în care se manifesta simtul artistic.

Concluzia
Asadar, este evindent caracterul modernist al poeziei "Flori de mucigai", prin
recuperarea în spațiul poetic a limbajului inițial nepoetic, sau, altfel spus, deliricizarea
poeziei.