Flori de mucigai

Tudor Arghezi
Tudor Arghezi este un poet de referință a literaturii române fiind promotorul esteticii
urâtului în spațiul cultural autohton. Estetica urâtului este o ideologie literară conform căreia
și urâtul poate fi valorificat artistic.
Tudor Arghezi este un reprezentant al modernismului. Modernismul este o orientare
estetică de largă circulație ce a impus o tendință de înnoire în literatura și arta din prima
jumătate a secolului XX. Această orientare a fost teoretizată la noi de către Eugen Lovinescu
în 1919, acesta considerând că există ”un spirit al veacului” care facilitează sincronizarea
literaturii române cu literatura europeană, proces numit sincronism. Temele abordate sunt
iubirea, natura ca oglindă a sufletului, moartea, condiția omului modern, cunoașterea,
creația. Motivele sunt: privirea, zborul, lumina, sufletul, dorul. Ipostaza eului liric este a
omului modern marcat de dileme profesionale.
O creație emblematică pt. Modernismul românesc și pt. Opera lui Tudor Arghezi este
poezia ”Flori de mucigai” apărut în volumul cu același titlu în 1931. Textul este o artă
poetică modernistă care aduce în atenție concepțiile autorului despre menirea poeziei
moderne și a poetului. Textul se subscrie modernismului prin tematică, semnalând viziunea
modernistă a lui Arghezi și reprezentând creația ca fiind un proces complex ce presupune
talent și inspirație dar și efort și sacrificiu de sine. Un alt element este promovarea estetică
urâtului, vizibilă majoritar la nivelul limbajului utilizat care se bazează pe amestecul de
cuvinte aparent estetice, unghie, mucigai, masiv, termen cu conotație religioasă Luca,
Marcu Ioan și arhaisme și regionalisme.
Titlul este un oximoron ce sintetizează conceptul de estetică urâtului. Astfel ”flori”
desemnează frumosul dar și principiul pasiv. ”Mucigaiul” reprezintă urâtul, materia inundă
și principiul activ. Corelând cele 2 semnificații este configurată ideea că urâtul poate avea
esență estetică și că rolul adevărului creator este de a pune în lumină adevăratul ascuns nu
pe cel evident, care este ușor de perceput pe oricine.
Tema textului este generată de caracterul de artă poetică al acesteia fiind reprezentată de
menirea poeziei moderne și a poetului modern. O secvență care contribuie la conturarea
ariei tematice este definirea sintetică a poeziei moderne ca ”stihuri fără ani, stihuri de
groapă, de sete de apă și de foame de scrum”, această definire poetică evidențiază
complexitatea poeziei moderne ce reflectă sacrificiul de sine al creatorului și dorința lui de
cunoaștere. O altă secvență cu ajutorul căreia este conturată tema este secvența finală a
poeziei în care simbolul mâinii stângi ipostaziază poetul modern cu un rebel ce se revoltă
împotriva ordinii prestabilite și își creează un drum propriu, oricât de dificil ar fi acest
demers. Motivele prin care este concretizat orizontul tematic sunt stihurile mâna stângă,
întunericul, ploaia.
Viziunea despre lume este în corelație cu tematică autorul aducând în atenție ideea ca
procesul de creație este unul dificil și complex, implicând sacrificiul de sine și efort
nemaipomenit.
 Poezia este alcătuită dintr-o strofă polimorfă și un catren. Strofa polimorfă se centrează
asupra menirii poeziei moderne iar catrenul vizează menirea poetului modern.
Poezia debutează cu versul ”le-au scris cu unghia pe tencuială” care fixează elementele
fundamentele pe care le vizează discursul liric. Astfel pronumele personal ”le” desemnează
versurile, verb la perfect compus am scris face referire la procesul de creația iar metafora
”cu unghia pe tencuială” indică dificultatea acestui proces. Acest proces presupune
incursiune în necunoscut ”pe întuneric” și solitudine ”în singurătate”. De asemenea procesul
de creație este perceput ca o expresie a individualității lipsită de suportul divid cu puterile
neajutate. Enumerarea evangheliștilor "taurul", "leul", "vulturul" au rolul de a evidenția
această ruptură experimentată de eul liric în planul creației. Poezia modernă este definită
sintetic dar foarte sugestiv ”stihuri fără an”-caracter atemporal, ”stihuri de groapă”-
abordează o tematică gravă, ”de sete de apă”- ilustrează dorința de creație a creatorului, ”de
foame de sete”- reflectă arderea interioară și sacrificiul de sine ale creatorului. Finalul
primei strofe marchează o întoarcere la problema......
Catrenul final debutează cu o corespondență ce plasează spațiul exterior în relație cu stările
și sentimentele eului liric. Ploaia și întunericul devin în acest mod expresia zbuciumului
interior și a incertitudinii pe care poetul modern le experimentează atunci când alege să-și
construiască o doctrină estetică proprie. Comparația ”mă durea mâna ca o ghiară
neputincioasă să se strângă” ilustrează forța impulsului creator și imposibilitatea eului liric
de a se apune. Prin valorificarea simbolisticii mâinii stângi ce reflectă în mitologie este
demonic face trimitere în acest context la ipostaza de rebel pe care și-o asumă poetul modern
refuzând conceptele estetice instituite anterior și creându-și un drum propriu de a cărui
dificultate este pe deplin conștient.
La nivel stilistic poezia se remarcă prin puternica metaforizare a limbajului ” Sau nu o
mai am cunoscut." Metaforelor se adaugă oximoronul ”flori de mucigai” din care este
alcătuit titlul, enumerații: ”Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”. Inversările de topică dau
adâncime ideilor poetice: ”s-au nu o mai am cunoscut”
Din perspectivă prozodică poetică se subscrie modernismului în principal prin simetrie.
Măsura metrică de 5-17 silabe. Rima este împerechiată iar ritmul este priponderent, iambic.