Cerințe:

Particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Camil Petrescu

Particularitățile unui roman... studiat aparținând lui Camil Petrescu
Tema și viziunea despre lume și viață într-un text narativ/ într-un roman... studiat aparținând
lui Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Introducere:DOAR LA BACALAUREAT!!!!!!
Prin tema unei opere literare se înțelege aspectul general din realitate abordat în
creația literară respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre
lume, înțelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înțelege și le
interpretează, precum și atitudinea și opinia lui față de aspectele realității înfățișate.
Viziunea despre lume sau perspectiva narativă într-o creație literară epică/ într-un text
narativ este, în esență, obiectivă sau subiectivă, în funcție de tipul narațiunii și al naratorului
sau de curentul literar căruia aceasta îi aparține, putând însă suferi anumite nuanțări.
SAU:
Introducere (roman)--- definiția
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje
numeroase și acțiune complexă și complicată, desfășurată pe mai multe planuri narative, ce
dezvoltă conflicte puternice, oferind o imagine amplă asupra vieții.

APARIȚIE
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un
text reprezentativ - pentru aceasta specie/ -pentru opera scriitorului. A apărut în
anul 1930.

ÎNCADRARE
ÎN ROMAN/ ROMAN SUBIECTIV, MODERN, DE ANALIZĂ, PSIHOLOGIC, AL
EXPERIENȚEI, AL AUTENTICITĂȚII/ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un
roman interbelic, subiectiv, modern, în care discursul narativ nu respectă cronologia
evenimentelor, reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, iar narațiunea se
realizează la persoana I, naratorul fiind unul dintre personaje, apelând în scrierea
romanului la monologul interior, la memoria voluntară sau involuntară. Este un
roman psihologic și de analiză, prin stilul indirect liber, prin apelul la autoanaliză și
introspecție. Ca roman al experienței și al autenticității se bazează în mare măsură
pe cele două experiențe existențiale, în special pe cea de pe front a autorului și pe
folosirea în scrierea romanului a jurnalului de campanie al acestuia, care fusese ofițer
al armatei române în Primul Război Mondial, respingând, totodată, calofilia.

ELEMENTE DE COMPOZIȚIE/ DE STRUCTURĂ/ DE LIMBAJ

În acest text narativ/ roman este prezentă o viziune SUBIECTIVĂ, acest aspect
desprinzându-se din temă, din acțiune, din tehnicile narative folosite, din structura operei,
din geneza romanului și modul de prezentare a evenimentelor de către personajul-narator.
 Tema romanului o constituie drama intelectualului lucid în raport cu două experiențe
capitale, iubirea și războiul, prin care eroul speră să-și găsească identitatea.

Titlul textului narativ/ romanului se referă la cele două teme (iubirea și războiul),dar
și la cele două părți ale romanului. Substantivul „noaptea” face trimitere la starea de
incertitudine a personajului-narator.
Relația incipit-final marchează o compoziție armonioasă, bine echilibrată și raportul
realitate-ficțiune. Remarcăm simetria incipitului cu finalul realizată prin prezența aceluiași
plan narativ- prezent, la început și la sfârșit, Gheorghidiu fiind pe front. Incipitul romanului
îl surprinde pe naratorul-personaj ca sublocotenent, luptând pe front în Primul Război
Mondial. Un fapt divers apărut în presă declanșează o discuție aprinsă între superiorii strânși
la popotă (un bărbat fusese achitat, deși își ucisese soția adulterină). Ștefan Gheorghidiu
intervine, exprimându-și concepția despre relația dintre soți: „Acei care se iubesc au drept de
viață și de moarte, unul asupra celuilalt”. Finalul îl surprinde pe protagonist trecut prin drama
războiului. Fiind rănit și spitalizat, revine acasă și, deși Ela se dovedește foarte grijulie, el o
consideră o străină: „mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată”. Îi lasă acesteia o avere
considerabilă „de la obiecte de preț, la cărți…de la lucruri personale la amintiri. Adică tot
trecutul” și divorțează. Observăm că între incipit și final există simetrie, cât și o relație de
opoziție (dacă la început este capabil să ucidă, la sfârșit este indiferent față de aceeași
situație).

Indicii spațiali și temporali au un rol definitoriu în crearea atmosferei prin plasarea

acțiunii într-un anumit cadru bine conturat. Acțiunea se derulează la începutul secolului al
XX-lea. Autorul folosește în scrierea sa date și locuri reale amintite în jurnalul său de pe
front, din timpul Primului Război Mondial („în primăvara lui 1916”, pe Valea Prahovei, între
Bușteni și Predeal, la Piatra Craiului în munte). De asemenea, în roman apar și alți indici (de
Sfinții Constantin și Elena, la Odobești, Câmpulung, București).

Compozițional, romanul are două părți („Cartea întâi” și „Cartea a doua”)

cuprinzând fiecare câte șase, respectiv șapte capitole.
Acțiunea este complexă și complicată, urmărind două planuri narative care se
împletesc, fără a respecta o anumită cronologie. Planul narativ prezent îl reprezintă războiul,
iar planul narativ trecut, iubirea. Deși distincte, cele două părți și planuri narative structurate
în 13 capitole sunt unificate prin prezența unei singure conștiințe, cea a personajului-narator,
care povestește întâmplările la persoana I.
!!!!!
ACȚIUNEA- O POVESTIM SUB FORMĂ DE REZUMAT/ MOMENTELE
SUBIECTULUI -vezi foto de pe grup

Remarcăm conflictul exterior dintre Gheorghidiu și ofițerii de la popotă, dintre cei doi
soți, dintre Gheorghidiu și rudele lui care luptă pentru moștenire, sau dintre imaginea reală și
cea idealizată a războiului. De asemenea, este prezent și conflictul interior, Gheorghidiu fiind
obsedat de ideea că soția l-ar putea înșela.
 Pe lângă conținut și structură, acest text narativ/ roman impresionează și prin
personajele care participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele
anumite relații și fiind purtătoarele mesajului autorului. Ștefan Gheorghidiu este tipul
intelectualului însetat de absolut, iar Ela este o fire înclinată spre mondenitate și sociabilă.
Alte personaje participante la acțiune sunt avocatul Gregoriade, Anișoara- verișoara lui
Gheorghidiu, familia acestuia, colonelul, ofițerii etc.

DOUĂ EPISOADE SEMNIFICATIVE

Referindu-ne la conținutul textului narativ/ romanului și la personajele care participă
la acțiune, semnificativă este scena în care este prezentată excursia la Odobești, de Sfinții
Constantin și Elena, când, prin comportarea ei, Ela trezește suspiciuni și declanșează o
adevărată dramă în sufletul lui Gheorghidiu, acesta fiind de-acum încolo măcinat de o gelozie
cumplită, deși anterior mărturisise că nu a fost niciodată gelos.
O alta scenă o constituie întâlnirea de la Câmpulung, când Gheorghidiu cere o
permisie, pe care o obține cu greu, pentru a se întâlni cu soția sa. Acesta crede că soția a venit
la Câmpulung pentru a se împăca, dar Ela îi cere să-i treacă o sumă de bani pe numele ei
pentru a-și asigura viitorul în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva rău cu el pe front.
Mărturisirile colonelului despre prezența prietenului său, Gregoriade, în oraș, îl tulbură și mai
mult pe protagonist.
ALTE ELEMENTE DE STRUCTURĂ/ COMPOZIȚIE
Ca elemente de tehnică narativă se observă intersectarea celor două planuri narative
fără a respecta o anumită cronologie, dar și introspecția, stilul indirect liber, folosirea
jurnalului de campanie sau monologul interior.
Perspectiva narativă este subiectivă, naratorul relatând faptele la persoana I, fiind
un narator-personaj, protagonistul fiind preocupat de o verificare și o identificare a
propriului eu, a echilibrului său sufletesc, apelând la autoanaliză, la introspecție, la memoria
voluntară și involuntară sau la monologul interior și stilul indirect liber.

Având în vedere toate aspectele referitoare la conținutul textului, precum și la

elementele de formă, observăm că, în textul său, Camil Petrescu, abordează o viziune
SUBIECTIVĂ asupra realității.