Tema si viziunea despre lume intr-un roman interbelic, al experientei

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

CAMIL PETRESCU

Ronamul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi a fost publicata in anul 1930, la zece ani dupa capodopera lui Liviu Rebreanu, Ion. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern,subiectiv, al experientei, in care se construieste un personaj intelligent si lucid. Accentul cade pe trairile interioare ale eroului principal, analizate prin tehnica introspectiei. Discursul epic este scris la persona I, ca o confesiune a protagonistului: Stefan Gheorghidiu, confesiune sustinuta si de notele de subsol, dar si de alternarea planului interior al societatii bucurestene din preajma Primului Razboi Mondial si al frontului. Relatarea evenimentelor se face prin rememorarea evenimentelor traite, a iubirii matrimoniala. Romanul experientei este un concept promovat in perioada interbelica prin care o experienta traita de personaj transforma perceptia despre viata acestuia. Romanul experientei presupune relatarea la persoana I, caracterul subiectiv a relatarii mai presupune relatarea interioara a evenimentelor dupa o perioada in care experienta respective a fost asimilata de catre personaj. Personajul narator propune o dubla perspective asupra evenimentelor. Folosirea tehnicii jurnalului ca mod de realizare narativa. Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu. Care indica temele romanului, in acelasi timp cele doua experiente fundamentale

de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate (dintre Stefan si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta depe front din timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalui de campanie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate. Unitatea romanului este asigurata de unicitatea constiintei care analizeaza efectele celor doua experiente in plan interior si de doua artificii compozitionale: primul capitol si scena dintre cele doua parti ale romanului, cantecul de la raspantie de drumuri care contopeste chinurile iubirii mele de oras si chinurile adunate ca o drojdie in sufletul asta obstesc de raspantie. Textura interna este sustinuta de capacitatea reflexive a eroului de a se privi pe sine din doua perspective, ca subiect si ac obiect al cunoasterii, rezultat al autoanalizei si introspectiei. Din punct de vedere compozitional , se constata echilibru si unitatea formei,obtinute prin cele sase capitole ale fiecarei parti, si un epilog numit Comunicat apocrif . La acestea se adaoga unitatea perspectivei, artificial compositional care leaga prim aparte de cea de a doua, prin plasarea in incipit a unei scene, care din punct de vedere cronologic, apartine celei de a doua parti, in care este prezentat razboiul. Actiunea romanului este discontinua, ca urmare a impletirii timpului present cu rememorarea trecutului. Incepe in present prin relatarea frontului: In primavera anului 1916, ca sublocotenent proaspat, inataia data concentrat , luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea Vaii Prahovei,intre Busteni si Predeal, si face un salt prin mijlocirea memoriei affective, in trecut la povestea de dragoste Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega d ela universitate si banuiam ca ma inseala. Naratorul este protagonistul romanului, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica. Naratorul omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a III-a ce apartin romanului traditional sunt inlocuite in romanul modern de tip subiectiv prin naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna/viziunea impreuna cu. Combinand perspectivele temporale asupra evenimentelor, simultana si ulterioara, impletind timpul cronologic cu cel psihologic , autorul reuseste sa-si demonstreze teoria dspre roman. Capitolul I pune in evidenta cele doua

planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea, de unde impresia de epic evidentit sarac in favoarea analizei. Tehnicile specifice analizei psihologice sunt asociate in roman autoanalizei lucide realizate de personajul-narator asupra starilor sufletesti, reactiilor, sentimentelor, introspectia , monologul interior, memoria involuntara, fluxul constiintei. Protagonistul traieste doua experiente definitive pentru formarea lui ac om: dragostea si razboiul. Pima din aceste experiente de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un zbucium permanent monografia indoielii. Iubirea reprezinta pntru el un proces de autosugestie. A doua experienta fundamentala cea a confruntarii directe cu moartea, anuleazas experienta iubirii, mai ales ca este vorba de o experienta colectiva care-l obliga sa se deschida si sa se raporteze la ceilalti. Confruntat cu situatii limita, protagonistul se autoanalizeaza lucid inainte de a participa la lupta: Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi sfasie trupul. Stilul anticalofil pentru care opteaza romanicierul sustine autenticitatea limbajului. In opinia mea, tema si viziunea despre lume in romanul experientei sunt foarte bine reflectate in acest roman, deoarece prin evidentierea celor doua teme, se pune in vedere si cele doua experiente prin care protagonistul trece : aceea a dragostei si a razboiului. Experienta individuala a dragostei desi lasa un impact puternic in sufletul eroului, ea este apoi pusa in umbra de experienta colectiva a razboiului in urma caruia protagosnistul se simte detasat de tot ceea ce a insemnat pentru el iubirea fata de Ella.