CARACTERIZARE GHIȚĂ-MOARA CU NOROC

Nuvela realist-psihologica Moara cu noroc de Ioan Slavici a aparut in anul

1881. Nuvela este o specie a genului epic de întindere medie, cu acțiune
desfășurată pe un singur plan narativ, intrigă bine conturată, un conflict puternic,
accentul fiind pus pe creionarea protagonistului, celelalte personaje gravitând in
jurul lui.

Opera Moara cu noroc este nuvelă psihologică prin conflictul interior care
este pe primul plan, accentul fiind pus pe psihicul uman, relațiile dintre personaje
subliniând involutia lor morală. Personajul principal, Ghiță, este un personaj
complex, in jurul căruia se desfășoară întreaga actiune, el intrând în relații cu toate
celelalte personaje. Acesta se încadrează in tipul țăranului sărac care dorește să se
îmbogățească. Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite și redate
fie direct de către narator, fie indirect, prin acțiunile sale.

Portretul fizic al lui Ghiţă este aproape absent, rezumându-se la câteva

detalii, precizate în incipitul operei "înalt şi spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile
cârciumarului, precum expresia chipului, tonul ori vocea, să reflecte transformările
sale sufleteşti.

Portretul moral este ilustrat în concordanţă cu involuţia personajului,

debutând odată cu momentul venirii lui Lică la moară. La început, Ghiţă îşi ia toate
măsurile de apărare împotriva figurii demonice apărute: merge la Arad să-şi
cumpere două pistoale, îşi face rost de doi câini şi îşi angajează o slugă, pe Marţi.
Deşi înţelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiţă nu se poate sustrage ispitei
câştigului, mai ales că îşi dă seama de influenţa sa. Bun cunoscător al psihologiei
umane, Lică se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani spre a-l atrage drept părtaş
la faptele sale necurate.

Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru "Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în
sufletul tău, şi eşti om cu minte".

Caracterizarea indirectă se va realiza evolutiv pe parcursul acțiunii nuvelei.

Caracterizat prin fapte, cârciumarul trece prin 3 etape. Prima etapă este dată de
începutul operei când bărbatul abia s-a mutat la moara cu noroc. Aici se
evidenţiază corectitudinea, onestitatea şi dragostea pentru familie a lui Ghita.
Astfel, “de cu seară şi Ghiță ajungând să mai răsufle se punea cu Ana şi cu bătrâna
să numere banii şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi la cei 2
copilaşi, căci erau acum 2, iar bătrâna privea la câteşi 4 şi se simţea întinerită.
”Această prima etapă este în limitele bunului cumpăt şi deci personajul duce o
viaţa liniştită. Ce-a de-a doua etapă este marcată de apariţia lui Lica Sămădăul la
moară, personaj demonic ce îl atrage pe Ghiță în afacerile sale murdare. Deşi
bărbatul înceacă să se opună, porcarul făcând chiar câţiva paşi înapoi, Lică reuşeşte
să răstoarne raportul dintre el şi cârciumar cu ajutorul asociaţilor săi, stabilind
astfel relaţia călău-victimă sau pactul faustian. Acest episod scoate la iveală
caracterul slab al lui Ghita şi afinitatea sa după bani. Premisa de la care pornește
Ghiță este aceea că sărăcia este echivalentă cu lipsa demnității. În acest sens, acesta
va ajunge să fie agent al unor fărădelegi în speranța că va scăpa de această temere a
sărăciei. Atitudinea, gesturile, felul în care Ghiță interacționeaza cu celelalte
personaje ne ajută să observăm schimbarea care are loc în mentalitatea sa. Avem
de a face cu un continuu proces de dezumanizare a acestuia. Cârciumarul îşi
demonstrează laşitatea şi afinitatea pentru bani invimovățindu-se astfel:”pierd ziua
de azi pentru ziua de mâine”şi după găsind motive să se complacă în situaţia
creată. Dezumanizarea să culminează cu transformarea în produs a nevestei sale,
dorind să-l îmbuneze pe Lica daruindu-i-o:”Joacă muiere, parcă au să-ţi ia ceva din
frumuseţe”, şi prin părăsirea nevestei:”Tare îl urăsc pe Lica dar n-aş fi putut să
arunc o nevastă ca a ta în cursa în care vreau să-l prind.”. Ultima etapă este
căpătarea cunoştinţei culpabile de către personaj şi astfel el alege să o omoare pe
Ana, crezând că este singurul mod de purificare.

Relația lui Ghiță cu soția sa, Ana, care la începutul nuvelei este una fericită,
se degradează pe parcursul acțiunii, pe măsură ce relația cu Lică se adâncește și
devine tot mai complicată, în așa fel încât pe Ghiță nu-l mai interesează nici soția,
nici familia, ci devine din ce în ce mai preocupat de bani, iar în final, ca un gest
suprem al răzbunării, ajunge să o omoare.

Finalul nuvelei arată faptul cã, în concepția lui Slavici, deznodamântul unei
asemenea degradări morale cum este cea prezentată în Moara cu noroc, nu poate fi
decât moartea. În „Gazeta Literara" din 1963 (nr. 22-23), George Munteanu spunea
în articolul „Slavici necunoscutul", că „Moara cu noroc e... prima nuvela
memorabila construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale. [...] Lecția
nuvelei se concentreaza astfel, pâna la urmă, printr-un îndemn care nu e decât
vechiul adagiu socratic "cunoaște-te pe tine insuți", la care se asociaza un precept
difuz al epocii Luminilor, potrivit căruia nimic nu e mai imoral decât ignoranța."