Lucian Blaga, unul dintre cei trei mari reprezentanţi ai modernismului poetic interbelic, alături de

Tudor Arghezi şi de Ion Barbu, este şi creatorul unui univers filozofic original, care stă la baza liricii sale.
Un concept al filozofiei lui Blaga este „Cunoaşterea”. Autorul o distinge pe cea „paradiziacă”, adică
raţională, a omului de ştiinţă care urmăreşte să lămurească aspectele lumii înconjurătoare, în felul acesta
distrugându-i tainele, de cea „luciferică”, a artistului, care protejează misterele, astfel, amplificându-le. De
asemenea, Blaga asociază celor două „cunoașteri” metaforele „plasticizantă” şi „revelatorie”. Prima
inlocuieste expresia directa, fiind o simpla substituire a limbajului denotativ cu limbajul figurat, in timp ce
metafora revelatorie are drept rol imbogatirea sensurilor, anularea intelesului obisnuit, revelarea si
potentarea unui mister.
Aceste idei sunt evidenţiate, îndeosebi, în cunoscuta artă poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” care deschide volumul de debut „Poemele luminii” (1919).
Titlul poeziei, reluat în incipit, conţine o metaforă revelatorie a universului imaginat ca o „corolă” uriaşă
alcătuită nu din petale, ci din „minuni”, adică din mistere, astfel anticipând tema cunoașterii. De asemenea,
titlul anunță caracterul subiectiv (reflexiv) al lirismului, prin pronumele personal „eu” (reluat de cinci ori pe
parcursul poeziei) şi prin verbul negativ la persoana I „nu strivesc”.
Astfel, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se încadrează în lirismul de tip subiectiv.
Subiectivitatea limbajului poetic rezultă din tonul confesiv, al “autocomunicării”, întreținut de mărcile,
foarte frecvente, ale eului liric: verbele la persoana I nu strivesc, nu ucid, sporesc, îmbogăţesc; pronumele
personal eu, adjectivul pronominal posesiv mea.
În prima secvenţă lirică, verbele sinonime „nu strivesc” şi „nu ucid”, se raportează la „tainele / ce le-
ntâlnesc în calea mea”. Astfel, se exprimă opţiunea creatorului pentru „cunoaşterea luciferică”. Aceste taine
sunt relevate printr-o enumeraţie de simboluri metaforice: “flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. „Florile” sunt
expresia frumosului, a naturii, a vieţii; „ochii” simbolizează cunoaşterea; „buzele” - rostire şi sărut, deci
iubire, iar „mormintele” - taina morţii, destinul postum.
Următoarea secvenţă lirică se bazează pe mai multe opoziţii semantice. Prima este reprezentată de
structurile poetice “lumina altora” (metaforă a „cunoaşterii paradizicace”) şi „lumina mea” (metaforă a
„cunoaşterii luciferice”). O altă opoziţie se realizează între verbele “sugrumă” şi „sporesc”, care exprimă
consecinţele celor două tipuri de „cunoaştere”. Astfel, verbul „sugrumă”, sinonim cu „ucide”, „distruge”,
exprimă apropierea de tainele lumii prin raţiune, cu mijloacele omului de ştiinţă, în vreme ce verbul la
persoana I „sporesc”, cu sensul „nuanţez”, „amplific”, defineşte atitudinea artistului.
Urmează o comparaţie amplă a atitudinii artistului cu imaginea enigmatică a lunii care, în mod paradoxal,
prin lumina ei, „nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii”. raze, ci le dilată
contururile, dându-le forme nebănuite, misterioase.
Ultimele două versuri ale poeziei alcătuiesc un enunţ cauzal: “căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi
morminte”, prin intermediul căruia Creatorul îşi mărturiseşte sentimentul ce stă la baza opţiunii sale pentru
„cunoaşterea luciferică”: iubirea faţă de tainele lumii.
Opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie modernistă prin temă, prin
procedeele artistice inedite, prin libertatea prozodică.
Tema cunoaşterii nu doar că este de natură filozofică, ci şi tratată într-o manieră cu totul nouă, originală, de
către un poet – filozof.
Metaforele – corola de minuni a lumii, vraja nepătrunsului ascuns, adâncimi de întuneric, largi fiori de sfânt
mister sunt insolite. De asemenea, simbolurile misterelor – flori, ochi, buze, morminte – sau cel al
cunoaşterii – lumina –, comparaţia amplă care alcătuieşte o secvenţă lirică distinctă dau expresivitate şi
originalitate limbajului poetic blagian.
Autorul ignoră, în spirit modernist, toate convenţiile prozodice. Versurile din „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” nu se supun schemei clasice, fiind albe, deci fără rimă şi inegale, cu un ritm interior. Tehnica
ingambamentului, minuscula folosită la începutul majorităţii versurilor contribuie, de asemenea, la
încadrarea poeziei în direcţia modernistă.
În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizează ideile filozofice ale omului comun,
cuprinse în Trilogia cunoaşterii. Este este o autobiografie lirică, deoarece exprimă concepţia lui Blaga despre
lume şi despre eul creator, precum şi o viziune inedită asupra lumii. Prin acest text poetul atrage atenția
asupra tainelor din jurul nostru, precum și asupra modului în care le putem percepe: fie judecându-le,
găsindu-le un rost logic, fie bucurându-ne de frumusețea lor, fără a încerca să le descifrăm.