Mircea Eliade (1907-1986)

,,Nuntă în cer ”- (1938 anul apariției)

Mircea Eliade cunoscut drept scriitor de ficțiune , filosof și profesor de limbă română la
Universitatea din Chicago , dar și cunoscut ca istoric al religiilor , scrie destul de multe
romane importante în literatura noastră. În lucrarea lui Eugen Simion intitulată ,,Mircea
Eliade –,,Nodurile și semnele prozei ”, în capitolul XI numit O MICĂ , GRAȚIOASĂ
CAPODOPERĂ aflăm faptul că acest roman era de factură ,,erotică”. Mircea Eliade scrie
acest roman în timpul cât a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc și apoi internat în
Sanatoriul de la Moroieni. El se desprinde de alți autori și e original , capabil să vadă lucurile
altfel . În romanele lui Mircea Eliade , mitul iubirii și mitul cuplului sunt prezențe dominante ,
chiar dacă nu formează , ca în romanul ,,Maitreyi” sau în ,,Nuntă în cer ”, tema unică .
Romanul ,,Nuntă în cer ” este privit în diferite ipostaze , având observații fine , concentrația
epică , caracterul enigmatic al eroinei , efortul de analiză sufletească (confesiunile aduse de
personaje).Criticul George Călinescu în lucrarea intitulată ,,Istoria din 1941” consemnează
acest roman , cum că este un roman în stil Turgheniev, cu notații delicate despre
comportamentul feminin și o istorie misterioasă de iubire în spațiul bucureștean . O singură
femeie , în fapt , și doi bărbați care întruchipează ipostaze diferite ale virilității (aparținând
sexului masculin ).
Romanul se deschide cu un motto biblic utilizat de Eliade pentru sublinierea sugestivă a
ideologiei prozei sale erotice :
,, Acum vedem ca prin oglindă , în ghicitură, atunci însă , față către față , acum cunosc în
parte , dar atunci cunoaște pe deplin”, (Corinteni ,I; 13,12 ) urmat apoi de confesiunea pe care
o înfățișează personajul Andrei Mavrodin legat de cum ar fi vrut să fie tatăl său ,,ce-ar fi fost
ca omul acesta să fie tatăl meu..?....Alteori aș fi vrut ca tatăl meu să se fi înâmplat a fi un
medic ilustru sau căpitan de marină , sau un mare industriaș ”.
,,Nuntă în cer” aduce în prim-plan două povești de dragoste eșuate, însă nu sunt doar niște
istorii oarecare, pe care timpul le vindecă și le estompează, ci două povești despre prima
dragoste, despre iubirea adevărată care contopește două suflete într-unul singur, transformând
totul în sublim. Acestea ne sunt dezvăluite din prezent, când cei doi bărbați protagoniști,
Mavrodin și Hasnaș, se află undeva în munți, la vânătoare, și împărtășesc experiențe la gura
sobei. Amândoi discută despre o dragoste marcantă, atât de mare încât le-a rămas întipărită în
suflet pentru eternitate. Povestea erotică în sine este admirabilă. Bărbatul, dominat de
complexele creatorului , cu o mare experiență în domeniu ,,Am uitat de mult gustul atâtor
trupuri pe care le-am cunoscut ” (Cap II p187) . Secvența ,,calma noastră pierdere ”
înfățișează după părerea mea o pasiune neînțeleasă , Mavrodin cunoaște o împlinire . Uită de
chinurile scrisului și se consacră acestei noi beatitudini un cuvânt ce se repetă în confesiunile
lui Mavrodin. Secvența ,,Ileana se născuse numai și numai pentru mine ” accentuează
pasiunea și împlinirea sa.
Un alt citat care mie una personal mi-a atras atenția în urma lecturii ,, Si apoi, de a doua zi, a
inceput ceasul patetic si plenar al dragostei. N-am mai incercat si nici n-am mai simtit de
atunci nevoia sa scap din incantarea aceasta care ma vrajise. Fiinta mea intreaga era inecata.
Tot ce crezusem, mai inainte, despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea
acum pueril, superficial, aproape vulgar. Toate femeile intalnite pana atunci le uitasem; micile
lor demente, mediocrele lor jertfe mi se pareau ridicole. Mi-ar fi fost peste putinta de
inchipuit, mai inainte de a o fi cunoscut si iubit pe Ileana, ca omul se poate uni atat de
desavarsit, ca dragostea poate implini intr-atat fiinta. Prezenta aceea, de care ma temusem
atat, pe care o stiam macerata ca piatra iadului, prezenta femeii iubite - care este, pentru orice
barbat, demonie, dezagregare, risipire - am simtit-o, de asta data, ca o implinire ingereasca a
fiintei mele”. (Cap IV)
Acest citat subliniază istoria iubirii dintre Mavrodin și Ileana . Dragostea ce i-o poartă
Mavrodin, Ilenei este percepută ca o experiență unică , ca un suflet pereche care i-a fost
predestinat mult timp.

Mavrodin este cunoscut ca un scriitor ce a cunoscut o mare pasiune ce încercă să analizeze

sentimentele și să dea un sens mai profund experienței sale : “Ar fi înspăimântător să crezi că
din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece
la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.” (Cap I pagina 176) urmată apoi de o
confesiune ce subliniază o observație cu privire la o definiție a iubirii, o importanță distincție
intre prietenie și iubire : ,,Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai
dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă
tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă
preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie
tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi
susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea
agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite
frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.”(Cap III pg
207).

Acțiunea romanului lui Eliade este plasat într-o lume mult mai modernă, în care jocul
seducției funcționează după reguli proprii. Bărbații sunt prototipul omului modern, care își
caută idealuri ce ar putea să îi înalțe tot mai sus, au așteptări extraordinar de mari și sunt
egocentrici, fapt care îi face să nu o înțeleagă pe femeia de lângă ei, să nu îi vadă structura de
adâncime și să nu îi priceapă trăirile adânci, ce dau dovadă de o extrem de mare maturitate
sufletească.
Subiectul romanului este plasat în Bucureștiul de alta dată , cadru des întâlnit în operele lui
Eliade , întrucât el considera ,,orice loc natal constituie o geografie sacră. Bucureștiul pe care
l-au părăsit ,orașul copilăriei și adolescentei devine totdeauna un oraș mitic. Bucureștiul
pentru mine este centrul unei mitologii inepuizabile “ ( Mircea Eliade Încercarea labirintului
1978 .
Despre Bucureștiul prezent în proza lui Eliade , oraș plin de semne misterioase Eugen Simion
spune ca este un ,,adevărat centru inițiatic “
Primul personaj-narator este Andrei Mavrodin care ii destăinuie lui Hasnas concepția despre
iubire ,când credea ca ,,nici un bărbat nu s-ar sacrifica pentru amor “, dar atunci când se
îndrăgostește la rândul lui ,,e un destin care decide fără știre si in absenta noastră ,pentru o
viața întreaga”. O întâlnește pe Ileana in casa unui prieten arhitect ,relatează Mavrodin ,,intr-o
zi cenușie de iarna , 8 Ianuarie …îmi amintesc perfect data”.
Cadrul orașului București , surprins în ipostaza anotimpului de iarnă accentuează scenele de
intimitate dintre cele două personaje Andrei Mavrodin și tânăra Ileana acestea continuă la
mănăstriri , în călătorile la munte și apoi în Italia . Ileana personajul feminin , este o femeie
cultă , citește pe Rilke și Baudelaire , și înfățișează personajul burghez la care face trimitere
Eliade atunci când scrie acest roman . Mavrodin cunoaşte dăruirea totală, dragostea fără
limite, în clipa în care o întâlneşte, în casa unui arhitect, pe Ileana, o tânără recent sosită din
Germania. Cei doi se îndrăgostesc. Ileana, care fugise din ţară pentru a se elibera de iubirea
unui alt om, vede în relaţia cu Andrei şansa unui nou început.
Dar Mavrodin descoperă că, prin vârtejul vieţii a ajuns în imposibilitatea de a mai scrie ceva.
Ileana îl încurajează ,așteaptă răbdătoare ca omul pe care-l iubește să-și împlinească vocația ,
însă conflictul se declanșează atunci când Ileana îî spune că este îsărcinată , dar scriitorul nu
acceptă decât vocația spirituală de artist. Oferind o teză sublimă : “Noi suntem o pereche din
aceasta lume ). Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in
dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct”.Ileana avortează şi la scurt timp după
aceea dispare fără urmă. Încercând să retrăiască marea lui iubire, Mavrodin scrie un roman,
intitulat „Nuntă în cer” din nevoia de a cere iertare femeii pe care o sacrificase , acesta fiind
modul de a recupera rodul pierdut al iubirii . Aici se termină prima narațiune din roman.

Cea de-a doua comfesiune din acest roman îi aparține lui Barbu Hasnaș (Cap X-XVI) .Care
începe cu o precizare destul de interesantă ,, E straniu că am cunoscut și eu o întîmplare
asemănătoare ”. Acesta fiind un semn care pune în balanță pe ce cel ce citește , dornic poate
să afle cine este misterioasa Ileana. In 1917, in timpul primului razboi mondial, Barbu
Hasnas(student roman in Franta, devenit ofiter in armata acestui stat) este trimis in Moldova,
in cadrul misiunii militare franceze.

Prin aprilie, in timp ce calatorea cu trenul spre Iasi, Hasnas ocunoaste pe Lena, o tanara de
cincisprezece ani, disperata din pricina unei intamplari oarecum banale: matusa care o insotea
coborase intr-o gara sin u izbutise sa se intoarca la timp, lasandu-si nepoata singura.

Dintr-un impuls cavaleresc, Hasnas o ajuta sa coboare la destinatie, dand-o in grija unui
prieten (funtionar in gara); pe urma, prins in vartejul vietii de zi cu zi, tanarul uita de aceasta
intamplare. Dupa razboi, acaparat de frenezia imbogatirii (care cuprinsese societatea
romaneasca) si mostenitor al unei mari averi (ramasa de la unchiul sau), Hasnas devine un
prosper om de afaceri si intra in lumea mondena a Capitalei. Intr-o seara, prin 1924, in casa
prietenei sale, Clody, Barbu Hasnas o reintalneste pe Lena, devenita acum o tanara frumoasa
si sobra, pe care gazda o prezinta drept “ultima fecioara din secolul XIX”. Obisnuit cu
nonconformismul femeilor din lumea pe care o frecventa, Hasnas glumeste si cu Lena, dar se
loveste de rezistenta inghetata si de duritatea conceptiilor ei conservatoire. Nu peste multa
vreme insa, in timp ce calatorea, cu trenul, spre Milano, tanarul ramane surprins vazand-o pe
Lena (care ii va marturisi, mai tarziu, ca il urmase intentionat, deoarece se indragostise de el).

Cei doi călătoresc împreună în Veneţia unde Hasnaş sfârşeşte prin a se îndrăgosti de Lena. La
rândul ei, Lena îi declară acestuia că îl iubise din prima clipă. Cei doi se căsătoresc şi timp de
trei ani întruchipează cuplul perfect.

Timp de trei ani relația celor doi era destul de prosperă , dar deodată ,,un lucru cu desăvârșire
straniu ” , un semn al destinului cum este specific în prozele lui Eliade , care pune în alertă
spiritul receptiv al lui Hasnaș . El explică prin subconștientul lui Hasnaș termeni de neliniște
ce se strecoară în povestea de dragoste a celor doi ,,Dar nu știu de ce, mi-am dat atunci seama
că se schimbase ceva . Nu pot spune că nu mă mai simțeam tânăr .Dar simțeam că trecuse
ceva , un anumit timp sau poate chiar ceva fără să bag de seamă . Anumite lucruri nu le
puteam face .Ce fel de lucuri ?Nu-mi puteam da seama .Dar sentimentul acesta era că îmi sunt
interzise anumite lucruri ”. Hasnaș dorește să curme neliniștea ce se abătea asupra relației sale
.Dorește să aibe un copil , în schimb Lena se împotrivește . Astfel relația se degradează , și în
cele din urmă Lena îl părăsește pe Hasnaș . Conflictul , așadar , se repetă , dar reacția femeii
este total diferită . Pe deoparte Ileana își dorea un copil cu Mavrodin , în schimb acesta dorea
să se realizeze în spațiul sufletesc al artistului , pe de altă parte Hasnaș își dorea un copil cu
Lena , însă aceasta nu .

Această incursiune fiind o enigmă voită aș spune a întregului roman ce îl înfățișează Eliade.
În final , identiatea femeii este dată pe față : ,,- Crezi că Ileana mai trăiește? Întreabădin nou
Mavrodin , ridicând privirile.

-Nu , raspunse foarte încet celălalt. Nu mai trăiește....

Mavrodin își duse ușor mâna la funte și apoi o lăsă să alunce ,fără reazeam....

-Asta simt și eu , vorbi el foarte încet .Același lucru simt și eu ....”

Eu nu aș pune accentul atât de mult pe mitul erotic care este înfățișat aici în roman , așa cum
este prezentat de critici în literatură , Eliade dă naștere unui personaj feminin destul de
complex , care îți creează senzația de buclă , în timp ce citeam nu am putut destinge dacă este
vorba despre o singură persoană sau sunt două , având în vedere că sunt două povestirii ,
gândirea mea s-a dus către două personaje. Ajutată de lucrarea lui Eugen Simion ,
intitulată ,,Nodurile și semnele prozei ”, pagina 188 , a capitolului XI , am putut face distincția
între cele două povestirii , paginile scrise bine și atent detaliate surprind eroina lui Eliade care
coboară din proza secolului XIX și intră în conflict cu mentalitatea lumii moderne . Arma ei
fiind reprezentată prin fugă . O fugă ocrotitoare mai ales pentru bărbatul care are totddeauna
probleme .

În consecință romanul lui Eliade aduce în prim plan două confesiuni a celor două personaje
masculine Andrei Mavrodin scriitor de meserie și Barbu Hasnaș prosper om de afaceri, care
prin prezentarea în profunzime a sentimentului de iubire, acea dragoste pur și simplu
mistuitoare, completă, matură, superioară, lipsită de detaliul trivial atrage și te determină să te
transpui într-o altă epocă, moment în care totul se petrecea în sfera gingășiei și a diafanului.
Ai parte de o călătorie în timp, în altă epocă, în care este interesant de urmărit zbuciumul
sufletesc al personajelor principale, acea încercare de a înțelege de ce? trebuie să se întâmple
asta ? de ce eu? de ce așa? Urmată apoi de o explicație :

„Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine – suferinţă, jertfă, rodire – mi se pare a fi

încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă
întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.”
Mavrodin

„Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.”- Ileana către Mavrodin (214 Cap IV)

Bibliografie
1. Eugen Simion, ,,Mircea Eliade, nodurile şi semnele prozei”, editura Unives
enciclopedic , ediția a II-a , București , 2005 , pp 180 – 188 .
2. Gabriel Dimisianu , Postfață , Erosul ca experiență morală , pp 337 -346.
3. Mircea Eliade , ,,Maitreyi .Nuntă în cer ”, editura Minerva , București , 1986 , pp
209 ,214 , 212 ,213 ...
4. Mircea Eliade și corespondenții săi , III, p 228 .