Caracterizarea lui Andrei Mavrodin din romanul „Nuntă în

cer” de Mircea Eliade

Romanul „Nuntă în cer” de Mircea Eliade ilustrează mitul grecesc
al androginului, ce simbolizează ideea unității primordiale a omului.
Fiind un roman modern din perioada interbelică, el se încadrează ăn
categoria romanelor cu tentă erotică, fiind, în acelați timp un roman al
autencitității și al experienței.

Andrei Mavrodin este unul din cei doi protagoniști ai romanului

alături de Barbu Hasnaș, Mavrodin fiind primul narator al cărții care își
relatează povestea de dragoste trăită alături de Ileana. Prin structura sa
spirituală, Andrei Mavrodin întruchipează tipul tânărului lucid și reflector
care este obsedat de problema principală a existenței umane.

Personajul este caracterizat în mod direct,

prin autocaracterizarea prezentă în propriile relatări, precum și în mod
indirect, după cum se deduce din vorbele, faptele și trăirile sale. De
asemenea, sunt prezente și alte mijloace de caracterizare precum
introspecția și retrospecția.

Prin mijlocul caracterizării directe, și anume prin intermediul

confesiunilor sale despre conceptul său inițial despre iubire, deducem că
Mavrodin era naiv din cauza inexperienței sale întrucât după ce acesta se
îndrăgostește de Ileana el consideră că iubirea este : „un destin care
decide, fără știrea și în absența noastră, pentru o viață întreagă”.

O altă trăsătură morală distinctivă a acestui personaj este luciditatea și

firea analitica, Andrei este caractrizat de nevoia de a-și analiza
sentimentele și trăirile, în încercarea de a-și explica lui însuși povestea de
dragoste ratată dintre el și Ileana, care îl marcase atât de mult.

Pentru Mavrodin, iubirea dintre el și Ileana, tânăra pe care o

cunoscuse la casa prietenului său arhitect și de care se îndrăgostise
momentan fără a-și da seama, era însăși desăvârșirea, și îi era de ajuns
sieși: „Noi nu suntem o pereche din această lume. Destinul nostru nu se
împlinește aici, pe pământ. Noi ne-am cunoscut numai în dragoste.
Dragostea e raiul nostru, dragostea fără fruct”. De asemenea, din cauza
atitudinii evazive a Ileanei, Mavrodin devine suspicios. Acestuia îi este
imposibil să afle despre trecutul femeii, care îi dezvăluie doar că a trăit
timp de patru ani la Berlin și că își revenise după despărțirea survenită în
urma unei mari iubiri. Astfel, Mavrodin dezvoltă și sentimente de gelozie,
care contribuie negativ la relația dintre cei doi.
 Personajul are un simț acut al scopului existențial, precum și al
menirii sale în lume, iar crearea unei familii nu se încadra în acest scop
existențial. Acesta a fost motivul principal al înstrăinării celor doi, care,
ulterior, a dus la despărțire.

Ideea principală a secvenței subliniate este că destinul uman este un lucru

extrem de imprevizibil care este suprem naturii umane, fapt demonstrat
de îndrăgostirea neașteptată a lui Mavrodin care i-a răsturnat viața cu
picioarele în sus, însă care ,ulterior, i-a sporit febra creației pentru a scrie
un nou roman.

Din punctul meu de vedere, conflictul central al romanului este unul

erotic, lăuntric- realizarea destinului uman orin dragoste. Acesta este un
element definitoriu al experienţelor de cunoaştere a celor doi bărbaţi care
se găsesc în imposibilitatea de a pătrunde misterul feminităţii, simbolizat
de Ileana/ Lena. Acestui conflict i se adaugă cel dintre creaţie şi existenţă,
trăit de Mavrodin când încearcă să transpună povestea de iubire dintre el
și Ileana în romanul pe care începu să îl scrie.

În baza unor tangențe comune precum ar fi: retrospecșia, introspecția,

analiza minuțioasă a stărilor proprii și notarea acestora (în cazul lui Allan
în jurnal), putem face referință între Andrei Mavrodin și naratorul-
protagonist al altui roman al lui Mircea Eliade: „Maitreyi”- Allan. O altă
caracteristică comună celor două personaje este incapacitatea de a-și
înțelege femeile iubite care, ulterior, duc la soldarea experiențelor de
dragoste a celor două personaje masculine la eșec.

În concluzie, tema romanului se reflectă remarcabil în construcția

personajului Andrei Mavrodin. Acesta reprezintă, pe parcursul operei,
vocea filosofică a narațiunii, precum și elementul ce deschide calea
cititorilor către meditații de tip existențial.