Maitreyi

Mircea Eliade

– roman subiectiv, al experienţei-

Autor şi operă. Eliade este o personalitate enciclopedică amintind de Cantemir, Heliade Rădulescu,
Eminescu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Se remarcă prin fascinaţia ideilor şi noutatea interpretărilor
sale. A scris în mai multe domenii: religie (Tratat de sitorie a religiilor, Istoria credinţelor şi ideilor
religioase, Psihologia meditaţiei indiene- studii despre ioga), istorie, mitologie (Mitul eternei
reîntoarceri, Sacru şi profan, Aspecte ale mitului), lingvistică, antropologie (Fragmentarium), folclor,
literatură. În domeniul literar el este creatorul romanului exotic românesc (Maitreyi) şi reprezentantul
cel mai important al literaturii fantastice (romane: Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene, nuvele:
Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, La Ţigănci).

Geneză. Romanul apare în 1933 în urma unei călătorii a lui Mircea Eliade în India. Acesta obţine în 1928
o bursă pentru a studia filosofia orientală cu celebrul profesor Dasgupta, în casa căruia o cunoaşte pe
fiica acestuia, Maitreyi. Idila este întreruptă de tată care nu poate concepe căsătoria fiicei sale în afara
cadrului tradiţional. Aceste întâmplări biografice au fost consemnate într-un jurnal şi au stat la baza
romanului de mai târziu. Maitreyi câştigă în 1933 premiul Techirgiol- Eforie din cincizeci de manuscrise
prezentate sub pseudonim, cu un juriu format din: G. Călinescu, Perpessicius, Cezar Petrescu, Şerban
Cioculescu şi alte nume literare mari.

1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este unul de tip modern, subiectiv, al experienţei sau al trăirii (N. Manolescu). El are un
caracter de confesiune, în care naratorul- personaj povesteşte la persoana întâi într-un „discurs pentru
sine” (N. Manolescu). Prin integrare unor fragmente întregi din jurnalul acelei perioade, proza creată de
Eliade este una a autenticităţii în care cititoul ştie că la baza poveştii stă o experienţă reală de viaţă.
Tehnica aceasta este una de influenţă gide-iană. Naraţiunea se numeşte homodiegeză, gradul de
cunoaştere al naratorului este limitat la experienţa unui singur personaj. Caracteristicile scrierii sunt
biografismul şi fragmentarismul (prin utilizarea confesiunilor, a memoriilor şi a flashbackurilor).

2. Tema ilustrată prin două secvențe și viziunea despre lume

Tema romanului este iubirea, experienţă definitorie atât în planul sentimentelor cât şi în cel al
cunoaşterii de sine sau a lumii. Iubirea are un caracter exotic şi este una imposibilă la fel ca povestea
dintre Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda.

3. Elemente de structură

Compoziţia. Romanul este alcătuit din 15 capitole. Textul este constituit pe trei niveluri temporale:
nivelul consemnării poveştii de dragoste pe paginile jurnalului, al notărilor de pe marginea acestuia şi al
redactării romanului.

Subiectul. În expoziţiune aflăm că evenimentele evocate se petrec în 1929 în Calcutta, Himalaya şi

Singapore. Acţiunea urmăreşte povestea de dragoste dintre Allan, un european de douăzeci şi patru de
ani, inginer în India, trăind în compania unui grup de albi petrecăreţi şi Maitreyi, fiica şefului său,
Narendra Sen. Povestea lor de dragoste nu se poate însă împlini datorită unor diferenţe ireconciliabile,
fiecare aparţinând unei lumi şi civilizaţii diferite. Lucrând în întreprinderile inginerului Sen, Allan se
îmbolnăveşte în jungla indiană în timp ce supraveghea construirea căii ferate şi este invitat de către
Narendra Sen să locuiască în casa sa, din simpatie, având chiar intenţia de a-l adopta. Acest moment
constituie intriga romanului. Tânărul nu ştie acest lucru şi se teme ca Narendra Sen să nu îl atragă într-o
căsătorie cu fiica sa, Maitreyi, deşi este îndrăgostit deja de aceasta. În punctul culminant idila dintre
Allan şi Maitreyi este descoperită de părinţii acesteia. În deznodământ Allan este izgonit iar Maitreyi
este bine păzită pentru a nu se putea întâlni. Tânărul încearcă să ia legătura cu Maitreyi însă nu reuşeşte
şi pleacă în Himalaya pentru a se regăsi. Aici are o aventură cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză care
venise în India pentru a găsi absolutul dar Allan înţelege că încă mai este îndrăgostit de Maitreyi. Într-o
întâlnire cu nepotul doamnei Sen află că iubita lui s-a dat unui vânzător de fructe pentru a fi alungată din
casa părinţilor. O parte din aceste întâmplări sunt redate de personajul-narator dar totodată se regăsesc
în roman şi fragmente din jurnalul acelei luni ce conferă romanului calitatea de roman al experienţei.

Discursul epic. Există o simetrie în construirea discursului narativ între incipit şi final. Incipitul stă sub
semnul şovăielii: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă
când am întâlnit-o pe Maitreyi …”. Finalul romanului este deschis şi este alcătuit dintr-o serie de
interogaţii retorice: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu?”
şi formularea unei dorinţe: „Aş vrea să văd ochii Maitreyiei.” Ochii simbolizează aici dorinţa de a înţelege
sentimentele fetei, de a se apropia afectiv. Şovăiala de la început şi incertitudinea de la final
demonstrează ca încercarea personajului de a se regasi rămâne sub semnul eşecului.

Caracterizarea personajului. Allan.

4. Statut personaj

Allan este personajul-narator, principal, un tânăr inginer englez, de 24 de ani, venit să ajute la civilizarea
Indiei. El aparţine comunităţii albe din Calcutta, este mândru de originea sa europeană şi trăieşte în
mijlocul colegilor săi albi într-un anumit dispreţ faţă de indieni.

5. Trăsături personaj

Portretul fizic al lui Allan este foarte puţin schiţat, el mărturisind despre sine că este urât.

Allan este un bărbat inteligent. El este preocupat să descopere caracteristicile civilizaţiei indiene şi
începe cu ajutorul Maitreyiei să înveţe limba bengaleză. Allan se dovedeşte a fi însă orgolios: crede că e
văzut ca salvator al familiei Sen (neînţelegând gestul domnului Sen de a-l accepta în casa lui) şi nu
suportă să fie ironizat de o fată de 16 ani. Trăsătura principală a personajului este luciditatea, el
autocaracterizându-se: „am fost conştient întotdeauna de spiritul meu constructiv, de energia mea de
alb civilizator, sunt un tânăr inteligent şi lucid.” Luciditatea reiese şi din modul în care interpretează
fiecare situaţie în care se află. El notează de fiecare dată ce simte şi adesea este vorba de trăiri
contradictorii. Allan este şi un personaj analitic care despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe
toate feţele stările prin care trece, analizează fiecare gest, fiecare atitudine, fiecare cuvânt, un erou
dominat de incertitudini, tulburat şi frământat, neînţelegând atitudinea inginerului. Prin onoarea cu care
îl tratează, prin grija afectuoasă, prin ocaziile prielnice create (lecţiile de bengaleză se iau în camera lui
Allan, nu în bibliotecă, Sen încercând să reducă atitudinea distantă a Maitreyiei de la început) membrii
familiei par să încurajeze apropierea dintre cei doi tineri. Comportamentul Maitreyiei este şi el destul de
neînţeles, uneori Allan o percepe ca „rece şi dispreţuitoare”, alteori este exaltat. Natura sa dilematică se
descoperă şi la final când se întreabă: „Şi dacă n-ar fi fost decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să
cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.” Allan parcurge şi un drum al suferinţei el
recunoscând: „Nici o femeie nu m-a tulburat atâta. Suferinţa mea senzuală e un blestem”. Se consideră
chiar vrăjit şi nu îndrăgostit: „Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizată, ca un automat, de când m-a
sărutat întâia oară?”.

Bărbatul trăieşte o iubire pasională dar în comportamentul său demonstrează de cele mai multe ori
stăpânire de sine, frânându-şi gesturile tandre în prezenţa familiei şi nemanifestându-şi iubirea în public.
Prin modul de construcţie al personajului se reflectă ideea că iubirea este atât un mijloc de cunoaştere
pentru Allan, care ajunge să înţeleagă până la un anumit nivel misterul sufletului indian cât şi un mijloc
de distrugere a echilibrului interior. Nicolae Manolescu precizează: „Nimeni n-a ieşit nevătămat din
jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile pasiuni?”

Romanul Maitreyi este un roman al experienţei cu deschidere spre problematica omului modern şi unul
exotic prin lumina pe care o trimite către lumea indiană.