HINDUISMUL

Hinduismul, este una dintre cele mai importante religii la nivel

global, cu un număr imens de practicanți atât în India țara sa de
baștină cât și în Occident ceva mai recent, dar cu un număr de
practicanți în continuă creștere. În același timp, însă, este
subiectul unor lungi dezbateri pentru o serie de motive.

În primul rând, hinduismul nu exista, înainte de timpurile

moderne, deşi sursele tradițiilor hinduse sunt foarte vechi. De
asemenea, nu este considerată o religie singulară, ci o înglobare
a mai multor tradiții. Totodată, în cadrul său nu apare un „ punct
de plecare” bine definit. Tradiţiile din Hinduism merg înapoi
mai multe milenii, iar unii practicanţi cred că revelația hindusa
este eternă.

Interesant este faptul că deși există un accent pe spiritualitate

personală, istoria hinduismului este strâns legată de evoluţiile
sociale şi politice, dar și de creşterea şi căderea a diferitelor
regate şi imperii .Cu toate că este dificil de datat o istorie
timpurie, hinduși nu sunt atât de concentrați pe problema datării
religiei pe care o practică, cât sunt preocupați de poveștile sau
textele lor.
Principalele perioade istorice:

- Înainte de 2000 î.en:Civilizația Văii Indusului

-1500-500 î.en:Perioada Vedică
-500 î.Hr.-500 e.r:Era Epică, Puranică si Clasică
-500-1500:Perioada medievală
-1500-1757:Perioada pre-modernă
-1757-1947:Perioada britanică
1947-prezent:India independent

Unele dintre ritualurile vedice au fost foarte elaborate şi sunt

continuate și în prezent. Sacrificiul a fost oferit diferitelor zeități
vedice, care au trăit în diferite tărâmuri ale unui univers ierarhic
împărţit în trei mari planuri:pământ, atmosfera şi cer.

Pământul îi conține pe zeul plantă Soma, Agni cunoscut drept

zeul focului și zeul puterii preoţeşti, Brhaspati. Atmosfera îi
conţine pe războinicul Indra, Vayu care reprezintă vântul, zeii de
furtună Maruts şi Rudra. Cerul îi conține pe zeii Dyaus (de la
aceeaşi rădăcină ca Zeus), domnul legii cosmice (sau rta)
Varuna, prietenul său zeul nopții Mitra, hrănitorul Pushan şi
Vishnu.
 BUDISMUL

Budismul este o religie şi o filozofie orientală având originea în

India în secolul al VI-lea î.Hr. şi care s-a răspândit ulterior într-o
mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Se bazează pe
învăţăturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ),
gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr.. De-a
lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în
prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună
şi fără o dogmă strictă, clar formulată.

Budismul aparţine grupului de religii dharmice alături de

hinduism şi de jainism, păstrând o puternică influenţă a
elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit
şi "Buddha Dharma", ceea ce înseamnă în limbile sanscrită şi
pali (limbile textelor antice budiste) "învăţăturile Celui
Luminat".

Budismul desfiinţează din start stratificarea socială, ierarhizarea

şi susţine egalitatea oamenilor din punct de vedere moral.
Buddha dorea abolirea sistemului de caste prezent în India şi
nega valorile numelui şi al familiei şi trăinicia lor. Se
promovează nu doar o compasiune (karunā) şi o iubire
necondiţionată faţă de semeni (pali:mettā; sanscrită:maitrī), ci o
identificare a eului cu însăşi fiinţa persoanei iubite.
Privind spre sud un elev trebuie să îşi respecte învăţătorul, să
muncească din greu şi să fie nerăbdător să înveţe. Un învăţător
trebuie să asigure o educaţie bună elevului, să se asigure că
acesta a înţeles bine informaţiile şi să-l ajute să îşi atingă
ţelurile.
Privind spre vest un soţ trebuie să îşi trateze soţia cu bunătate, să
îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea şi să îi asigure
bunăstarea. O soţie trebuie să fie graţioasă, loială şi muncitoare.
Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv şi
leal prietenilor săi şi să îi ajute la nevoie.
Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajaţii
săi, să le distribuie sarcini conform abilităţilor lor, să le asigure
mâncare şi plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi şi să le
permită dreptul de a pleca. Un angajat trebuie să meargă la
muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său
şi să îi menţină o reputaţie bună.
Budismul nu condamnă acumularea bogăţiilor de către oamenii
obişnuiţi ci chiar o încurajează, cu toate că monahii nu au voie
să se atingă de bani sau să se implice în viaţa economică. Astfel
din punct de vedere sociologic putem vorbi de două tipuri de
budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea şi
detaşarea de samsara şi "budismul karmic" care îndeamnă omul
să săvârşească fapte bune pentru ca într-o viaţă viitoare
pozitivitatea karmei să-l situeze într-o poziţie mai apropiată de
condiţia iluminării. Budismul nirvanic încurajează de asemenea
faptele bune, dar cere detaşarea de rezultatul lor şi renunţare
ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane fără o vocaţie
monahală.
Principalele tradiţii
Cel mai comun mod de a împărţi şcolile budiste este prin
studierea limbilor canoanelor existente (majoritatea scrise în
pali, tibetană, mongoleză sau chineză, deşi există şi texte arhaice
scrise în sanscrită şi sanscrită budistă hibridă). Această diviziune
este utilă pentru scopurile practice, dar nu corespunde în
totalitate cu împărţirea filozofică sau doctrinară a budismului. În
ciuda numeroaselor diferenţe, ramurile budiste au şi puncte
comune:
-Toate îl acceptă pe Buddha ca pe un învăţător.
-Toate au adoptat Calea de mijloc, Legea condiţionismului, Cele
patru adevăruri nobile şi Calea cu opt braţe.
-Toate cred că atât membrii laicatului cât şi călugării pot să
urmeze calea spre iluminare (bodhi).
-Toate consideră statutul de Buddha ca fiind cea mai importantă
dobândire.
Budismul în diferite regiuni:
Budismul sudic (Theravada)
Budismul estic (Mahayana)
Budismul nordic (Vajrayana)