Basmul cult

cu aplicaţie pe “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

Basmul da un preţ mai mare vieţii. “Nuvela este preocupată să explice individul , basmul ne face să
visăm la condiţia omului” .
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice,
cu acţiune implicând supranaturalul şi supusă unor acţiuni convenţionale, care înfăţişează parcurgerea drumului
maturizării de către erou. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele
îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: antagonist, ajutoare, donatori. Reperele temporale şi spaţiale
sunt vagi, nedeterminate. De asemenea autorul basmelor culte este cunoscut.
Ion Creangă şi-a câştigat faima de mare scriitor postum, fiind încadrat între marii scriitori clasici
români relativ târziu. Între scrierile sale, „Povestea lui Harap-Alb” este o creaţie complexă care depăşeşte modelul
basmului tradiţional printr-o serie de elemente ce evidenţiază originalitatea scriitorului.
La fel ca şi basmul tradiţional, cel cult îndeplineşte următoarele caracteristici:
1. Basmul are o structură tradiţională: întotdeauna se povestesc anumite întâmplări la care iau parte
aceleaşi tipuri de personaje.
2. Întâmplările se petrec întotdeauna demult, într-o împărăţie.
3. Orice basm are o formulă tipică, de început,mediană si finala, ce marchează intrarea într-o lume
fabuloasă în care totul este posibil.
4. Personajul principal al basmului este întotdeauna un tânăr cu însuşiri deosebite pe care nu le
dezvăluie de la început. El pleacă într-o călătorie iniţiatică, pe parcursul căreia întâlneşte nişte obstacole pe care le
depăşeşte rând pe rând.
5. Forţele binelui se înfruntă întotdeauna cu forţele răului, aparent mai puternice şi mai numeroase,
pe care le învinge, demonstrându-se astfel încrederea omului din popor în victoria binelui.
6. Personajul de basm are nişte ajutoare cu ajutorul cărora îndeplineşte anumite misiuni.
7. Trăsătura definitorie basmului constă în prezenţa elementelor fantastice. Apar astfel întâmplări
fantastice, personaje fantastice, personaje umane cu însuşiri supranaturale şi obiecte fantastice.
8. Adevărul iese întotdeauna la ivială, vinovaţii sunt pedepsiţi şi totul se termină cu o nuntă.

Ca şi in orice basm întâlnim formulele iniţiale „Amu cică era odată”, mediane „merg ei o zi, şi merg
două, şi merg 49...” şi finale „Şi veselia a ţinut ani întregi, şi acum mai ţine încă.”
Nu putem să nu remarcăm că , adesea firul epic este construit pe motivul călătoriei; eroul parcurge un
traseu , de multe ori iniţiatic , pe parcursul căruia trebuie să treacă de mai multe probe.
Din punct de vedere al construcţiei există întotdeauna o situaţie iniţiala tulburată de apariţia unui
element care dezechilibrează lumea. Cât despre spaţiu şi timp , acestea sunt nedeterminate .

1
 Acţiunea se petrece adesea într-o împărăţie îndepărtată , undeva la capătul lumii , timpul fiind
„odată” , „cândva” –este un timp pe care specialiştii îl numesc illo tempore.
Dacă e să observăm relaţiile spaţio-temporale , adică raportul dintre spaţiul şi timpul cititorului , pe de
o parte , şi spaţiul şi timpul basmului , pe de alta parte , constatăm că odată intraţi în universul miraculos al
basmului nimic nu este imposibil sau surprinzător pentru cititor ,nici pentru eroi: elementele supranaturale , ireale
sunt acceptate de către cititor prin convenţie , iar de eroi ca aspecte fireşti.
Motive literare specifice basmului , regăsite şi in basmele de faţa sunt : superioritatea mezinului faţă
de fraţii mai mari , depăşirea probelor , cifrele magice 3 , 4 ,9 , obiectele magice, motivul împăratului fără urmaş.
Forţele binelui sunt frecvent susţinute de ajutoare şi donatori cum ar fi calul năzdrăvan , Sfânta Duminică ,
corbul ,etc. Principala categorie estetică prin care se desemnează ceea ce este ireal , supranatural sau contravine
legilor fizicii este fantasticul. Miraculosul şi fabulosul sunt formele specifice pe care le capătă fantasticul in
basme. Fabulosul se naşte prin exagerarea răului (hiperbolizări , micşorări , multiplicări) , miraculosul desemnând
practic toate formulele pe care le primeşte fantasticul in basme.
Tema este uşor interpretabilă. Normal tema o constituie confruntarea dintre bine şi rău. Însă unii
cercetători apreciază că „Povestea lui Harap-Alb” s-ar putea interpreta ca un buildings roman , roman care
urmăreşte formarea unui copil ca tânăr ,sau a unui tânăr ca adult. Dacă admitem această variantă tema textului ar
fi formarea unui tânăr ca matur.
Ideea operei , mesajul , este că binele învinge întotdeauna răul sau dacă mergem pe ideea de buildings
roman , mesajul ar fi ca formarea personalităţii tânărului ca adult , este un drum cu suişuri şi coborâşuri , cu
ezitări si căutări soldate cu victorii şi biruinţe dacă credem in valori cum ar fi milostivenia , cinstea , curajul ,
cuvântul de onoare etc.
Acţiunea este construită prin înlănţuire de episoade , fiind urmărită cronologia evenimentelor. Parcurgerea
drumul maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni convenţionale, momente ale subiectului: o situaţie
iniţială de echilibru (expoziţiunea), o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul iniţial (intriga),
apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, acţiunea reparatorie, refacerea echilibrului şi răsplata eroului
(deznodământul).
„Cartea” primită de la împăratul Verde, care, neavând decât fete, are nevoie de un moştenitor la tron, este
factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fii
craiului.
Destoinicia fiilor este probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Podul simbolizează
trecerea la altă etapă a vieţii şi se face într-un singur sens. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului
năzdrăvan, care „dă năvală asupra ursului”.
Etapa pregătitoare , adică desfăşurarea acţiunii o reprezintă atât pregătirea pentru drum cât şi probele
prin care trece tânărul . Drept răsplată pentru milostenia arătată Sfintei Duminici, deghizată în cerşetor, mezinul
primeşte sfaturi de la aceasta să ia „calul, armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândi. Se
sugerează, astfel, că tânărul va repeta iniţierea tatălui în aceleaşi condiţii. Calul va deveni tovarăşul şi sfătuitorul
tânărului, dar are şi puteri supranaturale: vorbeşte şi poate zbura.
Lupta pentru refacerea echilibrului iniţial şi anume punctul culminant , o reprezintă călătoria care este
motivul central al oricărui basm.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint, simbol ambivalent, loc al morţii şi al
regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va începe: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se
încurca cărările”. Pentru tânărul fiu de împărat, rătăcirea în pădure şi întâlnirea spânului e totodată un drum către
centrul propriei fiinţe: el cunoaşte răul, dar şi propriile limite în faţa răului.
2
 Imaginea fântânii completează simbolistica pădurii, putând avea semnificaţie de coborâre în Infern,
adică de moarte şi înviere.
Fiul de crai dispare sub puterea spânului, renăscând în postura de slugă. Schimbarea numelui
reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Numele de Harap- Alb, bazat pe oximoron,
exprimă pe de-o parte statutul de slujitor, iar pe de-altă parte, faptul că esenţa morală a tânărului rămâne intactă,
fapt dovedit de-a lungul călătoriei când el respectă jurământul făcut Spânului de a-l sluji.
Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina
Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc” şi a fetei împăratului
Roş pentru căsătoria Spânului.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă
obiecte magice: pentru urs îi dă o licoare cu „somnoroasă”, iar pentru cerb îi dă obrăzarul şi sabia lui Statu-
Palmă-Barbă- Cot. A treia probă presupune o altă etapă a iniţierii, este mai complexă şi necesită mai multe
ajutoare.
În drum spre împăratul Roş, Harap-Alb dă dovadă de pricepere, curaj şi înţelepciune când ajută
poporul gâzelor. În schimbul ajutorului său, crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor îi oferă fiecare câte o aripă.
Ceata de monştri îl însoţesc spre a-l ajuta în încercările la care este supus la curtea împăratului Roş.
Pentru că s-a arătat prietenos şi comunicativ, i se alătură Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
După ce trece cu bine de încercările impuse de împăratul Roş, fata împăratului, „o farmazoană
cumplită”, impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr şi apă
vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”. Proba fiind trecută de cal, fata îl însoţeşte pe Harap-Alb la
curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se îndrăgosteşte de fată, dar rămâne credincios jurământului către Spân
şi nu-i mărturiseşte fetei adevărata lui identitate.
Fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul şi îi taie capul. În felul
acesta îl dezleagă de jurământ, iar rolul Spânului ia sfârşit. Calul distruge întruchiparea răului: „zboară cu dânsul
în înaltul cerului, şi, apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere.”
Finalul adică refacerea echilibrului iniţial , o reprezintă pedepsirea rău-făcătorului şi recompensa
eroului , sau pe mai scurt victoria binelui asupra răului.
Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia morţii iniţiatice. Învierea
este realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. În final, eroul primeşte recompensa: pe
fata împăratului Roş şi împărăţia unchiului său. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea
eroului.
În basm remarcăm un număr mare de personaje. Apar personaje fantastice cu puteri supranaturale care
săvârşesc fapte miraculoase: Sf. Duminică , calul năzdrăvan , Ursul , Cerbul , cei cinci năzdrăvani . Craiul ,
feciorii , spânul –personaje fără însuşiri supranaturale oarecum tipuri umane identificabile in realitate , deşi
rezonanţa numelor pe care le au indică evident apartenenţa lor la tărâmul de dincolo.
Fantasticul prezent in opera lui Creangă este unul antropomorfizat (cei cinci năzdrăvani au chip
uman ; sunt nişte monştrii simpatici ale căror trăsături sunt inspirate din cele omeneşti) si poate fi localizat
spaţio-temporal (limbajul celor cinci năzdrăvani are particularităţi specifice limbii romane vorbite in Moldova
secolului al -19-lea.).
Caracterul lui Harap-Alb evoluează pe parcursul întregii opere, în timp ce celelalte personaje sunt
tipologii umane reductibile la o trăsătură dominantă: răul, frigurosul, mâncăciosul, etc.

3
 Harap-Alb nu are puteri supranaturale, dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de valori etice
necesare unui împărat. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminică: „Când vei ajunge şi tu
odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii
acum ce e necazul.”
In basm remarcăm prezenţa unor simboluri cum ar fi :
Calul năzdrăvan –calul in mai multe religii este văzut ca singurul prieten adevărat al omului , călăuză
sigura şi sfetnic devotat eroului. Alegerea calului , in basme, se dovedeşte a fi întotdeauna o probă dificilă in lipsa
unui personaj ajutător. Calul are rolul de a vedea ceea ce omul nu vede şi de a fi cel care conduce pe călăreţ si nu
invers.
Spânul este întruchiparea răului absolut şi necesar.
Pădurea este văzută ca un labirint , o încrucişare de drumuri , menită să îngăduie accesul la „premiu”
printr-un fel de călătorie iniţiatică ş i să-l interzică celor care nu ar fi calificaţi pentru aceasta.
O altă caracteristică este umorul, dat de exprimarea ironică, mucalită („să trăiască trei zile cu cea de-
alaltăieri”), porecle şi apelative caricaturale (Buzilă), scene comice şi diminutive cu sens augmentativ (buzişoare,
băuturică).

Două sunt caracteristicile basmului cult care stârnesc interesul deosebit al lui Alain Montandon,
miraculosul si topologia lui specifică , numită „ tărâmul de altundeva”- „ l’ailleurs”.
Miraculosul este o oglindă magică care ne trimite la noi înşine , la legăturile care ne ataşează de
ceilalţi , la forţele pe care le bănuim în fiinţe şi în natură. Miraculosul se constituie „ecran luminos si contrastant
în care putem citi pe dos realitatea şi adevărul cel mai concret al existenţei”.
Alain Montandon reuşeşte să răstoarne clişeul persistent care vede in basm doar o evaziune si o fugă
de real , să facă demonstraţia convingătoare că „basmul cu miraculosul său […] ne vorbeşte mereu , intr-un mod
aparte , despre probleme concrete si foarte actuale”.(articol citat , in România Literară , numărul 22 , 2003 ,
pagina 28).
Fiind prin excelenţă un spaţiu de libertate si de revenire ludică , miraculosul este şi o scriitură a
disparatului si a eterogenului care, cu distanţă şi într-un mod în care îi este specific „reprezintă conflicte actuale si
pune in seamă crize , îndoieli , angoase.”(op. Cit., pagina 27).
„Lumea diferită” , numită şi tărâmul de altundeva , este si ea ambivalentă , fiind in acelaşi timp
tărâmul copilăriei şi cel al miraculosului , spaţiu de evaziune şi căutare de sine.
Cum deţine de specificul basmului să propună o deplasare – funcţie numită „plecare” de către Propp-
aceasta se produce într-un spaţiu miraculos „spaţiu teritorializat” , format el însuşi din juxtapunerea diferitelor
spaţii.
Şi e din nou falsă şi superficiala ideea că spaţiul miraculosului este doar mirific si luminos. De fapt,
basmul ne propune spaţii fericite si angoasante , fără trecere de la unul la altul. Când eroul pleacă , fuge sau e
smuls smuls din spaţiul intimităţii obişnuite aceasta se întâmplă de regula , pentru a pătrunde într-un „teritoriu
iniţiatic marcat cu rituri şi ritmuri cu un simbolism foarte bogat’.(op.cit, p 34).
Spaţiu al iniţierii , tărâmul de dincolo poate fi şi cel al unei profunde regresiuni şi al unei căutări a
sinelui , a identităţii.
În concluzie basmul „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este basm cult prin însăşi
caracteristicile specifice regăsite in operă.

4
Referinţe

1. Montandon, Alain , „Despre basmul cult sau tărâmul copilăriei” , Editura UNIVERS, Bucuresti,
2004

2. Ciobanu , Nicolae , „ Ĩntre imaginar şi fantastic in proza românească ” , Cartea Românească , 1987

3. Călinescu , George , „Estetica basmului” , Editura Pergamon , 2006

4. Oisteanu , Andrei , „Ordine si Haos . Mit si Magie in cultura tradiţională românească” , Editura
Polirom , Iaşi , 2004.