.

Accidentul de Mihail Sebastian

.
..Totul începe de la un accident stupid de tramvai, unde victimă este o profesoară de franceză, Nora. Omul
care o ajută să ajungă acasă este un avocat pe nume Paul, care în acea seară împlinește 30 de ani. Nora îi
organizează aniversarea spontan și un pahar de șampanie savurat lent se transformă într-o noapte de
dragoste, după care Paul pleacă fără să-și ia rămas bun. Pleacă într-o direcție pe care nici el singur nu o
cunoaște. Ajunge să revină la locul amărăciunii sale, o cafenea oarecare, de care sunt legate cele mai
dureroase amintiri.
Paul e îndragostit de Ann, o pictoriță tânără, pe care o iubea nebunește, dar care îi provoacă deziluzii
dureroase. Ann nu apare în roman decât la sfârșit, dar amintirea ei vie se oglindește în mintea lui Paul pe
tot parcursul romanului. Idila celor doi se stinge după nenumăratele ei „evadări” din viața lui, plecări,
vacanțe, vernisaje care pentru ea însemnau, adesea, noi iubiri. Conștientizarea bruscă a acestor lucruri
despre iubita sa și realitatea crudă îl fac pe Paul un om neputincios, care nu mai reușește să găsească
pierde sensul vieții. Accidentul din seara când împlinește 30 de ani îi schimbă viața: dimineața o găsește
pe Nora în apartamentul său. Ea îi propune o vacanță la munte. Deși nu pare încântat de această idee, pe
parcursul călătoriei pline de peripeții Paul va găsi răspuns la toate întrebările sale și-și va găsi pacea
sufletească, Nora fiind pentru el îngerul păzitor în noua lui viață, pe care o va începe de la primul minut
în munți.

Accidentul nu este,cu siguranță o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de
adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar,
relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte,
ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze
niște personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici
drama, nici seriozitatea și nici profunzimea sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare,
autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de
fapt, oameni care ne înconjoară.

Simplificând oarecum povestea, am putea cocbhide că Accidentul ne demonstrează că și bărbații suferă

din dragoste, că nu toate femeile sunt la fel și că o vacanță la munte poate schimba soarta cuiva…

1
 „La răscruce de vânturi”

- pune accent pe dragostea neîmplinită dintre Heathcliff și Catherine Earnshaw. Totul începe odată cu
sosirea domnului Lockwood (naratorul romanului), un cetățean sosit din zgomotoasa Londră, ce dorea să
se izoleze de agitația orașului. Thrushcross Grange i se părea cel mai potrivit loc, după cum și spune:
„Desigur că n-aș fi putut alege, din toată Anglia, un loc mai la adăpost de orice frământare omenească”.
Heathcliff, proprietarul casei, un om dur, ce nu urmărea nicio regulă și îi displăcea compania oamenilor, a
fost încă un imbold pentru domnul Lockwood să locuiască o vreme aproape de orașul Gimmerton.
Deoarece dorea să îl cunoască în persoană pe acest domn Heathcliff, acesta se duse mai întâi să îl viziteze
la Wuthering Heights (prin traducere, „La răscruce de vânturi”), o casă ce era încolțită de vânturile cu aer
mereu tăios și rece. Cu toate acestea, arhitectul prevăzuse casa pentru astfel de furtuni, având ferestrele
înguste, adânc tăiate în zid, cu colțurile apărate de pietre mari. Casa avea un aer grotesc, datorită
sculpturilor pe care timpul își pusese amprenta, „risipite cu precădere în fațadă și în jurul intrării
principale, printre nenumărați grifoni care începuseră să se fărâmițeze și amorași lipsiți de pudoare”.
Interiorul era tot la fel de predispus la mizerie și paragină ; de altfel, singurii servitori prezenți la
Wuthering Heights erau Joseph, un bătrân morocănos și Zillah, o servitoare corpolentă, care nu își făcu
apariția decât după ce domnul Lockwood fu atacat de câinii lui Heathcliff revoltați. În cele din urmă,
gazda își face din nou apariția și stă de vorbă cu naratorul, care se calmează spre final și promite că va
sosi și a doua zi la Wuthering Heights.
În ziua următoare, vremea se înăspri și, deși domnul Lockwood ar fi trebuit să fi rămas la Thrushcross
Grange, acesta se îndreptă, așa cum îi promisese gazdei, către Wuthering Heights. Din păcate, Heathcliff
era plecat când acesta ajunsese acolo și fiind lăsat afară de către morocănosul Joseph, trebui să-și
găsească ajutor într-un tânăr murdar și cu maniere grosolane, care îl conduse printr-o spălătorie și o
magazie de cărbuni, până în salon. Acolo se afla „cucoana”, o femeie, care deși avea o privire acră și
plină de dispreț, i se puteau contura câteva trăsături de o rară frumusețe. Până să-și dea seama de greșeala
imensă pe care o făcea spunându-i „doamna Heathcliff”, sosi și acesta, împreună cu tânărul murdar și cu
manierele grosolane și se puseră la masă. Cu toate acestea, află în cele din urmă că pe femeie o chema
Catherine Linton, iar pe tânăr Hareton Earnshaw. Era clar că domnul Lockwood era curios din cale-afară
despre trecutul acestei familii ciudate, dar nu mai puse nicio întrebare. Cum vremea nu se îmbunătățise
deloc de la plecare, ba chiar se făcuse mai aspră, Lockwood se hotărî să rămână până peste noapte la
Wuthering Heights.
Înainte de a adormi, citi scrijelit pe tăbliile patului „Catherine Linton” sau „Catherine Earnshaw” și, din
când în când, „Catherine Heathcliff”. Lângă pat găsi o carte care avea toate spațiile libere măzgălite, un
fel de minijurnal. Naratorul citi doar o parte din el, în care Catherine, împreună cu Heathcliff, era bătută și
2
ținută la punct de către Hindley, fratele ei proaspăt căsătorit, și de către Joseph. Toate aceste întâmplări îi
dădură coșmaruri lui Lockwood, în care Catherine se ținea de fereastră și încerca să ajungă în camera ce
fusese odinioară a ei. Trezindu-se din acel vis neașteptat, musafirul se hotărî să plece imediat, dorind să
aibă, bineînțeles, și o gazdă care să îl conducă prin zăpadă. Heathcliff avu un moment de slăbiciune când
auzi de visul său, însă, în cele din urmă refuză, așa că acesta trebui să răzbată prin nămeții de afară,
ajungând cu greu și cu o răceală gravă la Thrushcross Grange.
Deoarece știa că, acum cu această răceală, domnul Lockwood nu o să mai poată pleca din pat, își dori
ceva care să îl scoată din plictiseală și, pentru că încă dorea să afle mai multe despre tânăra domnișoară
Catherine, o întrebă pe servitoarea care îl îngrijea dacă nu ar putea să afle mai multe de la ea. Ellen Dean,
o servitoare devotată și, în același timp, o bună povestitoare, acceptă și începu să povestească odată cu
plecarea domnului Earnshaw, tatăl lui Hindley și bunicul lui Hareton, la Liverpool. Cei doi copii, Hindley
și Catherine, își doriră fiecare ca tatăl lor să le aducă o vioară și, respectiv, un bici. Când tatăl lor se
întoarse în cele din urmă, istovit, după o lungă perioadă de timp, cei doi copii constatară dezamăgiți că
niciunul din cadourile promise nu le fusese adus ; un copil negru și murdar în schimb ieși la iveală.
Numele acestuia urma să fie Heathcliff. La început, niciunul dintre copii nu îl putea suporta, până și
servitoarei, Nelly, îi plăcea să râdă de băiat. Domnul Earnshaw, cu toate acestea, îl avea ca favorit chiar
pe tânărul băiat. Orice spunea el era adevărat și îl apăra când vedea că unul din copii se poartă urât cu el.
De aceea lui îi plăcea uneori să mintă și să capete avantaj în fața lui Hindley, în special și tot așa i se
formă și caracterul aspru. Catherine începu cu timpul să țină la Heathcliff, iar cei doi obișnuiau adeseori
să se joace împreună. Hindley ,cu toate acestea, îl ura din ce în ce mai tare și nu a fost niciodată de acord
cu el în familie.
Dar timpul trecea, și domnul Earnshaw s-a îmbolnăvit și în cele din urmă a murit.După moartea parintiilor
, Hindley , care fusese trimis la studii , se întoarce la Wuthering Heights casatorit , in postura unui stăpân
tiranic . Primele masuri le ia împotriva lui Heathcliff , pe care îl alunga printre servitorii de la bucătărie ,
punându-l la o munca de randas . Proportional cu tiranitatea lui Hindley cresc iubirea si solidaritatea
dintre Catherine si Heathcliff . Când scapă de sub supraveghere , ei rătăcesc fericiţi pe plaiuri , ca doi
rebeli revoltaţi împotriva unei restricţii fara sens . In pelegrinarile lor , copiii ajung la resedinta familiei
Linton . Confortul , civilizaţia si bunele maniere exercita un adevărat miraj asupra lui Catherine , care se
întoarce la Wuthering Heights complet transformata . Ea trăiește pe două planuri : planul identității
spirituale cu Heathcliff , de care o leagă trecutul și firea patimașă și planul vanității feminine și al
perspectivelor de avere și de situaţie , reprezentate de Edgar Linton . Esenţa dilemei i-o impartaseste intr-
o seara lui Nelly Dean, însă in mărturisirea iubirii ei pentru Heathcliff isi face loc uşor sentimentul de
degradare . Auzind doar ultimele cuvinte care înseamnă pentru el sfarsitul lumii , Heathcliff fuge de la

3
Wuthering Heights. Catherine îl cauta in zadar pretutindeni si , ajunsa la paroxismul disperării , e
doborâta de febra.
Ieşind din boala trupului si a mintii , Catherine apare apatica si indiferentă . Se căsătorește cu Edgar
Linton , trădându-și propria fire si idealurile . Vreme de jumătate de an ea duce o existență pasivă și pare
chiar mulţumită . Insa intr-o seara Heathcliff se întoarce , radical schimbat : frumos , impunător , bogat –
în aparență calm , în realitate , hotărât să se răfuiască cu lumea . Lucid și flexibil , el s-a întors pentru
răzbunare și distrugere . Cu răbdare diabolica și cu bucurie , el urmărește și aduce la îndeplinire un plan
prestabilit , devenind stăpânul averilor Earnshaw și Linton.
Cathy , fiica lui Catherine , și Hareton , fiul lui Hindley , se iubesc și se inteleg , unindu-se împotriva lui
Heathcliff . Iubirea lor îi aminteşte acestuia de propria lui dragoste și de propria lui lupta . Triumful lui
monstruos îi pare acum van și fără sens , dându-și seama că a căzut pradă propriului său joc . Răzbunarea
nu-l mai interesează . El moare cu nervii zdruncinaţi . Cuplul Cathy – Hareton , eliberat prin moartea lui
Heathcliff , își va făuri un cămin fericit , romanul încheindu-se cu o notă de speranţă .
.

Invitatie la vals - Rezumatul romanului

„

Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid.” – Cu aceste cuvinte incepe romanul al carui nume
este inspirat de piesa lui Weber, „L'invitation à la valse”.

Tudor, un student la drept, privea relatiile cu fetele ca pe o joaca. Nu investea niciodata sentimente intr-o
relatie, oricat de frumoasa era fata respectiva. Avusese la viata lui parte de multe fete, asta datorita
charmului de care dispunea. Era singur la parinti si destul de rasfatat. Studia dreptul la Bucuresti.

Desi nu-si dorea sa se implice intr-o relatie serioasa, isi face una aproape fara sa vrea. Isi pune in
minte sa o cucereasca pe vecina de camera, pe Mihaela(sau Micaela/Michaela cum este numita in anumite
variante ale cartii) care ii facuse o impresie destul de placuta. Incepe prin scrierea unor scrisori de
dragoste care la inceput ii sunt inapoiate insa pe parcurs ii sunt acceptate. Acest joc tacut al lor are rolul
de a pregati terenul de lupta. Ceea ce-l indemnase pe Tudor sa lupte fusese reticienta cu care privea
Mihaele lucrurile. Parea greu de cucerit. Inca din primul moment ea reprezentase pentru el mai mult un
teritoriu necunoscut pe care dorea cu orice pret sa-l cucereasca.

4
 Si reuseste in cele din urma. Ea ii cade in brate. Se indragosteste de el, desi simte o oarecare
raceala la el, nutreste speranta ca va reusi sa-l faca sa devina al ei. In cele din urma i se daruieste. El ii
face tot felul de surprize. Se duc impreuna la mare, unde are loc prima cearta. Pentru a se impaca el ii face
o surpriza, o mica excursie la Constantinopol.

La intoarcere el realizeaza cat de mult se apropiasera si ii e teama sa nu se indragosteasca si sa-si

doreasca sa ramana cu ea, asa ca pune capat relatiei. Ii scrie o scrisoare de adio. El spera ca ea sa-i cada la
picioare si sa-i ceara iertare in caz ca-i gresise cu ceva. Oricum sa reactioneze cumva. Insa Mihaela nu
face absolut nimic. Tacerea ei il face sa se manieze si ii mai trimite o scrisoare prin care o anula pe prima
zicand ca prima fusese doar un test, pe care datorita lipsei de reactie il picase, si o invinovateste pe ea
pentru distrugerea relatiei. Nici la cea de-a doua scrisoare nu primeste nici un raspuns.

El pleaca in vacanta la tara. Acolo realizeaza ce reprezinta Mihaela pentru el si se intoarce in

Bucuresti cu speranta sa o poata gasi si casatori cu ea. O gaseste printr-un noroc. Ramasese insarcinata cu
el, insa era foarte dezamagita de atitudinea pe care o avusese el. Cum se despartise de ea stiind foarte bine
cat de mult il iubea ea.

Desi accepta sa se casatoreasca cu el, ea ii pregateste o razbunare. Pierderea sarcinei va face

razbunarea si mai posibila. Ea are intentia de a-l insela si parasi pe sotul ei, insa planul ii este dat peste
cap. Are un accidentde masina tocmai in momentul cand se intalnise cu eventualul amant. Bineinteles ca
Tudor crede ca ea il avusese deja amant asa ca o paraseste si o obliga sa se casatoreasca cu amantul ei.

Aceasta casatorie o va ruina pe Mihaela. Ea il iubea in continuare pe Tudor, iar faptul ca el apare
in postura unui inger pazitor si ocrotitor al familiei ei o pune in imposibilitatea de a mai trai o viata
linistita asa ca in cele din urma se va sinucide lasand in urma un singur bilet de adio lui Tudor, caruia ii
explica tot ceea ce traise ea. Fericirea de dinainte de prima despartire si chinul de dupa divort. Atunci
realizeaza si Tudor cat de mult o iubise si cat de mult rau ii facuse, iintentionat. Desi nu crezuse ca o va
aduce in aceasta situatie, el fusese cel care o impinsese sa faca pasul. Asa ca hotareaste ca nici el nu mai
are nici un rost pe pamant si se sinucide la randul lui.

Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeș

Opera îi are ca protagonişti pe Dinu Gherghel, un băiat tânăr, cu un statut social modest, talentat, care
întâlneşte în trenul ce-l ducea spre locurile natale, o domnişoară frumoasă, inteligentă, simplă, care

5
transforă iubirea în cel mai pur şi mai puternic sentiment – Anda Opriş, devenită Brădeanu după ce este
adoptată de directoarea şcolii.
Dialogul înfiripat între cei doi în vagon este una dintre cele mai frumoase părţi ale cărţii, surprinzând
începutul unei impresionante poveşti de dragoste. Dinu este fascinat de prezenţa fetei şi încearcă să
converseze , însă ea nu se lasă intimidată şi îi răspunde scurt, cu replici acide, provocându-l. Nu îşi
dezvăluie identităţile, astfel că, atunci când Anda ajunge la destinaţie, numele lor sunt încă anonime,
lăsând în mâna destinului următoarea întâlnire, care are loc foarte curând. Convinşi că soarta îi vrea
împreună, după multe obstacole, decid să se căsătorească.

Căsnicia lor este trăită ca un basm, până când Dinu întâlneşte o fată bogată şi îşi dă seama că lângă Anda
nu ar duce o viaţă luxoasă, aşa cum îşi imaginase. O împinge în braţele unui prieten, Relu, şi se desparte
de cea pe care o iubeşte, doar pentru a-şi depăşi condiţia. Se căsătoreşte cu Jebs, o fată bogată, dar care
nu îi aduce fericirea, ci, dimpotrivă, felul ei de a fi îi aminteşte în fiecare moment de Anda. Aceasta
rămâne marcată de gestul celui pe care îl adora, însă găseşte în Relu, care, între timp, se îndrăgosteşte de
ea, un sprijin, şi ajung să se căsătorească.

După cum spune şi titlul celei de a treia părţi, “dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a
călcat greşit, pierde totul”. Finalul este unul tragic, la fel ca şi cel al romanului semnat de Anda Brădeanu,
inspirat din căsătoria precedentă: Dinu se sinucide, convins că un compromis i-a distrus ceea ce nicio
poziţie socială, nici toţi banii nu pot cumpăra. Jebs, aflând de complotul soţului, îşi pune şi ea capăt
zilelor, lăsând în urma lor doar întrebări, ipoteze şi mister.

După părerea mea, Scrisoare de dragoste este o operă atractivă pentru adolescenţi , o adevărată
demonstraţie a faptului că banul va rămâne întotdeauna un factor important, ce determină degradarea
morală. Ca toate romanele lui Drumeş, şi acesta prezintă o iubire care merge dincolo de moarte, care se
consumă în timp, o iubire care distruge vieţi, atunci când orgoliul orbeşte.
„Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs.”

Elevul Dima dintr-a saptea de Mihail Drumes (Rezumat)

6
Elevul Dima este Grigore Dima născut în Anglia, cu două cetățenii: română și engleză. Primele două
clase gimnaziale le-a făcut la Londra, a treia la Geneva, a patra la București, a cincea și a șasea la Paris. În
clasa a șaptea, tatăl său l-a trimis la școala de stat la Craiova unde a fost găzduit de Dona Bianca.

În timpul școlii, băieții au decis să facă o excursie la Dunăre, dar au anulat-o, gândindu-se să pornească în
căutarea unei comori în America. După o altercație cu Basu’, colegul lui de clasă, în timpul căreia Dima a
fost rânit și apoi dus la spital, Lotte, fata gazdei, își recunoaște dragostea fată de Dima și astfel a început o
frumoasă poveste de iubire.
Cu gândul la expediția transoceanică, Dima a creat „A.R.P.E.T-ul” care avea ca obiective principale
descoperirea comorii și înființarea unei noi țări numită Grigorida. Această idee a fost susținută și de
profesori.
În clasa a VIII-a, Dima a fost mutat la Leagăn unde s-a împrietenit cu elevul din clasa a VI-a, Catalin
Soimaru care se sinucide din dragoste pentru directoarea Leagănului. Toți arpetistii l-au condus pe ultimul
drum și i-au ținut de urât la mormântul lui până a doua zi.

Visul expediției transoceanice a fost curmat de o altercație dintre elevii clasei a VIII-a și Consiliul
Profesoral urmată de decizia exmatriculării lui Dima din toate școlile și distrugerea A.R.P.E.T-ului de
către Politia din Craiova. Astfel, Dima a fost obligat să se mute la București sub o identitate falsă pentru a
nu fi descoperit de Politie și unde s-a dus în audientă la Secretarul general al Ministrului Învățământului
pe care l-a amenințat că se va sinucide dacă nu i se retrage pedeapsa în 27 de zile. Lotte l-a urmat la
București și a hotărât să se sinucidă împreună cu el. Între timp cei doi s-au logodit.

Neprimind niciun răspuns de la oficialități până la 1 Decembrie, cei doi îndrăgostiți au încercat să se
sinucidă la Hotel Europa, dar nu au reușit, fiind salvați de tatăl lui Dima. După acest episod, cei doi au
fost separați de către părinți și Dima a început o nouă viață în Anglia, continuându-și studiile, crezând că
Lotte a murit.

15 ani, după moartea tatălui său, Dima, acum inginer, află că Lotte nu este moartă și pornește spre
Craiova pentru a o întâlni. Însă Lotte era deja căsătorită și avea 3 copii.
A întâlnit-o pe Ioana Paslaru pe care nu a mai văzut-o de 16 ani, de la Revelionul din 1914, unde îi
promisese că se vor căsători și cei doi s-au logodit.

Orașul cu salcâmi de Mihail Sebastian

7
.
„Fiecare sărut era o rană […] lăsând între o gură și alta ,un surâs șters,aburit.”
O dragoste adolescentină este ca o cupă de otravă, atât de dulce la început, periculoasă, amară, până la
urmă.
Pentru Adriana, „au înflorit salcâmii” când avea 15 ani. Din acea zi tânăra a început să privească lumea cu
alți ochi.Toate năzbâtiile din trecut i se părea foarte copilăroase și stupide. Prima ei dragoste a fost Gelu,
un licean mai mare decât ea ,prima impresie despre el fiind „[…]un licean blond, slab și urât, care mâine
se va lăuda poate că a fost fixat de ea.” Totuși, acea iarnă i-a apropiat: Gelu, Adriana și Cecilia (prietena
cea mai bună a Adrianei și verișoara lui Gelu) au petrecut lungile seri împreună. În următoarea iarnă li s-a
alăturat și Victor, colegul lui Gelu, cei patru petrecându-și zilele și serile împreună.

Idila Adrianei și a lui Gelu este spulberată în cea de-a treia iarnă, când tânăra pleacă în vacanța de Crăciun
la niște rude din București. În capitală, îl întâlnește pe Cello Viorin, compozitorul a cărui operă,
„Cântecele blondei Agnes” i-a unit pe Adriana și Gelu în iarna trecută. Viorin îi împărtășește dragostea
sa, dar tânăra îl refuză, primind la despărțire o melodie compusă de el.

Totuși, acasă o așteaptă o nouă dezamăgire: în cele două luni de tăcere în București, Gelu a uitat-o
,declarându-i că nu o mai iubește. În toamnă, Gelu este admis la o facultate din București și pleacă. Se
reîntâlnresc abia în primăvara următoare. Sentimentele pierdute odată reînvie, și cei doi se iubesc din nou,
cu pasiune. Adriana decide să plece la studii în capitală, ca să fie mai aproape de iubitul său. Aceea a fost
ultima lor iarnă petrecută împreună.

Într-o zi Gelu nu o mai găsește în casa lor. Încearcă să ia legătura cu ea, dar în zadar. Peste două luni află
că fata s-a măritat cu Paul, un văr de-al ei, care i-a răpit cândva primul sărut. După un acces de furie,
tânărul se resemnează: „la sfârșitul iubirii lor stăteau, ca o văpaie de aur și cărbune, ultimile nopți din
strada Cerbului și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci
doar legende uneori.”.

Cîntecul de adio al poveștii lor este opera lui Cello Viorin, „Suita pentru pian și mica orchestră”, aceeași
melodie compusă de el și dăruită Adrianei la despărțire, în prima ei iarnă la București.

Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în primăvara
sufletului, pe care o retrăiești de fiecare dată în minte, cu gândul la anii care nu se mai întorc…

"Emma" de Jane Austen

8
.

Romanul lui Jane Austen, Emma, a fost publicat pentru prima oară în 1816. Tradus mai târziu de
Anca Roşu, el a apărut în România în 1999, la Editura RAO. Jane Austen s-a născut în 1775 şi a murit în
1817. La douăzeci de ani, Austen a produs primul roman, deşi scria încă din adolescenţă. În timpul vieţii,
a publicat Mândrie şi prejudecată, Raţiune şi simţire, Emma şi Parcul Mansfield.După moarte, Henry
Austen, fratele şi editorul ei a mai publicat romanele Persuasiune şi Northanger Abbey. La data morţii,
scriitoarea concepea un nou roman: Sandition, din care s-a păstrat un singur fragment.

Întâlnirea mea cu cartea aceasta nu a avut nimic spectaculos. Când am fost întrebată ce carte aş
dori...
dintr-un anticariat, ştiam răspunsul şi o oră mai târziu o citeam în fotoliu, stând confortabil.

Emma Woodhouse este fiica unui bătrân care urăşte căsătoriile. Învăţând de la el, Emma hotărăşte
că nu va pleca niciodată de lângă tatăl său şi nu se va căsători. Totuşi, asta nu o opreşte să planifice
nunţile altora. Când domnişoara Taylor devine doamna Weston, Emma îşi însuşeşte meritul pentru
fericita iubire. În lipsă de o prietenă căreia să-i împărtăşească toate secretele, o ia „sub aripa ei”
protectoare pe Harriet Smith. Părinţii fetei nefiind cunoscuţi, Harriet este umilă şi fără pretenţii. Când este
cerută în căsătorie de dl. Robert Martin, un fermier oarecare, Emma o încurajează să refuze. Între timp, ea
îi pregăteşte căsătoria cu nobilul domn Elton. Din păcate, nu Harriet este obiectul atenţiilor lui, ci chiar
Emma. Respins şi umilit, dl. Elton pleacă din Highbury, dar va reveni căsătorit cu o doamnă cu care
Emma se va împrieteni. Între timp „societatea” din micul sat aşteaptă un oaspete distins: Frank Churchill,
fiul domnului Weston. Emma se grăbeşte încă o dată să interpreteze greşit relaţia dintre Harriet şi Frank,
drept relaţie de dragoste. Cel mai tare o tulbură faptul că îşi dă seama că este chiar ea îndrăgostită, şi încă
de vechiul ei prieten, dl. Knightley. Apare pericolul destrămării relaţiei cu Knightley, dar, când şi el îi
mărturiseşte că o iubeşte, fericirea Emmei nu mai cunoaşte margini. Ca să fie totul perfect, căsătoria lor
este completată ca în basme de căsătoria lui Harriet cu Robert Martin.

Se pare că Jane Austen era foarte apropiată de sora ei. Având şapte fraţi şi o singură soră, nu este de
mirare că s-a ataşat foarte tare de aceasta din urmă, faptul reflectându-se în toate cărţile ei. Aceeaşi relaţie
apare şi în acest roman, între Emma şi domnişoara Taylor (d-na Weston). Pentru o vreme, această relaţie
apare şi între Emma şi Harriet. Personajele sunt totuşi destul de transparente şi se poate desluşi conturul
atât de asemănător cu cel al personajelor din clasicul Mândrie şi prejudecată. Astfel, dl. Darcy poate fi
foarte uşor comparat cu dl. Knightley sau d-na Bates cu d-na Bennet. Pe de altă parte, personajele sunt
mai puţin dezvoltate decât cele din romanul atât de faimos. Emma se aseamănă mult cu însăşi autoarea.

9
Plănuind intrigi de dragoste într-o realitate inventată, la fel cum Austen imaginează poveşti de dragoste,
Emma este păpuşarul sau Cupidon în lumea romanului.

La prima vedere, titlul e absolut nesemnificativ, ba chiar un nume obişnuit. Totuşi, el are propria
semnificaţie. Dacă privim printre romanele autoarei, putem sesiza că niciunul nu poartă numele
personajului principal. De aici deducem atât că autoarea i-a acordat mai multă atenţie decât altor
personaje, dar şi că s-a regăsit şi a empatizat cu Emma. În vremea în care femeile aveau mult mai puţine
drepturi, acest roman scris de o femeie, cu un titlu care este numele unei femei, se face remarcat cu
siguranţă.

Jane Austen a fost printre primele femei care au putut trăi construindu-şi o carieră din scris. Ea a
fost un exemplu şi o încurajare pentru toate scriitoarele care i-au urmat. Am apreciat cel mai mult
descrierile pline de eleganţă şi stil specifice pentru stilul lui Austen. Nu am apreciat comportamentul
superficial al lui Frank, pe care totuşi l-am iertat.

Emma sau orice carte a lui Jane Austen nu poate fi recomandată oricui. Nu din cauză că nu ar fi un
roman bun, ci, din contră, pentru că e un roman care merită să fie apreciat. Totuşi, o recomand celor care
ştiu să recunoască o frumoasă poveste despre tinereţe.

10