Doina populară: FLORICICA

Frunza verde de alună,

Ma dusei noaptea pe lună,
Sa găsesc o floricică
Care mult inima-mi strică,
Si s-o-ntreb de ce-n gradină
Pleacă fruntea și suspină?
,,Eu mă plec, floarea-mi răspunde,
Caci o jale mă pătrunde,
Arde sufletu-mi și geme,
Căci mă trec fără de vreme.
Trei zile sunt înflorită
S-apoi cad de vânt pălită.
De-abia cresc și mă fac floare,
Abia mă-ncălzesc la soare,
Și pe mine cade-ndată
Umbra neagră-ntunecată,
Încât nime nu mă vede,
Floare sunt ori iarbă verde.”

Doina este o creaţie vocală tipică în exclusivitate folclorului muzical românesc;

aparţine genului liric şi este bazată în mare măsură pe improvizaţie. Ea exprimă trăiri
sufleteşti profunde şi convingeri faţă de unele probleme ale vieţii, în sensul că
interpretul îşi evocă în mod direct sentimentele de dor, jale, revoltă, tristeţe, iubire,
înstrăinare, regret, etc.Doinele sunt cântate solo, cel mai des în intimitate, pentru a
exprima un sentiment cu adevărat personal. Ele au apărut şi s-au dezvoltat ca specie
literară în perioada de intens păstorit. Melodiile nu au un o formă fixă, se cântă liber şi
sunt bogat ornamentate, adesea cu refrenuri. Frazele muzicale sunt ample, iar
caracterul – melanclic.Mesajul doinelor este realizat într-o manieră simplă şi
armonioasă, plină de sensibilitate, iar poetul anonim are meritul de a surprinde relaţia
dintre cântecul doinei şi sufletul însetat de frumos al românului. De-a lungul timpului,

1
aceste creaţii populare au fost culese şi cultivate de scriitorii locali, iar acum – vi le
dăruim cu plăcere…
De-a lungul anilor, în timpul multiplelor sale călătorii în spaţiul românesc, Vasile
Alecsandri şi-a asumat rolul de a promova cât mai bine valorile populare ale neamului.
Rezultatul este o frumoasă şi bogată colecţie de creaţii româneşti printre care şi aceste
doine atât de mult îndrăgite în toată lumea, tocmai pentru autenticitatea lor, dar şi
pentru puterea cu care transmit sentimente, trăiri şi năzuinţe.
Doina populară este o creație vocală sau instrumentală în care sunt exprimate
sentimente intense de dragoste, de dor, de înstrăinare, de revoltă. Textul citat
reprezintă o doină de dor și jale.

Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă implicarea instanței

lirice, evidentă prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric. Dintre acestea,
amintim: verbe de persoana I (mă dusei,să găsesc,să întreb;răspunsul florii:mă
plec,mă pătrunde....), pronume de persoana I (-mi, mă).

Mai mult decât atât, discursul liric se deschide cu sintagma des întâlnită în
poeziile populare,,frunză verde”care este o formulă-refren specifică oralității: frunza
este elementul naturii veșnice,iar verde este speranța.; alună simbolizează sâmburele
vieții, fructul înțelepciunii și al cunoașterii, alunul este arborele magic.

Următoarele versuri reprezintă mărturisirea omului dornic de cunoaștere–

aflarea florii ce i-ar putea da răspunsuri pentru zbuciumul sufletului, pentru suferința
inimii,într-un moment magic,,noaptea pe lună”:,,să găsesc o floricică...care mult
inima-mi strică”. Aceste versuri surprind o practică veche, aceea de a vindeca focul
inimii, omul își lămurește neliniștile dialogând cu natura. Floarea este una dintre cele
mai frumoase creații ale naturii, ea are un limbaj propriu,iar omul o vede asemenea
lui,,pleacă fruntea și suspină”.

Un alt argument care atrage atenția este răspunsul florii-personificare- este vocea
sufletului,al celuilalt eu. Aceasta explică jalea,arsura sufletului,geamătul pentru timpul
care trece nemilos peste o ființă ,,mă trec fără de vreme”, vântul vieții ,,umbra
neagră-ntunecată” metafora morții care- o stinge.Totul este trecător: floarea ca și
omul înflorește,crește,se-ncălzește la soarele vieții și-apoi umbra neagră o transformă
în ,,iarbă verde”, iarba este un simbol potrivit pentru caracterul trecător al vieţii umane.
Tonul dialogului este un oftat al omului trecător prin viață.
Același efect îl accentuează și elementele de versificație, măsura de 8-9 silabe,
monorima.