Expresivitatea limbajului este susținută în continuarea poeziei de figuri de stil...

  Se creează o atmosferă de ... prin...

·      Epitetele se disting prin noutate ...
·       Inversiunea accentuează ...
·      Comparație menționată ar putea trimite la ideea ... ·
Expresivitatea textului este accentuată

Motive literare :
motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apa moarta albastra, crinul, trandafirul.; arborele
sacru: teiul, salcâmul, bradul, gorunul.);
motive terestre (codrul, gradina, muntele, dealul),
motive astrale (steaua, luceafarul, luna, soarele, norul);
motivul obiectelor fermecate (palosul fermecat, armura tatalui, oglinda, peria, basmaua.)
obiecte simbolice (cartea-simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectarii în constiinta,
cheia-accesul, calea, solutia, lacatul-interdictia, masca-aparenta, jocul, rolul, plugul-munca, ochiul-cunoasterea prin
contemplare, buzele-rostirea, cunoastere prin cuvânt, sarut, inima-iubirea).

Motive cromatice: verdele-viata, tinerete; albul-puritate, ideal; negrul-simbol al mortii.

Sentimente:
 
dorul, suferinta, bucuria, comuniunea om-natura, aspiratia spre ideal,nostalgiaabsolutului, raul existential, spleen-ul,
solitudinea, fascinatia mortii, uitareaprinsomn/visare;
 
Actiuni/situatii arhetipale:
 
vânatoarea magica, transhumanta, calatoria initiatica,coborârea în infern, zborul,calcarea interdictiei, lumea ca teatru,
viata ca vis.
 

Casa semnifică centrul lumii, imaginea universului,permanenţa unei spiritualităţi, este un punct de plecare, dar şi un
punct de convergenţă a tuturor drumurilor-întoarceri.

Cuvîntul “cer” este adeseori folosit pentru a semnifica absolutul aspiraţiilor omului, ca plenitudine a căutării, ca loc
posibil al perfecţiunii spiritului său, ca şi cum cerul ar fi spiritul lumii. Adeseori cerul este reprezentat printr-un clopot, o
cupă răsturnată, o cupolă.

Fantana Recipient inepuizabil,spaţiu de captare a izvorului,fântâna întruneşte sensurile căutării şi pe cele ale victoriei;
În mod curent se foloseşte metafora sufletul-fântână,pentru a defini setea de cunoaştere

Lacrima simbolizează suferinţa risipită şi fericirea de nesuportat;prin plîns fiinţa se eliberează şi se purifică,îşi manifestă
tristeţea,surpriza,isteria.

Mama este simbol al maternităţii şi virtuţii

Pămîntul, glia se opune, simbolic, cerului. Virtuţile pămîntului sînt blîndeţea şi supunerea, fermitatea liniştită şi durabilă.
Pămîntul este substanţa universală, Haosul primordial, materia primă despărţită de ape, e materia din care Ziditorul l-a
modelat pe om.Pămîntul, glia simbolizează funcţia maternă:„Ea dă viaţă şi o ia inapoi”.

Zborul constituie setea unei schimbări aflate sub semnul insatisfacţiei,

Nufărul este un simbol al abundenţei şi fertilitate, legat de pamînt şi de apă, de vegetaţie şi de lumea subterană.

Poartă magică între realitate şi iluzie,oglinda este şi o replică a realităţii; În viziunea lui Ş[Link]ş,ea este uriaşa
lentilă prin care Dumnezeu priveşte lumea.

Pădurea [Link] afirmă că pădurea este un sanctuar şi un centru, un spaţiu originar în care fiinţa îşi regăseşte natura
primordială şi pătrunde în miezul lumii. Univers al ideilor şi al rătăcirilor inocente, spaţiu al visării şi al purificării,
pădurea rămîne pentru [Link] un simbol esenţial. Pădurea poartă simbolismul unui imens şi inepuizabil rezervor de
viaţă şi de cunoaştere misterioasă.

Cercul este semnul absolutului,Simbol al perfecţiunii şi al armoniei,al unui spaţiu închis şi protector.
Floarea albastră la Novalis sau Leopardi, sugereaza tenaţia către infinit, catre o patrie îndepartată a poeziei, un ideal de
fericire şi iubire pură, dorinţa naufragiului în infinit.
La [Link] ea e o expresie cromatica pentru sentimentul infinitului; trandafirul simbolizeaza cupa vietii, sufletul,
inima, iubirea.

Satul La Lucian Blaga, în textul “Sufletul satului”, identificăm motivul prin ideea că vindecarea de răni lăuntrice e
posibilă prin întoarcerea la vîrsta eterna a satului: “eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” La Octavian Goga, satul
semnifică spiritualitatea populară.
Univers al contemplaţiei,templu al zeilor, muntele înalţă fiinţa, oferă singurătate şi peisaj variat...Se înscrie în
simbolismul transcendenţei şi indică gîndirea ascensională.Semnifică nemurire,măreţia şi trufia oamenilor,centru de
izolare şi meditaţie, e un loc inaccesibil,un labirint cu multe ascunzişuri şi cărări necunoscute,ceea ce a dat naştere multor
legende.

Simbolismul soarelui e plurivalent.În primul rînd, el se infaţişează ca o manifestare a divinităţii. Soarele este izvorul
luminii, al căldurii şi al verii

APA simbolizează origine a vieţii, generatoare de viaţă ,dar şi generatoare de moarte, creatoare şi distrugătoare.
Mijloc de purificare, centru de regenescenţă. Ea reprezintă infinitatea posibilităţilor, simbolul fertilităţii, înţelepciunii,
harului şi virtuţii.E simbolul universal de fecunditate.

Cetatea Univers închis,protector pentru cei dinăuntru şi ispititor pentru cei din afară,cetatea reprezintă un loc al
solidarităţii şi comunicării. Este aproape în mod universal simbolul refugiului interior al omului,al adîncului
inimii,simbolul locului unde se produce comunicarea privelegiată între sufletul omului şi Divinitate sau cu Absolutul.

Orfeu Personaj al unui mit descris în felurite chipuri de poeţi şi întunecat de numeroase [Link]şi, Orfeu apare
pretutindeni ca muzicianul prin excelenţă,care,cu lira lui,potoleşte stihiile dezlănţuite ale furtunii,farmecă
plantele,animalele,şi zeii.

PĂSTORUL Într-o civilizaţie de nomazi crescători de animale,imaginea păstorului capătă un simbolism

[Link] este păstorul lui [Link] îşi paşte turma,o păzeşte şi o apără.Dar cum Dumnezeu deleagă o parte din
autoritatea sa şefului pămîntesc şi religios,acesta este de asemenea numit păstor al [Link]ătorii au fost păstori ai
poporului lui Dumnezeu

Călătoria simbolizează căutarea adevărului, a păcii, a nemuririi, la descoperirea unui centru spiritual. Ea este seria de
încercări pregătitoare ale iniţierii, ca progres spiritual. Călătoria exprimă o dorinţă profundă de schimbare interioară, o
nevoie de noi experienţe; ea este mărturia unei nemulţumiri ce împing la căutarea şi descoperirea de noi orizonturi. De
fapt, călătoria nu se îndeplineşte decît înăuntrul fiinţei. Ea ca fugă în sine nu-şi va atinge niciodată scopul.

Clopotul este simbol al vestirilor solemne, el reprezintă o măsură a timpului, instituie o legătură emoţională cu
sacralitatea, consfinţeşte ieşirea din durată, precedă un eveniment de interes general.

1. Metafore plasticizante. Metafora plasticizantă (rândunelele de pe firele de telegraf, niște note pe un portativ) nu

sporește semnificația faptelor, are rolul de a plasticiza (concretiza) o faptă sau un termen prin altul, dar nu pentru a
îmbogăți conținutul, ci pentru a reda ceea ce cuvintele descriptive nu pot descrie în întregime. Exista situații când
pentru a descrie ceva ar fi necesare o serie de cuvinte din limbajul concret, urmate de specificări diverse pentru a
cuprinde în întregime esența care se dorește a fi redată. Metafora plasticizantă are rolul de a face inutilă această
înșiruire infinită de cuvinte.
2. Metafore revelatorii. Metaforele revelatorii încearcă într-un fel revelarea unui „mister”, prin mijloace pe care ni le
pune la îndemînă lumea concretă, experienţa sensibilă şi lumea imaginară. Cind de pildă ciobanul din Mioriţa numeşte
moartea „a lumii mireasă” si pieirea sa „ o nuntă”, el relevează, punînd în imaginar relief, o lăture ascunsă a faptului
„moarte”. Metafora îmbogăţeşte în cazul acesta însăşi semnificaţia faptului,

Clasificare
Figuri de stil la nivelul literelor
Aliteraţia constă în repetarea consoanelor sau silabelor iniţiale
“ Prin vulturi vântul viu vuia,/Vrun prinţ mai tânăr când trecea. — Nunta Zamfirei, George Coşbuc

Asonanţa constă în repetarea unor vocale cu efect sonor.

“ Toate păsările dorm,/Numai una n-are somn. — În grădina lui Ion, din folclor
 Onomatopeea este un cuvânt alcătuit pe modelul armoniilor imitative, prin care se imită sau sugerează sunete naturale.
Ex.:Tropotele de pe coridor i-au determinat să iasă din sala de şedinţe.

Sincopa constă în eliminarea unui sunet sau grup de sunete în interiorul unor cuvinte. Ex.: dom’le, mulţ'im (în loc de
mulţumim)

Afereza constă în eliminarea unui sunet sau grup de sunete de la începutul unui cuvâ[Link].: ’nalt, ’ngrămădeală
Apocopa constă în căderea unui sunet sau grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt. Ex.: copilu’, săru’ mâna

Figuri de stil la nivel morfologic şi sintactic

Repetiţia constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în diferite poziţii ale enunţului.
La rândul ei, poate apărea în forma de:
 Anafora - care constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în propoziţie şi a unor propoziţii în frază, pentru a
accentua o anumită idee.
Ex.: Era casa pe care şi-o dorise din copilărie, casa pe care o visase de atâtea ori, casa pe care de atâtea ori o
desenase, casa perfectă; casa pe care nu şi-o putea însă permite.
 Epifora - care constă în reluarea unui cuvânt la sfârşitul unei propoziţii sau a unei propoziţii la sfârşit de frază.
Ex.: În guvern se fură, în parlament se fură, în justiţie se fură, până şi din Biserică se fură.
 Anadiploza - care constă în reluarea ultimei părţi dintr-o propoziţie în propoziţia următoare.
Ex.: Au năpustit în biroul directorului angajaţii, angajaţi care nu şi-au primit salariile de trei luni.
 Antanaclaza - care permite realizarea unor jocuri de limbaj prin repetarea unui cuvânt, figură de stil bazată pe polisemie
şi omonimie.
Ex.: În acestă problemă ar trebui să arate că este moţ şi nu cu moţ.

Enumeraţia constă în prezentarea succesivă a unor fapte sau aspecte. Relaţia ce se stabileşte între termenii enumerării
este una de coordonare.
Enumerarea poate fi întâlnită sub formă de:
 Polisindet - enumeraţie în care elementele enunţului sunt legate prin conjuncţii.
Ex.: Nici nu mai vrea să locuiască împreună cu părinţii, nici singură nu vrea să stea.
 Epimona – constă în utilizarea în mod excesiv a conjuncţiilor coordonatoare.
Ex.: Fata asta este şi inteligentă, şi frumoasă, şi harnică, şi tot ce-ţi poţi dori.
Asindet
Asindetul constă în suprimarea conjuncţiilor coordonatoare dintre cuvinte sau dintre propoziţii.
Ex.:Toţi, politicieni, manifestanţi, poliţişti, au cântat împreună până au răguşit.

Elipsa
A nu se confunda cu elipsa, o curbă geometrică plană.
Elipsa constă în suprimarea unei părţi din enunţ, pentru că este neesenţială sau se poate deduce din context.
Ex.: Primul motiv vi l-am explicat. Iar al doilea derivă direct din primul. (se evită repetarea cuvântului motiv).

Aposiopeza este procedeul de întrerupere a enunţului, partea omisă fiind considerată de prisos sau subînţeleasă.
Ex.:Banca i-a anunţat de furtul din conturi. Cine însă le va da banii înapoi...

Brahilogia constă în evitarea reluării în enunţ a unor termeni exprimaţi anterior.

Ex.:Unii studenţi au lipsit de la conferinţă, alţii au fost prezenţi şi foarte activi.

Anacolutul este o construcţie gramaticală greşită, ce ilustrează lipsa de cultură sau lipsa de logică a unor enunţuri
formulate de unele persoane.
“ Daţi-mi voie! Daţi-mi voie! (...) Din doua una,
daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar sa
nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiască
primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi
anume în punctele esenţiale. Din această dilemă
nu puteţi ieşi... Am zis! ”
— O scrisoare pierdută, [Link]

Inversiunea constă în răsturnarea cuvintelor în propoziţie, pentru a pune în evidenţă un anumit termen. Exemple:
Impertinentul participant a fost scos afară din sala de conferinţe.
Deşteptul copil a luat nota 10.
Hiperbatul este o inversare în topica normală prin care termenul asupra căruia se doreşte atragerea atenţiei este plasat în
final.
Ex.:Cine până la ora aceasta nu ştie despre ce e vorba, va afla acum: discutam despre rolul Bisericii în stat.

Apostrofa este o întrerupere a expunerii în care vorbitorul adresează unui interlocutor (prezent sau absent) o întrebare,
afirmaţie sau exclamaţie.
Ex.:Campania lor a avut rezultate foarte bune, dar cred oare domnii directori ai companiei că ne pot minţi pe faţă?
Interogaţia (întrebarea) retorică
Interogaţia retorică este o întrebare la care nu se aşteaptă răspuns, acesta fiind evident şi cuprins sau sugerat în enunţ.
Ex.:Poate cineva învăţa într-o zi ceea ce noi studiem de ani buni?

Invocaţia retorică este o rugăminte adresată divinităţii, muzelor sau unor persoane reale pentru a cere ajutor.
“ Cum nu vii tu,Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe
ei
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei ”
— Scrisoarea III, Mihai Eminescu

Eufemismul - constă în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare, prin înlocuirea ei cu alta.
Ex.: şi-a pierdut viaţa, în loc de a murit.

Gradaţia - constă în trecerea treptată,ascendentă sau descendentă, de la o idee la alta şi prin care se urmăreşte scoaterea
în evidenţă a ideii sau nuanţarea exprimării.
“ Călăreţii împlu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn;
Pe copite iau în fuga faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în
vânt;
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de
pretutindeni... ”
— Scrisoarea III, M. Eminescu

Imprecaţia - figură de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorinţa pedepsirii unei persoane.
“ Te blestem sa te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi ca te arde puţin fiecare. ”
— Blesteme, Tudor Arghezi

Invectiva - Exprimarea violentă, apostrofă necruţătoare la adresa unei persoane etc.

“ Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind aceasta ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei! ”
— Scrisoarea III, Mihai Eminescu

Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvânt

Comparaţia
Comparaţia este una dintre cele mai frecvente figuri de stil şi constă în alăturarea a doi sau mai mulţi termeni cu scopul
evidenţierii primului termen, dar nu se poate scrie decât sub forma epitetului personificator pentru a se alătura figurii de
stil.
 Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil în operele literare, poate fi realizată în
următoarele tipuri de comparaţii, determinate de natura termenilor care se compară:
 un termen concret cu altul tot concret: „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic“ (M. Eminescu, Călin - file din
poveste)
 un termen abstract cu altul concret: „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri“ (M. Eminescu, Trecut-au anii)
 un termen concret cu unul abstract: „Soarele rotund şi palid se prevede printre nori | Ca un vis de tinereţe printre anii
trecători“ (V. Alecsandri, Iarna)
 un termen abstract cu altul abstract: „Anii tăi se par ca clipe | Clipe dulci se par ca veacuri“ (M. Eminescu, O, rămâi)
Expresivitatea unei comparaţii este şi în funcţie de caracterul cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei. O
asociere între uman şi vegetal întâlnim în poezia „Dar ochii tăi?“:
“ Prin ce minuni ciudate şi zămisliri încete
S-a săvărşit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui. ”
— Dar ochii tăi?, Tudor Arghezi

Metafora
Articol principal: Metaforă.
Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei
comparaţii subînţelese. Procesul de realizare a metaforei constă în punerea semnului identităţii între două obiecte diferite
(lucruri, fiinţe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii.
Urmărind exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:
“ Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă. ”
— Melancolie, Mihai Eminescu

se observă că această metaforă presupune o comparaţie iniţială: „luna ca o regină moartă a nopţii”, comparaţie bazată pe
două similitudini: paloarea astrului şi a unei fiinţe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopţii şi prezenţa ei dominantă faţă de
celelalte corpuri cereşti. Metafore legate de lună apar şi în alte poezii ale lui Mihai Eminescu, de exemplu, în Scrisoarea
I:
“ Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci. ”
— Scrisoarea I, Mihai Eminescu

În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparaţia apare prescurtată, în lipsa adverbului de comparaţie (cu
valoare de prepoziţie) ca şi a termenului lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o
expresivitate sporită textului poetic. Contextul ajută la intuirea primului termen al presupusei comparaţii chiar în absenţa
lui, ceea ce demonstrează că, în înţelegerea metaforei, nu se poate face abstracţie de suportul contextului.
Metafora este o figură de stil esenţială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia,
sinecdoca, epitetul.
Clasificarea metaforei
 Clasificarea, după Ortega y Gasset, - în metafora conştiinţei-tablă (metaforă simplă cu o singură semnificaţie; sens
denotativ - propriu) şi metafora conştiinţei-vas(metaforă complexă cu mai multe semnificaţii; sens conotativ)
 Clasificarea, după Tudor Vianu, - în metaforă explicită şi metaforă implicită - in absentia (alcătuită dintr-un singur
cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe lângă o construcţie verbală; se aseamănă cu simbolul)
 Clasificarea, după Lucian Blaga, - în metaforă plasticizantă şi metaforă revelatorie.

Epitetul
Articol principal: Epitet.
Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să
exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului.
„Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau
circumstanţial de mod este numit epitet când conţine în acelaşi timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă
etc., sau când face el însuşi să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde aşa ceva, atunci el nu este epitet.“
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situaţii ca cele din textele de mai jos determinarea este
neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginaţiei sau afectivităţii scriitorului:
 „[...] şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi.“ (I. Creangă, Amintiri din copilărie)
 „Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna [...].“ (Ionel Teodoreanu, La
Medeleni)
Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu altul, care
să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câştigă în expresivitate şi devine epitet.
 În versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:
„În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine
[...]
Durerea noastră surdă şi amară“,
epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ şi „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în
care s-a înlocuit efectul prin cauză.
Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum şi cel de atragere a cititorului.
Metonimia
`Metonimia`-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect, a efectului prin cauză, a operei
cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a concretului cu abstractul etc., pe baza unei relaţii logice:
Ex:”La noi sunt cântece şi flori,
Şi lacrimi multe, multe…” Goga
Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea recipientului în locul conţinutului 4)
Semnul în locul obiectului semnificat.

Sinecdoca
Sinecdoca este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în
locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi
etc. Astfel, în expresia „50 de capete de vite“, „capete“ este folosit pentru a desemna animalele cu totul. În propoziţia
„Această firmă deţine cele mai bune creiere din ţară.“, „creiere“ desemnează oamenii cu cele mai strălucite minţi.

Personificarea
`Personificarea` este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie însuşiri umane .
exemple: norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele şoptesc; vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbeşte lin.

Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează intenţionat, mărind sau micşorând, trăsăturile unei fiinţe, ale
unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori.
Ex: "Gigantică poartă-o cupolă pe frunte," ( [Link]şbuc "Paşa Hassan")

Antiteza
`Antiteza` este o figură de stil care constă în opoziţia dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situaţii. În creaţia lui M.
Eminescu antiteza apare şi în formularea unor titluri: Venere şi Madonă, Înger şi demon, Împărat şi proletar.
Exemplu
„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur – El un suflet apostat.” (M. Eminescu)

Cuvinte şi expresii la figurat

Figuratul este o modificare a valorii semantice a cuvântului sau expresiei, utilizată în anumite împrejurări. Înţelesul
devine altul decât cel uzual, propriu-zis. O figură de stil strâns înrudită cu figuratul este metafora.
Exemple de expresii la figurat:
 s-a dus de râpă, cu semnificaţia: s-a pierdut, s-a stricat, a eşuat
 i-a pus coarne (= l-a înşelat)
 a cincea roată la căruţă (= inutilitate)
 valurile vieţii (= întâmplările vieţii)