Povestea lui Harap Alb, Ion Creangă

Basmul  este o specie epică ampla, pe tema conflictului dintre bine şi rău, care implică un număr relativ mare de
 personaje, unele cu puteri supranaturale, cu o acţiune stereotipă în care se îmbină elemente reale şi fabuloase,
fabuloase, având un
 puternic mesaj moralizator. O astfel de operă este „Povestea lui Harap!lb" de #on $rean%ă, $rean%ă, un basm cult publicat in revista
„$onvorbiri literare" , in &'((. )asmul cult are un autor consacrat, cu un stil propriu, o acţiune mai comple*ă, realul
 predomină faţă de fantastic, personaje sunt individualizate,
individualizate, iar mijloacele de e*punere utilizate alături de naraţiune,
naraţiune, dialo%ul
şi descrierea, au rol de caracterizare a personajelor. .
Viziunea autorului despre lume este in primul rand una realista, deoarece dincolo de elementul fabulos,
evenimentele sunt verosimile, prezentand initierea in viata a oricarui tanar, intro maniera taraneasca, +umulesteana. e
adau%a o viziune fabuloasa, deoarece basmul intra in cate%oria estetica a miraculosului, autorul propunând cititorului o
conventie in baza careia acesta poate accepta fara sa se mire tot ceea ce este neobisnuit. #n cele din urma e*ista si o viziune
moralizatoare conform careia autorul ne transmite mesajul ca toti cei care fac bine, sunt rasplatiti, iar cei rai pedepsiti,
dovedind astfel increderea in valorile umane.
u mane.
Tema principală a basmului este lupta binelui impotriva raului, inc+eiata prin triumful binelui. !ceasta se
combină cu tema iniţierii. $oncret, eroul parcur%e o aventura eroica ima%inara, un drum al maturizarii, pentru dobandirea
unor valori morale si etice. -otivele narative specifice sunt superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesu%,
muncile, demascarea raufacatorului, peadapsa, casatoria.
Titlul  basmului conţine numele personajului principal,
principal, după sc+imbarea statutului său de către pân, în scena în
care îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
î n fântână /0iul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte
pânului şi se ba%ă în fântână, fără să& trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla/. 1aiv, lipsit de e*perienţă şi e*cesiv
de credul, fiul craiului îşi sc+imbă statutul din nepot al împăratului 2e 2erde
rde în acela de slu%ă
s lu%ă a pânului. 3itltu poate fi un
o*imoron, deoarece Harap!lb înseamnă /ne%ru alb/, /+arapul/ fiind un /rob ne%ru /. O*imoronul semnifică, se mnifică, pe de o
 parte, apartenenţa mezinului în acelaşi timp la cele două două cate%orii, stăpân şi sclav, iar pe de altă parte, amestecul de bine şi
rău e*istent în orice fiinţă umană, ceea ce accentuează realismul basmului. !celaşi rol îl are şi substantivul „poveste",
su%erând că cele relatate au fost trăite.
Formula initiala a basmului poarta rolul de incipit: 4!mu cică era odată", autorul sc+imbând formula
tradiţională 4amu" este un adverb care face referire la timpul si lumea povestitorului fiind cuvantul prin care ale%e sa i se
adreseseze la inceput. !dverbul 4cica" marc+eaza subiectivitatea si pune sub semnul intrebarii veridicitatea celor
 povestite. 2erb
2erbulul la imperfect 4era" marc+eaza timpul miticmitic specific basmului, insistand mai mult pe repetabilitatea
evenimentelor, iar adverbul 4odata" marc+eaza ca in orice basm imposibilitatea plasarii intrun timp anume a
intamplarilor. Finalul este reprezentat de formula 4$ine se duce acolo be si mananca, iar la noi, cine are bani bea si
mananca, iara cine nu, se uita si rabda 5", si prezinta si el o inovatie , deoarece povestitorul face referire la o tema sociala
si la present, ceea ce nu este specific intrun basm. elatia incipit ! "inal este una speicifica acestei specii deoarece
avertizeaza cititorul ca va patrunde intro lume unde totul este posibil, iar apoi va iesi de acolo, facandul sa accepte ca
normal, tot ceea ce se intampla. #n acelasi timpti mp aceste formule pun %ranite intre lumea reala si cea fabuloasa, desi in
ambele fra%mente e*ista elemente apartinand verosimilului.
Timpul este mitic, deoarece prezinta o e*perienta de initiere, iar spatiul este specific basmului, deoarece e*ista
doua taramuri unul cunoscut si altul necunoscut avand forma unui labirint, intre care trecerea este asi%urata de un pod, alt
loc simbolic. 6n spaţiu cu adevărat fabulos este ostrovul fintei 7umineci, unde nu se ajun%e decât în zbor şi unde fiinţele
ma%ice e*istă 8tatuPalmă)arbă$ot9.
Actiunea basmului  se desfasoara linear si respecta modelul structural stereotip. Parcur%erea drumului
maturizarii de catre erou, presupune un lant de actiuni conventionale care corespund momentelor subiectului o situatie
initiala de ec+ilibru, o parte pre%atitoare , un eveniment care tulbura ec+ilibrul initial, aparitia donatorilor si ajutoarelor,
actiunea de recuperare a ec+ilibrului:trecerea probelor, restabilirea ec+ilibrului si ras platirea eroului. ituatia initiala
 presupune o stare de ec+ilibru un crai avea
avea trei feciori, iar in alt capat de lume un frate
frate mai mare, 2erde
2erde #mparat,
#mparat, el avea
doar fete. 3ulburarea ec+ilibrului are drept cauza o lipsa relevanta de scrisoarea lui 2erde#mparat
2erde#mparat absenta mostenitorului
de linie masculine. $raiul este ru%at de fratele sau sa il trimita 4 pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sal urmeze la tron".
7in acest moment incepe actiunea de recuperare a ec+ilibrului:desfasurarea actiunii. $autarea eroului se concretizeaza
 prin incercarea la care isi supune craiul baietii se imbraca in piele de urs si iese in fata lor de sub un pod. $onform
structurii formale al basmului, reuseste sa treaca aceasta proba a curajului, fiul cel mic, conditie initiala, obli%atorie pentru
cel care aspira la tronul imparatesc. 7rept rasplata pentru milostenia aratata f. 7uminici, de%+izata in cersatoare, mezinul
este sfatuit de acesta sa ia 4calul, armele si +ainele" cu care tatal sau a fost mire pentru a izbandi. e su%ereaza astfel ca
tanarul va repeta initierea tatalui, in aceleasi conditii. $alul, care este descoperit cu tava de jaratec dupa trei incercari si
are puteri supranaturale, va deveni tovarasul si sfatuitorul tanarului.
#ntrucat podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii 4trecere primejdioasa de la un mod de e*istent la altul 
de la imaturitate la maturitate", tatal ii da in
i n acest loc primele indicatii despre noua lume sa se fereasca de omul pan si de
omul ros, si ii daruieste pielea de urs. !ceste indicatii constituie interdictia, element specific basmului. Pe drum dupa ce
rataceste in padurealabirint, fiul cel mic al craiului se intalneste cu un om pan, care ii cere sal ia in slujba lui. $um are
nevoie de un initiator, cele trei aparitii ale panului il determina sa incalce sfatul parintesc si crezand ca se afla in 4tara
panilor", intocmeste ca slu%a. #nca naiv 4boboc
4boboc in felul sau la trebi de aieste" feciorul craiului marturiseste ca la sfatuit
tatal si coboara in fantana, fara a se %andi la urmari. Popasul de la fantana reprezinta o secventa narativa importanta in
 economia actiunii, intrucat inselatoria provoaca evolutia conflictului naivitatea se inscrie in codul ritual al initierii prin
care trece fiul craiului. ;ipsa de maturitate este sanctionata prin pierderea semnelor ori%inii si a dreptului de a deveni
imparat. panul ii fura identitatea, il transforma in rob si ii da numele de Harap !lb. <roul are de trecut mai multe serii de
 probe, potrivit avertismentului dat de tata  4sa te feresti de omul ros, iar mai ales de omul pan, cat ii putea sa nai de a
face cu dansii ca sunt foarte su%ubeti".;ic+idarea inselatoriei si actiunea reparatorie, corespunzatoare punctului culminant,
debuteaza la sfarsitul ultimei probe. Harap!lb se intoarce la curtea lui 2erde #mparat cu fata #mparatului =osu care,
dezvaluie adevarata lui identitate. #ncercarea panului de al ucide pe Harap !lb este ratata. ;ic+idarea violentei lui nu#
apartine eroului, ca in basmul popular, ci apartine altui personaj. Prin moartea si prin reinvierea sa, Harap !lb va trece
intro alta etapa e*istential, la o alta identitate. 1unta si sc+imbarea statului social confirma maturizarea eroului.
7eznodământul consta in refacerea ec+ilibrului si rasplata eroului.
#n basm, con"lictul principal se desfăşoară intre bine si rau se inc+eie prin victoria fortelor binelui. =olul său este
de a duce la iniţierea personajului şi de a transmite un mesaj pozitiv, care sa asi%ure cititorul că binele este mereu răsplătit.
!ici, binele este reprezentat de Harap !lb, f. 7uminică, >mpăratul 2erde, craiul, cei cinci tovarăşi, calul, fiicele de
împărat. e observă că răul este în acest basm preponderent de natură umană şi este reprezentat de către pân, >mpăratul
=oşu, urs şi cerb.
Persona#ele, purtatoare ale unor valuri simbolice si ale unor functii specifice basmului, sunt, ca î n orice basm, un
 prota%onist , Harap !lb si anta%onistii panul si #mparatul =os. pre deosebire de basm insa, aceste personaje reprezinta
 binele si raul de natura umana, personajul principal fara a avea puteri iesite din comun, confrantanduse cu viclenia
rautatea, minciuna, nedreptatea. !lte cate%orii de personaje ajutoare, ce ? tovarasi calul si f. 7uminica si donatori
$raiasa !lbinelor , $raiasa 0urnicilor si f. 7uminica. 0iind un basm, are si personaje reale  Harap !lb, #mparatii si
panul, personaje cu puteri iesit din comun $alul, @erila, 0lamanzila si etil a, si personaje supranatule f.7uminica.
Harap!Alb, fecior de crai, este un 0ăt0rumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne în zona
umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din Humuleşti. <l este un personaj pozitiv şi întruc+ipează
înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia,
trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi %ânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun
despre el.
$ălătoria pe care o face pentru a ajun%e împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni
conducătorul unei familii, pe care urmează să şio întemeieze. <l parcur%e o perioadă de a deprinde şi alte lucruri decât
cele obişnuite, de a învăţa şi alte aspecte ale unei lumi necunoscute până atunci, e*perienţă necesară viitorului adult.
0aptele eroului rămân şi ele în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul
celorlalte personaje, înzestrate cu puteri supranaturale. $odrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută
flăcăului, care %reşeşte pentru prima oară, neţinând cont de sfatul tatălui său, de a se feri de omul spân. 7eşi cuminte şi
ascultător de felul său, nesocotirea acestei restricţii declanşează asupra flăcăului un şir nesfârşit de întâmplări neplăcute şi
 periculoase, carei pun deseori viaţa în primejdie. ;ipsit de e*perienţă, /boboc în felul său la trebi de aieste,/, mezinul
craiului devine slu%a spânului, îşi asumă şi numele de Harap!lb, dovedind în acelaşi ti mp loialitate şi credinţă faţă de
stăpânul său, întrucât jurase pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi
inte%ru şi demn, capabil săşi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decur% din faptul că nu urmase sfatul tatăl ui. $instit
din fire, Harap!lb nu& trădează niciodată pe spân, deşi un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat. 7e pildă, atunci când se
întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul cerbului fabulos, /piatra cea mare din capul cerbului strălucea/ atât de tare, încât
mulţi crai şi împăraţi îl ru%ară săi /deie bănăret cât a cere el, altul săi deie fata şi jumătate din împărăţie, altul săi deie
fata şi împărăţia întrea%ă/, dar Harap!lb şia urmat calea fără să clipească, ducând bo%ăţia întrea%ă stăpânului. O sin%ură
dată a şovăit voinicul, atunci când, îndră%ostinduse de fata împăratului =oş, /mai nui venea so ducă/ spânului.
Probele la care îl supune spânul sunt menite a& deprinde pe flăcău cu %reutăţile vieţii, cu faptul că omul trebuie să
învin%ă toate piedicile ivite în viaţa sa, pre%ătindul pentru viitor, când va trebui săşi conducă propria %ospodărie, propria
familie. $a şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos şi de fânta 7uminică. Harap!lb
este umanizat, el se teme, se plân%e de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase ceva
din e*perienţa cu spânul. 7epăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e /soi bun/ 8@.$ălinescu9 prin valorile
morale care compun codul comportamentului ţărănesc inteli%enţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de
adaptare la diverse situaţii ale vieţii. 7e asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dra%ostea pentru albine şi furnici îl fac să le
ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, c+iar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să
zăbovească pentru a le construi un adăpost. i%ur că binele pe care Harap!lb îl face se întoarce atunci când el însuşi se
află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvândui, de asemenea, viaţa.
O e*perienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş, care este un alt pericol de
care ar fi trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl. <pisodul călătoriei spre curtea împăratului =oş este un necontenit
 prilej de iniţiere a flăcăului 8călătoria este un mijloc de cunoaştere9, deprinzând acum învăţătura că orice om, cât de
neînsemnat ori de ciudat ar părea, poate fi de folos, tânărul deprinzând e*perienţă mai ales în cunoaşterea speciei umane.
Harap!lb are capacitatea de aşi face prieteni adevăraţi, loiali, care să& ajute în orice împrejurare dificilă a vieţii sale,
aceştia folosinduşi tocmai trăsăturile dominante, devenite  la nevoie  adevărate talente /tot omul are un dar şi un amar,
şi unde prisoseşte darul, nu se mai ba%ă în samă amarul/.
>n această perioadă a iniţierii, Harap!lb cunoaşte dra%ostea aprinsă pentru o fată de împărat, care vine, aşadar,
din aceeaşi lume cu el, pre%ătindu& pentru căsătorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la împărăţia
fetei trimit spre ritualurile ţărăneşti ale peţitului, între care însoţirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc,
 ale%erea motivată a miresei, ospăţul oferit de %azdă sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru şi cărora mirele
trebuie să le facă faţă. 6ltima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calităţilor viitoarei soţii,
care va şti să aibă %rijă de bărbatul ei, săi stea aproape la bine şi la rău, acest fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează
viaţa, trezindu& din morţi. !ceastă întâmplare simbolizează ideea că acum Harap!lb redevine el însuşi, fiul craiului,
scăpând de povara jurământului făcut spânului, acela că îi va fi slu%ă /până când va muri şi iar va învia/.
$panul reprezinta raul de natura umana inteles ca necesitate in destinul tanarului aflat pe drumul maturizarii.
3răsătura sa de bază este viclenia, de care se foloseste pentru al atra%e pe mezin în capcană şi al înşela pe 2erde >mpărat.
Pe parcursul evenimentelor dovedeşte şi răutate, cruzime 8îl pălmuieşte pe Harap !lb fără motiv9, mândrie şi lăudăroşenie
8îşi asumă meritele lui Harap!lb9. fârşitul său este pedeapsa pe ntru toate aceste fapte. elatia dintre el %i Harap!Alb
este specifica basmului, pentru ca ele reprezintă cele doua forte aflate in conflict şi pentru că pânul este un factor al
maturizării mezinului.
Ca modalitati de caracterizare retinem caracterizarea directa, autocaracterizarea "=azi, tu, razi Harap!lb",
caracterizarea de catre alte personaje, onomastica personajelor, modalitatile de e*punerenaratiunea, dialo%ul,descrierea,
monolo%ul interior umorul, ironia si autoironia. $aracterizarea directa este facuta de narator "fiul craiului, boboc in felul
sauA", „naiv", „credul", de f .7uminica 8„luminate craisor", "slab de in%er", "mai fricos decat o femeie", "%aina
 plouata"9, de cal "nu te stiam asa de fricos", de span "Pentru vrednicia lui mi la dat tata" B autocaracterizarea si
caracterizarea indirecta prin nume 8o*imoronul Harapne%ru,!lb9, prin limbaj, %esturi, fapte 8„ca tovaras, era partas la
toate, si la pa%uba si la casti%, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul =os"B
ocoleste nunta de furnici, primejduindusi viataB dra%ostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute
atunci cand le intalneste in drumul sau,c+iar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa s au sa zaboveasca pentru a le
construi un adapost9 si prin relatiile cu celelalte personaje 8stie cum sa se comporte cu cei din jur cal, albine, furnici si cei
cinci voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora9.
&aratorul este in mare parte la persoana a ### a, deci obiectiv, omniscient si omniprezent, perspectiva fiind
obiectiva, iar viziunea 4dindărat" cu focalizare C. #nsa e*ista pasaje, in care naratorul se adreseaza direct cititorilor,
devenind astfel subiectiv, participand alaturi de personajele sale la actiune. !ctiunea se desfasoara linear, secventele
narative fiind construite prin inlantuire in mod lo%ic si cronolo%ic. $ateodata ca in orice basm, ele sunt le%ate prin formule
mediane 4i mai mer%e el, cat mai mer%e", 4$a cuvantul din poveste, inainte mult mai este", care starnesc interesul
cititorului si mentin suspansul.
'imba#ul naratorului si al personajului cuprinde termini si e*presii populare, re%ionalism fonetice sau le*icale,
ziceri tipice: eruditia paramiolo%ica. Placerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta in mijloacele lin%vistice de realizare a
umorului, precum ironia, porecle si apelative caricaturaleB diminutive cu valoare au%umentativa, caracterizari pitoresti.
Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace precum e*presii narative tipice si narative, e*primarea afectiva in
 propozitii interro%ative si e*clamative, dativul etic, inserarea de fraze ritmate sau versuri populare.
„Povestea lui Harap !lb" este un basm cult avand ca particularitati  reflectarea viziunii despre lume a scriitorului,
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. #nsa asemenea basmului popular
 pune in evidenta idealul de dreptate si de adevar, fiind  4o o%lindire A. a vietii in moduri fabuloase"

4PO2<3<! ;6# H!=!P!;)", #on $rean%ă

() $cena nr) ( reprezentativă pentru naivitatea persona#ului %i pentru rela*ia cu sp+nul
Și mer% ei o zi, mer% două, și mer% patruzeci și nouă, până ce de la o vreme le intră calea în codru și atunci numai iaca ce
le iese înainte un om spân și zice cu îndrăzneală fiului de crai
 D )un întâlnișul, voinice5 1u ai trebuin ță de slu%ă la drumE Prin locurile iestea e cam %reu de călătorit sin%urB nu cumva
săți iasă vro di+anie ceva înainte și săți scurteze cărările. <u cunosc bine peaici, și poate mai încolo să ai nevoie de
unul ca mine.
 D Poate să am, poate să nam, zise fiul craiului, uitânduse țintă în oc+ii pânului, dar acum deodată mă las în voia
întâmplării, și apoi, dând pinteni calului, porne ște.
-ai mer%e el înainte prin codru cât mer%e, și, la o strâmtoare, numai iaca ce pânul iar îi iese înainte, prefăcut în alte
straie, și zice cu %las sub țiratic și necunoscut
 D )ună calea, drumețule5 D )ună săți fie inima, cum ții căutătura, zise fiul craiului. D $ât despre inima mea, so dea
7umnezeu oricui, zise pânul oftând... 1umai ce folosE Omul bun nare norocB astai știutăB ro%ute, să nu ți fie cu
supărare, drume țule, dar fiindcă a venit vorba dea șa, îți spun, ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini, și
încaltea nu miar fi ciudă, când na ș vra să mă dau la treabă, căci cu munca mam trezit. 7ar a șa, muncesc, muncesc, și
nu sale%e nimica de mineB pentru că tot de stăpâni calici miam avut parte. Și vorba ceea ;a calic sluje ști, calic rămâi.
$ând aș da odată peste un stăpân cum %ândesc eu, na ș ști ce să fac să nul smintesc. 1u cumva ai trebuin ță de slu%ă,
voiniceE $um te văd, sameni a avea seu la rărunc+i. 7e ce te scumpe ști pentru nimica toată și nuți iei o slu%ă vrednică,
ca săți fie mână de ajutor la drumE ;ocurile aiestea sunt șu%ubețeB de unde știi cum vine întâmplarea, și, 7oamne
ferește, să nuți cadă %reu sin%ur.
 D !cum deodată încă tot nu, zise fiul craiului cu mâna pe buzdu%anB moi mai sluji și eu sin%ur, cum oi putea, și dând iar 
 pinteni calului, pornește mai repede.
Și mer%ând el tot înainte prin codri întuneco și, de la un loc se înc+ide calea și încep a i se încurca cărările, încât nu se mai
 pricepe fiul craiului acum încotro să apuce și pe unde să mear%ă.
 D Ptiu, drace5 iaca în ce încurcătură am intrat5 !stai mai rău decât poftim la masă, zise el. 1ici tu sat, nici tu târ%, nici tu
nimica. 7e ce mer%i înainte, numai peste pustietă ți daiB parcă a pierit sămân ța omenească de pe fa ța pământului. >mi pare
rău că nam luat măcar spânul cel deal doilea cu mine. 7acă sa aruncat în partea mânesa, cei vinovat elE 3ata a șa a zis,
însă la mare nevoie cei de făcutE vorba ceea =ăui cu rău, dar e mai rău fărF de rău. Și tot +or+ăind el când pe o cărare,
când pe un drum părăsit, numai iaca ce iar îi iese pânul înainte, îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și, prefăcându
și %lasul, începe a căina pe fiul craiului, zicând
 D ărmane omule, rău drum ai apucat5 e vede că e ști străin și nu cunoști locurile pe aici. !i avut mare noroc de mine,
de nai apucat a coborî priporul ista, că erai prăpădit. #a, colo devale, în înfundătura ceea, un taur %rozav la mul ți
 bezmetici lea curmat zilele. Și eu, mai deunăzi, cât mă vezi de voinic, deabia am scăpat de dânsul, ca prin urec+ile
acului. >ntoarcete înapoi, ori, dacă ai de dus înainte, ia ți un ajutor pe cineva. $+iar și eu maș tocmi la dta, dacă ția fi
cu plăcere.
 D !șa ar trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului, dar țioi spune drept tata mia dat în %rijă, când am pornit deacasă,
ca să mă feresc de omul ro ș, iară mai ales de cel spân, cât oi puteaB să nam de a face cu dân șii nici în clin, nici în mînecăB
și dacă nai fi spân, bucuros tea ș tocmi.
 D Hei, +ei5 călătorule. 7acă ții vorba dea șa, ai săți rupi cioc+inele umblând și tot nai să %ăse ști slu%ă cum cau ți dta,
că peaici sunt numai oameni spâni. Șapoi, când este la adicălea, tea ș întreba caF ce fel de zăticneală ai putea să
întâmpini din pricina astaE Pesemne nai auzit vorba ceea că de păr și de coate%oale nu se plân%e nimene. Și când nu
sunt oc+i ne%ri, săru ți și albaștri5 !șa și dta mulțumește lui 7umnezeu că mai %ăsit și tocmeștemă. Și dacăi apuca
odată a te deprinde cu mine, știu bine că nam să pot scăpa u șor de dta, căci a șa sunt eu în felul meu, știu una și bună
sămi slujesc stăpânul cu dreptate. Hai, nu mai sta la îndoială, că mă tem să nu neapuce noaptea pe aici. Și când ai avea
încaltea un cal bun, caleavalea, dar cu smâr țo%ul ista îți duc ver%ile.
 D !poi dă, pânule, nu știu cum să fac, zise fiul craiului. 7in copilăria mea sunt deprins a asculta de tată și, tocmindute
 pe tine, parcămi vine nu știu cum. 7ar, fiindcă miau mai ie șit până acum înainte încă doi spâni, și cu tine al treilea, apoi
maimi vine a crede că astai țara spânilor și nam încotroB mortcopt, trebuie să te iau cu mine, dacă zici că știi bine
locurile pe aici.
Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocme ște și după aceea pornesc împreună să iasă la drum, pe unde arată pânul.
() $cena nr)  reprezentativă pentru naivitatea persona#ului %i pentru rela*ia cu sp+nul
pânul atunci zâmbe ște puțin și, coborânduse în fântână, umple întâi plosca și o pune la șold. !poi, mai stând acolo în
fund pe scară, aproape de fa ța apei, zice
 D <i, daF ce răcoarei aici5 /$+ima răului pe malul pârăului5/ >mi vine să nu mai ies afară. 7umnezeu să u șureze păcatele
celui cu fântâna, că bun lucru a mai făcut. Pe ar șițele ieste, o răcoreală ca asta mult plăte ște5
-ai șede el acolo pu țin și apoi iese afară, zicând D 7oamne, stăpâne, nu știi cât mă simțesc de ușorB parcă îmi vine să
zbor, nu altăceva5 #a vârăte și dta oleacă, să vezi cum ai să te răcore știB așa are săți vină de îndemână după asta, de are
să ți se pară că e ști ușor cum îi pana...
0iul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrive ște pânului și se ba%ă în fântână, fără săi trăsnească prin
minte ce i se poate întâmpla. Și cum sta și el acolo de se răcorea, pânul face tranc5 capacul pe %ura fântânii, apoi se suie
deasupra lui și zice cu %las răutăcios
 D !lelei5 fecior de om viclean ce te %ăseștiB tocmai de ceea ce teai păzit nai scăpat. <i, că bine mi team căptu șit5 !cum
sămi spui tu cine e ști, de unde vii și încotro te duci, că, de nu, acolo î ți putrezesc ciolanele5
0iul craiului ce era să facăE >i spune cu deamănuntul, căci, dă, care om nu ține la viață înainte de toateE
 D )ine, atâta am vrut să aflu din %ura ta, pui de viperă ce miai fost, zice atunci pânul numai cată să fie a șa, că, de teoi
 prinde cu oca mică, %reu are săți cadă. $+iar acum a ș putea să te omor, în voia cea bună, dar mii milă de tinere țile tale...
7acă vrei să mai vezi soarele cu oc+ii și să mai calci pe iarbă verde, atunci jurămite pe ascu țișul paloșului tău că mii
da ascultare și supunere întru toate, c+iar șin foc de țiaș zice să te arunci. Și, de azi înainte, eu o să fiu în locul tău
nepotul împăratului, despre care miai vorbit, iară tu D slu%a meaB și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar
îi învia. Și oriunde vei mer%e cu mine, nu care cumva să ble ștești din %ură către cineva despre ceea ce a urmat între noi,
că team șters de pe fața pământului. >ți place așa să mai trăiești, binedebineB iară de nu, spunemi verde în oc+i, ca să
știu ce leac trebuie să ți fac...
0iul craiului, văzânduse prins în cle ște și fără nici o putere, îi jură credin ță și supunere întru toate, lăsânduse în știrea
lui 7umnezeu, cum a vrea el să facă. !tunci pânul pune mâna pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai și le ia la
sineB apoi îl scoate din fântână șii dă paloșul săl sărute, ca semn de pecetluire a jurământului, zicând
 D 7eacum înainte să știi că te c+eamă Harap!lbB aista ții numele, și altul nu.
7upă aceasta încalecă, fiecare pe calul său, și pornesc, pânul înainte, ca stăpân, Harap!lb în urmă, ca slu%ă, mer%ând
spre împără ție, 7umnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.