Comparație între Alexandru Lăpușneanu din cronica „ Letopisețul Țării Moldovei” a

lui Grigore Ureche și nuvela „ Alexandru Lăpușneanu” a lui Costache Negruzzi.

Putem privi nuvela lui Costache Negruzzi și cronica lui Grigore Ureche ca având un
punct de plecare comun, un moment din istoria Moldovei, dar diferența majoră dintre cele
două este reprezentată de scopul fiecăreia.
Pe de o parte, Grigore Ureche consemnează fapte legate de Alexandru Lăpușneanu
din perspectiva istorică, el nu scrie pentru a stârni emotie cititorului, ci doar ca „ sî nu se înece
... anii cei trecuți” , ca să lase moștenire urmașilor date istorice. Nu urmărește crearea unor
personaje care să intrige sau a unei acțiuni care să crească în intensitate. Astfel, Ureche
povestește prima domnie a lui Alixandru Vodă într-un mod realist, fără a apela la artificii
literare, redând realitatea într-un mod simplu, concis.
Pe de altă parte, Costache Negruzzi, scriitor ce aparține romantismului, realizează
transferul faptelor istorice prezentate de Grigore Ureche în literatură, împletindu-le cu
elemente care aparțin atât romantismului, cât și altor curente literare precum realismul sau
clasicismul, tocmai pentru a crea o operă cât mai complexă. Nuvela are un discurs narativ
dens, concentrate,tensiune crescândă și personajele complexe, care par a trăi doar pentru a-și
arată, într-o secundă, adevatara natură.
Pentru da acțiunii un caracter concentrate și pentru a spori tensiunea , nuvelistul modifică
faptele istorice, îi păstrează ca personaje pe vornicul Moțoc și pe boierii Spancioc și
Stroici,despre care Grigore Ureche afirmă că fuseseră asasinați la Liov, în Polonia. Astfel,
Negruzzi ne prezintă un vornic Moțoc , prototip al intrigantului fără scrupule, capabil de
trădare pentru a-și atinge scopului, căruia îi plăcea să fie întotdeanua sfătuitorul domnului,
dacă nu putea fi el însuși domn, din cauza defectului fizic. Prin antiteză cu Moțoc, boierii
Spancioc și Stroici repezintă tinerii patrioți care vor să scape de tiranul, dar care sunt alungați.
Tot în antiteză apare și cuplul Lăpușneanu – domnița Ruxanda, tiraniei și violenței
domitorului se opune bunătatea și blândețea soției acestuia.Negruzii îi acordă o mai mare
importanță domniței tocmai pentru a pune în lumină trăsăturile lui Lăpușneanu, care deși în
ambele opere apare ca un personaj detestat de oamenii din jurul său, la Negruzzi apare ca un
personaj complex,mult mai mult decât un tiran.Este foarte bun în arta disimulării, inteligent și
un actor desăvârșit, care pune în scenă acte de o cruzime iesită din comun. Ca orice personaj
romantic, Lăpușneanu trece cu repeziciune de la o stare la alta. Are o fire diabolică ce este
pusă în lumină în special în capitolul „Capul lui Moțoc vrem!” , când îi face pe vornic să
creadă că a scăpat din măcelul regizat de el împotriva boierilor, doar pentru că i-a plănuit un
alt sfârșit. La rugămintea lui Moțoc de a-i omorî pe cei din mulțime care voiau să se răzbune
pe el, acesta răspunde cu cinism „să omor o mulțime de oameni pentru un singur om?!”, apoi
îi cere lui Moțoc să-și accepte moartea, să moară pentru binele moșiei sale, amintindu-și de
replica dată de vornic cu ani în urmă.
O altă diferență între opere este cea legată de lexicul folosit de cei doi autori, Negruzzi fiind
chiar acuzat de contemporani că a introdus în text neologisme pentru perioada în care a
domnit Alexandru Lăpușneanu, iar în scrierea lui, Grigore Ureche folosește cuvinte specifice
epocii respective.
Modul în care cei doi autor descriu moartea domnului, deși asemănător din punctul de
vedere al faptelor descrise, diferă ca și stil. Pe de o parte, descrierea lui Ureche arată doar că a
murit otrăvit „ doamnă- sa, temându-se de un cuvântu ca acesta, carile era de a-l și credea,
știind câtă groază și moarte făcusă mai nainte în boierii săi, temându- se doamna sa să nu pață
mai rău decâtu alții, l-au otrăvit și au murit”. Pe de altă parte, Negruzzi realizează o scenă
dură, grotească, Lăpușneanu „se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinții îi
scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră până când își dete duhul în mâinile călăilor lui ”,
punând în lumină destinul tragic al unul om care, deși părea deasupra morții, ajunge un biet
trup care se luptă cu ea.
Deși există numerioase deosebiri între nuvelă și cronică, de stil, de conținut, care se
datorează și distanței temporale de aproape 200 de ani dintre cele două, dar și datorită naturii
celor doi autori, unul fiind mai degrabă un istoric, iar celălalt un scriitor romantic prin
excelență, opera lui Costache Negruzzi nu ar fi avut aceeași valoare dacă nu ar fi pornit de la
scrierea lui Grigore Ureche. Poate din această cauză, replicile care au rămas emblematice
pentru această nuvelă : „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă voi nu mă iubiți, eu vă
iubesc pre voi”, au fost preluate de Negruzzi din cronică „de nu mă vor, eu îi voiu pre ei și de
nu mă iubescu , eu îi iubescu pre dânșii”.