Imparatul era bătrân și trimisese o scrisoare în care îi cerea craiului să trimită unul

dintre fii săi să devină împărat în locul său. Craiul i-a chemat pe toți cei 3 fii și i-a
întrebat pe care dintre ei se simte vrednic să moștenească împărăția fratelui său.
Cel mai mare dintre frați a pornit primul, însă s-a întors speriat de un urs. Al doilea
care a plecat a fost fratele mijlociu, care s-a întors înapoi speriat de urs, la fel ca și
fratele mare. Craiul a devenit foarte dezamăgit de cei doi, nu mai având nicio
speranță. Peste câteva clipe, cel mai mic dintre ei s-a întors la tatăl său, sfătuit de
Sfânta Duminică. Craiul i-a permis și lui să plece, dar cu mare atenție, fiindcă dacă
se va întoarce și el la fel ca frații săi, l-a avertizat că nu-l va mai primi acasă.
Flăcăul și-a luat hainele cu care tatăl său a fost la nuntă (vechi și zdrențuite), calul
cu care a fost la nuntă (un căluț mic și jigarit) și câteva arme. A primit o carte de la
tatăl său și a plecat.

Și a mers el cât a mers, până când a dat de un urs. Calul nu s-a oprit, flăcăul a scos
buzduganul, însă nu a apucat să lovească ursul, că acesta a început să urle: "Dragul
tatii, nu da că eu sunt." și băiatul a plecat mai departe, căci apoi, Dumnezeu să ne
ție, cuvântul din poveste, înainte mai este.
Și a mers o zi, două, trei până când a ajuns la un codru unde i-a ieșit în față un
span, cerându-i să-l ia cu el, că i-ar fi de folos. Băiatul a refuzat și a mers mai
departe. Mai încolo a apărut același span, îmbrăcat altfel, care i-a cerut din nou să-l
ia cu el, dar flăcăul a refuzat din nou. Au mers mai departe până au ajuns la un loc
unde s-a închis calea, peste tot erau doar codri. Harap-Alb nu știa pe unde să
meargă, peste câteva secunde a apărut din nou același span, îmbrăcat iar altfel.
Spanul l-a convins în sfârșit să-l ia cu el, dar cu condiția să-i arate drumul. Au
ajuns din nou pe drum și au trecut pe lângă o fântână unde s-au oprit. Spanul s-a
băgat în fântână și a băut apă, apoi l-a lăsat pe flăcău să bea. În momentul în care
băiatul a intrat în fântână, spanul a închis fântâna. Spanul a făcut o afacere cu el: îl
va lăsa să iasă dacă îi lasă tronul și jură cu gura pe palos că îl va sluji până la
moarte. Și, pe lângă asta, i-a schimbat numele flăcăului cu Harap-Alb.

Mai departe au mers ei, ce au mers, până când au ajuns la împărăție. Spanul i-a dat
cartea primită de la flăcău împăratului, arătând că el este trimisul craiului. Mosul l-
a poftit pe "nepot" la masă, unde a mâncat o salată nemaiîntâlnită, luată din Peștera
Ursului. Spanul i-a dat ordin băiatului să aducă și lui câteva salate din acelea.
Băiatul a ascultat, a mers la cal, l-a încalecat și l-a lăsat să-l ducă unde voia el. La
un moment dat, au ajuns la o casă derăpanată, care era chiar casa Sfintei Duminici,
care s-a hotărât să-l ajute să scape de span. A cules niște plante, le-a fiert și le-a dus
în Peștera Ursului. Ursul a băut câteva înghițituri, după care a căzut lat. Băiatul a
mers repede, a luat câte salate a putut și a plecat înapoi la împărăție.
Împăratul i-a arătat spanului colecția de diamante, care erau foarte prețioase și nu
se puteau găsi decât pe cerbul din Pădurea Cerbului. Spanul i-a dat ordin băiatului
să ucida cerbul și să-l aducă cu tot cu piele. Harap-Alb a încalecat căluțul care l-a
dus înapoi la Sfânta Duminică. Toți trei au plecat spre Pădurea Cerbului, unde au
săpat o groapă și l-au băgat pe mezin înăuntru. Când cerbul a ieșit afară, băiatul s-a
repezit cu palosul primit de la Sfânta Duminică la gâtul cerbului, pe care l-a tăiat
dintr-o singură lovitură, apoi s-a întors la împărăție cu pielea cerbului. Împăratul a
pregătit o masă regală cu tot ce doreai la ea, la care a fost invitat și Harap-Alb. Și
prin discuții s-a auzit la un moment dat o pasăre care pomenea de fața împăratului
Roșu. Când spanul a auzit, s-a enervat și i-a dat ordin lui Harap-Alb să o aducă pe
fața împăratului Roșu.

El și-a încalecat calul și au pornit la drum fără a mai trece pe la Sfânta Duminică.
Pe un pod, cei doi au trecut pe lângă un grup de furnici. Nevrând să le calce,
Harap-Alb a trecut prin apă. Recunoscătoare, furnicile i-au oferit o aripă de care va
avea nevoie, doar să dea foc și toate furnicile vor sări în ajutor. Mai departe au dat
peste un roi de furnici care nu își găseau locul. Harap-Alb le-a făcut un adăpost, a
primit o aripă din partea craiese și au plecat mai departe. Și mai au mers până au
dat de Moș Gerila, pe care l-au luat cu ei. Au mai mers o bucată de drum și au dat
de Flămânzila, pe care l-au luat și pe el cu ei. Și au mai mers încă o bucată de drum
și au dat de Setila. Și au mai mers, mai mers până când, într-un sat, au dat peste un
nebun cu un singur ochi, era Ochila, pe care l-au luat și pe el. Mai au mers o bucată
bună și au dat peste un om care trăgea cu arcul după niște păsări, numit Pasări-
Lati-Lungila, pe care s-au decis să-l primească în misiunea lor. Au pornit toți șapte
la drum spre împărăția împăratului Roșu.
Mai au mers ei, ce au mers, până când, la un moment dat, au ajuns în ograda
împărăției. Harap-Alb s-a arătat împăratului și i-a spus cine este și ce întrenii are.
Împăratul Roș i-a poftit să stea într-o colibă peste noapte, iar Harap-Alb și ceilalți
parteneri au acceptat. Roș a dat ordin slugii sale să dea foc cabanei în care vor sta.
Când toți au văzut casa în flăcări, Moș Gerila a suflat de trei ori și gata, focul a
dispărut. După ceva timp, în cabană a izbucnit o ceartă între toți. Când sluga a
văzut că nu mai e urmă de foc în casă, a fugit să anunțe. Împăratul a venit să vadă
ce se întâmplă. Harap-Alb l-a întrebat dacă s-a hotărât, dar în loc să-i răspundă, l-a
chemat la masă. Toți au cerut ce își doreau: Flamanzila cât mai multă mâncare și
Setila cât mai multă apă. Nu a trecut mult timp și împăratul s-a întors cu 12
harabele cu pâine, 12 ialovițe fripte și 12 butii pline cu vin. Flamanzila și Setila i-
au lăsat pe ceilalți să mănânce primii, dar să nu mănânce tot. Toți flăcăii s-au pus
pe mâncat, dar degeaba, oricât ar mânca, mâncarea era tot acolo. Au încercat
Flamanzila și Setila să mănânce, dar nu au lăsat nicio fărâmă sau picătură.
Împăratul a dat sarcina de a separa dintr-un sac macul de nisip. Nimeni nu avea
mâini atât de mici încât să prindă boabele de mac sau nisip. Atunci, Harap-Alb a
aprins aripa primită de la furnici. În acel moment, toate furnicile au apărut de peste
tot. În câteva secunde, tot macul a fost separat de nisip. După furnici, au plecat prin
palat să piste pe împărat. Dimineața următoare, împăratul a rămas uimit de cât de
bine fusese făcută treaba.
Următoarea sarcină a fost să păzească pe fiica împăratului Roșu. S-a făcut noapte
și toți s-au pus de strajă. La miezul nopții, fiica a ieșit pe geam, transformându-se
într-o păsărică. Ochila a văzut-o și i-a dat de știre lui Pasări-Lati-Lungila. Cei doi
s-au chinuit să o prindă, dar la un moment dat au reușit și au dus-o în pat, unde a
fost găsită de împărat dimineața următoare. Împăratul supărat a dat o ultimă probă.
Mai avea o fiică, identică cu cealaltă. Dacă o recunoaște pe fiica lui, i-o va da de
îndată. Harap-Alb, văzându-se în încurcătură, a aprins aripa de albina primită.
Atunci, Craiasa Albinei a sosit de îndată și i-a spus: "Aceea fata care va tresări
când o voi atinge, atunci să știi că aceea este fata." În sfârșit, Harap-Alb a ghicit
fata, iar împăratul i-a îngăduit să o ia. Fata i-a spus că nu vine cu el decât dacă
calul lui merge până în vârful munților, aduce 3 smicele de măr dulce, apă cea vie
și cea moartă și va ajunge înaintea turturicii mele. Turturica părea că nu vrea. Calul
lui Harap-Alb nici nu a stat pe gânduri, s-a întors cu toate cele cerute înaintea
turturicii. Harap-Alb și-a luat oamenii, și-a luat fata și a plecat spre împărăție.
După un timp, toți cei 5 voinici au coborât și l-au lăsat pe Harap-Alb cu fata.

Salata și pielea cerbului le-a dus cu plăcere spanului, dar parcă fata nu voia să i-o
dea. Și au mers ei ce au mers, până când au ajuns la împărăție, unde toți îi așteptau
în prag. Când spanul a văzut fata, s-a repezit să o ia în brațe, dar ea l-a trântit la
pământ, spunând că nu el este fiul craiului, ci Harap-Alb. Toți au rămas
încremeniți.
Spanul nervos a sărit la gâtul lui Harap-Alb și i-a tăiat capul dintr-o singură
lovitură. Atunci, calul s-a repezit cu dinții, l-a prins de cap și l-a aruncat în înaltul
cerului. Fiica lui Roș imparat l-a înconjurat de trei ori cu cele 3 smicele de măr, l-a
stropit cu apă moartă, apoi cu apă vie și de îndată Harap-Alb a înviat.
În final, cei doi au închinat în fața împăratului și și-au jurat credință, primind
binecuvântarea și împărăția lui. Și a început nunta, la care toți au fost poftiți.