Sunteți pe pagina 1din 3

Harap alb

rezumat

Povestea începe în vremuri îndepărtate, pe vremea în care exista un crai și un


împărat, frați aflați la margini de lumi diferite. Împăratul se numea Împăratul
Verde, iar acesta nu avea decât două fete, neavând astfel cine să-i moștenească
împărăția. Fratele său, Craiul avea trei băieți, din acest motiv Împăratul Verde,
aflat la capătul puterilor, a trimis de veste că vrea ca unul dintre feciorii Craiului să-
i preia împărăția.

Auzind acestea, Craiul a transmis vestea către cei trei feciori ai săi. După o
încercare prin care i-a trecut ca să vadă dacă sunt capabili să devină împărați, cei
mai mari dintre ei nici bine nu au plecat la drum, că s-au și întors acasă
înspăimântați. Îmbrăcat în blană de urs și ieșindu-le în cale pentru a vedea dacă
aceștia sunt vrednici să plece la drum, craiul s-a convins de lipsa abilităților celor
doi fii mai mari de a deveni împărați.

Fiul cel mic, sfătuit de o bătrână cerșetoare cum să procedeze ca să nu mai


pățească rușinea prin care au trecut frații săi, merge la tatăl său și îi cere calul,
armele și hainele din tinerețe. Craiul, uimit de acest lucru și spunând că nu ștIe
dacă ar putea să se folosească de calul său de care nici nu mai știe dacă trăiește,
totuși se pune de acord cu fiul cel mic și îi pune la dispoziție cele necesare.

După acordul tatălui său, mezinul pregătește armele, frâiele, căpăstrul și o tavă de
jăratic și merge la herghelie, unde pune tava cu jăratic între cai, iar dintre toți caii,
vine să mănânce cel mai bătrân și gârbov cal. Cu toate că fiul cel mic îl lovește în
repetate rânduri încercând să-l alunge, calul se dovedește a fi un cal fermecat care
are să-l poarte cu el în siguranță pe tărâmuri îndepărtate. Supus la încercarea
tatălui său care se îmbracă în blană de urs și îi iese în cale, nici acesta și nici calul
nu se sperie, iar Craiul mândru îl binecuvântează pe fiu să plece la drum,
spunându-i să se ferească de omul roș, dar mai ales de omul spân.

Fiul cel mic pleacă la drum, cutreieră mult timp, până când în codru îi apare omul
spân în față de 3 ori sub înfățișări diferite, păcălindu-l în cele din urmă pe fiul
Craiului să meargă la drum împreună. Această alegere se întoarce împotriva sa, în
momentul în care spânul îl păcălește pe fecior să coboare într-o fântână pentru a
se răcori, moment în care pentru a-i cruța viața, spânul îl obligă să i se supună, își
schimbă hainele între ei și îl botează Harap Alb.

Cei doi pleacă la drum spre Împăratul Verde cu identitățile schimbate, iar odată
ajunși la împărăție, Spânul este primit cu voie bună, iar Harap Alb este trimis la
grajduri. Pentru a-l impresiona pe Împărat, Spânul îi spune împăratului că are cea
mai bună slugă și îl trimite pe Harap Alb să meargă în Grădina Ursului, pentru a-i
aduce o salată rară, pe care Împăratul cu greu putea să o dobândească, iar mai
apoi, o piatră nestemată din fruntea cerbului. Aceste două sarcini extraordinar de
grele aveau să îl expună pe Harap Alb la un pericol de moarte. Totuși, ajutat de
bătrâna înțeleaptă din nou, care se dovedește a fi Sfânta Duminică, acesta trece cu
bine și spre uimirea Împăratului și a omului spân, vine la împărăție cu lucrurile
mult dorite.

În cele din urmă, Harap Alb este expus și la a treia încercare după ce este
ridiculizat de omul Spân, aceia de a o aduce la împărăție pe fata omului Roș, aflată
la o altă margine de lume și cunoscută ca fiind o mare vrăjitoare. Astfel, Harap Alb
pleacă spre împărăția Omul Roș, iar în drumul său spre acesta, Harap Alb face mai
multe fapte bune. Prima dată, fiind nevoit să treacă peste o nuntă de furnici
pentru a-și continua drumul, acesta hotărăște să ocolească podul pe care erau
furnicile, iar mai apoi, ajută un roi de albine cărora le-a construit un loc în care să
locuiască. Ca și consecință a faptelor sale, Harap Alb primește de la furnici și de la
crăiasa albinelor câte o aripă fermecată, care aveau să îi fie de ajutor în drumul
său spre Omul Roș.

Continuându-și drumul spre îndepărtatul tărâm, Harap Alb întâlnește rând pe rând
cinci făpturi ciudate care se oferă să îl însoțească și să-l ajute să ajungă la
destinație cu bine. Numele acestor făpturi sunt sugestive pentru modurile în care
ar putea să îl ferească de rele: Gerilă, Setilă, Ochilă, Flămânzilă și Păsări-Lăți-
Lungilă. Cu ajutorul acestora Harap Alb trece de încercări grele pe care i le-a scos
drumul în cale, astfel că ajunge la Omul Roș. La rându-i, Omul Roș, de asemenea îl
supune la o serie de probe dificile, pe care de asemenea le depășește, iar într-un
final reușește să plece spre împărăția lui Verde-Împărat cu fata Omului Roș.

Pe drum, Harap Alb și fata omului Roș prin drag unul de celălalt, iar de-ndată ce
ajung la împărăție, fata dezvăluie adevărata identitate al lui Harap Alb, iar Spânul,
nervos că a fost trădat de către acesta, se repede și îi taie capul. La rândul său,
Spânul este ucis de către calul lui Harap Alb, care îl azvârle pe Spân din înaltul
cerurilor.

În cele din urmă, fata Împăratului Roș îl readuce la viață pe Harap Alb cu apa
moartă și apa vie, pe care Harap Alb le obținuse în încercarea de a primi
binecuvântarea de a lua fata cu el . Astfel, Harap Alb se trezește și se căsătorește
cu fata Împăratului, totodată primind binecuvântare și împărăția lui Verde-
Împărat.

S-ar putea să vă placă și