Povestea lui Harap-Alb

Date despre autor:

o Ion Creangă este considerat unul dintre clasicii literaturii române,
datorită atât basmelor sale, cât și a autobiografiei sale, Amintiri din
copilărie.
o Locul nașterii – Humulești.
o A trăit între anii 1837 și 1889.

Date despre operă:

o Anul publicării: 1877
o Revista în care a fost publicată: Convorbiri Literare
o Genul epic
o Specia: basm cult
o Perspectiva narativă este obiectivă, scrierea fiind la persoana a III-a,
naratorul nefiind implicat afectiv, cu excepția unor momente de
subiectivitate, ilustrate prin atribute pronominale dativale.

Personaje:
o Împăratul Verde o Crăiasa albinelor
o Craiul o Gerilă
o Harap-Alb o Setilă
o Cei doi frați ai lui Harap- o Flămânzilă
Alb o Păsări-Lăți-Lungilă
o Sfânta Duminică o Ochilă
o Cele trei fiice ale lui o Împăratul Roșu
Verde-Împărat o Servitorul împăratului
o Spânul o Fata Împăratului Roșu
o Furnicile

Rezumat:
Împăratul Verde îi trimite o scrisoare fratelui său, crai și el, o scrisoare în
care îi spune că din cauza vârstei este pregătit să lase tronul unuia dintre fii
craiului, căci el avea numai fete. De îndată ce îi citește scrisoarea, craiul își
cheamă cei trei copii și îi întreabă care dintre ei se simte pregătit să preia
împărăția.
Cel mai mare dintre fii spune că el se simte pregătit, așa că își ia un cal și
straie potrivite unui nou împărat și pleacă la drum. Pentru a vedea dacă acesta
este pregătit, tatăl său se deghizează cu ajutorul unei blăni de urs și îl sperie
imediat după ce trece un pod din apropierea palatului său. Tânărul se întoarce
speriat acasă, spunând că nici actualul statut nu-i displace.
După întoarcerea fratelui său, și fiul mijlociu spune că vrea să își încerce
norocul, însă aventura sa ia sfârșit la fel cu cea a fratelui său. Văzând lașitatea
feciorilor săi, craiul le spune că sunt o rușine pentru el.
Cel mai mic dintre el, fiind mișcat de cuvintele lui, se duce în grădină și
începe să plângă. Atunci se arată o cerșetoare, care îi spune că va deveni împărat
și că ar trebui să își înceapă cât mai rapid și el călătoria. Pentru ca aceasta să fie
una bună, ar trebui să ia din herghelie un cal ce mănâncă jăratic și să îmbrace
armura tatălui său pe care le purta când era tânăr.
Zis și făcut! Își convinge tatăl cu greu, promițându-i-i că dacă va eșua, nu
va mai călca în palatul ce i-a fost casă. Ajuns în herghelie, descoperă că cel ce a
mâncat jăratic nu arăta ca un armăsar gata de astfel de călătorii, ci ca un cal
bătrân. Însă, o dată ce își începe expediția, calul i se transformă instant, acesta
vorbind și având aripi, putând zbura „ca vântul sau ca gândul”.
Singurul sfat pe care craiul i-l oferă mezinului său este să nu se încreadă
în omul roș și în omul spân. În ciuda acestei atenționări, feciorul apelează la un
spân după ce se pierde într-o pădure, acesta promițându-i că dacă-l va lua ca
slugă, îi va arăta drumul prin care poate ieși din codru.
Ajungând la o fântână pentru a bea apă, spânul se bagă în aceasta,
spunându-i stăpânului său că este foarte plăcută răcoarea de acolo, oferită de
apă. Acesta îl invită apoi pe fiul craiului să facă același lucru, iar după ce ajunge
în fântână, îi acoperă ieșirea, spunându-i că singura cale de a mai ieși de acolo ar
fi să facă schimb atât de haine, cât și de roluri, spânul devenind mezinul craiului,
iar fostul lui stăpân să devină slugă, numele lui nou devenind Harap-Alb.
Când cei doi ajung la palatul lui Verde Împărat, spânul nu face o impresie
prea bună împăratului și nici fetelor acestuia, dat fiind că îl tratează josnic pe
Harap-Alb. Acesta îi dă multe sarcini aproape imposibile de îndeplinit pentru un
om, însă acesta reușește să le ducă de fiecare dată la capăt cu ajutorul Sfintei
Duminici și a calului său credincios. În schimb, după fiecare astfel de încercare,
Harap-Alb este felicitat doar de împărat, spânul considerând că este ceva absolut
normal să i se aducă cele cerute și ca sluga sa să mai fie în viață.
La un moment dat, Verde Împărat organizează un ospăț cu ocazia venirii
nepotului său, la care participa foarte multă lume. Participarea lui Harap-Alb la
acest eveniment a fost permisă doar pentru că au insistat fetele împăratului. În
timpul acelui banchet, spânul află că Împăratul Roș are o fată și îi cere
numaidecât lui Harap-Alb să i-o aducă.
Acesta, parcurgându-și drumul călare, alege să nu omoare un mușuroi de
furnici și să creeze un nou stup pentru un roi de albine, acesta fiind răsplătit de
Crăiasa furnicilor și de cea a albinelor cu câte o aripă pe care o putea aprinde
când avea nevoie de ajutor din partea lor.
Continuându-și drumul, acesta dă, pe rând de Gerilă, Setilă, Flămânzilă,
Păsări-Lăți-Lungilă și de Ochilă, oameni cu super puteri, care îi promiteau că îl
pot ajuta dacă îi ia cu el. Aceștia au ajuns la curtea lui Roșu Împărat, care le
spune că se va gândi mâine dacă le dă fata sau nu, însă acum să doarmă în casa
pentru oaspeți. Această casă se dovedește că avea un foc sub ea și că orice om ar
sta sub ea, ar muri din cauza căldurii pe parcursul nopții. Norocul lui Harap-Alb
a fost că Gerilă îi era alături și a transformat casa în gheață.
A doua zi, mirat de faptul că cei șase sunt încă în viață, împăratul le oferă
un ospăț, obligându-i să mănânce tot pentru a scăpa teferi. Flămânzilă și Setilă îi
ajută acum pe ceilalți, terminând în câteva secunde ce era pe masă. Apoi,
conducătorul îi pune să separe macul de nisip. Harap-Alb apelează la ajutorul
furnicilor, acestea separându-le numaidecât.
Neștiind ce să mai facă, împăratul îi pune să-i păzească fiica pe parcursul
unei nopți și dacă aceasta va fi tot în cameră la răsărit, vor câștiga. Pe parcursul
nopții, fata se transformă în pasăre și evadează. Este observată de Ochilă și de
Păsări-Lăți-Lungilă, care, după o lungă fugă după aceasta, reușesc să o captureze
și să o ducă înapoi la palat. Astfel, dimineața următoare, fata era în camera sa.
Fiind uimit de reușitele feciorilor, împăratul îl cheamă pe Harap-Alb și îi
spune să aleagă între fiica sa și cea pe care a înfiat-o, dar arată identic, iar dacă o
va recunoaște, o poate duce la stăpânul său. Fiind pus într-o situație atât de
dificilă, băiatul recurge la ajutorul din partea Crăiesei albinelor, care îi spune că
cea care se va proteja cu voalul de aceasta este fiica Împăratului Roș. Acesta o
recunoaște imediat și, după promisiunea conducătorului, poate lua fata.
Fata de împărat, însă, nu este ușor de convins. Astfel, înainte de a pleca, îi
cere să îi aducă smincele de măr, apă moartă și apă vie. Plecând înapoi spre
casă, Harap-Alb se desparte de cei cinci care i-au fost de mare ajutor. Pe
parcursul drumului rămas, Harap-Alb și fata de împărat se îndrăgostesc.
Ajunși la curtea lui Verde Împărat, fata refuză să fie a spânului, spunând
tuturor că adevăratul fiu al craiului este Harap-Alb. Furios, acesta îi taie capul
eroului, iar apoi calul credincios îl ridică la cer și îl aruncă de acolo, murind și
el. Astfel, cea alături de care a parcurs drumul înapoi la curte îl reînvie,
folosindu-se de smince, de apa moartă și de cea vie.
Aflând că Harap-Alb îi este de fapt nepot, Verde-Împărat îi oferă bucuros
tronul. Cei doi tineri se căsătoresc, petrecerea durând până în zilele noastre.