Cuprins

Floare de colt ................................................ 2

Legenda florii de colt ................................... 3
Bujorul de munte ......................................... 5
Legenda bujorului de munte ....................... 6
Crinul de padure .......................................... 8
Legenda crinului .......................................... 9
Cocosul de munte ........................................ 11
Curiozitati despre cocosul de munte ........... 12
Cocosul de munte si vulpea ......................... 14
Rasul ............................................................ 15
Curiozitati despre ras ................................... 16
Pisica si rasul ............................................... 17
Ghicitori despre ras ...................................... 18
Pelicanul ....................................................... 19
Curiozitati despre pelican ............................. 20
Ghicitoare despre pelican ............................. 21
Gagarin si pelicanul ...................................... 22

1
 FLOARE DE COLŢ

Unde intalnim floarea de colt?

Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe

stânci. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii
din 1933  și ocrotită.

Numită şi floarea-reginei sau floarea doamnei, este o floare delicată de

munte, cu petale albe acoperită de perişori mici, catifelaţi, argintii, conferindu-i o
notă aparte de gingăşie şi frumuseţe.

Curiozitati

Raritarea acestei flori a transformat-o, în folclorul românesc, într-o

comoară și este reprezentată pe bacnota de 50 de lei.Floarea-de-colţ
este o floare extrem de rară!
Această specie e protejată prin lege şi ruperea ei este o faptă penală.
Intreaga planta este acoperita de peri argintii ce o protejeaza de vant.
Principalii “dusmani” ai gingaselor flori sunt turmele de animale sau
mainile turistilor.

2
 Cand sarbatorim ziua Florii de colt?

In data de 5 martie este sărbătorită floarea-de-colț, deoarece cuvântul

„edelweiss” a fost descoperit pentru prima dată în scris pe 5 martie 1784.
Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost
declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1933.
Floarea de colt este protejată în rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra
Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba.

Legenda florii de colt din zona Munților Alpi

În zona Munțiilor Alpi, legenda spune că floarea de colț s-a născut în

Paradis, dintr-un fulg de lână de miel. Acesta a fost lăsat să cadă pe Pământ atunci
când Sfânta Fecioară a adormit în timp ce torcea.

Acesta a ajuns pe vârful unui munte înalt, unde s-a transformat într-o floare
superbă. Pentru că aceasta este atât de specială, se spune că persoana care o
găsește, se va bucura de noroc în viitor.

De asemenea, în acea zonă, tinerii aduceau flori de colț iubitelor ca dovadă a

dragostei și curajului.

3
 FLOARE DE COLȚ

Autor : Aurelia Oancă

Privesc cum din stâncă răsare,

Un sâmbure alb și pufos,
Apoi se înalță spre soare,
Cu trupul său mic, mătăsos.

Acolo, pe vârful de stâncă,

Ea viața și vântul înfruntă,
Dar cerul albastru o urcă
Și n-o va lăsa-n veci înfrântă.

Ghicitoare

Secara se îndreaptă spre câmp.

Acolo, în secară, vei găsi o floare.
Albastru strălucitor și pufos
Este doar păcat că nu este parfumat ...

(Floarea de colț)

4
 BUJORUL DE MUNTE

Unde intalnim bujorul de munte?

 Smârdarul, așa cum este denumit popular bujorul de munte, crește spontan

în tufe pitice în zona alpină.
 Frumusețea florilor sale - care emană un miros și o aromă
asemănatoare vișinelor - și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la
începutul lunii iulie, și raritatea sa, fac ca smârdarul să fie ocrotit de lege.
 Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului.

Curiozitati

 Bujorii sunt originari din Asia. Se spune ca atunci cand i-a vazut prima
dată, Marco Polo a fost entuziasmat şi a spus că sunt “flori mari cât o varză”.
 În China, bujorii erau folosiţi în medicina tradiţională - se pare că ajutau în
cazul durerilor de cap şi a astmului.În afară de soiurile de bujori care cresc
pe toate continentele, există specii de bujori alpini cu nunanţe foarte intense
de roşu.
 Bujorii sunt printre florile cele mai mari.
 La greci existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că
există nişte forţe puternice în bobocii florii, care strălucesc în nopţile cu lună
plină.

5
 Legenda bujorului de munte

Bujor era fiul unui împărat bătrân şi tare paşnic. Aflându-se pe patul morţii,
bunul împărat îi zise feciorului:
- Dragul tatii, eu n-am duşmani, după cum bine ştii. Războaie cu vecinii n-am
purtat. Am însă un mare necaz, Bujor. Cunoşti şi tu povestea ...
- Da, tată! răspunse fiul cu o mare durere în suflet. Toată lumea ştie despre lacul
blestemat din codrul de brazi, acolo unde trăiesc stafiile şi ielele amăgitoare. Ielele
cele spurcate, care-i prefac pe oameni în măgari şi în viţei, schimonosindu-i.
Ochii împăratului luceau de spaimă.
- Să nu te duci niciodată acolo, Bujor. Niciodată să nu te duci la lacul ielelor ...
Împăratul căzu pe pernă, fără suflare. Bujor îi închise pleoapele şi-l jeli
îndelung. Acum el era stăpânul împărăţiei. Avea buzduganul în mână şi coroana de
aur pe cap.
După câţiva ani, când promisiunile se uită, noul împărat Bujor umbla prin
târguri şi prin sate.Tocmai trecea pe lângă pădurea adâncă, în mijlocul căreia se
afla lacul cel blestemat. Era noapte şi luna lumina feeric împrejurimile. Deodată,
pe Bujor începu să-l fure somnul. Cântau privighetorile, dar şi ielele vrăjite care
apăreau goale şi ademenitoare la marginea poienii.
- Doamne, oştenii mei s-au tolănit pe iarbă şi-au adormit. Şi caii s-au culcat, iar
zânele frumoase şi zâmbitoare mă poftesc în pădure ...
Bujor mergea magnetizat, după iele şi stafii, până într-o dumbravă fermecată.
Ielele albe jucau în jurul tânărului împărat care se ruşinase de goliciunea ielelor şi
obrazul i se înroşise ca focul.
- Să-l prefacem în viţel! râse o zână.
- Ba să-l facem în gândac! hohoti răutăcioasă alta.
- Broscoi i-ar sta mai bine, hihi! mai zise una înaltă.
Mama ielelor, tot aşa de atrăgătoare ca şi fiicele sale, purta pe cap o coroană
sclipitoare, bătută în pietre preţioase. Ea zise:
- Nu, nu! Pentru că dumnealui, fiul de împărat s-a înroşit la faţă, poruncesc să se
prefacă imediat în floare. Floare roşie. Aşa să rămâie!
Într-o clipă, trupul lui Bujor intră într-un vârtej şi se transformă într-o floare
roşie ca jarul, destul de mare şi bătută ca un pămătuf. Apoi, ielele au dispărut în
lacul blestemat. Mai apoi, oamenii au numit floarea cea roşie bujor.
Bujor a rămas până astăzi, după numele lui Bujor, fiul împăratului, care fusese
vrajit de zânele cele rele, ca să se transforme în floare, floarea de bujor.

6
 Au inflorit bujorii

Autor : Tania Scutaru

Au înflorit bujorii în grădina mea

Şi mă privesc aşa îndrăgostiţi
În bătaia lin-a vântului se leagănă
Atât de treji şi-atât de adormiţi!

Au înflorit bujorii în grădina mea

Sfârşit de mai e început de vară
Şi-ncerc să scriu pe cer:”Ah, nu pleca!
Nostalgică şi dulce primăvară!”

Ghicitori

Am în curte un stejar
Cu vârf roşu ca de jar!
(Bujorul)

Pe obraz şi-n tufa deasă

Se aprinde, că-i sfioasă.
(Floarea de bujor)

7
 CRINUL DE PADURE

Unde intalnim crinul de padure?

Crinul de padure este o planta salbatica, perena, originara din Europa si

infloreste in lunile mai - iunie. Un singur fir de crin de padure poate duce si 50 de
flori, dar in general are 10-20 flori! Florile au diverse culori: rosu, roz sau
violanceu. Este o specie rara, declarata monument al naturii si este ocrotita prin
lege.
In Antichitate, atat la greci, cat si la romani, crinul
simboliza speranta si triumful. In zilele noastre, crinul simbolizeaza puritatea.
Daruirea unui crin e un semn de respect.

  Crinul de pădure este o plantă foarte rară, astfel că oamenii îi pot admiră
frumusețea doar în cadrul rezervației Creastă Cocoșului sau în cadrul Pădurii
Snagov.

Mihai Eminescu spunea despre crini: “Padurile de flori, in care fiecare floare

e ca un arbore, iar crinul ca o urna, "floraria de giganti", constituiesc un
arhanghelism muzical cu linii prelungi si transparente, in care intalnim o incetinire
paradisiaca a miscarilor de stil dantesc.”

8
 Legenda crinului

În mijlocul unei păduri se înălţa odinioară un palat vechi, care aparţinea

Zmeului Zmeilor.
Acum însă era locuit de o vrăjitoare vestită, de care tremura tot ţinutul. Ziua
se prefăcea în şarpe sau în pasăre şi numai noaptea umbla cu chipul de om. Dacă se
apropia cineva de palat, se împietrea. Vrăjitoarea aceasta fura şi copii. Avea mii de
suflete nevinovate, prefăcute în flori.
Pe vremea aceea, doi copii fură izgoniţi din casa părintească de mama lor
vitregă. Bieţii copii, flămînzi şi obosiţi, luară drumul spre pădure. Tot mergînd, se
rătăciră şi, după multe umblete, văzură înaintea lor palatul.
Fetiţa, fără să ştie al cui e, se apropie bucuroasă dar cînd fu la doi paşi de el
se prefăcu îndată într-o floare.
În zadar se tîngui micul frăţior, căci vrăjitoarea rupse floarea şi pieri
înlăuntrul palatului.
Atunci băiatul o porni mai departe, în lumea largă, singur şi abătut.
- Doamne, fie-ţi milă de mine şi dă-mi îndărăt pe scumpa mea surioară - se ruga el
neîncetat.
Bietul băiat, după cîtva timp, flămînd, izgonit de toţi, se băgă argat la un
cioban. Seara, cînd n-avea ce face, dădea tîrcoale prin jurul palatului dar nu se
apropia prea tare, de frică să nu păţească ce păţise surioara lui.
Cînd luna aluneca uşor de după nori, copilul prindea să cînte din fluier
copilăria lui oropsită. Ochii i se umpleau de lacrimi, cînd îşi aducea aminte de ea.
Într-o noapte, obosit şi cu gîndul la surioara lui, adormi în pădure. Visa că
rătăcise prin locuri întunecoase şi că găsise o floare foarte frumoasă, pe care
rupînd-o o duse în palat. Cum atingea ceva cu acea floare, toată vrăjitoria din
prejur pierea.
Cînd se trezi de dimineaţă, începu să caute floarea. După cîteva zile, obosit
şi flămînd, o găsi. Bietul băiat rîdea şi plîngea de bucurie, căci tălmăcirea visului
spunea că va scăpa pe draga lui surioară.
Cum ajunse la palatul vrăjitoarei, repede atinse cu floarea cea binecuvîntată,
floarea în care era prefăcută surioara lui şi numaidecît floarea se prefăcu din nou în
fetiţă.Fericiţi, vrură să plece dar, vai, poarta nu se mai deschise, era închisă pe veci.
Bietul băiat, zgîlţîi cu putere poarta dar nu putu s-o deschidă.În clipa aceea,
vrăjitoarea, auzind gălăgia veni să vadă ce e. Cum dădu cu ochii de ei, îi prefăcu în
două flori mari şi albe, cu un miros îmbătător. Dar şi ea pieri, căci tot farmecul se
duse.
Palatul se ruină şi pe ziduri începu să crească iarba. Două flori mari, albe şi
înalte, răsăriră lîngă poarta palatului. Erau cei doi fraţi prefăcuţi în crini.
9
 Crinul

N-am găsit o altă floare

Ca și crinul din gradină
E-o floare mirositoare
Și parfumul ei te-alină.

Solomon vorbea odată

Despre crinul alb din văi
Că-i floarea cea mai curată
Și-așa vrem să fim și noi!

Crinule,cine parfumul
Ți l-a dat în cupa ta?
Ca tine nu e niciunul,
Orișicât aș căuta...

Ghicitori:

State albe ca de nea

Se vad in gradina mea!
(crinii albi)

Cupe albe, parfumate

Pe un lujer aşezate
Dacă le vei mirosi
Nasul ţi-l vei gălbeni.
(crinul)

10
 COCOSUL DE MUNTE

Unde intalnim cocosul de munte?

Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere,

dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri deschise. Lungimea corpului
este de 54-90 cm şi are o greutate medie de 4300 g pentru mascul şi până la 2000 g
pentru femelă.

Anvergura aripilor este cuprinsă între 87-125 cm. Masculul este uşor de
recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis. Femela este
considerabil mai mică decât masculul, însă mai mare decât femela de cocoş de
mesteacăn ( Lyrurus tetrix ).

Are un penaj brun pestriţ. Se hrăneşte cu ace de conifere, muguri şi conuri

mici de brad şi molid, fructe, insecte şi larve.

11
 Curiozitati

 Puii încep să facă salturi în zbor la 10-14 zile şi încep să zboare singuri la circa
25-30 de zile, însă rămân împreună cu familia până toamna, când formează
grupuri mari cu alte familii în vederea iernării.
 Cea mai mare amenințare a existenței cocoșului de munte este vremea
schimbătoare ce îngreunează perioada de reproducere. Vremea răcoroasă
prelungită primăvara împiedică găina de munte să se hrănească suficient astfel
încât să intre în starea de reproducere.
 Simturile cele mai dezvoltate sunt vazul si auzul. Cocosul de munte este
destul de rar intalnit si fotografiat fiind un simbol al animalelor protejate de
lege si aflate in pragul disparitiei.

Harta de distributie a zonelor de cuibarire a cocosului de munte

12
 Cocoş de munte

Autor: Doina Bonescu

Intr-o zi vulpea roşcată

Se învârte ca o roată
Prinde un cocoş de munte
Fuge repede se-ascunde

Dar cocoşul luat din crâng

Nu e un cocoş de rând
Dă din aripi nu se lasă
Si reproş pune pe masă

- M-ai trădat icoană vie

Ai venit dintr-o câmpie
Ti-am cantat sub crengi de brad
Si apoi de gât m-ai luat

Abia răsuflarea-mi ţin

Nu e viaţă.... este chin
Hai fă foc la fiert mă pune
Sau pe-o vatră cu tăciune.

13
 Cocosul de munte si vulpea

de Lev Tolstoi

Un cocos de munte sedea in copac. Vulpea veni sub copac si ii spuse:

- Bun gasit, cocosel frumusel si prieten al meu. De cum am auzit al tau
glascior am si luat-o incoace la picior, ca sa vad cum o mai duci.
- Multumesc pentru vorba buna, raspunse cocosul de munte.
Vulpea se preface ca nu aude, si spuse:
- Zis-ai ceva, ca n-aud nimic? Ai face bine, cocosel frumusel si prieten al
meu, sa cobori colo-n iarba sa te mai preumbli si sa schimbam o vorba-doua
impreuna, ca asa nu te prea aud din copacul acela.
Cocosul de munte raspunse:
- Frica mi-i sa cobor in iarba. Pentru noi, pasarile, e cu primejdie sa umblam
pe pamant.
- Nu cumva ti-i frica de mine? intreba vulpea.
- Daca nu de tine, de alte fiare mi-e frica, raspunse cocosul de munte. Sunt
tot felul de fiare.
- Sa nu-ti mai fie frica, cocosel frumusel si prieten al meu, ca, uite, a aparut
de curand un ucaz, precum ca se face pace pe intreg pamantul. De acum fiarele nu
s-or mai sfasia intre ele.
- Asta e bine, spuse cocosul de munte, ca uite, vad niste caini grabind
incoace. Daca era ca inainte vreme, ar fi trebuit sa-ti iei talpasita, dar daca-i asa
cum spui, n-ai de ce te teme.
Auzind de caini, vulpea ciuli urechile si se pregati s-o ia din loc.
- Pai de ce fugi? o intreba cocosul de munte. Doar a aparut ucazul, cainii n-
or sa se atinga de tine.
- Mai stii?! Poate n-au auzit de ucaz.
Si o tuli de indata

14
 RASUL

Unde intalnim rasul?

Râsul este răspândit în Scandinavia, Europa Centrală și de Est și pe o arie

imensă în Asia (pădurile Siberiei și Asia Centrală).

La noi în țară este răspândit mai ales în pădurile Carpaților Orientali, dar și
în Munții Apuseni. În baza observațiilor directe și a accidentelor pe șosele, s-a
observat că râsul a coborât și în zonele de deal, chiar și la câmpie, precum și în
apropierea așezărilor omenești.

La noi în țară trăiesc cam 2.000 de râși, dar estimările sunt dificil de făcut
din cauza vieții lor retrase. Este posibil ca numărul lor să fie mai mare.

Cu ce se hraneste rasul?

La noi râsul prinde căprioare (jumătate din hrană), iepuri, capre negre, cerbi,
mistreți, jderi, pârși și alte rozătoare sau păsări precum cocoșul de munte şi bufnița.
Râsul practică vânătoarea pasivă, adică așteaptă vânatul pe stânci sau în
copaci și se aruncă asupra lui. Uneori folosește și urmărirea discretă. Foarte rar
mănâncă animale moarte sau domestice (precum oile). 

15
 Curiozități despre râs

 Râșii pot trăi până la 17 ani în sălbăticie și 20 de ani în captivitate. Ca și

celelalte carnivore mari, respectiv ursul și lupul, râsul este indicator al unui
ecosistem sănătos și echilibrat. Supraviețuirea speciei este pusă în pericol de
braconaj, dar mai ales prezența și activitățile umane care îi invadează din ce în ce
mai mult habitatul.

 Toate speciile râșilor se împerechează în timpul primăverii timpurii, în

martie și aprilie. Fiindcă sunt animale solitare, împerecherea nu are loc in fiecare
an. Puii se despart de mamă când au doi ani de vârstă, cu scopul de a se pregăti
pentru prima împerechere

 Râsul este un animal solitar, formându-și perechea doar pentru o perioadă

scurtă de timp, pe durata împerecherii. Este un animal teritorial, foarte discret, în
mare măsură nocturn și poate fi văzut destul de rar. Activitatea cea mai intensă o
desfășoară dimineața devreme și seara târziu, rar fiind observat ziua în amiaza
mare.

 Uneori, râsul consumă și animale domesticite, cum ar fi găini, rațe, gâște,

curcani, oi, atacând chiar câini când se simte primejduit. La nevoie este necrofag,
deși în mod obișnuit îngroapă prada pe care nu a putut-o mânca.

16
 PISICA SI RASUL

          Odinioară, pisica și râsul trăiau laolaltă, ca niște neamuri adevărate.

Pisica îl învăța pe râs tot felul de lucruri. Într-o zi îi spuse:
       — Oamenii au foc, am să merg să le cer, ca să ne fierbem și noi mâncarea.
      Și plecă în sat, după foc.
Oamenii o primiră bucuroși și o poftiră în casă. Aici simți mirosul grozav de
îmbietor al orezului care fierbea în oale. Tare ar mai fi gustat din el, dar orezul nu
era încă fiert. Pisica luă un lemn aprins ca să-și facă foc și plecă spre pădure.
Când ajunse destul de departe de sat stinse lemnul și se întoarse iar la oameni,
spunându-le că se stinsese pe drum. Dar orezul nu fiersese încă. Luă iarăși un lemn
de pe foc și porni spre casă, dar pe drum îl stinse din nou.
Și-a tot făcut așa până orezul s-a fiert. Oamenii o poftiră la masă și ea se așeză
bucuroasă.
    „Ce gustos este! gândea pisica sorbind din fiertură. Tare buni sunt oamenii și
grozav știu să gătească.”
Și, uitând de foc, se întoarse în grabă acasă și-i spuse râsului:  
— Oamenii sunt foarte pricepuți și primitori, hai să trăim printre ei.
      Râsul nu vru să plece, ba încercă s-o oprească și pe pisică. Atunci pisica se
hotărî să plece singură. Se apropie prietenoasă de râs și-i spuse:
   — Hai să te învăț cum să te cațări în copac.
      Râsul, bucuros, făcu așa cum l-a învățat, numai că pisica i-a arătat doar cum
să urce, și nu cum să și coboare. Când a ajuns în vârful copacului, râsul nu mai
știu ce să facă, iar pisica se strecură repede printre crengi, coborî și fugi la oameni.
     Râsul nu mai putu coborî din copac. Foamea îi sfâșia stomacul.
        Până la urmă, nemaiputând răbda, sări pe crengile subțiri, cum văzuse că a
făcut pisica, dar căzu cu capul în jos și-și frânse șira spinării la ceafă.
De-atunci râsul umblă cu capul în jos, îi chiorăie întotdeauna prin burtă,
poate să se cațere în copaci, dar nu știe să mai coboare.
17
 Ghicitori

Nu-i pisică, nici motan,

E vărgat și roșcovan.
(râs)

Motan cu blana tărcată

Și cu coada mult scurtată
La urechi are-agățați
Doi cercei catifelați!
(râsul)

18
 PELICANUL

Ce este si unde intalnim pelicanul?

 Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) este o pasăre mare,

migratoare, cu penaj alb, marginea aripilor neagră și cu un cioc lung și
încovoiat la vârf și un sac (pungă) de piele galbenă și elastică sub maxilarul
inferior în care adună peștii cu care se hrănește.
 Este bun înotător și zboară cu ușurință pe distanțe lungi. Trăiește în
colonii în stufăriș din sud-estul Europei (majoritatea în Delta Dunării) până
în estul Mongoliei și Africa.
 Este o specie rară, ocrotită la nivel internațional, fiind inclusă în Cartea
Roșie și o specie-simbol pentru Delta Dunării.

19
 Curiozitati

 Pelicanul este o pasare uriasa, care datorita avengurii aripilor de 5 metri, poate zbura
si la altitudini de 3000 de metri.
 Traieste pe toate continentele cu exceptia Antarcticii.
 Se hraneste cu pesti, mormoloci, crustacee si uneori chiar cu broaste testoase.
 Nu are nari, respirand prin intermediul ciocului.
 Are cel mai mare cioc dintre toate pasarile care poate atinge si 46 cm lungime.
 Folosesc pungile de sub gat pe post de plasa de pescuit, cu care pot sustine o
incarcatura de pana la 11 kg.
 Cand prind peste in pungile lor, scutura capul pentru a elimina surplusul
de apa adunat odata cu pestii.
 Sunt pasari foarte sociale si traiesc in colonii de cateva sute de indivizi.
 Pentru a atrage femelele in sezonul de imperechere, masculii isi schimba culoarea
ciocului, a pungii si a gatului in nuante deschise.
 Femela depune intre 1 si  3 oua si perioada de incubatie tine de la 28 pana la 35 de
zile.
 Pelicanul supravietuieste intre 10 si 30 de ani in salbaticie.
 Desi sunt pasari foarte grele, scheletul lor cantareste doar 1/10 din greutatea totala.
 Fosilele descoperite arata prezenta lor pe pamant inca de acum 30 milioane de ani.
 Un adult se hraneste cu aproximativ 2 kg de peste zilnic.
 Spre deosebire de celelalte pasari care clocesc ouale sub piept, pelicanul le cloceste
sub picioare, invelindu-le cu membrana interdigitala.

20
 Ghicitoare

Un hultan voinic, nauc,

Cu ciocul cat un uluc!
(pelicanul)

21
 Gagarin şi pelicanul
Autor: Alina Anghel
    

  

Undeva, departe, într-un ținut liniştit, unde marea şi muntele îşi dau binețe şi
stau la poveşti glumețe, locuieşte un spiriduş. Mic şi cam rotofei, îmbrăcat cu o
cămaşă cu pătrățele de culoarea fragilor gustoşi, strigă toată ziua cât îl țin plămânii,
strâmbându-se şi schimonosindu-şi fața negricioasă:

– Hei, tu, cel în formă de fluture! Mergi peste munte, la dreapta, peste satul cu
lalele. Tu, rechinule uriaş, puțin mai la stânga de mijlocul mării. Furtuna te
aşteaptă cu ceva mai multă stropeală, iar tu nu eşti prea negru, după părerea mea.
Am spus mai la stânga, nu mai la dreapta, urlă el exasperat şi îşi luă de pe cap
tichia verde ca firul ierbii de primăvară, scuturându-şi nervos urechile mici şi
ascuțite. Apoi amenință norul în formă de rechin, ridicând pumnul către cer:

– Dacă aş fi putut să zbor, te-aş fi dus cu mâna mea unde trebuie.

Norul îi răspunse stropindu-l din cap până-n picioare. Gagarin, obişnuit cu

astfel de tratații se aşeză nervos pe un pietroi argintiu şi neted şi îşi puse capul în
palme, îngândurat. Era un spiriduş mic, cu o misiune mare.

– Of, norii ăştia! Vreau să ies mai repede la pensie, clocoti el către cer. Hei, tu, în
formă de pelican! Ce cauți aici? Mâine, nu azi, avem stropeală pe malul mării.
Treci înapoi! Treci! Treci! Se precipită el.

Dar nici nu observase că nu era un nor, era chiar un pelican ce îşi fâlfâia
plictisit aripile pe deasupra plajei aurii de unde Gagarin ghida norii. Pelicanul

22
scoase din punga lui mare şi gălbuie prinsă de maxilar, un peşte mic şi lucios şi îl
aruncă fix în capul spiriduşului.

-Ce faci? Ce faci? țipă Gagarin, nevenindu-i să creadă. Cum îndrăzneşti

pelicanule să-l superi pe Ghidul Norilor? 
 
Pelicanul coborî cu mişcări nepăsătoare şi se aşeză pe nisip, în fața lui
Gagarin. Era un uriaş pe lângă spiriduşul neastâmpărat, a cărui înălțime nu depăşea
picioarele păsării. I se adresă cu glas gutural, privindu-l fix în ochii albaştri:

– Zi, Ghidule, ce pofteşti?

– Nu mai poftesc nimic! Nimic! se precipită Gagarin. În niciun caz nu
pofteam la peştele tău. Nu-mi place peştele!
– De ce eşti aşa de neliniştit mereu? îl întrebă calm pelicanul. De câte ori
trec pe aici te aud țipând la nori.
– Trebuie îndrumați, sunt atât de haotici. Gagarin îi arătă un carnețel cu
file de stejar şi scoarță maronie în care trecea traseul fiecărui nor. Fiecare zonă
are nevoie de stropeală la timpul ei şi atât cât trebuie, continuă el. Dar uneori
parcă nu mă aud. Ar trebui să fiu acolo, mai aproape de ei, adăugă el ca pentru
sine, lăsând umerii în jos, deznădăjduit.
– Te pot ajuta eu, zise pelicanul direct. Urcă!
– Cum? Unde? zise Gagarin nedumerit de această ofertă neaşteptată,
aranjându-şi bretelele de la pantalonii în nuanțe de frunzeproaspete. Spiriduşul
făcu ochii mari atunci când pasărea îşi lăsă ciocul în jos, invitându-l din priviri.
– Aici, eu? arătă el destul de înfricoşat spre ciocul uriaş al pelicanului cu
partea de sus lungă şi ascuțită către vârf şi cea de jos cu sacul de piele ce se
legăna uriaş în fața micului spiriduş. Nici gând, păsăroiule, zise el încrucişându-şi
mâinile pe piept şi întorcând capul într-un refuz total.

23
 – Urcă, Ghidule Gagarin, ne întoarcem repede!

Spiriduşul îşi privi gânditor încălțările din scoici legate cu fâşii din scoarță
de alun. Era nehotărât. Dacă pelicanul îl va înghiți? Sau dacă îl va arunca de acolo
de sus? Dădu din mâini, parcă încercând să alunge acest gând înfiorător. Dar dacă
îi va plăcea mult de tot? Această idee năstrujnică îi dădu curaj. Privi pasărea uriaşă
cu pene albe, uşor ciufulite pe margini şi încercând să-şi ascundă teama de zbor şi
de necunoscut spuse:

– Bine, păsăroiule, merg, dar numai puțin, să ştii.

Pelicanul deschise ciocul uriaş, lăsând spiriduşul să se urce.
– Vai de mine, ce miros, țipă Gagarin acoperindu-şi nasul! Tu nu faci curat
pe aici? întrebă el privind în jur pe pereții sacului de piele, pe unde mai erau urme
de solzi lucioşi şi alge ruginii.

Dar pelicanul nu-i dădu importanță. Deschise aripile uriaşe, făcu câțiva paşi,
apoi se înălță către cer, la început într-un zbor greoi, apoi lin şi uşor ca o
adiere. Gagarin scoase timid capul. Aerul era mai rece, iar cerul mai infinit. Se
bucură în sinea lui că a acceptat să meargă, adică să zboare. Era el, micul Ghid
printre norii uriaşi care îl făceau să se agite mereu. Parcă trezit din visare, se uită
către marele astru luminos, ca să îşi dea seama ce oră este şi îşi scoase carnețelul
din file de stejar. Un stol de păsări trecu prin apropiere privind mirate.

Gagarin îşi luă un aer serios, le făcu semn cu mâna, apoi îl rugă pe pelican
să-l ducă în apropierea norilor ce-şi aşteptau Ghidul. Privind fascinat, a tras  adînc
aer în piept pregătindu-se să țipe, dar şi-a dat repede seama că era atât de aproape
de nori încât putea să-i atingă. Se gândi că în clipa aceea era chiar fericit. Îşi drese
vocea şi începu:

24
 – Cățelul  – spre satul cu castani, crocodilul spre câmpie…
Vocea micului ghid răsuna puternic printre norii cei mari. Era sigur pe el şi
poate mai fericit ca niciodată. Pelicanul simți şi îl mai plimbă puțin pe deasupra
mării şi prin înălțimile  muntelui. Gagarin se gândi că locuieşte în cel mai frumos
loc de pe Mama Pământ: marea şi muntele într-un fabulos dans cu infinitul
albastru, nisip şi iarbă cântând cu stelele. Iar el avea misiunea de a avea grijă de
toate acestea.

Ajunşi jos, lângă pietroiul argintiu şi neted, spiriduşul spuse:

– Mulțumesc,păsăroiule! Şi iartă-mă, te rog, că am țipat la tine mai
devreme! Cum aş putea să te răsplătesc?
– Nu trebuie să mă răsplăteşti, Ghidule. Mi-a plăcut să nu te mai
aud țipând, glumi el. Te voi duce sus de câte ori vrei. Dar numai până la
echinocțiu. Atunci voi pleca spre căldura cealaltă. Dar mă întorc la primăvară.
– De ce vrei să mă ajuți? întrebă spiriduşul nedumerit, dar zâmbind la
gândul unui alt zbor.
– Pentru că de acum eşti prietenul meu, Ghidule. Şi pentru că dacă nu ar fi
stropeală nu ar fi peşte. Iar noi, pelicanii, ne hrănim cu peşte. Toți ar trebui să fim
prieteni. Fiecare are o misiune pe Mama Pământ pe care trebuie să şi-o
îndeplinească. Aşa ne ajutăm unii pe alții şi putem trăi în armonie, îi răspunse
pelicanul.
 – La ce sunt buni prietenii, păsăroiule? îl iscodi Gagarin mai mult în
glumă.
 – Prietenii aduc linişte şi zâmbete şi aruncă o mână de ajutor de câte ori e
nevoie.
– Şi eu care credeam că aruncă cu peşte, zise spiriduşul şi izbucniră
amândoi în râs.

  Apoi pelicanul îşi luă rămas bun şi se îndreptă către înaltul cerului, mai întâi
greoi, apoi într-un zbor lin şi uşor ca o adiere. Gagarin îl privi zâmbind liniştit,
până dispăru în zare. Aşteptau amândoi următoarea misiune…

25