Stella și Regele Întunecat

A fost odată un împărat care domnea peste un tărâm magic. Pe acest tărâm viețuiau
făpturi fermecate care trăiau împreună în pace și liniște deplină.
Împăratul, pe numele său Împăratul Theodor, avea trei fiice. Cea mai mare era numită
Leia, cea mijlocie Violeta, iar mezina se chema Stella.
Însă ceea ce împăratul nu știa era faptul că Armata Nopții, condusă de Regele Întunecat,
dorea să stăpânească tărâmul. În timp ce oamenii tărâmului își desfășurau viețile de zi cu zi,
Regele Întunecat și supușii săi plănuiau un atac.
Într-o zi, totul fu gata. Armata, în frunte cu regele, gonea spre tărâm.
Împăratul și oamenii nu avură nicio șansă. Regele Întunecat puse stăpânire pe regat. Theodor fu
detronat, iar în locul său veni regele.
Veniră zile grele pentru locuitorii tărâmului. Pacea nu mai exista. Lumea devenise
răzbunătoare și rece. Însă mai era o persoană care avea bunătate înăuntru. Aceasta era Stella, cea
mai mică fată a lui Theodor. Stella îi spuse tatălui ei:
- Tată, m-am săturat să trăim în furie și tristețe. Vreau să îl învingem pe Regele Întunecat
și să redevii împărat.
- Draga mea, zise Theodor, nu avem cum să-l învingem pe rege. Este mult prea puternic!
- Trebuie să existe o cale! Voi pleca în căutarea acesteia.
Tatăl și surorile ei nu putură să o oprească pe Stella. Aceasta părăsi tărâmul, căutând răspunsuri.
Stella știa că cele mai inteligente făpturi magice erau zânele, așa că plecă în căutarea
uneia. Merse și merse până când ajunse într-un luminiș. În mijlocul acestuia era un copac. Iar în
acel copac locuia o zână. Fata se apropie de zână și spuse:
-Scuză-mă, poți să mă ajuți cu ceva?
O zână mică cât un deget, cu părul blond, îmbrăcată cu o rochie roz și cu aripi violete, răspunse:
- Bună, mă numesc Eliza. Cu ce te pot ajuta?
- Vreau să aflu cum să îl înving pe Regele Întunecat.
- Există o modalitate, recunoscu Eliza. Pentru a îl învinge pe rege, trebuie să faci
următoarele lucruri: să culegi din Poiana Florilor un trandafir, apoi să urci în vârful Muntelui
Bleumarin, unde există o peșteră. În acea peșteră, trăiește un dragon, iar dragonul păzește o sabie
încrustată cu safire, care este fermecată. Ultimul lucru de făcut este să mergi în Pădurea Vernil.
Fix în mijlocul pădurii locuiesc Maimuțele Maronii. Maimuțele au în grijă un portocal magic, de
acolo trebuie să iei o portocală.
- Dar cum mă vor ajuta aceste lucruri? întrebă mirată Stella
- Dacă vei stoarce pe sabie sucul din portocală și vei lipi apoi trandafirul pe ea, sabia va
deveni magică. Așa îl vei putea doborî pe rege.
- Îți mulțumesc, spuse fata, la revedere!
Stella plecă spre Poiana Florilor. Soarele strălucea pe cer, iar peisajul era foarte frumos. Însă,
chiar în mijlocul drumului se afla o prăpastie atât de adâncă, încât fundul abia dacă se vedea.
Stella știa că nu ar fi avut nicio șansă să sară peste prăpastie. Așa că se gândi la un alt mod. Chiar
lângă prăpastie, creștea un arbore destul de înalt. Pregătită, fata avea o drujbă micuță, dar foarte
puternică la ea. Se folosi de aceasta ca să taie arborele, astfel construind un fel de pod pentru a
traversa.
Pe cealaltă parte a prăpastiei, creștea pe marginea drumului un trandafir roșu ca un rubin.
Stella îl culese și porni mai departe.
Ajunse la Muntele Bleumarin. Urcă până în vârf și găsi peștera indicată de zâna Eliza.
Stella intră în peșteră. Un dragon cu solzi albaștri dormea dus, iar la picioarele sale se afla o
sabie încrustată cu safire care strălucea în întunericul peșterii. Fericită că nu trebuia să se lupte cu
dragonul, Stella se apropie de sabie și fără a face zgomot, o luă. Dar fata nu observă o creangă pe
jos și călcă pe ea. Creanga trosni cu putere, iar dragonul se trezi. Văzând-o pe fată, dragonul
mârâi și se repezi la ea. Stella țipă și începu să fugă cât o țineau picioarele, cu bestia după ea. Ieși
afară din peșteră la lumina soarelui. Dar dragonul, în secunda în care ieși la lumină împietri. Fata
oftă ușurată și porni mai departe.
Merse până în inima Pădurii Vernil și le văzu pe Maimuțele Maronii, care păzeau
portocalul magic. Însă maimuțele nu voiau să îi dea Stellei portocala de care avea atât de mare
nevoie.
- Portocalele acestea sunt sacre și importante pentru noi, cârâi o maimuță. Nu te vom lăsa
nici să le atingi!
- Vă rog mult, îmi trebuie doar una, îi ruga ea. Dar fetei îi veni o idee.
- Aș putea să vă ofer ceva prețios în schimbul unei portocale.
Stella scoase din geanta ei un baton de ciocolată. Era un fapt bine cunoscut că maimuțele erau
topite după orice fel de ciocolată, așa că îi oferiră o portocală fermecată.
Bucuroasă că reușise să treacă cu bine de toate probele, fată alergă tot drumul spre tărâm.
Fugea prin păduri și câmpii, peste orașe și saturi fără să privească nici măcar o dată înapoi.
Nu peste multă vreme, Stella ajunse pe tărâm. Lucrurile erau mai rele decât atunci când
plecase. Toate străzile erau patrulate de către supușii Regelui Întunecat, iar foarte puțini oameni
îndrăzneau să iasă din casele lor.
Regele Întunecat locuia într-un palat, care pe vremuri fusese al Stellei și al surorilor ei.
Fata fu nespus de tristă când privi palatul. Când ea era mică, castelul avea multe grădini și
fântâni și era vopsit în galben pastel, cu turnuri violete. Acum grădinile nu mai existau, fiindcă
copaci și florile fuseseră smulse din pământ, iar palatul era colorat într-o nuanță cenușie de gri
combinată cu negru.
Stella se gândi cum să pătrundă în palat. O idee îi răsări în minte. Se deghiză drept un
soldat, cu coif și armură, reușind să intre.
Merse spre camera regelui, sperând să-l găsească acolo. Când ajunse la ușa acestuia,
respiră adânc și stoarse portocala fermecată pe sabie și lipi apoi trandafirul. Sabia începu să
strălucească puternic, iar Stella intră în camera Regelui Întunecat.
Îl luă pe acesta prin surprindere și nepregătit. Fata îl străpunse pe rege cu sabia magică și
ieși învingătoare. Armata Nopții, văzând că liderul lor murise, părăsi tărâmul, iar Theodor, tatăl
Stellei, redevenii împărat, iar Stella fu eroina tuturor. Pentru a nu uita niciodată fapta ei, oamenii
numiră tărâmul “ Tărâmul Stelelor”.
Și am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.