Legenda lăcrămioarelor

legendă populară
Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui
castel din basme doi copii de rege: un
băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la
Zâna cea Bună cele mai minunate daruri:
frumusețe, înțelepciune, cumințenie.
Cei doi copii crescuseră împre
ună și își petreceau tot timpul
,
jucându
-
se în grădinile castelului, grădini pline de flori.
Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală
nemiloasă a cuprins ținutul în care
locuiau și întregul lor regat a fost
cuprins de jale. Era o boală ciudată: Oamenii adormeau
şi nu se
mai puteau trezi.
Într
-
o dimineaţă însăşi fiica regelui nu s
-
a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfâşiat de durere a
plecat în lumea mare ca să găsească un leac pentru
draga lui surioară. A
colindat mări şi ţări, dar în
zadar... nimeni nu ştia ceva despre leacul acestei boli.
Văzând că nu are cum să
-
şi ajute sora, fiul împăratului începu să plângă. Şi plânse
zile şi
nopţi întregi. După un timp în jurul lui au început să
crească nişte plante pe
care nimeni nu le mai
văzuse până atunci: aveau frunzele destul de late şi nişte
tulpiniţe delicate, pe care se înşirau, ca nişte

Confidential C
mărgeluşe albe, floricele de o deosebită gingăşie. Dar
ce uimea cel mai tare la aceste flori, era
mirosul lor pătrunzător şi d
eosebit de plăcut.
Băiatul se opri din plâns, culese un bucheţel cu gând să
-
l ducă la căpătâiul surioarei lui, care
nu mai avea mult de trăit.
Se apropie de pat, puse bucheţelul şi privea la chipul
frumos
al tinerei prinţese.
Deodată fata trase aer adânc
în piept şi deschise ochii,
întrebând:
–
De unde vine acest miros dumnezeiesc?
Prinţul, fericit şi uimit, îi întinse bucheţelul de flori şi
zise:
–
Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zâna Bună
mi
-
a
ascultat ruga neîntreruptă şi ţi
-
a redat firul vieţii.
De atunci acele flori s
-
au numit lăcrămioare. Oamenii le
-
au
plantat în grădinile lor ca să
-
şi bucu
re ochii şi sufletul

Confidential C