UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII SPORULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

E.F.S. , ANUL III , GRUPA 5303 B

TITLUL LUCRĂRII - PORTOFOLIU

Student: GHINEA C. Elena (HRISTACHE)

Profesor coordonator: asist. univ. drd.

Bacău, 2021
 Drumeție prin Bucegi

Traseu: Piatra Arsă - Babele și Sfinxul - Vârful Omu - Peștera - Babele - Piatra Arsă
Echipament:

Recomandări: În primul rând echipează-te cu o pereche de bocanci comozi din piele, de

munte, testați înainte.
 Pune-ți în rucsac o pelerină de ploaie sau geacă de vânt pentru că vremea este
imprevizibilă pe munte.
 Nu uita crema cu factor de protecție și o șapcă.
 Nu strică o mini trusă medicală.
 Musai: apă, sandvișuri făcute de acasă, batoane proteice, fructe uscate, ciocolată etc.
 Nu te aventura singur pe munte, ci în grup de minim trei persoane, dintre care măcar o
persoană să cunoască traseul.
 Circulă doar pe traseele marcate, ca să nu te rătăcești.
 Și cel mai important: Nu subestima niciodată muntele !

Sfârșitul ăsta de săptămână am fost într -o drumeție prin Munții Bucegi și abia acum am
înțeles ce înseamnă să ajungi într-o lume de asupra lumii .
Ne începem drumul de la Piatra Arsă, unde ne lăsăm mașinile cu care venim din
București. Mă alătur grupului, oameni diferiți pe care îi văd prima oară în viață, dar cu care
astăzi împărtășesc același scop: să cucerim muntele. Unul dintre băieții din grup, care după
dimensiunea rucsacului pare cel mai pregătit dintre toți, scoate o hartă și repetă traseul:
“ Urcăm la Babele, trecem pe lângă Sfinx, continuăm spre Omu unde bem un ceai și facem un
popas să mâncăm un sandviș, apoi coborâm spre Peștera. O luăm înapoi la Babele și la final
ne întoarcem la Piatra Arsă.” Floare la ureche, mă gândesc când mă uit pe hartă. O să fie un
antrenament numai bun pentru semi-maratonul ăla montan pe care mi l-am propus.
Ne echipam și pornim cu entuziasm. Drumul spre Babele este atât de aglomerat încât
am impresia că sunt pe Magheru. Este un traseu relativ ușor, pentru începători, de aceea
întâlnesc în cale oameni diferiți, unii dintre ei nu atât de bine echipați pentru o drumeție. În
Bucegi se află două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, Sfinxul și
Babele, de aceea probabil este un traseu destul de turistic. Cea mai mare parte a drumului o
parcurgem pe platou. Este o zi perfectă pentru drumeție: cerul este oglindă, iar un vânticel
adie ușor. Intru în vorbă cu una dintre fetele din grupul nostru, Iris, și o luăm în fruntea
tuturor. La un moment dat, îl aud pe unul dintre băieți: “Iar ne conduc fetele!”
 În mai puțin de o oră ajungem la Babele. Facem un popas rapid de hidratare și de ronțăit
ceva pentru energie. Trecem pe lângă Babele și Sfinx ca să facem câteva poze. Sfinxul și
Babele din munții Bucegi sunt formațiuni stâncoase create într-un timp îndelungat în care
factorul geologic răspunzător este eroziunea eoliană. Situat la 2.216 m, Sfinxul uimește prin
forma sa sculptată de-a lungul timpului de către natură, forma ce este asemuită cu Sfinxul din
Egipt sau capul unui dac. În jurul Sfinxului și al Babelor s-au născut o mulțime de legende și
teorii conspiraționale. Unii afirmă că n-ar fi naturale, ci modelate de mâna omului, pe când
alții spun că emana energii pozitivă sau că sunt urme ale unei civilizații extraterestre. Ne
continuăm traseul pe poteca ce duce spre Vârful Omu, iar de aici mulțimea începe să se
rărească.
Mergem sprinteni pe poteca ce trece pe deasupra obârșiei Văii Jepilor, lăsând în urmă
refugiul Salvamont de la poalele Babei Mari, iar după câteva minute ajungem la Curmătura
Sugărilor. De aici mai mergem încă 20 de minute până ajungem la Curmătura Văii Cerbului,
unde facem un mic popas pentru a admira munții. În acest punct, unde drumul de vara se
întâlnește cu drumul de iarnă, peisajul este de vis. Ne despărțim cu greu de asemenea
priveliște și continuăm urcușul spre Vârful Omu.
Urcușul este anevoios, iar cabana din vârf îmi apare ca un miraj. După un efort
considerabil, ajungem în sfârșit la cabană. Cocoțată pe cel mai înalt vârf al munților Bucegi,
cabana Omul este un refugiu și o recompensă celui care s-a aventurat să ajungă la ea. Când
ajung în vârf, mă cuprinde o fericire fără margini. Deci așa arată lumea deasupra lumii. Fac o
poză în fața cabanei cu semnul “Omu Alt. de 2507 m” . Apoi îmi las rucsacul, mă așez pe o
stâncă și privesc peste tot în jur fără să mă gândesc la nimic, ci doar să mă bucur cât mai mult
de momentul ăsta de fericire. Vântul bate puternic, îmi scot din rucsac un sendviș făcut de
acasă și un baton de mere cu scorțișoară pentru a avea energie cât mai multă. Peste tot
oamenii răvășiți pe iarbă stau în tăcere admirând peisajul și se odihnesc. Stăm cu toții sub
același cer, pe acoperișul lumii.
După ce terminăm de mâncat, Tibi, liderul grupului, ne spune că trebuie să o luăm din
loc. Se adună nori negri, iar undeva în depărtare se aud tunete asemenea unui portavoce
amenințătoare a muntelui. Natura ne zorește, așa că ne strângem rapid lucrurile și o luăm pe
drumul pe care am urcat spre Omu.
La o răscruce o luăm spre Peștera, pe drumul cu marcajul cu bandă albastră, prin Valea
Obârșiei, o vale de origine glaciară. Traseul este deosebit de pitoresc, de parca natura și-a
testat talentul prin zonele astea. Trecem pe lângă un bloc imens de calcare care poartă
denumirea de Mecetul Turcesc . Tocmai când mă gândesc că drumul ăsta o să fie partea
ușoară și pitorească a traseului de astăzi, poteca șerpuită începe să coboare abrupt printre
blocuri de stânci și bolovani risipiți sporadic.
La un moment dat zărim o cascadă și iuțin pasul către ea. După mai multă vreme decât
am estimat, ajungem la apă. Îmi las rucsacul în iarbă și îmi cufund palmele în apa rece și îmi
iau doza de energie.
O luăm din loc pe drumul care pare să nu se mai termine. Trecem pe lângă niște cai care
pasc liniștiți. Astfel, după mai mult de trei ore de când am plecat de la Cabana Omu, ajungem
în sfârșit la Peștera. Se face târziu, așa că ne decidem să luăm telecabina înapoi spre Babele.
Însă, de unde ne lasă telecabina, mai avem de coborât până la Piatra Arsă unde sunt mașinile.
Drumul de întoarcere ne conduce spre sfârșitul unei zile pline în Bucegi, o zi cu amintiri
frumoase în care ne vom refugia multă vreme.
La mașină ne luăm rămas bun și ne spunem că trebuie să mai facem o drumeție până se
termină vară.
Nu tu cucerești muntele, ci muntele te cucerește pe tine!
Aici închei mica mea drumeție!