Carpații sunt inima țării. Ca să ne iubim țara, trebuie să-i cunoaștem inima.

Dumitru Almaș

PE DRUMURI DE MUNTE

PROFESOR HANDRUC MARINELA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL „ISTEȚEL” MOLDOVIȚA, SUCEAVA

Titlul activității: „Pe drumuri de munte”

Forma de realizare: drumeție
Grupa: mare
Locul desfășurării: Moldovița - cătun Runc
Participanți: preșcolari, părinți, educatoare
Mijloace materiale: rucsace, aparat foto, camera video
Scopul:
- stimularea și educarea copiilor în vederea perceperii și cunoașterii mediului apropiat,
valorificându-se potențialul creativ al acestuia, prin formarea unor atitudini de responsabilitate
față de mediu;
Obiective educaționale:
- să observe pădurea și frumusețile ei;
- să descopere foloasele și importanța acesteia;
- să devină participanți activi la protejarea și ocrotirea mediului natural;
Mod de evaluare: portofoliu
Durata: o zi
Descrierea activității:
Fantezia, o caracteristică a copilului preșcolar, ne ajută sa evadăm din cotidian.
Pentru mine, muntele înseamnă râsete, povești, prieteni, mâncare împărțită.
Astăzi plecăm în drumeție pe munte. Ne-am pregătit cu mic cu mare: educatoare, copii, părinți.
Soarele parcă se bucura și el de călătoria noastră. Pentru a ajunge pe muntele Runc, trebuie să
trecem prin pădure. Impresionați de albastrul cerului, verdele brazilor și „curcubeul” florilor, copiii
exclamau „Doamna educatoare, ce frumos e!”.
La poalele muntelui, un pârâu limpede strălucea în lumina soarelui.
Priveliștea era atât de frumoasă, de parcă mâini măiestre și-ar fi luat paleta de culori și ar fi
pictat-o. Ai fi zis că natura îți pune o salbă de mărgăritare pe o tavă de smarald sub ochi.
Popasurile au fost cel mai bun prilej de a veni în contact direct cu natura, de a descoperi
frumusețea pădurilor de brad.
Șoapta pădurii și susurul apei mângâiau auzul.
Am constatat că în locurile umbroase e mai umed și acolo se află mușchiul de pământ.
I-am îndemnat să cuprindă cu brațele un brad bătrân, care se amestecase, în mulțimea brazilor
tineri și nu au izbutit. Atunci, prinzându-se de mâini mai mulți copii, l-au înconjurat. Astfel și-au dat
seama de grosimea trunchiului, iar eu le-am explicat că vârsta unui copac se apreciază după grosimea
lui.
Am cercetat cu privirea coroanele brazilor și ale molizilor.
Brazii erau împodobiți cu conuri și când treceau pe lângă un brad le ofereau copiilor cel mai
frumos con pentru al păstra și a avea grijă de el. Când priveau în sus, vedeau păsărelele care aveau un
zbor grațios ca dansul unor balerine.
Pe jos am găsit bureți de pădure. Le-am explicat care sunt buni de mâncat și împreună cu copiii și
părinții am coborât pe celălalt versant.
 La poale se afla o stână de oi. Ciobanul era un bunic al unui copil din grupă. Acesta le-a oferit
urdă și caș. Tot aici au servit și masa.
Am constatat că munca din clasă nu a fost zadarnică, copiii s-au comportat civilizat, au mâncat în
liniște și au strâns resturile într-un coș special confecționat de ei.
Am ascultat „melodii” ale naturii: susurul apei, adierea vântului și cântecul păsărilor.
Jocul a creat o bună dispoziție pentru mic și pentru mare. Se făcuse seară și nimeni nu se mai
dădea dus.
La întoarcere, privirile ne-au fost atrase de frumusețile apusului de soare. Cerul era sângeriu, iar
norii parcă aveau o beteală aurie. „Ce frumos e!”, „Parcă arde cerul!”, „Norii sunt roșii!” spuneau
copiii.
A fost una din cele mai frumoase drumeții din cariera mea de dascăl.
A doua zi, am oferit colegilor din cealaltă grupă flori culese, cu scopul de a le transmite mesajul
să creeze și în grupa lor un colț al naturii, pentru protejarea acesteia.