Poveste cu familia

Așa arată o zi superbă…

La ora 7 dimineața am făcut ochi cu greu și am văzut pe peretele camerei mele, prin draperia
întredeschisă, o fantă de soare. O geană jucăușă de lumină se luptă cu mine să mă trezească.
Mama a intrat în camera, zâmbind și mi-a spus:

– Draga mamei, micul dejun e gata. Am făcut niște clătite cu Nutella

foarte gustoase, iar laptele este deja cald. De îndată ce termini de

mâncat, plecăm la munte.

– Daaa! Dar cum de uitasem, oare?

Am zbughit-o în bucătărie, am mâncat de parcă eram la o întrecere culinară, m-am spălat pe față
și pe dinți și în 10 minute eram gata. În 2 ore am ajuns la Sinaia, acolo unde avem un mic
apartament într-un bloc la poalele Bucegilor

Am lăsat bagajul și ne-am urcat, iar, în mașină. Am ajuns la poalele muntelui Piatra Mare. Am
luat rucsacul în spate și am plecat în drumeție. Partea de început a traseului părea a fi ușoară.
Poteca șerpuia bătătorită sub pașii turiștilor. În stânga și în dreapta se desfășurau poalele
muntelui înverzite de iarba crudă și de copacii semeți. Soarele licărea pe roua încă prezentă pe
frunze și pe iarbă. Ne-am îndreptat spre baza muntelui. Am ridicat ochii spre înaltul muntelui și
m-a cuprins o ușoară teamă. Am văzut Canionul. Urma să urcăm 7 scări, toate verticale, reci și
pline de apă. Apa cădea necontenit pe lângă scări, printre stâncile abrupte, colțuroase de piatră,
iar turiștii urcau. M-am îmbărbătat singură, spunându-mi că mai sunt și alți copii în fața mea,
care tocmai au urcat și n-au pățit nimic.

Și, uite-asa, tot spunându-mi ca totul va fi bine, am ajuns în dreptul primei scări. M-am
concentrat, am pășit pe prima treapta, am apucat barele strâns, cu amândouă mâinile. Apoi, a
doua treaptă, apoi a treia… Când am pus piciorul pe prima trecătoare dintre scări, un chiot de
bucurie mi-a ieșit din piept. Am râs împreună cu părinții mei, care se uitau mândri la mine. Încet,
încet, am reușit să parcurgem tot traseul celor 7 scări. Tata a făcut poze. Sunt atât de frumoase.
Este un peisaj care te lasă uimit, mai ales după ce știi ca tu însuți ai fost pe acolo.

Am făcut un mic popas, unde am mâncat niște sandvișuri excelente făcute de mama. Cred ca aș
fi mâncat și pietre, atât de foame îmi era. După o jumătate de oră de odihnă, am reluat drumeția.
Am pornit spre vârful Piatra Mare. A fost un drum lung, greu pe alocuri, dar deosebit de frumos.
Cărările făcute de pașii turiștilor ne-au îndrumat printre pietre, peste un pârâu, pe lângă o
prăpastie înfiorătoare, peste trunchiuri de copaci doborați de furtuni și iar printre cioturi și pietre
nesfârșite. Respiram din greu, dar nu m-am plâns nici o clipă. Am vrut să nu-mi dezamăgesc
părinții și voiam să povestesc luni, la școală, ce experienta frumoasa am trăit la munte.
Ajunși în vârful muntelui, am descoperit un platou întins, acoperit de iarba, unde trona o cabană
simplă, din lemn . În fața acesteia se odihneau doi câini ciobănești imenși. Cred că erau cât mine
de înalți. Am intrat în cabana, unde ne-au întâmpinat niște oameni foarte drăguți. Cred ca erau
patronii. Ne-au servit cu o ciorba și pâine făcută de ei. Ne-am odihnit suficient cat sa putem sa
facem fata drumului de întoarcere. Față de urcare, a fost floare la ureche. Am ajuns la mașină și
am plecat, înapoi, spre Sinaia.

Ce frumos a fost … Oricât de tare îmi place sa ma joc pe X-Box, totuși o plimbare în natura nu
se compară cu nimic. M-am spălat pe mâini și m-am așezat în pat să citesc … scările, apa
cristalină…, muntele verde, soarele blând…, copacii înalți…, seninătatea cerului …

Am adormit…..