Am fost prin diverse locuri din zona Buzăului și am cunoscut o grămadă de locuri faine, am urcat prin

munți precum Podu Calului, Siriu sau Masivul Ivăneț, am avut ocazia să admir Vârful Penteleu, cu a sa
formă piramidală atât de ușor de remarcat de prin toți munții din jur pe unde am umblat însă Penteleul
a rămas încă un masiv pe care nu am avut ocazia să ajung. Am avut de gând să schimb acest lucru și, în
plus, îmi rămăseseră întipărite în minte imaginile dintr-o tură a lui Ioan din Penteleu, cu o culme foarte
salbatică și interesantă. Este vorba de urcarea din Varlaam pe culmea Monteoru și apoi pe Piciorul
Caprei.

La apelul meu a răspuns Romulus și cu temele făcute cât am putut eu de bine, pornim într-o sâmbătă de
dimineață din București, cu destinația Varlaam. În Varlaam lăsăm mașina în centru și după ce
fotografiem toate hărțile expuse pe panourile din sat, trecem Bâsca Mică pe o punte de lemn. Ne
întâlnim cu niște săteni care ne explică puțin cum să facem să nimerim drumul. Deși până în Șaua
Silvestru traseul e marcat cu bandă albastră, indicațiile sătenilor ne-au condus pe niște ulițe inguste, am
sărit apoi un gard, am traversat o livadă și am mai sărit încă un gard, intrând apoi pe o potecă evidentă.

De-aici am continuat urmând linia matematică a unei culmi. Apar într-un final și niște marcaje timide, iar
după aproximativ o oră ajungem în Șaua Silvestru. De aici marcajul dispare și începe practic adevărata
aventură. Urcăm spre Vest o pantă destul de abruptă care ne scoate într-o poiană cu câțiva meri. Cu
ajutorul aplicației OSMand imi dau ușor seama cum vine culmea și reușim să dibuim repejor o potecă
timidă ce pare că duce încolo. Ajungem într-un final pe linia matematică a unei culmi destul de înguste și
foarte sălbatice. Nu avem niciun dubiu că suntem pe drumul cel bun, iar culmea este foarte ușor de
urmărit în această porțiune

Copacii sunt deși, dar nu ne încurcă prea tare la deplasare. Curând apar și bolovani la orizont, dând și
mai mult farmec culmii. În zona vârfului Lespezi, stâncile devin mai mari și sunt ceva porțiuni unde
trebuie sa apelăm la ajutorul mâinilor pentru a le depăsi, dar nu este nimic prea dificil. Uneori bolovanii
mari se ocolesc pe curbă de nivel. Calea de urmat în general e foarte intuitiva, n-am avut în porțiunea
asta momente în care să ne întrebăm încotro trebuie s-o apucam.

Treptat bolovanii încep să dispară, dar se înmulțesc copacii și doborâturile și ne strecurăm ceva mai greu
printre crengi, apoi se răresc și copacii și ajungem într-o poiană cu iarba înaltă, înconjurată de brazi
înalți.

Reintrăm în pădure și mai mergem așa o bucată de drum, apoi ieșim într-o altă poiană, de unde zărim
printre brazi cum se înalță semeț Vârful Penteleu.

De-aici traseul îsi schimbă puțin orientarea și merge spre dreapta. Înainte de Vârful Monteoru ar trebui
să schimbăm iar direcția, mergând spre stânga și să ne încadrăm pe o altă culme, respeciv Piciorul
Caprei, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că nu reușim să ne dăm seama pe unde trebuie mers și
ratăm schimbarea de culme. Ne dăm seama destul de târziu că am mergem prea mult spre dreapta și nu
ajungem unde trebuie decid să nu ne mai intoarcem, ci sa încercăm să traversăm pe culmea din stânga.
Înițial coborâm abrupt spre o vale cu ceva urme timide de apă, apoi urcăm destul de pieptiș. Efortul este
considerabil, iar oboseala s-a cam acumulat, noaptea bate și ea la ușă iar noi pare că mai avem mult
până să putem să întindem cortul. OSMand-ul e din nou foarte util și reusesc să ma orientez ușor după
curbele de nivel. Nu există nicio urmă de poteca pe hartă, dar culmile se disting și e suficient în situația
de față.
Reușim cu destule eforturi să ajungem în culmea corectă, ba chiar întâlnim și un triunghi roșu pe un
copac. Ajungem în șaua de sub Piciorul Caprei și ocolim vârful prin dreapta pe curbă de nivel. Poteca
devine mai lată și mai evidentă și apar pe alocuri și marcaje triunghi albastru, ba chiar și un stâlp cu
săgeți care ne indică un traseu către Varlaam în vreo 4 ore și către Șaua Miclauși înca 30 de minute.

Noi stăm tare prost cu timpul, rătăcirea de mai devreme ne-a consumat timp prețios. Grăbim pasul și
curând ne dăm seama că vom ieși în golul alpin. Înainte însa, trecem pe lângă un izvor și ne refacem
rezervele de apă.

Ieșim din pădure și la început zona pare o poiană întinsă în care mai apar din loc în loc brazi tineri, apoi
copacii se mai răresc și la orizont vedem și Vârful Penteleu. Mai înaintăm puțin pentru a ne îndepărta cât
mai mult de pădure și la ultima geană de lumină montăm cortul. În ultima porțiunea a traseului lumina a
fost proastă, iar eu n-am avut timp să-mi mai pierd timpul încercând să fac poze.

Seara e foarte liniștită, iar în jurul nostru nu se vede absolut nicio lumină. Stația meteo e flancată de vârf
și ai impresia că esti singur pe lume. Mie-mi place senzația asta de izolare pe munte, însă pe Romulus îl
neliniștește gândul ca suntem atât de departe de civilizație.

Somnul nu se lasă mult așteptat, mai ales că ziua a fost lungă și destul de solicitantă.

Ziua a II-a

Căldura dă năvală în cort și mă obligă să ma trezesc mai devreme decât mi-am propus. E o zi senină iar
soarele ne-a transformat cortul în saună. Ne mobilizăm să strângem și pornim apoi spre Vârful Penteleu.
Mergem cam de-a dreptul și încercăm să urmăm culmea din stânga vârfului. Romulus și-a cam forțat
genunchii la urcarea de ieri și astăzi de resimte, așa că ritmul de mers e destul de lent. Oricum urcușul
final e pieptiș și ne stoarce de energie.

Pe vârf vântul bate cam turbat și până ajunge și Romulus eu mă cam zgribulesc. După câteva poze
regulamentare începem coborârea spre stația meteo. Când am făcut planul pentru drum nu m-am
gandit deloc la variantele de coborâre și bine am făcut că oricum le-as fi schimbat. Durerile lui Romulus
sunt destul de serioase și vom alege pentru coborâre varianta cea mai ușoară și anume banda roșie ce
coboară pe forestier până la Cantonul Cernatu. Pe indicator avem 2 ore de la stația meteo, dar noi vom
merge mai încet și ne va lua mai mult.

Traseul e cât se poate de neinteresant, dar prea puțin mai conteaza asta acum. Important e să ajungem
cu bine jos că scopul turei a fost deja atins. Norocul ne surâde când, ajunsi la drum, pe valea râului Bâsca
Mare, găsim foarte repede o mașină care să ne scutească de cei 7 km de drum prafuit. Dăm de niște
oameni simpatici cu care povestim o grămadă de lucruri interesante. Ne lasă chiar lângă mașină, ne
strângem mâna și ne urăm de bine. După ce au plecat mi-am dat seama că bețele mele de trekking au
rămas în portbagajul lor. Îmi amintesc ca mi-au dat o carte de vizită și o caut în geanta foto, unde știam
că am pus-o, dar nu dau de ea, iar buzunarul este deschis. E clar că nu-mi este dat să mă bucur de
perechea asta de bețe, pe care am reușit să le îndoi la prima utilizare, cu câteva săptămâni în urmă, iar
acum să le pierd de tot.

Drumul spre casă imi pare din nou lung, dar chiar am satisfacția unei ture reușite și în plus de data asta
nu conduc eu, deci berea curge si e bine.
Din ceea ce am reușit noi să descoperim, Penteleul este un munte interesant, sălbatic în unele zone, cu
priveliști foarte cuprinzătoare de jur împrejur și cu întinderi nesfârșite de culmi și văi împădurite la
orizont, pe care nu stralucește noaptea nicio sursă de lumină si chiar ai impresia că ești undeva la
capătul pământului. Urcarea pe culmea Monteoru mi s-a părut foarte sălbatică și aventuroasă, culmea
cea îngustă și bolovănoasă arată foarte bine și e o plăcere să parcurgi traseul acela. Cu orientarea poate
fi mai greu uneori, iar doborâturile și vegetația care încearcă să recucerească acele locuri îngreunează
puțin deplasarea, dar până la urmă are și bălăureala farmecul ei.