A.

Debarcare telescaun (1685m) – Vf. Parângul mic – varianta creastă Marcaj: continuare bandă roşie. Timp de mers: 1
oră 15 minute.
Debarcare telescaun (1685m) – Vf. Cârja (2407m) Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 2 ore 30 minute.
Debarcare telescaun (1685m) – Vf. Parângul mare (2518m) Marcaj: bandă roşie; Timp de mers: 4 – 5 ore.
Debarcare telescaun (1685m) – Lacul Mija Marcaj: bandă roşie, iar apoi punct galben. Timp de mers: 2 – 2 ore 30
minute.
Şaua Gruiul – Lacul Roşiile – Refugiul Agăţat Marcaj: punct roşu. Timp de mers: 1 oră – 1 oră 30 minute.
Debarcare telescaun (1685 m) – Lacul Câlcescu Marcaj: bandă roşie, până la Şaua Piatra Taiată, de unde continuă pe
poteca marcată cu cruce roşie. Timp de mers: 6 – 7 ore.
B.
Trasee turistice Novaci, Ranca, Baia de Fier, Polovragi:
1. Novaci – Valea Gilortului – Cabanatransalpina Ranca. Marcaj: traseu pe drumurile forestiere din Valea
Gilortului. Timp de mers: 7-8 ore.
2. Cimpa – Cabana Voievodu. Marcaj: triunghi rosu; sosea forestiera. Timp de mers: 2-2, 25 ore.
3. Cabana Transalpina Ranca – Muntele Urdele – Valea Iezerul – Cabana Obarsia Lotrului. Marcaj:
triunghi rosu, banda rosie si triunghi rosu. Timp de mers: 6, 5-7, 5 ore.
4. Cabana Voievodu – Poiana Muierii – Cabana Obarsia Lotrului. Marcaj: triunghi rosu. Timp de
mers: 6-7 ore.
5. Cabana Obarsia Lotrului – Groapa Seaca – Varful Capra – Poiana Muierii – Cabana Voievodul.
Marcaj: sosea, poteca nemarcata, triunghi rosu. Timp de mers: 9-10 ore.
6. Lacul Galcescu – Piatra Taiata – Varful Mohorul – Muntele Papusa – Cabana Transalpina
Ranca. Marcaj: banda rosie, triunghi rosu, sosea. Timp de mers: 6-7 ore.
7. Cabana Transalpina Ranca – Varful Papusa – Curmatura Oltetului. Marcaj: triunghi rosu, sosea,
poteca nemarcata. Timp de mers: 4, 5-5, 5 ore.
8. Curmatura Oltetului – Cheile Oltetului – Polovragi. Marcaj: poteca nemarcata, sosea forestiera.
Timp de mers: 4, 5-5, 5 ore.
C.
Trasee în Munții Parâng
1. Petroşani-Valea Maleia-Telescaunul Rusu- Cabana Rusu- Poiana Nedeii. Până la Telescaunul Rusu se poate
ajunge cu maşina iar de aici cu telescaunul până în Poiana Nedeii, iar apoi pe jos de la telescaun pe marcaj bandă
roşie. Este drum de două-trei ore.
2. Poiana Nedeii – Vârful Parângul Mic – Vârful Cârja – Vârful Stoeniţa – Vârful Gemănarea – Vârful Parângul
Mare. Se merge pe traseu marcat cu punct roşu. Este drum de 4-5 ore, pe alocuri dificil.
3. Petroşani – Cheile Jieţului – cabana Groapa Seacă – Obârşia Lotrului. Este drum care poate fi parcurs cu mașină,
pe alocui este drum forestier. Este un traseu foarte frumos, dificil pe unele porțiuni, mai ales primăvara, cu o lungime
de 28 de kilometri. Poate fi parcurs și pe jos, dar numai de drumeți bine antrenați.
4. Groapa Seacă – Valea Jieţului – Pârâul Roşiile – Stâna Roşiile – lacul Roşiile – lacul Mândra. Traseul are marcaj
cu punct roşu și este drum de circa șase ore, pe alocuri dificil
5.Cabana Groapa Seacă – valea Jieţului – Culmea Ţiganului – Muntele Mija. Marcaj cruce roşie, este drum de 5-6
ore.
6. Obârşia Lotrului – valea Lotrului – lacui Câlcescu – lacul Pencu – lacul Vidal. Este traseu cu marcaj cruce roşie şi
triunghi roşu și timp de mers de 6-7 ore. Traseul este spectaculos, relativ ușor.
7. Cabana Obârșia Lotrului – Poiana Muierii – Cabana Voievodul – Lonea – Petrila – Petrosani – Vârful Piatra
Leșului – Cheile Piatra Roșie – Petroșani. Traseul este accesibil și iarna dar numai turiștilor antrenati.
Timp de mers: 6-7 ore. Marcaj de la Cabana Obârșia Lotrului – Lonea – triunghi roșu.
Ca amplasare cabana Obârșia Lotrului este asezată la răscrucea a numeroase trasee, fiind un adevărat punct central
turistic al munților Parâng.

Traseu montan: Varful Parangul Mare

Suntem tot mai aproape de obiectivul nostru de a vizita toate cele 14 varfuri de peste 2500 de metri din Romania.
Saptamana aceasta am fost pe traseul Transalpina – Varful Parangul Mare, singurul din Muntii Parang. Astfel ca, am
plecat din Bucuresti la ora 6 si am parcurs 300 de km pana la destinatia noastra, Transalpina.

Cateva aspecte tehnice:

 Pe Transalpina, este marcat ca fiind “Traseul de creasta”, fiind foarte bine marcat printr-un panou
indicator. De mentionat ca, pana la acest moment, este unul dintre cele mai bine semnalizate trasee
pe care am ajuns;
 Marcajul traseului: banda rosie;
  Distanta: 27 de km;
 Durata: 7:30 (timpul pe care l-am scos noi; pe indicator veti gasi mentionat intre 7 si 9 ore).

Povestea traseului

In cucerirea celui de-al noualea varf din lista noastra, am pornit catre Transalpina dis de dimineata,
propunandu-ne sa terminam tot traseul intr-o singura zi. Am identificat foarte usor inceputul traseului
avand in vedere marcajul de pe partea dreapta a soselei, dar si numarul mare de masini parcate in zona,
fara ca aceea sa prezinte vreun peisaj special.

La inceput ne-am imprietenit cu ceata si am mers in propriul nostru glob, fara a putea vedea in stanga sau
in dreapta vreun peisaj. Eram in propria noastra bula si eram recunoscatori ca macar traseul este extrem de
bine marcat cu banda rosie, astfel incat nu riscam sa ne ratacim.

Dupa aproape 2 ore de urcat, am ajuns la indicatorul care ne directiona in dreapta catre Lacul Rosiile sau sa
ne continuam traseul catre Parangul Mare mergand tot inainte pe marcaj banda rosie. Dupa ce am trecut de
indicator, am coborat o portiune de traseu, dupa care ceata a inceput sa se ridice si maretia muntelui
incepea sa ni se infatiseze.

Traseul pana la acest moment era foarte placut, cu exceptia cetii, fiind foarte usor de parcurs.

Traseul se continua cu banda rosie, fiind extrem de usor, pana la punctul in care incepi sa zaresti la orizont
Varful Parangul Mare. Dupa o mica urcare ajungem la o intersectie cu un alt traseu marcat cu banda
galbena si ne continuam drumul coborand cea mai abrupta vale din aceasta drumetie. De-a lungul
intregului drum am facut 5 opriri cu un interval de timp foarte scurt. Varful parea sa fie cel mai bun refugiu
si eram cumva incurajati si de faptul ca traseul era unul de dificultate redusa si deja aveam experienta
Varfului Moldoveanu in spate.

Abia in ultima ora a traseului am inceput sa simtim cumva ca avem de-a face cu un varf de peste 2500 de
metri. Inainte de a ajunge in varful de 2519 metri apare o urcare destul de abrupta, dar care nu necesita
lanturi sau cabluri pentru a fi depasita.

Si ajungem in varf la 2519 metri altitudine. Varful Parangul Mare este unul dintre cele mai prietenoase de
pana acum. Nu numai ca a fost usor de parcurs, dar avea si o zona de platou in varf pe care puteai sta altfel
decat pe margini abrupte.
Vremea a fost pana la urma prietenoasa si ne-a permis sa ne luam o pauza bine-meritata dupa cele 4 ore de
urcare.

La coborare am facut 3:30 ore fara sa mai fim inconjurati de ceata, urmand acelasi marcaj de banda rosie,
putand admira pe indelete peisajele din fata noastra. Dupa Varful Omu si Varful Vanatoarea lui Buteanu,
acesta este pe locul 3 in accesibilitate si, implicit, in frecventare. Indiferent ca alegeau sa finalizeze intreg
traseul intr-o singura zi sau campau in apropierea unuia dintre cele 3 lacuri din zona, foarte multe grupuri
au vizat Varful Parangul Mare

@@@@@@@@@@@

Data: 28 iulie 2012

Ţinta: vf. Parângul Mare, din munţii Parâng, alt. 2.519 m

Participanţi: 3 (Marius, Radu şi Daniela), toţi membri SKV, secţiunea Sibiu

Traseu: am pornit de pe Transalpina, de la alt. 2.050 m, traseu care începe de pe platoul Mohorului,
continuă cu Vf. Mohor - Vf. Setea Mare - Vârful Setea Mică - Șaua Piatra Tăiată - Vf. Ieșu - vf. Gruiu -
Vf. Parângul Mare, durata traseu dus-întors 10 ore şi 30 de minute. Plecarea pe traseu, marcaj de creastă,
bandă roşie, la 9:45, am ajuns înapoi la 20.15.
La plecare...

Vremea: am avut emoţii cu ea. La plecare senin, doar câţiva nori prietenoşi care nu prevesteau nimic rău.
După o oră jumătate de mers s-a înnorat şi în câteva minute a început să plouă, la început mai domol, apoi
a plouat mai tare pentru mai bine de 20 min. Ne-am echipat cu haine de ploaie şi ne-am continuat drumul.
La un moment dat ploaia a stat dar ne îngrijora ceea ce vedeam în jurul nostru. În spatele nostru cerul s-a
înnorat foarte tare, nori groşi, gri, amenințători, se auzeau tunete, în dreapta se vedea o perdea deasă de
ploaie, semn că nu foarte departe de noi ploua zdravăn. Eu deja mă gândeam ce puteam face dacă aveam
parte de fulgere, unde să ne adăpostim. Am continuat traseul spre vârf. Dintr-o dată norii s-au risipit, ca
prin minune. Perdeaua de ploaie nu a venit spre noi. Nu ne venea să credem şi, ca o dovadă să ne mirăm şi
mai mult, chiar înainte de a atinge vârful Parângul Mare am avut parte de soare, mai palid dar era acolo,
numai pentru noi. Am încheiat tura fără să ne mai plouă. Chiar la întoarcere, pe la 7 seara, am făcut un
popas pe Piatră Tăiată şi am stat câteva minute la soarele blând de seară.

Perdeaua de ploaie

Drumul a fost neaşteptat de plăcut la dus, tot urcam câte un vârf, coboram în şa, urcam din nou, mai
admiram câte un lac. Multe porţiuni plane pe care puteai face chiar jogging J. Se vedea frumos creasta
munţilor Parâng, cu vf. Cârja, vf. Stoinița, vf. Gemănarea şi Parângul Mic. De pe Parângul Mare se văd
cele trei lacuri: Roşiile, lacul Mândra și lacul Lung Întoarcerea a fost cam....lungă. După 6-7 ore de mers
deja încep picioarele să se simtă obosite şi din ce îţi doreşti să ajungi mai repede, cu atât traseu ţi se pare
mai lung. Dar am reuşit să ajungem şi la maşină, moment de bucurie pentru toţi.

Apropierea de vârf, la bază se vede lacul Roşiile

@@@@@@@@@@@@@

Traseu - Transalpina - vf Parangul Mare

Tip traseu - Drumeţie montană
Dificultate - Mare
Nr. zile -2
Campare - Da, cu cortul în şaua dinainte de Vf, Pâcleşa 2335m cam la jumatea traseului
Punct de
- Transalpina
plecare
Distanta
traseu dus - aprox 25km
intors
Diferenta de - 1360 m total cu tot ce am urcat şi coborât de pe transalpina pe vârf şi înapoi la cort (nu am
nivel mai înregistrat a doua zi întoarcerea de la cort la Transalpina
- 10 ore de pe Transalpina până pe vârf şi înapoi la cort în prima zi, şi 3h jumate a doua zi
Durata traseu
de la cort la maşină
- Vf Parângul Mare, Lacuri, creste asemănătoare cu cele din M Făgăraş, Peisaj similar cu M
Atractii
Retezat. Exista si o Geocutie pe vârf pt iubitorii jocului.
- Traseu f obositor cu cortul şi bagaje grele, ai mult de urcat şi coborât, solicitant pentru
tălpi, spate şi genunchi, vremea se poate schimba brusc, noi am avut parte de două zile cu
vânt puternic... dar nu foarte mulţi nori, că prima dată când am fost aici şi nu am văzut
Observatii
nimic din cauza lor. De asemenea nu prea se găsesc izvoare pe traseu in creasta, doar dacă
coborâţi la lacuri, aşa că luaţi suficientă apă cu voi.

Am prins două zile frumoase, în afară de vântul care nu ne lasă deloc, soare, şi nori să nu ne fie nici
prea frig nici prea cald, dar norii erau suficient de sus ca să putem vedea peisajul, nu ca prima dată când
am mers în Parâng, nu am văzut absolut nimic în afară de ceaţă şi iar ceaţă... vezi aici !
Traseul cu bagaje grele este mai dificil, dar merită să te trezeşti dimineaţa într-o şa în Parâng, seamănă
foarte mult cu retezatul, pietre albe cu muşchi galbeni, iarba măruntă, oiţe care pasc liniştite, dar este
 solicitant ca în Făgăraş, multe urcuşuri şi coborâşuri. Am ajuns într-o şa unde am pus corturile apoi am
pornit cu bagaje mai mici spre vârf. Acolo am căutat geocutia, pe care am găsit-o uşor datorită pozei
spoiler, prima dată nu ştiam de poze spoiler şi nu aveam nici gps, am căutat-o mult şi bine dar nu am găsit-
o, plus că era o ceată de nu vedeai nimic.
Pe vârf am făcut câteva poze, eu una mă minunam cum arată vârful fără ceaţă, dacă prima dată l-am văzut
alb lăptos, şi l-am asociat aşa timp de mai bine de doi ani, acum mi se părea că sunt pe alt vârf...
Am ajuns înapoi la cort destul de târziu, ne-am chinuit să facem o supă, care a ieşit crudă şi s-a răcit
instant, vântul bătea întruna şi coborâseră norii umezi, ne-am lăsat păgubaşi, am mâncat fiecare la el în
antreul de la cort şi la somn... Dimineaţa cam la fel, vânt mare, am mâncat tot fiecare în cortul lui, am
strâns şatra şi am pornit spre Transalpina. Ne-am bucurat să vedem maşinile, nu de altă dar înăuntru eram
feriţi de vânt.
Până la urmă a fost o tură reuşită, traseu frumos poze mai puţine decât de obicei dar reuşite, aşa că vă las să
admiraţi peisajele, feriţi de vânt :))

@@@@@@@@@@@@@@@@

A venit si randul muntilor Parang sa fie batuti de picioarele noastre, in cautarea celor mai mari inaltimi din
Romania: Parangul Mare (2519m). Am analizat indelung traseele spre acest varf si nu ne puteam decide
intre doua: unul cu plecare din Petrosani si celalalt cu plecare de pe Transalpina.

Am ales, in cele din urma, sa urcam pana la statiunea Ranca, unde ne-am si cazat, iar de acolo sa mergem
pe Transalpina de dimineata si sa pornim pe traseu. Seara dinainte, am petrecut-o povestind, planificand si
mai ales urmarind stele cazatoare. Era o seara frumoasa de august, in perioada apogeului ploii de meteoriti
ce vin din constelatia Perseu. Eu nu prea am avut noroc sa vad stele cazatoare, insa s-a facut un pact sa ne
uitam dupa stele pana reusim sa vedem toti, in acelasi timp, o stea cazatoare. Norocul mi-a suras.

A doua zi am pornit de dimineata. Se anunta o vreme destul de rece. In timp ce in Bucuresti se anuntau
peste 40 grade in termometru, in munti se anuntau maxim 10 grade. Ne-am pregatit cu haine potrivite. Am
parcat masina dupa pasul Urdele, dupa prima coborare de acolo si am pornit voiniceste. Voiniceste am
mers cateva sute de metri, deoarece urcusul a venit repede si destul de solicitant, asa ca am setat ritmul
molcom de urcare, pentru a nu-mi pierde rasuflarea. Mare a fost satisfactia sa ajungem pe primul varf,
varful Lezer. Acolo sus, se vedea o frumoasa panorama asupra pasului Urdele si a soselei Transalpina ce
serpuieste, in coborarea din acest pas. In partea opusa se intindea o mare de munti, cu multe varfuri mai
apropiate si mai departate, iar noi, ca de obicei, ne-am dat cu presupusul care este destinatia finala. Nici nu
stiu cine a avut dreptate, e posibil sa fi avut eu dreptate. Ma uitam in zari, fara sa stiu nici macar un varf
din cele pe care le vedeam, insa, avand siguranta, ca la intoarcere, acestea nu imi vor mai fi necunoscute.

Mergem mai departe.. traseul continua cu o coborare de pe varful Lezer si un urcus, din nou destul de
solicitant si lung, pe langa varful Mohorul, urmand curba de nivel. Pe acest varf s-a aventurat unul din
partenerii de drum, cel mai plin de energie, dar si cu mai putini ani la bord. Restul, ne-am multumit sa
urmam traseul, sa ne oblojim genunchii, care deja incepusera sa dea semne ingrijoratoare de oboseala.
Cararea pe care trebuia sa mergem se vedea serpuind in fata noastra pana la poalele versantului si continua
pe celalalt versant, mai lina de asta data. Mersul pe aici era ca o plimbare in parc, doar ca, mult mai placut
decat printre aleile betonate. La un moment dat, din traseul nostru se desprinde un alt traseu, ce duce catre
lacul Calcescu. Acesta este un lac glaciar de a carui frumusete mai auzisem, insa nu acesta era scopul
calatoriei, asa ca nu ne-am abatut din drum. Cu siguranta vom reveni aici, altadata, si vom merge sa il
vedem de aproape. Ne continuam drumul, intrebandu-ne, din cand in cand, pe unde suntem. Traseul ales
serpuia printre multe varfuri montane, o intreaga salba de varfuri de peste 2200m. Am inceput cu varful
Mohorul (2337m), varful Plescoaia (2250m), Vf. Setea Mare (2365m), Vf. Setea Mica (2278m), Vf.
Coasta lui Rus (2301m), Vf. Lesu (2375m), vf. Paclesa (2345m), vf. Gruiu (2345m). Ce mai visam sa merg
pe aceste varfuri, dar de fapt nu am facut decat sa trec pe langa si sa imi conserv energia pentru destinatia
finala.

Treaseul continua placut, uneori mai abrupt, alteori mai lin. Ne-am oprit sa luam o gustare in Saua Piatra
Taiata. De aici se vedea in toata frumusetea lui Lacul Zanoaga Mare, iar mai departe, ascuns printre
jnepeni, jumatate din Lacul Calcescu. Vremea, desi racoroasa, tinea cu noi. Mai batea vantul din cand in
cand, insa in general era placut. Se spune ca muntii Parang sunt o combinatie placuta intre Fagaras si
Retezat, ceva normal dat fiind ca este situat intre cele doua formatiuni. In acesti munti se impletesc in mod
placut vai adanci care ascund lacuri glaciare, cu grohotisuri si culmi domoale care se intind lenese sub
soarele bland de vara.

Traseul este lung, trecem incet, incet pe langa varfurile enumerate mai sus, tot cautand cu privirea
destinatia. Ne mai opream din cand in cand, sa ne uitam pe harta pentru a vedea unde suntem, pentru a
putea sa ne dozam energia pana la destinatia finala, destinatie care era vizibila de ceva vreme, insa pana
acolo, mai erau cateva culmi de urcat si vai de coborat. Traseul era marginit, din cand in cand, de vai
adanci, iar acolo jos se intindeau lacuri de un verde smarald, avand malurile din pietre rosiatice. Cel mai
mare din aceste lacuri, este Lacul Rosiile, dar tot acolo se mai vedeau Lacul Lung si frumosul Lac Mandra,
ce statea linistit in umbra falnicului Varf Parangul Mare. Urmeaza inca un urcus, o vale si apoi ultima
urcare. Rezistasem pana aici doar datorita experientei acumulate pana acum. Oboseala isi facea loc cu
fiecare pas, dar imi spuneam ca asta este doar o stare temporara. Ma imbatam cu gandul la satisfactia pe
care o voi avea cand voi ajunge sus.

Ultimul urcus m-a pus serios la incercare, insa nu m-am gandit nici o clipa sa renunt. La un moment dat,
m-am oprit din urcat pentru a-mi trage respiratia si, de undeva de sus, a venit incurajarea: "hai ca poti"....
stiam ca pot, insa mai aveam nevoie de un plaman ca sa fac fata necesarului de aer. Ajung la capatul
urcusului, insa varful nu era acolo. Nu mai era mult, insa tot nu se arata. Am grabit si mai mult pasul,
pentru a ajunge mai repede. Aici, am simtit la un moment dat, cu adevarat ca nu mai am aer... am incetinit,
dar nu am abandonat. Am ajuns acolo sus in cateva minute... nu mai era alt grup acolo, asa ca am savurat,
singura, momentul de victorie, pana la venirea celorlalti. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am ajuns eu prima
din grup acolo...

Am zabovit o perioada pe varf. Am facut poze, am mancat, am admirat intreaga priveliste si... am facut
conversatie cu alt grup de calatori, care au ajuns mai tarziu pe varf. Ei incepusera traseul din cealalta
directie: Petrosani; plecasera mai tarziu decat noi si ajunsesera cu cateva minute dupa noi... asta ne-a dat de
gandit, in ceea ce priveste alegerea traseului. Noi ne-am temut mereu ca acel traseu este mai dificil, asta
pentru ca de jos da la baza partiei de ski pana in partea sa superioaram era un urcus accentuat, cu o
diferenta de nivel de aproape 800m...nu stiam ca se putea ajunge cu masina pana in zona superioara partiei
de ski, iar de aici traseul era comparabil cu ce am facut noi, poate un pic mai scurt. E bine de tinut minte
pentru tura urmatoare... chiar as vrea sa incerc si traseul dinspre Petrosani.

Intoarcerea, conform obiceiului, trebuia sa fie usoara, insa cum traseul a fost presarat cu multe urcusuri si
coborasuri, asa a fost si la intoarcere. Energia era din ce in ce mai scazuta. In plus, undeva departe, spre
Obarsia Lotrului, se auzeau tunete... asta ne-a fortat sa grabim mersul pentru a evita o furtuna in varf de
munte... o experienta de acest gen a fost destul pentru toti. Intoarcerea a fost un mars fortat in prima parte.
La un moment dat, aproape de Saua Piatra Taiata, pe urcusul spre ea, am simtit fizic ca nu mai am energie,
asa ca m-am prabusit in iarba, sa ma odihnesc si am cautat, cu o mare graba, ciocolata din rucsac, pentru a-
mi reface fortele. Mi-am revenit destul de bine, pentru ca nu am mai avut probleme pana la finalul
traseului. Spre seara, norii de care fugisem se indepartasera, asa ca am redus ritmul si aproape ne-am
plimbat pana la masina. Pana se intuneca aveam timp destul... eram degajati si linistiti, de plecat spre
Bucuresti aveam sa plecam a doua zi, asa ca finalul traseului a fost o plimbare chinuitoare, cam lunga, dar
povestind nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul. La cabana am ajuns aproape tarandu-ne, insa ne-
am obisnuit deja cu aceasta stare... important este ca a doua zi nu mai sufeream de dureri de picioare decat
jumatate de zi, pana se reobisnuiau articulatiile cu viata obisnuita.

Pe traseu am pornit la ora 7 dimineata si ne-am intors dupa 11 ore. Total distanta parcursa 26.9 km.
Traseul de creasta este bine semnalat cu dunga rosie.

Abia astept vremea buna sa ma intorc, din nou, pe aceste meleaguri! E frumos sa fii turist in Romania!

@@@@@@@@@@@@@@@@

Transalpina – Lacul Gâlcescu, 4 septembrie 2011

Traseu: Transalpina (mai jos de Pasul Urdele) (~ 2000 m) – Vârful Iezer – sub Vârful Mohoru (~2300 m)-
Şaua Mohoru – Vf. Pleşcoaia (2250) – sub Vf. Setea Mare ( – 2h10)
sub Vf. Setea Mare – Hornul Lacurilor (!) – Lacul Vidal – Lacul Gâlcescu (1940 m) ( – 1h)
retur:
Lacul Gâlcescu – sub Vf. Setea Mare ( – 1h)
sub Vf. Setea Mare – Transalpina ( – 2h)

Durată totală: 7h15

Surse apă: sub lacul Vidal

Cum vă spuneam în articolul precedent, când ne-am culcat era cam frig. Nici pe departe însă pe atât de frig
pe cât a fost în cursul nopţii. Din fericire am reuşit să dormim, dar dimineaţa a fost cruntă tare de tot!
Mi-a luat jumate de oră să-mi fac curaj să ies din cort, dar noroc că aveam maşina la 2 metri distanţă şi am
sărit în ea să ne încălzim. Termometrul din bord ne-a dat un mic atac de cord: 2 grade Celsius la 7
dimineaţa. Deci cu siguranţă în timpul nopţii au fost undeva în jur de 0 grade. Nu mă aşteptam la asta la
începutul lui septembrie la altitudinea la care e Obârşia Lotrului, dar.. asta e..

Asta e cam singurul lucru care nu îmi place la cort, că dimineaţa mor de frig şi mi-e lene să ies… e aşaaa
de cald şi bine în sac… În rest, îmi place la nebunie la cort.

După ce am mâncat (tot în maşină, logic :))) am zbughit-o repede înapoi pe Transalpina. Fain tare la ora
aia, când nu e nimeni şi e aşa linişte. Şi mai frumos a fost când am mers pe Transfăgărăşan la ora asta şi
am parcat la Bâlea Lac la 8 dimineaţa. Magic!

Am mai oprit pentru câteva poze în Şaua Muntinu, şi de data asta am zărit şi Lacul Iezerul Muntinului,
care ne scăpase cu o zi înainte pentru că nu oprisem chiar în acelaşi loc.

Transalpina – sub Vf. Setea Mare: 2h 10

Traseul spre Lacul Gâlcescu începe undeva în prima serpentină dintre cele câteva strânse ce urcă spre
Pasul Urdele. Este montat un indicator de traseu chiar pe marginea drumului, deci e cam imposibil de
ratat.

Eu personal m-am informat destul de mult despre traseul ăsta, am întrebat în stânga şi în dreapta, am citit
pe net, pentru ca să fiu sigură că totul e în ordine. Şi asta pentru că traseul spre Lacul Gâlcescu nu apare
pe harta montană a Munţilor Parâng de la Dimap pe care o am eu. Mi-am amintit însă că atunci când am
fost în iulie în Parâng pe partea cealaltă, din Petroşani, am făcut o poză la panoul cu hartă de la Salvamont,
şi iată că pe el apare un traseu ce se desprinde din banda roşie, traseul de creastă. Nu apare marcat însă,
aşadar a trebuit să mă interesez dacă nimeresc intrarea pe traseu.
Din fericire am găsit undeva pe net că cică ar fi totuşi marcat recent, cu triunghi roşu, aşa că am plecat
liniştiţi la drum. Am “parcat” maşina undeva într-o serpentină, ceva mai sus de indicator, unde era mai
mult loc.

Traseul nu este foarte greu, dar nici foarte uşor, pentru că trebuie să urcăm o serie de vârfuri. Primul e Vf.
Iezer (cel în dreapta în poza de mai sus).

Urmează apoi o coborâre în şaua ce precede o a doua urcare un pic obositoare, pe muntele Mohoru, dar
din fericire nu urcăm chiar până în “vârful moţului”, traseul trecând cu aprox. 70 m pe sub Vf. Mohoru.

Exist totuşi şi un avantaj că suntem aşa sus, pentru că avem nişte privelişti deosebite. Ba chiar ochim şi
nişte lacuri în nişte căldări îndepărtate şi facem o mică sesiune de orientare pe hartă cu Gabi.

De aici traseul nu mai este dificil o vreme, şi avem vlagă să mergem lejer şi să discutăm una alta, mai ales
că o avem pe noi pe Andrea, americanca noastră dragă din Peace Corps, pe care am vrăjit-o cu munţii
noştri.

sub Vf. Setea Mare – Hornul Lacurilor – Lacul Gâlcescu: 1h

Intersecţia cu triunghiul roşu a fost mai mult decât evidentă, deoarece în mijlocul unei maaari întinderi, în
şaua destul de mare de sub Vf. Setea Mare, se află grupul de pietre de mai sus, pe care este indicată foarte
bine ramificaţia.

Cele trei muschetare, de la dreapta la stânga: Andreea, Gabi şi eu, pornind nerăbdătoare spre minunatul
Lac Gâlcescu

După o mică porţiune destul de plană, începe brusc intrarea în Hornul Lacurilor, de unde vedem prima
dată atât Lacul Gâlcescu, cât şi Lacul Vidal, dinaintea lui, într-un tablou care ne uimeşte pe loc. Cu greu
am reuşit să aleg din zecile de poze făcute pe această bucată de traseu, şi nu pot decât să vă rog să mă
credeţi că e de 1000 de ori mai frumos acest tablou în realitate.

Până a ajunge să vedem mai îndeaproape lacul, trebuie să avem puţină grijă în Hornul Lacurilor, căci nu
e de joacă. Noi noroc că aveam antrenament cu grohotişurile abrupte din Piatra Craiului…
Deşi lumina bătea fix din spate, am făcut totuşi o poză cu Hornul Lacurilor după ce am terminat
coborârea prin el, ca să vedeţi cam cum se vede de jos. Aceasta este singura porţiune mai delicată de pe
traseu, care necesită atenţie sporită. Pe vreme rea nu se recomandă abordarea Hornului Lacurilor.

După aceasta suntem deasupra Lacului Vidal, care are şi un mic jacuzzi în dreapta lui, dacă îl observaţi :)

Lacul ăsta e efectiv superb, şi de departe şi de aproape…

Atât de limpede şi curat…

Şi culmea, totul se schimba şi devenea şi mai interesant pe măsură ce îl înconjuram pe potecă…

După Lacul Vidal mai urmează încă o mică coborâre şi….

Iată-l! Am ajuns la Lacul Gâlcescu!

Dacă cumva aţi rămas fără cuvinte, cu gura căscată la aşa frumuseţe, de aici cred că e safe să alimentaţi cu
apă. Este un pârâu care cred că se scurge din Lacul Vidal. Dar să revenim la Lacul Gâlcescu...

Parcă şi mai clar şi mai frumos ca Lacul Vidal… Mă rog, acesta e mult mai mare..

Obosiţi de atâta frumuseţe, ne-am aşezat cu toţii pe malul lacului şi am băgat un mic pui de somn de
jumate de oră după ce am luat o gustare :) Nu înainte însă de a mă băga prin tot felul de terenuri mai mult
sau mai puţin stabile ca să fac o serie de poze cu tot lacul, pentru o panoramă :)

Lacul Gâlcescu – Hornul Lacurilor – sub Vf. Setea Mare: 1h

În total am stat aproape o oră la lac, după care am pornit înapoi pe traseu, cu părere de rău că nu putem sta
mai mult. În urcare, Hornul Lacurilor este la fel de tricky, mai ales pentru Andrea, care nu e obişnuită cu
aşa ceva, însă ne-am descurcat.

Am meritat însă o mică pauză în “capătul” hornului, nu de alta dar să mai admirăm o dată tabloul cu cele
două lacuri unul sub celălalt.

Vf. Setea Mare – Transalpina : 2h

Traseul înapoi până sub Vf. Iezer n-a fost deloc dificil aşa că am mai putut sta puţin de vorbă din mers,
învăţând-o pe Andreea încă nişte cuvinte româneşti, unele mai funny ca altele. Nu vă impacientaţi, nu am
învăţat-o înjurături :P

Sub vârful Iezer se observă că poteca se ramifică. Noi însă alegem firicelul din dreapta, căci pe el am venit.
Dacă am fi pornit pe cel din stânga poate n-ar fi fost rău, dar n-am mai fi ajuns la maşină. Şi am o vagă
senzaţie că asta ne-ar fi încurcat niţel…

Ultimul urcuş e întâtdeauna cel mai greu, mai ales că începuse să şi bată vântul un pic..

Vârful Iezer este punctul magic din care se văd frumoasele serpentine ale Transalpinei de sub Pasul
Urdele. După amiază este momentul ideal de a veni aici pentru a face poze, pentru că dimineaţa ne bate
soarele în aparat şi nu e bine. Din păcate n-am avut norocul ca la întoarcere să mai fie aşa senin ca
dimineaţă la plecare, dar ne-am mulţumit cu ce aveam. Eu chiar am vrut să mai zăbovesc un pic pe vârf ca
să văd dacă am noroc şi pleacă un pic norii, dar mi-am dat seama rapid că n-am nicio şansă şi mai bine
coborâm.

Spot our car! :P

Închei prin a vă povesti cât de ironică a fost coborârea noastră. Tocmai ce terminasem de 1 minut să îi
povestim lui Andrea că la noi sunt tot felul de cocalari care îşi duc piţipoancele pe munte pe tocuri, când
vedem un mândru cum îşi urca de mână mândra pe panta abruptă şi cu grohotiş ce duce pe Vf. Iezer, pe
care şi noi cu bocanci trebuia să fim extra careful, dar ea nu frate, urca liniştită pe toculeţe de x
centimetri, unde x > 5. Probabil se întreba în mintea aia îngustă a ei de ce oare ne uităm aşa ciudat şi de ce
“in God’s name avem bocanci”. “Ce oameni domle, pe căldura asta merg cu bocanci!! Ce nesăbuiţi!!”

Când am ieşit la şosea mi-am dat seama că pe indicator nu scrie decât că pe traseul ăla se ajunge la Lacul
Gâlcescu, nu şi câte ore faci până acolo, drept pentru care probabil specimenele astea îşi imaginează că o fi
aici colea, la 2 paşi, şi apăi cum să nu le treacă prin cap să-şi ducă consoartele pe malul lacului. Ce
romantic, nu? Aşa că am făcut ceva nu foarte frumos, dar zic eu că motivul scuză mijloacele: am scos
briceajul şi am scrijelit pe indicator “3,5 ore”, sau aşa ceva. Oricum, a fost foarte dificil cu briceagul, dar
cine pleacă la munte cu markerul la el? Oh wait, don’t answer that!

No more comment legat de asta. Noi ne-am întors victorioşi la maşină şi până la Bucureşti am mai oprit
doar in Novaci, la Gabi acasă, unde ai ei părinţi au fost cele mai minunate gazde şi ne-au primit cu căldură
la masa lor, ba ne-au mai dat şi o ditamai sacoşa de roşii, care nici nu vă mai spun cat de delicioase au fost,
că am savurat din ele vreo 2 săptămâni, şi cea dinainte şi cea de după Dolomiţi, despre care voi începe cât
de curând să vă povestesc ;)

Aparat foto folosit: Nikon D3000 + 18-55mm

Desfăşurător:

9:15 Plecare de la Transalpina (începutul traseul de creastă, bandă roşie)

11:25 Sub Vârful Setea mare, intersecţia cu triunghiul roşu
12:35 Lacul Gâlcescu
pauză
13:30 Plecare de la Lacul Gâlcescu
14:30 Sub Vf. Setea mare, intrare înapoi pe banda roşie
16:05 Vf. Iezer
16:30 Revenire pe Transalpina

@@@@@@@@@@@@@@@@@
Rămânem de data asta tot în Parâng, căci, după ce ne-am plimbat posterioarele pe Transalpina, merită să
facem și puțină mișcare, dar de data asta pe propriile picioare. Pentru asta avem la dispoziție doua trasee
relativ ușoare care au ca țintă atracția de top a munților Parâng: Lacul Gâlcescu (dupa unii merge și
Câlcescu). Ambele trasee sunt de cca. 5 ore dus-întors și, sincer, necesită mai mult voință decât forță fizică.

Varianta de lucru Nr. 1 (zisă și Cruce Roșie)

Se coboară pe Transalpina dinspre Pasul Urdele către Obârșia Lotrului, până ce șoseaua trece peste Lotru,
care Lotru izvorăște fix din Căldarea Gâlcescului. Se adaugă o cotitură la stânga, pe un drum forestier care
urcă în lungul văii Lotrului. Se amestecă bine niște suspensii, bucșe, capete de bară, scuturi în noroi preț de
câțiva kilometri buni, pană ce fie mașina, fie nervii cedează. Aici se trege pe dreapta și se abandonează
mașina. Se pun bocancii în picioare și se pornește iar la drum: cu tot cu admirat de peisaj și poze, vreo trei
ore la urcat + vreo două la coborâre. Ajunși sus se servește cu multă liniște, jnepeni, aer curat, peisaje, apă
cristalină. Se poate condimenta la alegere cu o tură de lac și o cură de afine.

Varianta de lucru Nr. 2 (zisă și Bandă Roșie)

Se pornește fix din Pasul Urdele. Se mixează zdravăn cu o urcare la fel de zdravănă, spre vest, până pe
culme, spre vârfurile Iezer și Mohorul. Se trece de Pleșcoaia, se mai pune o gură de apă înaintea urcușului
spre varful Setea Mare și se face o mare pauză, cu picioarele atârnând înspre Căldarea Dracului.

Se servește fie cu o priveliște spre vest până spre Coasta lui Rus și Parângul Mare, fie cu Lacul Gâlcescu
văzut de data asta de sus împreună cu Lacul Vidal si Lacul Păsări.

Poftă mare… (de plimbare).

@@@@@@@@@@@@@@@@@

4-5 iulie 2015 - PARÂNG - creasta estică: Transalpina - Vf. Cărbunele (2.172 m) - Vf.
Iezer (2.157 m) - Vf. Mohoru (2.337 m) - Vf. Setea Mare (2.365 m) - Vf. Setea Mică (2.278
m) - Vf. Piatra Tăiată (2.299 m) - Vf. Coasta lui Rus (2.302 m) și Lacurile Zănoaga,
Gâlcescu, Vidal

"Sufletul omenesc își găsește plăcere în liniștea naturii care se descoperă numai
celor care o caută, pentru că aceasta este un dar pe care puțini știu să-l
prețuiască." (Charlie Chaplin)

Vara și muntele. O pereche care face furori printre inimile montaniarzilor îndrăgostiți de trasee și
de înălțimi. O pereche care provoacă visarea legată de intrarea în spațiul aparte al pietrei și al
lacurilor, acolo unde vântul fluieră pe mai multe tonalități, apa își domolește zbuciumul din
primăvară, norii alunecă pe cerurile deschise și culmile din zare desfată fără limite privirea celui
flămând de frumos.

Anul trecut nu a avut o vară darnică în munți pentru mine și Silviu. A fost o vară zgârcită și
ploioasă, capricioasă și mereu pusă pe harță, care ne-a tăiat elanurile și ne-a fugărit către nordul
Europei, în Țările Baltice și în Scandinavia. Nu ne-a părut absolut deloc rău, pentru că am
descoperit o lume demnă de a fi explorată, am trăit un superlativ de călătorie-maraton, ne-am
extins lista de vise în mod considerabil și ne-am sudat și mai bine ca pereche ce-și conjugă
creșterea cu drumurile. Muntele ne-a lăsat un capitol nescris și anul acesta, de când zilele au
căpătat căldură și lumină lungă, am luat cu asalt cărările ca să ne antrenăm mușchii pentru turele
serioase din vară. Ieșirea de 3 zile cu ștrumfii în Ceahlău de la sfârșitul lunii iunie a avut efectul
scontat: ne-a arătat că avem mult de muncă și ne-a repus pe direcția reintrării în formă! Ce a
urmat la o săptămână distanță? Unul din dragii noștri Meridionali: Parângul cu Transalpina lui!

- Transalpina văzută de pe Vârful Iezer (2.157 m) -

Am mai fost în Parâng la sfârșitul anului 2012, la trecerea dintre ani, când, împreună cu 14
omuleți-zâmbet, am făcut în ritm voinicesc și sub un soare primitor un traseu de la Telescaun
până pe vârfurile Parângul Mic (2.074 m) și Cârja (2.407 m). Am văzut de atunci ce creastă zace
în munții aceia și am simțit cum ni se înflăcărează sufletul la gândul de a veni și a o parcurge
integral într-o vară, cu coborât la lacurile din căldările glaciare, cu dormit la cort, cu savurat o
supă făcută la o butelie Primus, cu marcat o salbă de vârfuri de peste 2.000 m, cu experimentat
un efort serios răsplătit pe măsură.

Anul acesta a venit timpul ca visele puse la copt în momentul trecerii din 2012 în 2013 să prindă
contur și să calce pe pământul realității! Ne-am interesat de situația cu accesul pe Transalpina și
se putea traversa pe riscul fiecăruia, nu mai era interdicție așa cum fusese cu un an înainte. Ne-
am luat o seară de cazare la Cabana Transalpina Lac, aproape de Lacul Vidra, am admirat Țara
Hațegului în drumul nostru și cheile strâmte dinspre Petroșani către Obârșia Lotrului și, după un
somn bun într-o cameră simplă cu aer de munte năvălind pe fereastră, am intrat sâmbătă
dimineață pe Transalpina. Munții au început să ni se deruleze în fața ochilor pe măsură ce luam
în altitudine pe șoseaua șerpuindă și eram de-a dreptul reduși la tăcere și admirație, bănuind că
ni se înfățișase doar începutul, că minunățiile acelea multe aveau să ni se dezvăluie după ce
munceam serios să le merităm din plin!

- Lacul Vidal și, în spate, o parte din Lacul Gâlcescu -

- rododendron ochios de Parâng -

- cețuri cotropitoare către Vârful Parângul Mare (2.514 m) -

Am cerut indicații despre traseu și am fost sfătuiți să nu începem chiar din Pasul Urdele, ci din
locul unde meșteșugarii, apicultorii și olarii își vindeau produsele naturiste sau făcute de mână.
Am lăsat mașina (Uliul Negru) chiar lângă taraba de lemn a unui nene binevoitor, ne-am echipat
cu niște monstruozități de rucsaci ducând cort, sac de dormit, haine, mâncare, apă, izopren,
frontală, parazăpezi, și ne-am aventurat pe lungul traseu de creastă care ni se înfățișa înaintea
ochilor în toată splendoarea ei. Intenționam să parcurgem toată partea estică din lanțul muntos,
să coborâm într-o căldare glaciară, să punem cortul lângă un lac și să petrecem noaptea în
mijlocul naturii. Imediat după plecare am atins un prim vârf, Vârful Cărbunele (2.172 m), ne-
am abătut ușor din traseul oficial de creastă spre șaua care ducea spre al doilea vârf, după care
am dat în bandă roșie și ne-am ținut de ea până la finele periplului nostru pe vârfuri. Vârful
Mohoru (2.337 m) ne-a pus răbdarea și picioarele la încercare: l-am abordat mai întâi dinspre
Transalpina, am urmat indicatoarele până în interiorul văii glaciare din dreapta lui, ne-am lăsat
rucsacii lângă cărare și, după aceea, am urcat lejer pe tăpșanul înierbat până am dat peste pietrele
puse una peste alta sub forma unei momâi uriașe.

- Lacul Zănoaga -

- cocoțată pe Vârful Mohoru Mare (2.337 m) -

După ce ne-am întors la rucsaci, am continuat traseul bandă roșie până în Șaua Mohoru. De după
coama muntelui s-au ivit niște cețuri care nu își aveau locul în cadrul nostru atât de senin. Nu le-
am dat așa mare atenție, dar, în timp ce traversam platoul și ocoleam Vârful Pleșcoaia, cețurile au
spart timiditatea și s-au înmulțit brusc. Urcau cu viteză de după munte, se izbeau de vântul din
creastă și nu reușeau să treacă de el, dar nu renunțau la ofensiva de a pune stăpânire pe înălțime.
Când am ajuns în Șaua Pleșcoaia, imaginile au devenit spectaculoase, perspectiva schimbându-se
la secundă din dramatică în senină și iar în dramatică. Nu a durat mult până să dăm peste
indicatoarele care ne informau că ne aflam la o întretăiere de trasee: unul către Lacul Gâlcescu
prin Hornul Lacurilor și altul către Vârful Parângul Mare prin Șaua Tăiată.

Am urmat periplul de creastă cu nori în coasta noastră, fiind atenți la schimbările direcției
vântului și la ceilalți Meridionali din depărtare care aveau și ei un cuvânt de spus pentru
modificarea atmosferei. Cețurile și-au dat mâna cu niște nori negri încă neadunați pentru ploaie
și au ridicat nivelul dramatismului oferindu-ne niște imagini cum rar ne-a fost dat să vedem la
munte. Era incredibil cum vârfurile erau învăluite de căciulile albe ale cețurilor și apoi erau
eliberate de vânt într-un dans amețitor și total hipnotic. Ne opream întruna, nu ne mai săturăm
de privit spectacolul care căpăta tente de ireal, de magie legată de o altă lume, iar, odată ce am
pus piciorul pe Vârful Setea Mare (2.365 m) și am măsurat cu înălțime noastră stiva de pietre,
soarele a ieșit de după nori, luminând perdelele de cețuri și creasta tolănită la stânga noastră. Au
fost niște momente divine și le-am savurat prin poze și mirări repetate: uimitor din cale-afară!

- în vârful bocancilor pe Vârful Setea Mare (2.365 m) -

"Cred că cel mai frumos lucru este să te surprinzi, să te uimești pe tine într-o
autodescoperire și căutare a sinelui." (Oana Pellea) a fost starea noastră de parcurgere a
crestei de la Vârful Setea Mare la Vârful Setea Mică (2.278 m) până în Șaua Piatra Tăiată.
Eram destul de sus încât să vedem și lacurile din căldările glaciare: Păsări ne atrăgea atenția
dintre ferestrele mărginite de stâncile aflate deasupra Căldării Dracului, iar Zănoaga păstra
distanța solitară de lac major. Am constatat că am fi avut timp să ajungem până pe Vârful
Parângul Mare (lui Silviu îi mustăcise ideea încă de la indicatorul care spunea 2-3 ore până pe
vârf!), căci era ora 15 când am adăstat în locul de unde ne-am propus să coborâm la un lac pentru
a campa pe marginea lui peste noapte. Am triat lucrurile de luat cu noi până pe vârf și am pus
celălalt rucsac la adăpost lângă o stâncă, dar, din fața noastră, s-au ridicat în câteva secunde niște
cohorte de nori supărați care au înnegrit orizontul și ne-au descurajat avântul spontan. Spiritul
aventuros al lui Silviu l-ar fi împins spre vârful asediat de nori amenințători, dar eu nu aș fi
continuat, mai ales că nu am fi avut unde să ne retragem din creastă în caz de furtună și
descărcări electrice. Am hotărât să fim precauți și să ne ținem de planul inițial, aducându-i
extinderi sigure: am mai făcut două vârfuri - Vârful Piatra Tăiată (2.299 m) și Vârful Coasta
lui Rus (2.302 m) - și am încheiat creasta estică, după care, reveniți în Șaua Tăiată, am
recuperat rucsacul și am coborât pe traseul cruce roșie spre Lacul Zănoaga.

Pe partea aceea de munte am găsit o atmosferă liniștită, nu erau semne de încrâncenări de nori,
ne simțeam duși într-o interfață lipsită de legătură cu zona de creastă a muntelui. Dinspre Vârful
Pietrele Stăncior se mai ridica rapid câte o armată ne negricioși care acoperea rapid muchia
muntelui, după care trecea dincolo de câmpul nostru de vedere către înăltocii de peste 2.400 m.
Eram mulțumiți cu alegerea noastră de a merge către lac, dar nu am rămas la Zănoaga: ni s-a
părut că avea malurile prea pietroase și arăta cam dezolant în căldarea ei căptușită total
cu...piatră.

Am continuat către Lacul Gâlcescu! Silviu a bâjbâit bine traseul, căci nu prea era marcat (în
creastă fuseseră refăcute marcajele cu o săptămână înainte, dar în căldări nu se ajunsese), dar am
avut baftă că văzusem de sus poziționarea lacurilor și ne-am putut orienta în geografia locului.
Am fi avut ceva de furcă să descâlcim direcția de mers, dacă nu am fi fost atenți la legătura dintre
Zănoaga și Gâlcescu. Am dat peste alte ochiuri de apă, cu depuneri arămii, cu maluri pline de
plante-pămătuf, cu jnepeni zvelți, cu rododendron uituc și am ieșit la splendoarea de lac
Gâlcescu. Deja era altă lume: malurile verzi erau mult mai primitoare, apa era de un verde
smarald ochios și peștii (da, peștii!) înotau cu agilitate pe margine. Am mai găsit trei montaniarzi
din Pitești cu un cort deja instalat și ne-am bucurat să constatăm că nu eram singuri în sălbăticia
aceea. Am montat cortul și apoi am dat curs foamei (mă plângeam de două ore că îmi era
foame!): Silviu a botezat butelia Primus cu o supă de ciuperci, iar eu am feliat cașcavalul, șunca și
salamul. Am mâncat pe cinste, supa fiind vedeta declarată a cinei! După un ceai de fructe delicios
am mai făcut niște poze, ne-am băgat în sacii de dormit pe la ora 21 și ne-am trezit a doua zi...pe
la ora 8.30.
"Muntele ăla e Viu, respiră, iar apele curg prin venele lui." (Mircea Bezergheanu) -
Lacul Gâlcescu (are o suprafață de 3 hectare și o adâncime de peste 9 metri) se alimentează din
Lacul Vidal care se varsă în el printr-un pârâu consistent. Limbile de zăpadă din partea
superioară se topesc în Vidal și Pencu, iar apa din Gâlcescu se întâlnește cu cea din Zănoaga si dă
naștere râului Lotru (așa se explica și denumirea de Obârșia Lotrului, locul nostru de intrare pe
Transalpina!). Un circuit echilibrat aflat în permanentă mișcare! Între Zănoaga și Gâlcescu am
dat peste o suprafață de lac fără prea multă apă, năpădit deja de plante, devenit oarecum
mlăștinos, dar ploile și zăpezile sigur îl vor întoarce la starea lui de bază. Puțin înfricoșător mi s-a
părut ochiul de apă de culoare arămie, cu ușoare tente fieroase: părea o poartă către subterane.

După ce am strâns cortul și am analizat starea bățului care a pocnit dintr-o încheietură când l-am
montat în seara anterioară, am pornit spre Hornul Lacurilor ca să ieșim din nou în creastă,
sub Vârful Setea Mare. Aveam de acoperit vreo 300 de m diferență de nivel, dar nu eram deloc
obosiți pentru că ziua era superlativ de darnică, cerul se liniștise și nu mai burzuluia norii la
orizont, ci îi trecea ca mărgelele prin albastrul său, oglindindu-i pentru noi în suprafețele cuminți
ale lacurilor Vidal și Pencu. Ne simțeam din nou privilegiați să călcăm pe acolo, să ne înfruptăm
din toate darurile pe care muntele le așternuse sub picioarele noastre, eram mândri de reușita de
a fi făcut jumătate de creastă, de a fi înnoptat lângă un loc deosebit și de a ne fi intrat serios în
formă.

Prin Hornul Lacurilor am avut niște peripeții demne de ținut minte. Fiind o porțiune destul de
abruptă și cu pietre nesigure, având grohotiș din plin și aflându-se la discreția vântului, a ploilor
și a zăpezilor, era deja configurată ca o zonă ce necesita mai multă grijă pentru a fi depășită. Am
avut două momente de dezechilibru pe panta hornului, dar am scăpat cu bine din ele și Silviu m-a
ajutat să trec de ultima porțiune, înainte de a ieși în platoul aflat dinaintea reîntâlnirii cu traseul
bandă roșie.

- montaniard cu jumătate de creastă de Parâng la activ - lângă Lacul Vidal -

După ce am închis bucla - creastă pe sus și traseu prin căldări - am refăcut bucata dintre Șaua
Pleșcoaia și Transalpina fără a mai trece prin vârfurile cocoțate cu o zi înainte. La coborârea de pe
Mohoru ne-am întâlnit cu 5 motocicliști care urcau pe cărare cu motocicletele și ni s-a părut că se
chinuiau inutil, că trebuia mai mult să care după ei zgomotoasele pe roate și nu se puteau bucura
de peisaj. Silviu mi-a spus că așa cum sunt mulți care nu înțeleg plăcerea noastră de a face trasee
pe munte cu greutate în spate, punându-ne la discreția soarelui arzător și a ploilor, traversând
valuri de transpirații și de efort, la fel suntem și noi incapabili de a pricepe unde se află ascunsă
plăcerea în tipul acela de savurare a muntelui. Just: chiar nu pot să înțeleg! Înainte de a ieși la
tabăra semănând cu o iurtă din Mongolia, ca să îl recuperăm pe Uliul Negru, am trecut pe la
Vârful Iezer (2.157 m) și am mâncat la firul ierbii cu o priveliște de nota 10 la picioarele
noastre, având vârfuri în dreapta și valuri de munți în stânga, cețuri calme apropiindu-se de
șosea și coborând agale pe văi, vânt șuierându-ne picurat în urechi și liniște de final de tură.

"Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.'' (Grigore Vieru)

"We are now in the mountains and they are in us, kindling enthusiasm, making
every nerve quiver, filling every pore and cell of us." (John Muir) - muntele te face un
acordeon de frumos și de plin, o cutie de rezonanță care vibrează din toate încheieturile, care
împrăștie bucurie și transmite artificii de entuziasm îm jurul ei, o versiune îmbunătățită a
propriei persoane periculos de contagioasă în nevoia ei de împărtășire a esențelor găsite pe
creste! Muntele îți alungă inutilul din toate cotloanele, instalează o curățenie interioară lipsită de
superficial și te ghidează să stăpânești privirea către sus și grija către pașii de jos!

Ziua nu se putea încheia decât cu un apus pe măsură văzut la ieșire din Țara Hațegului, când ne-
am strâns mâinile în căușul celuilat și am conștientizat pentru a mia oară (niciodată nu e de
ajuns!) că "Departe de orașe, departe de știri, departe de conflicte, departe de
grabă, departe de magazine...dacă te depărtezi suficient de mult, rămâne
esențialul." (Doru Oprişan).

Vedeta noastră de viteză și agilitate pe șosele, care a trecut testul înălțimii făcând Transalpina de
la Obârșia Lotrului până la Rânca, a fost Uliul Negru, un Ford Kuga aflat în primăvara vârstei
lui și doritor de alte aventuri pe la înăltoci (va avea parte de destule ocazii căci vara este lungă și
deja pusă pe niște direcții clar...montane!). Nu are un (supra)nume bombastic și nici înfuriat, ci
este legat de modul discret în care ne punem noi la cale călătoriile, fără tam-tam și fără laude
premature, ci cu împărtășiri calde venite după străbaterea cărărilor. Îi seamănă lui Silviu - se
vede de la o poștă - și de asta se înțeleg atât de bine!

@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Lacul Gâlcescu – turcoaz de Parâng

Posted on ianuarie 28, 2015by Silviu

În cadrul excursiei noastre pe șoseaua Transalpina, despre care v-am povestit deja, am
decis că nu ne stă bine să vedem frumusețile Parângului doar prin geamul mașinii, așa că am
decis să facem un traseu la unul din lacurile din zonă: Lacul Gâlcescu.
Informații utile pe scurt:

Data: Septembrie 2013

Durata: 7 ore (dus-întors, cu tot cu pauze de poze & relaxare)
Surse de apă: deasupra lacului Vidal este o cascadă de unde poți alimenta
Dificultate: medie (singura porțiune mai dificilă este în Hornul Lacurilor)
Traseu (dus-întors, același traseu):
Transalpina – Vf. Iezer (2157 m) – sub Vf. Mohoru (2337 m) – Vf. Pleșcoaia (2250 m) – sub
Vf. Setea Mare (2365 m) – 2 ore
sub Vf. Setea Mare (2365 m) – Hornul Lacurilor – Lacul Vidal – Lacul Gâlcescu – 1 oră

Vf. Mohoru (2337 m)

Începutul acestui traseu se face fix de lângă o stână semi-permanentă de lângă șoseaua
Transalpina. Noi eram cu Hany, cățelușa noastră labrador, pe acest traseu. Ghinion, fix când
coborâm din mașină tocmai treceau prin zonă doi dulăi de la stână așa că a fost o adevărată
aventură să o facem pe Hany nevăzută și să pornim repede pe traseu nedetectați. Am reușit până
la urmă.

Nici n-ai pornit bine pe traseu că te și așteaptă prima urcare din seria care avea să ne aștepte.
Prima, pe Vârful Iezer (2157 m). Se zice că prima oră pe un traseu de munte e cea mai grea. În
acest timp organismul se obișnuiește cu efortul și după ora aia magică e numai lapte și miere….
Hmmm, nu știu dacă e chiar așa însă cert e că traseul ăsta te ia destul de tare din prima. Odată
ajunși pe vf. Iezer am făcut o pauză după urcușul susținut. De aici ni se deschide o panoramă
superbă spre serpentinele Transalpinei din zona pasului Urdele (cel mai înalt punct al vreunei
șosele din România la 2145 m altitudine). Tot de aici din vârf vedem și Vf. Mohoru (2337 m),
foarte impunător și masiv, dar pe care din fericire nu trebuie să îl urcăm fiindcă traseul trece pe
sub el pe curbă de nivel.

La ce te uiți??!! serpentinele alea faine…

Vf. Iezer (2157 m) – vedere spre Vf. Mohoru (2337 m)
E un pic frustrant că după vf. Iezer trebuia să cobori din nou și apoi iarăși să urci până la curba de
nivel care trece pe sub Vf. Mohoru. După ce am ajuns pe curba de nivel dăm nas în nas cu o
turmă de oi. Hany evident că avea chef să dea buzna în turmă și să le alerge puțin…puțin mai
mult…Unde sunt oi, sunt și câini așa că am legat-o și am fugit cu ea urcând mai sus decât pe unde
ar fi fost traseul în mod normal astfel încât să evit turma. Chestia aia m-a sleit puțin de energie,
dar trebuia făcută 🙂

Se merge destul de plat până la intersecția cu marcajul . Sunt priveliști frumoase de aici și
fiindcă partea până la Hornul Lacurilor e plimbărică profităm la maximum de ea și facem
poze, ne jucăm cu Hany. Hany încontinuu alerga de la mine la Anca și invers. Ea a făcut dublul
distanței în tura asta. I-a plăcut foarte mult, a fost prima ei tură pe munte și s-a simțit
extraordinar

Hany in action
pe triunghi rosu spre Hornul Lacurilor
Trebuie părăsit marcajul imediat după ce traseul cotește larg spre dreapta și se urcă puțin până
pe un platou unde n-ai cum să ratezi pietrele acestea cu marcajul . Nu prea ai cum să le ratezi
fiindcă sunt singurele pietre de pe acest platou înierbat (imaginea de mai sus). De aici se continuă
până se ajunge în cea mai abruptă porțiune: la Hornul Lacurilor.

Hornul Lacurilor este o scurtătură spre Lacul Gâlcescu și nu vă recomand să mergeți pe

aici dacă nu sunteți echipați cu bocanci și bețe de trekking. Nu știu cât de bine vă puteți da
seama din a doua imagine de mai jos cam cât de abrupt e, dar credeți-mă pe cuvânt că nu e
plimbărică. E grohotiș, sunt mici firișoare de apă care ies din pământ și udă pământul și
grohotișul, ceea ce complică foarte mult situația. E foarte, foarte ușor să aluneci. De aceea trebuie
să aveți bocanci pentru a avea o aderență bună și bețele de trekking pentru a vă echilibra mai
ușor și sprijini. Oricum înainte de a porni prin Hornul Lacurilor puteți admira priveliștea din
căldarea de mai jos spre Lacul Gâlcescu (cel din spate) și Lacul Vidal. Ele comunică după
cum se poate vedea și în imaginea de mai jos.

Lacul Vidal & Lacul Gâlcescu

Hornul Lacurilor (văzut de jos)
Lacul Vidal & Lacul Pencu
Spuneam mai devreme că varianta prin Hornul Lacurilor este o scurtătură. Alternativa este să se
continuie traseul pe marcaj pe sub Vf. Setea Mare (2365 m) apoi Vf. Setea Mică (2278 m),
în final ajungându-se în Șaua Piatra Tăiată unde este o intersecție între mai multe trasee: ,
și . Ca să ajungeți la Lacul Gâlcescu trebuie să urmați marcajul care cotește brusc la dreapta.
Noi nu am făcut această variantă de traseu și pot să estimez că se face cam cu o oră și jumătate în
plus pe un sens (3 ore în plus dus-întors) față de varianta prin Hornul Lacurilor, însă este mult
mai domol. Totuși trebuie să vă contorizați bine timpul și să știți dinainte toate variantele și cât
durează fiecare.

Revenind la incursiunea noastră prin Hornul Lacurilor, coborârea este destul de anevoioasă,
am mers destul de încet și cu multă grijă. Eu când mă informasem despre acest traseu și citisem
despre Hornul Lacurilor aveam emoții pentru Hany. Nu știam cum o să se comporte pe
porțiunea asta abruptă. Se pare că îngrijorările mele au fost complet nefondate fiindcă un câine
are tracțiune 4×4 și un centru de greutate jos. Prin urmare nu a avut nici cea mai mică problemă
pe această porțiune…a fost plimbărică pentru ea : ))) Ușor, ușor am ieșit din Hornul Lacurilor
însă nu am ajuns încă. Ma aveam de coborât destul de mult și abrupt însă nu la fel ca prin horn.
După ce ieși din horn vezi că de fapt căldarea ascunde trei lacuri, nu două așa cum se vedea de
sus. Lângă Lacul Vidal este și Lacul Pencu, cel mai mic din cele trei, dar foarte frumos.

cascadă de unde poți alimenta între Hornul Lacurilor și lacul Vidal

Lacul Vidal
Lacul Vidal (imaginea de mai sus) este fermecător, foarte limpede și cu o culoare turcoaz.
Continuăm prin dreapta Lacului Vidal (între Lacul Vidal și Lacul Pencu) printre jnepeni spre
Lacul Gâlcescu. În câteva minute ajungem la obiectivul turei și ne bucurăm de frumusețea
locului. Începem printr-o binemeritată pauză de masă și relaxare. Si pentru noi și pentru Hany.
Lacul este foarte mare și priveliștea spre creastă stâncoasă este impresionantă. Ai ce admira aici.
Din câte știu Lacul Gâlcescu este cel mai mare din Munții Parâng, situat la 1925 m altitudine,
având o suprafață de peste 30.000 mp și având o adâncime maximă de 9.3 m.

Am înconjurat lacul astfel încât să îl surprindem din cât mai multe unghiuri și în fiecare unghi
era ceva frumos. Combinația între apa lacului și creasta stâncoasă, din orice unghi ai privi, este
spectaculoasă. Am poposit aici cel puțin o oră, ne-am mai întâlnit cu un grup de turiști care au
venit la lac pe traseul ocolitor pe care vi l-am descris mai sus. Hany a fost imediat prezentă în
mijlocul lor pentru a se juca cu ei 🙂 Mai jos aveți câteva imagini cu Lacul Gâlcescu:

Lacul Gâlcescu
Lacul Gâlcescu
Lacul Gâlcescu
Lacul Gâlcescu
Am stat cât am putut de mult aici la lac și pentru că ne-a plăcut locul foarte mult, dar și pentru că
ne gândeam că la întoarcere trebuia să urcăm prin Hornul Lacurilor, gând care nu ne era prea pe
plac. Încet, încet am pornit. Și până la horn e de urcat și când ajungi la horn și vezi cât ai de urcat
îți cam vine să o lași baltă. Totuși ne-am auto motivat să urcăm și am mers destul de în forță. La
urcare e mai puțin periculos decât la coborâre fiindcă șansele să aluneci sunt mai mici.
Dezavantajul e că e mai solicitant să urci, evident.

Odată ajunși deasupra ne-am oprit într-un loc de belvedere de unde se vede frumos căldarea care
găzduiește Lacul Vidal și Lacul Gâlcescu și deasupra ei, creasta Parângului. Poate o dată o să
continuăm traseul pe marcaj până pe Vârful Parângul Mare (2519 m, al 4 – lea din
România). Aia ar fi o tură de 2 zile. În acest loc ne-am așezat și am mai stat vreo jumătate de oră
să ne tragem sufletul după urcarea prin horn. Super fain locul. Din acest loc e imaginea de la
începutul articolului. În timp ce noi ne odihneam a venit un grup de turiști care ne-au abordat
întrebându-ne dacă pe aici se ajunge la Lacul Gâlcescu. I-am confirmat ruta însă, uitându-mă la
echipamentul lor, mai degrabă lipsa echipamentului (mai ales lipsa bocancilor), le-am
recomandat să nu se aventureze prin horn dacă nu vor să riște o alunecare dureroasă pe stânci.

Reiterez faptul că e foarte important să ai echipament adecvat pe munte: bocanci,

windstopper, geacă și pantaloni impermeabili sau water-repellant, bețe de trekking și tricouri
din fibre sintetice (nu bumbac) astfel încât transpirație să se usuce foarte repede. Sunt investiții
minime și nu trebuie cumpărat cel mai scump echipament pe care îl găsiți în magazin. Nu are
rost să dai banii pe bocanci care fac față pe Mont Blanc și tu să mergi doar prin Parâng, Făgăraș,
ș.a.m.d

Lacul Gâlcescu (văzut de deasupra Hornului Lacurilor)

Lacul Vidal (văzut de deasupra Hornului Lacurilor)
creasta Munților Parâng
Cât timp am făcut pauză deasupra hornului le-am mai făcut câteva poze lacurilor și crestei după
cum vedeți în imaginile de mai sus. Un loc mega fain de relaxare și de panoramă și un loc bun să
te oprești dacă nu vrei să cobori până la lacuri! 🙂

Ne-am întors fix pe același traseu, așa langsam cum zice neamțul. Am mai făcut o pauză de
mâncare undeva între Vf. Pleșcoaia și Vf. Mohoru. Am coborât un pic înspre sud ca să ajungem
sub creastă fiindcă bătea vântul foarte tare și am găsit o stâncă în spatele căreia să ne adăpostim.
După ce ne-am așezat acolo Hany a luat somn instant și sforăia ca un om. Era ruptă de oboseală.
Nici nu mă mir având în vedere câte ture a făcut între mine și Anca. Totuși când am terminat de
mâncat, s-a trezit și a continuat traseul la fel de voioasă. Când am ajuns înapoi pe Transalpina la
mașină și am băgat-o în mașină a luat iarăși somn până la cazarea noastră din Rânca. Era
terminată. Oricum s-a descurcat impecabil pentru primul ei traseu pe munte de 8 ore 🙂

Hany :))
Harta cu traseul:
Transalpina – Vf. Iezer (2157 m) – sub Vf. Mohoru (2337 m) – Vf. Pleșcoaia (2250 m) – sub Vf.
Setea Mare (2365 m) – Hornul Lacurilor – Lacul Vidal & Lacul Pencu – Lacul Gâlcescu – retur