Ziua I

Buzău- Mărăcineni- Potoceni- Săpoca- Manasia- Valea Părului- Podu Muncii- Mânzălești- Platoul Meledic

Au trecut aproape două luni de la tura cu bicileta din Transilvania și genunchiul meu cu probleme pare
să-și fi revenit complet. Nu mi-a mai dat de ceva timp niciun semn de slăbiciune, așa că mă hotărăsc să-l
testez puțin în teren. Am chef să plec cu bicicleta și gândindu-mă și la genunchi cred că este mai înțelept
să aleg bicicleta în detrimentul muntelui. Pedalatul mi se pare mai puțin solicitant pentru picioare decât
mersul pe munte. Mișcarea e mai uniforma, mai armonioasă, în schimb o coborâre de pe munte pune
foarte mare presiune pe genunchi, iar eu nu sunt convins că ai mei sunt total refăcuți.

Ca destinație pentru plimbarea mea solitară aleg zona Buzăului, care, după umila mea părere, e una
dinre cele mai diverse si ofertante zone ale țării. Planul e să merg cu mașina până în Buzău, să găsesc un
loc de parcare și să fac de-acolo un circuit, ajungând în zona platoului Meledic și prin Plaiul Nucului. Am
mai fost prin zonele acestea cu câțiva ani în urmă, într-o tură care a cuprins bisericile rupestre de la
Aluniș și Colți, precum și o incursiune în masivul Ivăneț.

Ajung în Buzau pe la 9 dimineața, găsesc un loc bun de parcare, pregătesc bicicleta și bagajele și apoi
caut ieșirea către Mărăcineni. După Mărăcineni urmează Săpoca, iar aici eu merg pe drumul din dreapta
către Valea Puțului. Scap repede de trafic și dau de un drum liniștit. Vremea e bună, e o zi călduța de
toamnă, drumul urcă atât de lin încât nici nu simt, iar genunchiul pe primii kilometri n-are nimic de
comentat. Mi-era tare dor de o nouă aventură, cele două luni de pauză n-au fost cele mai plăcute din
viața mea.

Prin satul Manasia îmi dau seama că mi-e foame și că deja a cam venit prânzul. Trag regulamentar la un
magazin și îmi încropesc o masă copioasă cu roșii, cașcaval și salată de icre, iar o doamnă, văzând că nu
am desert, îmi dă un pahar cu colivă. Tot așa ca desert ud gâtul cu o bere bună și astfel prânzul e
desăvârșit. Are merge acum și puțină siestă, dar nu prea e timp, așa că iau din nou taurul de coarne și
merg mai departe.

Drumul meu merge în continuare foarte lin, șerpuind pe malul Slănicului ce îmi ține de urât pe tot
parcursul zilei. Satele prin care trec sau împrejurimile nu sunt neaparat remarcabile, nu se evidențiază
prin ceva anume, dar e plăcut să pedalez pe-aici. Am parte de o combinație foarte bună de vreme, drum
liniștit, chef de pedalat și vânt (sau mai bine spus lipsa lui). Kilometri se adună pe nesimțite și când
tocmai începe golden hour eu ajung în Mânzălești. De-aici nu-mi rămâne altceva de făcut decât să urc
spre lacul Meledic. Urcarea e destul de abruptă și scoate puțin untul din mine, dar e scurtă. În zona
lacului e pustiu și mă cam mir. În general aici se adună multă lume la grătare, dar acum fiind toamnă și
aproape seară, probabil am ratat distracția. Îmi găsesc un loc plat pe malul lacului și montez cortul. Am
și câteva beri să-mi țină de urât iar la telefon baterie încă e din belșug, așa că nu mă voi plictisi până mă
apucă somnul. Un cor de broaște ține neaparat să-mi ofere un concert în exclusivitate, dar văzând că
sunt chitros și nu dau bani la lăutari, se lasă repede păgubașe.

Mai stau o vreme și mă trezesc pe cap cu un nou personaj, unul Moș Ene, foarte insistent. De ăsta chiar
nu mai reușesc să scap. Noapte bună

Ziua a II-a
Mânzălești- Lopătari- Pestrițu- Plaiul Nucului- Ivănețu- Bozioru- Măgura- Sătuc- Berca- Pleșcoi- Săpoca-
Mărăcineni- Buzău

Dimineața vine cu saună la pachet, soarele bătând cu ură în cortul meu. Măcar îl usucă pentru că roua și-
a făcut de cap serios peste noapte. Nu am prea mare chef de strâns și tot amân momentul, așa că
pornesc abia pe la 9 și jumătate.

În prima parte a traseului mă delectez cu o coborâre pe lângă munți de sare care mai de care mai
atrăgători. Culorile toamnei sunt și ele în toi, iar dealurile arată foarte fain prin zona asta. Pe la Pestrițu
asfaltul se hotărăște să mă părăsească și încep o urcare destul de solicitantă către Plaiul Nucului. Drumul
plin de pietre și praf nu face deloc deplasarea mai ușoară, dar sunt răsplătit cu peisaje faine și
temperatura e numai bună să nu mă încing.

Dau repede gata urcușul și pătrund în pădurea de argint, o minuăție de pâlc cu mesteceni prin mijlocul
căruia își croiește loc drumul meu. Am norocul să-i prind și mai spectaculoși decât în mod normal, fiind
mușcați binișor de toamnă.

Vârful Ivănețu mă salută și el semeț din depărtare, înconjurat și el de păduri în flăcări. Mă felicit încă o
dată că, deși nu am găsit doritori care să mă însoțească, am ales să plec în tura asta. De-a lungul timpului
am tot constatat că statul acasă nu prea e niciodată soluția corectă, dar lenea și comoditatea încă mai
trag puternic în direcția aceea uneori.

Urmează o coborâre de care nu mă prea pot bucura din cauza drumului și abia prin comuna Brăești se
hotărăște asfaltul să ne împăcăm, dar nu tine căsnicia prea mult pentru că mă tot părăsește pe parcurs.
Observ în zona asta un fenomen interesant, care spune multe despre cum se fac lucrurile în țara asta.
Intru în cate un sat cu asfalt impecabil, urmează 100 de metri de drum neasfaltat, ca mai apoi să revină
iar asfaltul. Înțeleg că s-au gospodărit primăriile și au luat fonduri pentru asfaltări, dar pentru porțiunea
aceea chiar nu se putea găsi o soluție. Uneori porțiunile de genul ăsta sunt de doar câțiva metri, parcă
sunt la mișto lăsate așa.

Drumul de data aceasta coboară lin și kilometri se acumulează rapid, iar asfaltul devine tot mai frecvent
cu fiecare kilometru parcurs. Ajung la DN10 în dreptul comunei Măgura, trec apa Buzăului și mă așteaptă
câțiva kilometri în compania camioanelor ce vor vâjâi pe lângă mine. Fiind duminică totuși e destul de
lejer traficul și ajuns în Sătuc, părăsesc șoseaua, trec din nou Buzăul și străbat Berca, Pleșcoi, Valea
Nucului, încheind bucla în Săpoca, de unde voi avea traseu comun până la mașină.

Abia ajuns la mașină îmi dau seama că totuși mușchii pulsează de la efort și că sunt destul de obosit.
Lunile de pauză își spun cuvântul, însă genunchiul s-a comportat exemplar și asta e o mare bucurie.
Urmează drumul spre casă pe un E85 pe care-l urăsc din tot sufletul.

Zona Buzăului merită fără îndoială explorată și aprofundată pentru că are enorm de multe obiective și
priveliști de oferit, iar din șaua bicicletei cred cu tărie că poți vedea cel mai bine locurile, în tihnă, într-un
mod sustenabil și sănătos. Drumurile sunt uneori proaste, dar toate sunt în mare parte lipsite de trafic
intens, fiind foarte potrivite pentru bicicletă.