Prin București primăvara e în toi și încet, dar sigur își face loc printre nămeți și se instalează și pe munte.

Încă din iarnă vorbisem cu Alina să mergem pe munte, dar am zis că ar fi bine să mai avem răbdare să se
mai încălzească. Alina n-a mai fost până acum pe munte și să mergi din prima iarna și să mai și dormi la
cort, poate fi cam complicat și chiar șocant pentru prima experiență.

Acum deja prognozele dau vreme bună și chiar temperaturi la limita înghețului noaptea pe munte și
decid că ar fi un moment bun pentru tura aceea promisă. Caut un masiv cu trasee nu prea lungi, dar în
același timp suficient de spectaculos și ofertant și aleg Piatra Mare. Dacă tot mergem acolo zis ca fie si
pentru mine inedit și aleg pentru urcare un traseu pe care nu l-am mai parcurs.

Pregătirile sunt în toi, Alina își cumpără bocanci și alte câteva piese de echipament, mai improvizeaza cu
ce mai are pe-acasa, eu îi dau sac de dormit, saltea și rucsac și suntem gata de drum.

Pornim cu trenul spre Timișul de Jos, apoi pe marginea drumului mergem până la Dâmbul Morii, punctul
de pornire în traseu. E deja 11.30 când pornim, dar sperăm să ne încadrăm bine în timp. Alegem ca
traseu de urcare punctul roșu ce merge pe Șirul Stâncilor. Traseul începe cu o urcare pe coasta unui deal,
apoi intrăm într-o pădure de conifere. Pe-aici zăpada lipsește cu desăvârșire, iar urcușul este destul de
lin și plăcut. Alina are zâmbetul pe buze ceea ce e liniștitor pentru mine. Raze de soare se strecoară
printre trunchiurile molizilor, formând o spectaculoasă alternanță de umbre și lumini.

După aproximativ o oră și jumătate de urcuș, încep să apară și primele stânci pe traseu, dând puțină
diversitate peisajului. O oră mai târziu ajungem la intersecția cu un traseu de legătură marcat punct
albastru ce duce către Drumul Familiar. Imediat după această intersecție începe propriu-zis Șirul
Stâncilor, iar poteca noastră urcă pe la baza unor pereți impunători. Porțiunea asta de traseu e foarte
spectaculoasă și ne încântă, insă poteca de pământ e foarte noroioasă, iar pe alocuri se urcă susținut, iar
bocancii noștri abia fac față. Deja pe talpi ni s-a adunat un strat gros de noroi lipicios, iar aderența a cam
intrat în grevă.

După ce depășim Șirul Stâncilor, sub Vârful Piatra Mica traseul nostru intersectează banda albastră ce
vine tot din Dambul Morii peste Culmea Arsă și duce apoi spre Cabana Piatra Mare. Noi ar trebui să
mergem spre dreapta către Piatra Mare, dar înainte facem o scurtă escală pentru a vedea și Peștera de
Gheață. Pentru aceasta trebuie mers cam 100m spre stânga.

Ajunși în dreptul peșterii ne aventurăm puțin până în prima galerie. Pe-aici este mai multă zăpadă și e
cam alunecos, așa că nu mergem mai departe.

Revenim la intersecție și continuăm pe bandă albastră spre Cabana Piatra Mare. Traseul trece prin
Poiana Baciului și intersectează apoi Drumul Familiar pe ultima porțiune înainte de cabană. Deja pe-aici
este mai multă zăpadă și uneori ne afundăm.

Ajungem la cabană și facem o mică pauză. Ca de obicei, ospitalitatea nu e deloc punctul forte al
oamenilor de-aici, așa că nu le stăm prea mult pe cap și continuăm drumul spre vârful cel mai înalt,
Piatra Mare. Până la cabană am făcut cam 5 ore și ceva.

Soarele începe să coboare spre orizont și culorile devin tot mai interesante. Noi facem o oră până pe vârf
și sus ne bucuăm de lumini calde și vizibilitate bună în toate direcțiile. Alina e tot cu zâmbetul pe buze,
ceea ce mă bucură.
De-aici nu mai avem decât de găsit un loc potrivit pentru a întinde un cort. Iar acesta va fi în apropierea
stânei Pietricica, pe un tăpșan mai adăpostit de vânt, flancat de niște molizi. Ridicăm repejor cortul, la
timp pentru a ne putea bucura apoi de apus.

Incepe să cam bată vântul, dar nu e prea frig. Mă înarmez cu Primus și ce mai trebuie pentru gătit și
mergem la stână pentru a nu fi deranjați de vânt. Aceasta nu e în bune condiții, dar pentru a sta și a găti
e acceptabilă.

Revenim la cort cu burțile pline și e vremea să ne și odihnim pentru că ziua a fost destul de lungă. Alina e
nesperat de liniștită pentru prima ei noapte la cort, sau poate doar preferă să nu-mi împărtășească
temerile ei.

Ziua a II-a

Somnul a fost bun și odihnitor, întrerupt de câteva ori din cauza rafalelor mai puternice de vânt. E soare,
iar deja în cort devine prea cald, așa că deschid ușa cortului și mă lovește o minunăție de priveliște spre
Bucegi. Se anunță o zi foarte faină și deja soarele alungă frigul nopții iar atmosfera e tare plăcută.

Luăm micul dejun pe iarbă și încet-încet ne facem curaj să ne apucăm de strâns cortul și pregătit
bagajele pentru drum. Pe Alina au cam supărat-o bocancii ieri și încearca să mai regleze situația cu niste
plasturi, dar va cam avea de strâns din dinți, din păcate.

Pornim pe traseu abia pe la 11 și vom merge spre Predeal, prin Șaua Pietricica. Coborâm inițial mai
abrupt, flancați de niște stânci impunătoare, apoi curând intrăm în pădure. Nu stăm prea mult prin
pădure însă pentru că ajungem în Poiana Stânei Pietricica, unde suntem întâmpinați cu viorele. Pe-aici
deja nu mai e deloc zăpadă.

După poiană intrăm din nou în pădure și coborâm lin pe o potecă lată de culme. Într-o altă poiană facem
o pauză mai lungă și ne tolănim în iarbă.

Ajungem la Susai și din poiana de lângă complex privim în urmă la creasta Pietrei Mari ce pare acum
departe, dar avem priveliști frumoase și către Munții Neamțului.

De la Susai luăm calea forestierului ce ne duce până la fosta cabană Cioplea, apoi ne croim drum pe
străzile Predealului până în gară. Apucăm să ne cumpărăm niște bere și ceva de ronțăit pentru drum și
ne așteaptă un drum plictisitor spre casă, în veșnic aglomeratele trenuri ce vin de pe Valea Prahovei.

M-am bucurat să revin în Piatra Mare și să descopăr un nou traseu care s-a dovedit a fi chiar frumos. Mi-
a plăcut atmosfera de dimineață de la cort, cu priveliști faine către Bucegi și soare călduț de primăvară și
per total am avut două zile foarte reușite în natură. Alinei i-a plăcut prima ieșire pe munte sau cel puțin
așa îmi spune. Cica ar vrea chiar să mai meargă și altă dată. Om mai merge, ce să facem...