Iarna e încă în toi și a trecut o lună de când n-am mai fost pe munte, deci se impun niște măsuri în acest

sens. Raluca are o tură de o zi pe carpați.org de care m-aș lipi și eu, mai ales ca nu prea am timp în
perioada asta pentru o ieșire de două zile. În plus sâmbătă seara se anunță din nou protest mare în
București și activistul din mine ar fi cam trist să-l rateze. Băieții din guvern care au dat OUG 13 au nevoie
de „susținerea” noastră și nu vreau să-i dezamăgesc.

Mă bag și eu în seamă pe pagina turei și sunt imediat trecut pe lista de participanți. Vom merge pe
Clăbucetul Azugii, cu pornire din Predeal și coborâre în Azuga. Se apropie plecarea iar gașca este din nou
numeroasă. De data asta o sa fie lumină și va fi mai ușor să socializăm.

Întâlnirea e dimineață devreme în Gara de Nord, de unde luăm un tren care ne lasă în Predeal la ora 9.
De-aici apucăm drumul spre Cioplea, croindu-ne drum pe străzile orașului încă adormit. Vremea se
anunță bună, cu ceva nori ce brăzdează cerul, iar atmosfera din grup e foarte bună. Chiar dacă e încă
dimineață lumea are chef de vorbă și poveștile curg din toate direcțiile. După Cioplea care azi se
numește Belvedere și e ditamai hotelul, pornim catre Susai, pe un drum forestier cu zăpadă bine
bătătorită. La Susai nu zăbovim decât pentru un cadru-două spre Bucegi, apoi ne continuăm drumul pe
un marcaj comun triunghi albastru și bandă albastră, însă doar primul este vizibil pentru început. Acestui
traseu îi mai spune și drumul lui Ceaușescu, deoarece pe-aici pe Valea Azugii avea dictatorul o cabană de
vânătoare, iar între aceasta și Susai era amenajată o potecă pietruită pe care să-și facă sieasta prea
iubitul conducător.

Drumul merge prin pădure, zăpada până în prezent e bătătorită, iar ritmul nostru e foarte bun. La un
moment dat, marcajul triunghi albastru începe să coboare spre Valea Azugii, iar banda albastră devine
vizibilă și continuă spre Clăbucetul Azugii. De-aici drumul urcă pe o potecă lată, cu zăpadă bătătorită.
Până în prezent avem noroc și nu avem de luptat să batem urme, însă când ajungem pe lângă stâna de
sub Clăbucetul Azugii, situația s-a schimbat și am cam avut de muncă la batut potecă. Din fericire
suntem suficient de mulți încât să meargă treaba destul de repede.

Pe măsură ce ne apropiem de vârf, stratul se subțiază, ca mai apoi să dispară de tot. Zăbovim o vreme pe
vârf la poze și pauză de masă. Vremea-i bună iar vântul nu ne prea dă târcoale.

De pe vârf continuăm spre Azuga, pe același marcaj bandă albastră. Pentru început traseul coboară prin
gol alpin și pe-aici ne reîntâlnim cu zăpada. Urme nu avem iar stratul e generos și ne cam afundăm. Fiind
pe coborâre totuși, nu trebuie să depunem foarte mult efort pentru a face urme și reușim să păstrăm un
ritm bun.

Odată cu intrarea în pădure stratul de zăpadă se subțiază, iar panta se mai întețește. Poteca urmează o
culme ingustă foarte faină. Combinația între zăpadă și pantă accentuată ne face să cam alunecăm
uneori, dar asta nu face decât să crească buna dispoziție în grup și ne amuzăm unii pe aseama celorlalți.

Traseul nostru se termină în curtea păstrăvăriei din Azuga. De-aici urmează o porțiune detestabilă în
care va trebui să traversăm stațiunea pe asfalt, pe marginea drumului.

Trenul are locuri destule și reușim să stăm destul de grupați. Ne tragem sufletul și povestim pe drum, iar
din Gara de Nord, o parte dintre noi, ca cetățeni responsabili și implicați ce suntem, luăm calea Pieței
Victoriei și ne mai vărsăm pentru câteva ore năduful pe dragii noștri conducatori.
Ajung acasă seara târziu, obosit, dar mulțumit de ziua plină pe care am avut-o, cu traseu și oameni faini,
cu vreme bună și peisaje cuprinzătoare și împăcat că am reușit să ajung în final și în piață.