Cheile NEREI

Este situat la limita sud-vestică a ţării în sudul munţilor Anina; pe teritoriul administrativ al judeţului
Caraş-Severin, între localităţile: Sasca Română şi Şopotu Nou. Lungimea cheilor este de 22 km din
care aproximativ 20 km de chei propriu-zise. Nera strabate un defileu cu aspect de chei, îngust,
spectaculos şi absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România. Parcul conţine 6 rezervații
declarate și una propusă. Este un loc fabulos, care merită atenţia fiecărui român. Principalele
obiective ale parcului naţional sunt: tunelurile romane ("La Tunele” - tuneluri săpate în stâncă pe
vremea romanilor; când afară căldura de mijloc de iulie te topeşte, poţi găsi un loc friguros în
tuneluri), Lacul Dracului (lac carstic; peştera ce s-a prăbuşit a creat un loc minunat; dacă intraţi în
Peștera Lacul Dracului aveţi grijă să nu fie perioade ploioase fiindcă se inundă complet), Ochiul
Beului sau Beiului (este alimentat de un izvor subacvatic; în el sunt peşti iar reflexiile albastre-verzui
iţi dau impresia că nu e real) şi cascadele Beuşniţei (pe Râul Beu în amonte de lacul Ochiul Beului)
pe care le găseşti când porneşti pe o cărare laterală sunt fabuloase. Muşchi şi apă, picături ce te
stropesc uşor, te mângâie. Nu uitaţi că aceste cascade sunt în zona de protecţie strictă şi au statutul
de rezervație naturală!

Ochiul Beiului si Valea Beusnitei

Dupa citeva zile mohorite in care ploaia a facut legea, soarele se pune in sfirsit stapin pe judetul Caras-Severin.
Asteptam sa vina vremea buna pentru a face un circuit in Cheile Nerei. Dar pina ca lucrurile sa se stabilizeze complet
incercam o tura mai scurta, mai blinda, dar foarte frumoasa.

Traseul urmat: Podul Beiului - Canton Silvic Valea Beiului - Ochiul Beiului - Valea Beusnitei - Cascadele Beusnitei.

Pina la Podul Beiului am ajuns cu masina trecind prin satul Potoc. Drumul e asfaltat, e bun, dar are doar o singura
banda pe care incape doar o masina. Asadar trebuie sa conduci cu atentie ca nu se stie ce iti apare din fata. La Podul
Beiului e amenajata
o mica parcare.
Acest loc este o
importanta
intersectie de trasee:
se poate pleca spre
Sasca Romana, pe
traseul cu tunele,
spre Valea Beiului
si Cascada Beusnita,
spre Cantonul
Damian si Cheile
Nerei.

Plecam in traseu pe
banda albastra, pe
un drum forestier.
Trecem riul Bei pe
un pod de lemn.
Padurea ne
protejeaza de

1
soarele ce devenise puternic. La un moment dat intilnim un fel de colonie de fluturi care statea chiar in mijlocul
drumului forestier.
Mai facem un popas lung la Cascada La Vaioaga, loc in care apele limpezi ale Beiului se pravalesc cu putere citiva
metri.

Continuam tot pe drumul forestier intilnind mai sus un stavilar si un lac. Cam dupa o ora si jumatate suntem la
Cantonul Valea Bei. Aici e loc bun de campat si exista si sursa de apa chiar in fata portii pastravariei.

Drumul nostru continua pe poteca. Dupa vreo 10-15 minute. ajungem la o frumoasa cadere de ape, locul in care
Beusnita se varsa in Bei. Putin mai sus este Lacul Ochiul Beiului.

Despre acest loc circula mai multe legende. Se spune ca un bei( titlu nobiliar in Imperiul Otoman ) foarte bogat a fost
la vanatoare prin aceste meleaguri. A intilnit intr-o poiana o frumoasa fata ce isi pastea oile de care s-a indragostit pe
loc. Asa ca venea deseori s-o intalneasca.

Cum a aflat tatal beiului de dragostea dintre cei doi, a hotarat sa-i desparta. In graba a trimis un calau sa omoare fata
ce ii sucise mintile fiului sau. Beiul indragostit si-a gasit iubita injunghiata in locul unde acum este lacul... Ochiul
Beiului a varsat multe lacrim, dupa care flacaul dupa care si-a infipt pumnalul in inima. Din lacrimile lui s-a format
izvorul care ii poarta numele.

Apele micului lac - are diametrul de circa 20 de metri si adancimea de aproape 6 metri - au o transparenta aparte, o
culoare albastruie si nu ingheata niciodata. In realitate, in acel loc "misterios" din castrul banatean se afla un izvor
care improspateaza mereu lacul si face ca apa lui sa aiba o temperatura egala.

Trrecem piriul pe o punte de lemn si ne angajam in urcare, insotind triunghiul albastru, pe Valea Beusnitei, o
adevarata minune naturala. Valea este plina de caderi de ape, mai mari sau mai mici, care te fac mereu sa te opresti si
sa iti doresti sa le fotografiezi. Intre confluenţa Beuşniţei cu Beiul şi Poiana Beuşniţei cascadele se prezinta sub forma
unui şir ne�ntrerupt de căderi de apă prelungi, ce curg prin jgheaburi �nguste. Cu toate astea cascadele nu au caderi

2
verticale de mare
anvergura.

Ne indepartam la un moment dat de apa,

parcurgem lunga Poiana a Beusnitei si intram
iarasi in padure dar nu pentru mult timp. Poteca
marcata se finalizeaza la Cascada Beusnita I, un
loc minunat de unde apa se desparte in suvoaie si
cade pe un covor verde din muschi. Ploile din
ultimele zile au asigurat cascade un debit
consistent de apa care cade cu putere cam de la
14-15 metri.

Am urcat apoi pe linga cascada continuind

un timp pe firul apei si am mai intilnit inca doua
cascade destul de mari care merita vazute, dar si o
mica grota.
Cascada Beusnita II este mai putin inalta
insa este foarte dezvoltata pe latime, apa
despartindu-se in doua suvoaie.
upa o bucata mai lunga prin padure,
ghidati de sunetul puternic al apelor ce cad,
ajungem la Cascada Beusnita III.Pe un prag
crescut din tuf �ntre doi pereţi, apa se desface
�n numeroase suvoaie curgind pe un covor de
muşchi,

Ne-am intors pe acelasi traseu, iar toata distractia

ia cam sase ore in conditiile unui mers lejer si a
multor pauze fotografice. Ochiul Beiului si Valea

3
Beusnitei ramin doua locuri de referinta in cadrul frumusetilor naturale din Banat. Cine le-a vazut odata nu le uita
niciodata.

Cheile Nerei
Parcul National Cheile Nerei - Beusnita a fost pentru multa vreme o zona in care mi-am dorit sa merg. Am
avut mai multe tentative nereusite asa ca abia anul asta am ajung pentru prima oara. Dar a fost bine si asa pentru ca
astfel am putut citi diverse articole despre Cheile Nerei. De asemenea am vorbit cu oameni din partea locului si am
mai capatat citeva informatii.

Am facut de data asta echipa de 4: Ramona, Sorin eu si Bogdan Ivan de la A.S. Exploratorii din Resita. Stiam ca ne
asteapta un traseu lung si de aceea mincam bine de dimineata. Am plecat im jurul orei 8 urmind sa efectuam
urmatorul circuit:

Carbunari - Ogasul Porcului - Lacul Dracului - Fostul Canton Damian - Podul Beiului - Sasca Romana - Sasca
Montana - Carbunari.

Parasim satul Carbunari indrumati de localnici care ne ofera un detaliu pretios:

- Cum iesiti din sat o sa dati de marcaj. La un moment dat e o rascruce de drumuri unde e o cabana si o sageata
catre Canton Cheile Nerei. Sa NU o luati pe acolo. Tineti celalat drum, ca ala va scoate catre Lacul Dracului.

Iesim din sat, intilnim marcajul banda albastra care urca din Sasca Montana pe Cheile Susarei. Mai intai se merge pe
un drum forestier lat, ce pare a fi circulat intr-o oarecare masura pentru ca e intr-o stare destul de buna. Ajungem la
rascruce, vedem cabana, vedem undeva cam dosit si marcajul. Peste citeva minute lasam drumul forestier principal
pentru a ne angaja pe o coborire lunga, tot pe un drum forestier mai ingust si mai noroios, prin Ogasul Porcului.
Mergem mai bine de o ora pe acest drum, apoi poteca il paraseste coborind foarte accentuat spre locul numit "La
Scaune". Pe alocuri au fost sapate trepte si puse citeva balustrade de lemn.

Ajungem la o intersectie de trasee aflata intr-un loc cu bancute( la Scaune ): pe banda rosie se poate merge la Sopotul
Nou intr-o ora si un sfert, in partea opusa spre Damian in 3 ore si jumatate( un timp cam optimist, cineva a scris
dedesubt 4 ore si jumatate; atita se face daca nu te ratacesti ).

Noi continuam pe
banda albastra care
duce Lacul Dracului
in doar 15 minute.
Dar pe traseu exista si
banda rosie. Urcam o
muchie ingusta printre
copaci tineri. Iesim pe
niste stinci, puncte de
belvedere asupra vaii.
Practic, cam de pe
aici urmeaza
sectiunea cea mai
spectaculoasa a
Cheilor Nerei.

Coborim accentuat

4
pina vedem Nera. Undeva in stinga, la adapostul unor stinci uriase, impadurite, este Lacul Dracului, un lac misterios
cu o culoare ciudata, un albastru-verzui intens. Lumina ce patrunde printre copaci creeaza tot felul de reflexii sporind
si mai tare sentimentul de mister. Apa e limpede si plina de pastravi care se vad cu ochiul liber inotind linistiti.
Iata ce spune Stefan Negrea despre Lacul Dracului in cartea "Din Defileul Dunării �n Cheile Nerei":

"Lacul are o suprafaţă variabilă �n jur de 700 m2, 12 m ad�ncime maximă şi e alimentat de ploi, dar mai ales de
apele Nerei (fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii).
Acest lac, iniţial subteran, a apărut la zi prin prăbuşirea bolţii peşterii, din care pricină o parte din malurile lacului
sunt �n surplombă. Peştera ca atare este neinteresantă, luminată direct sau difuz �n cea mai mare parte.

Sistemul de galerii şi săli ne�necate totalizează abia 68 m. De la intrare, o galerie largă şi lungă, puternic
descendentă, ne conduce �ntr-o sală din care se desfac c�teva galerii mai mici; una din ele urcă la dreapta duc�nd
la un fel de balcon natural suspendat la 8 m deasupra lacului, făcut parcă anume pentru admirarea acestuia. De aici
cuprinzi �ntreg luciul apei: �n ciuda pereţilor �ntunecaţi şi reci ai peşterii, atmosfera sumbră este �nviorată de
un petic de cer şi de fagii �nalţi de pe buza văgăunii �n care e cuibărit lacul, reflectaţi �n oglinda sa. �n săli şi
galerii există argilă şi bolovăniş de calcar, dar şi unele speleoteme (stalactite, planşeu concreţionat cu stalagmite şi
coloane, scurgeri parietale).

Deşi cunoscută de localnici dintotdeauna şi constituind de multă vreme unul din principalele obiective turistice ale
Cheilor Nerei, Peştera de la Lacu Dracului a fost explorată ştiinţific abia prin anii 1962-1963. �n primăvara lui
1981, speologii scafandri ai grupului G.E.S.S. Bucureşti - au descoperit �n punctul de ad�ncime maximă a lacului
(-12 m) o galerie �necată care pătrundea �n masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m ei au ieşit din apă �ntr-o
frumoasă sală �n care calcarul alb şi spălat alterna cu straturi negre de silex, o neobişnuită arhivă de informaţii
geologice, tăinuită p�nă atunci de apele lacului. Se află de asemenea stranii forme de coroziune, posibile numai �n
mediul subacvatic, dar şi trunchiuri de arbori şi forme mai rare de viaţă (spongieri de apă dulce!). Evident, turiştii nu
pot ajunge �n această sală dar, dacă au adus o barcă pneumatică, pot face o plimbare de neuitat pe luciul apei."

Despre lac circula urmatoarea legenda:

Se spune că un păstor işi paştea caprele pe pajiştea de l�ngă Lacul Dracului. La un moment dat apare un omuleţ mic,
dracul, care il provoaca pe păstor să-i frigă un peşte fără să se �ndoaie. Păstorul acceptă, cu condiţia ca dracul să-i
frigă un cap de ţap fără să r�njească. Dracul accepta, la rindul lui, provocarea. Aşadar păstorul ia peştele, �nfige un
băţ �n el şi �l frige fără să se �ndoaie. Dracul ia şi el un cap de ţap, �l leagă, dar c�nd �l pune la prăjit, botul
ţapului işi arată dinţii. De ciudă, dracul s-a aruncat �n lac si de atunci asa i-a ramas numele: Lacul Dracului.

Lacul are o culoare albastru-verzuie, impresionantă. Localnicii susţin că legenda mai spune că lacul nu are fund, că el
are multe tunele subterane. Mai mult, se zice că multi dintre cei care se av�ntă să facă baie �n apele albastre-verzi
nu se mai �ntorc niciodată.

De aici incepe aventura: Coborim pe marginea riului Nera, astazi cu un debit destul de mare si cam tulbure. Din
punctul acesta incepe Conveiul Lung. Este vorba de unul dintre cele mai mari coturi făcute de Nera, �n unghi de
180�, pentru a ocoli pintenul ascuţit al Culmii Lacului. Apa se repede furioasă spre peretele �nalt al C�rşiei
Albinei aflat pe malul drept.
Nu mai gasim marcaje asa ca ne gindim ca trebuie sa trecem riul. Noi, Bogdanii, alegem sa trecem riul
incaltati, Ramona si Sorin se descalta, si bine fac. Trecem cu bine printr-un loc unde apa, la adincimea ei maxima
trece de genunchi. Dar tot nu dam de marcaj. Ba mai mult Bogdan mai trece odata dar tot fara succes. Eu decid sa ma
intorc la Lacul Dracului. Vazusem niste turisti si ma gindesc ca ne pot ajuta cu o informatie.

Dau de o trupa de nemti care imi spune ca trebuie sa ne intoarcem La Scaune si de acolo sa tinem marcajul spre
Damian. Ei merg catre Carbunari. Prin apa e destul de aiurea de mers astazi. Asa ca mai trec odata apa si sun
5
adunarea. Trecem Nera inapoi salutind citiva turisti unguri care vor parcurge cheile cu barca pneumatica. Vine si o
barca romaneasca, cu vreo 6 oameni la bord. Conducatorul grupului ne confirma ca trebuie urcat la scaune si tinuta
banda rosie.
Toata agitatia asta ne facem sa peirdem aproape o ora. Urcam iarasi culmea impadurita apoi coborim La
Scaune. O luam spre Damian lasind riul undeva jos si departe. Urcam si coborim citeva vai seci dupa care ajungem
iarasi linga Nera. Mergem de-a lungul ei pe o poteca clara si destul de bine marcata. La un moment dat gasim un
izvor asa ca profitam sa ne facem plinul. Alt izvor nu am mai gasit pina aproape de Damian. La citiva metri de noi
vintul rupe o ramura mare a unui copac batrin si aceasta se prabuseste cu zgomot dar nu raneste pe nimeni.

Ajungem si la primele portiuni stincoase unde poteca e sapata in stinca la citiva metri de albia riului. Mai apoi din
poteca noastra se desprinde o alta care duce la Sasca Romana in doua ore, pe triunghi rosu. Poteca ne scoate intr-o
poiana destul de lunga. Ne bucuram de putin soare, tinem poteca si ne oprim in fata unei punti suspendate care nu
pare prea solida. Mai mult avem si un indicator care spune asa: La Vogiun, vinzare lapte, brinza,vaca, mere albine.
Campare.

- Mai sa fie! Hai sa trecem puntea, dar pe rind, cite unul!

Si trecem puntea cu mari emotii ca scindurile si betele sunt vechi si mai mult lipsesc cu desavirsire la extremitati
unde trebuie sa ne ajutam de cabluri metalice sau de citeva trunchiuri de copaci puse de cineva pe acolo. Asadar,
prudenta maxima.

Pe partea cealalta, surpriza. Marcajul lipseste. Il cautam in toate partile dar dam numai de grohotis. E o poteca
clara dar merge in amonte deci drumul nostru nu poate fi pe aici. Decid sa trec puntea inapoi si sa caut marcajul.
Parca acum merg pe punte mai relaxat si dupa ce trec gasesc si marcajul undeva mai in aval. Strig tare ca sa treca
toata lumea inapoi. Si uite asa mai pierdem cel putin o jumatate de ora.

Ne aşteaptă sectorul cel mai lung, cel mai sălbatic şi cel mai spectaculos al Cheilor Nerei, care ţine p�nă la cantonul
Damian. Pătrundem, aşadar, �n inima cheilor, si nu vom �nt�lni �n drum nici poieni şi nici sălaşe pentru popas.

6
Poteca ne duce treptat pina aproape de apa. In aval e un perte vertical si vedem ca poteca e din nou sapata in stinca. In
albia riului sunt citiva bolovani mari.

Ajungem la portiunea stincoasa, Cleantul

Farma. Marcajul sclipeste in soare de ai zice ca a fost
aplicat azi. Urcam tare o portiune de grohotis si
ajungem pe niste stinci, unde poteca e ingusta. Nera e
departe, undeva jos si abia se ghiceste printre copaci.
Acolo intilnim un domn dotat cu pensule si vopsele
care se ocupa cu refacerea marcajului. O initiativa
foarte buna! Ne spune ca trebuie sa mai trecem apa
odata, tot prin vad, aproape de Damian.

Coborim la fel de abrupt apoi pina aproape de apa.

Traversam o noua portiune de poteca sapata in stinca,
de data asta destul de ingusta. Ne aflam sub Cirsiile
Dese, iar pe partea cealalta este Cirsia Capitanului.

7
 La un moment dat poteca pare ca sa infunda. Insa prin stinca au fost sapate citeva tunele care sa ne
inlesneasca inaintarea pe sub peretii calcarosi si inalti.
Urmează locul numit Cotu Tulburii, unde Nera scaldă baza abruptului vertical şi pătrunde �n următoarea
porţiune �ngustă a cheilor,
alcătuită de c�rşiile
Barbeşu Mic şi Barbeşu
Mare, aflate pe partea cu
poteca, şi culmile Cracu
Tulburii şi Cracu
Haiducului, pe malul
celalalt. Poteca noastră se
strecoară pe prispa din
peretele Barbeşului Mic şi
apoi pe cea din abruptul
surplombat al Barbeşului
Mare.
Mai jos cheile se
ingusteaza si apa pare
adinca. Un grup de tineri
incearca sa o traverseze
mergind un pic de-a lungul
unui trunchi de copac
prabusit in riu. O fata e cit
pe ce sa fie luata de apa. E
8
mica de inaltime, apa ii ajunge pina la git si curentul e mare. Din fericire pritenii ei o prind si o tin bine, fata tipa, dar
scapa teafara. Clar ala nu e loc de
trecut apa.

Ptin mai jos gasim un vad

semnalizat corespunzator, sageti pe
ambele maluri indicind clar
directia si faptul ca trebuie trecut
prin apa cumva in diagonala. Nera
e destul de lata aici dar si tulbure
incit nu vezi fundul apei; parca tot
nu iti vine sa te bagi asa..cu una cu
doua. Apa e murdara, are debit dar
nu avem ce face. Bogdan Ivan
trece primul si vedem ca apa nu
pune probleme nefiind asa de
adinca.

Inainte de a traversa reusesc sa ma

ranesc aproape de ochi. Semne de
buna purtare prin Cheile Nerei! Ramona se descalta, eu sunt in bocanci uzi de citeva ore asa ma merg tot incaltat, cu
Ramona de mina. Apa se adinceste brusc cu citiva metri inainte de a atinge malul opus. Ne udam un pic pe pantalonii
scurti insa problema principala e acum iesitul din apa finndca nu prea ai de ce sa te tii iar malul e alunecos.

Conform sagetii mai avem pina la Damian doar 45 de minute. Plecam si peste putin timp ajungem in zona Cleantului
"La Cirlige", loc unde
poteca sapata in stinca e
astazi aproape de apa si
unde sunt montate o
serie de cabluri care sa
permita deplasarea in
siguranta. Practic este
ultima portiune mai
delicata.

9
Poteca ia apoi un pic de distanta fata de albia riului si continua prin padure. La un moment dat dam de o sageata care
indica un izvor. Ne spalam pe fata, umplem recipientele si ne indreptam spre Damian unde ajungem cam in 20 de
minute. Gasim citeva corturi si citiva turisti care ne
intreaba citeva lucruri despre traseul din chei.

Banda rosie va merge in urmatoarele 45 de minute pe

un drum forestier care ne scoate la Podul Beiului.
Cheile nu mai sunt aici atit de salbatice. In fata, pe
partea dreapta a riului este Cirsia Rolului, cu pereti de
peste 200m inaltine.

Dupa Podul Beiului revenim pe poteca pentru portiunea

finala a Cheilor Nerei. Mie personal mi-a placut foarte
mult bucata asta: se merge pe o poteca ingusta aflata la
inaltime, se merge pe prispe si prin tunele mai lungi sau
mai scurte, cu apa sau fara, sapate in Cirsia Caraula.
Cel mai lung tunel are cam 40 de metri, are portiuni cu
apa, nu e liniar, asa ca nu ar strica sa aveti o lanterna.

Privind in jos, spre apele Nerei ne dam seama ca riul s-a

marit considerabil dupa ce a primit apele Beiului.
reptat poteca coboara, valea se deschide semn ca
sectorul Cheilor Nerei s-a sfirsit. Marcajul e destul de
rar, dar drumul se intuieste usor. Singura intrebare e
daca mai trebuie sa trecem inca odata prin apa ca sa
ajungem la Sasca Romana. Deocamdata mergem pe
linga riu, prin poieni si finete. Ne potolim setea cu apa
unei fintini aflate linga un salas.

Ajungem la o punte suspendata, mult mai solida si mai

buna decit cea intilnita in chei. Ramona se accidenteaza
intr-un mod ciudat ranindu-se la ambele picioare dupa o
cazatura urita pe scari.

10
Trecem pina la urma puntea si in citeva minute suntem in Sasca Romana, si constatam ca ne-am miscat destul de
bine, am facut doar o ora de la Podul Beiului. Localnicii ne indica un drum forestier care trece dealul spre Sasca
Montana, drumul e scurt, ne ia cam 45 de minute si ne aduce in partea superioara a satului. E deja destul de tirziu, ora
20, iar masina noastra e la Carbunari, la 10km de aici.

Ii las pe companionii mei la Sasca Montana la izvorul din fata bisericii. Fac apel la traditionalul meu noroc la
autostop. Totusi, avind in vedere ca zona nu prea e circulata decid sa urc pe sosea. Si merg vreo 5km si nu trece nici o
masina. Vine una dar nu ma ia. Apoi vine un domn cu un Golf albastru de Timisoara care isi face mila si ma duce
pina la iesirea din Stinapari. Multumesc soferului si plec rapid spre Carbunari, apoi cobor cu masina sa imi recuperez
colegii de tura.

Cheile Nerei s-au pastrat destul de salbatice in ciuda fapului ca sunt destul de cunoscute. Probabil durata mare a
traseului din chei, faptul ca trebuie traversat riul prin vad si amenajarile precare ii sperie pe multi. In zona salbatica a
cheilor l-am intilnit doar pe domnul care se ocupa de refacerea marcajului. De asemenea trebuie retinute citeva
aspecte:

1. Cheile Nerei nu sunt accesibile in orice perioada a anului. Recomand vizitarea lor numai c�nd nivelul apei e
scăzut şi niciodată după viituri, c�nd apele tulburi şi �nvolburate ies din matcă şi urcă ameninţător, uneori p�nă
deasupra potecii, rup�nd copacii şi căr�ndu-i la mari distante
2. Pe sectorul Lacul Dracului - La Scaune - Canton Damian, urmind marcajul banda rosie, Nera se traverseaza o
singura data, prin vad, prin locul indicat de sageti indicatoare aflate de o parte si de alta. Din proprie experienta va
spun ca umblatul cu orele in incaltaminte uda este chinuitor. Ar fi de preferat sa traversati riul in sandale, slapi sau in
picioarele goale.
3. NU traversati riul pe puntea aflata in interiorul Cheilor Nerei decit decit daca doriti sa campati in Poiana
Alunilor, la Vogiun.
4. Locuri de campare: Poiana Meliugului(cunoscută de localnici şi sub numele de Poiana lui Trifu ), Poiana
Alunilor, Canton Damian
5. Durata intregului circuit a fost de aproximativ 12 ore pentru noi. Daca scadem acea ora si jumatate, timp pierdut
cu ratacirile, ajungem cam la 10 ore si jumatate. Asadar e nevoie de o zi buna de mers pentru a parcurge traseul facut
de noi.

11