Sunteți pe pagina 1din 4

Am mers pe poteca ce șerpuiește de-a lungul râului, în amonte.

Acolo am dat de tuneluri săpate în stancă pe vremuri


de mult apuse, zic unii că ar fi fost unele tuneluri chiar de pe vremea romanilor. Căldura de mijloc de iulie se topea
toată și găseai un loc friguros în aceste tuneluri. Foarte sugestiv, locul e numit „La Tunele”.

La Tunele, Cheile Nerei

Cheile sunt casa celui mai mare lac carstic din România, Lacul Dracului. O peșteră s-a prăbușit și a creat acest loc
minunat pe care cuvintele cu greu îl pot descrie.
Lacul Dracului, Cheile Nerei

Un lac, puțin diferit de altele, e în padure și se cheamă Ochiul Beiului. Un izvor creeză acest lac cu reflexii verzi-
albăstrui iar în apa limpede ca și cristalul, sunt pești. Culorile care se schimbă în funcție de cum bate soarele printre
copaci, îti dau impresia că e un loc ireal.

Ochiul Beiului,
Cheile Nerei

Cascadele Beușniței, cele pe care le găsești când pornești de la Ochiul Beiului, pe o cărare laterală, sunt fabuloase.
Vei găsi mușchi și apă, picături ce te stropesc ușor, te mângâie.
Cascada Beusnitei, Cheile Nerei
Cheile Nerei

Nera, Cheile Nerei (2)

S-ar putea să vă placă și