Sunteți pe pagina 1din 9

CARAȘ SEVERIN – CIPRU

 Enunț :
- Ești președintele consiliului județean si trebuie sa convingi unii turiști din Cipru sa
viziteze CARAȘ SEVERIN-ul

Județul Caraș Severin se află în vestul României, având


reședința de județ în orașul Reșița. Se învecinează cu
județele Timiș, Hunedoara, Gorj și Mehedinți, iar în sudul
județului, Dunărea formează granița naturală cu Serbia.
Județul este al treilea cel mai mare județ din țară, ca
suprafață, deci are foarte multe locuri frumoase care merită
vizitate. Dacă treci pe acolo, iată care sunt cele 10 locuri pe
care nu trebuie să le ratezi. În plus, dacă intenționezi să
organizezi o excursie în județ.

CSCADA BIGĂR :

Aflată pe teritoriul comunei Bozovici din județul Caraș


Severin, cascada este ușor de găsit, fiind pe marginea unui
drum. A fost numită cea mai spectaculoasă cascadă din
lume de către The World Geography în 2013, iar poza
cascadei a făcut înconjurul lumii datorită irizației albastre a
apei. Aceste irizații se datorează conținutului bogat în calcar
al apei izbucului și se văd însă doar atunci când soarele bate
direct în direcția cascadei.
LACUL OCHIUL BEIULUI :

Tot în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița se găsește și


Lacul Ochiul Beiului, un lac de un albastru cristalin intens.
Legenda spune că în trecut acolo domnea un pașă rău care
avea un fiu cu ochii albaștri cristalini. Acesta obișnuia să iasă
la vânat în zona unde acum găsim lacul și într-o zi s-ar fi
îndrăgostit de fata unui valah, care era în zonă cu oile la
păscut. Tatăl băiatului a pus slugile să omoare fata, iar
tânărul a vărsat lacrimi când a văzut-o, iar apoi s-a sinucis. În
acel loc s-ar fi format lacul albastru, asemănător ochilor și
sufletului lui. Științific vorbind însă, lacul este de natură
carstică și este sub formă de cuvă. Datorită izvorului
submers care îl alimentează, acest lac nu îngheață iarna. Are
o adâncime maximă de aproximativ 3.6 m și se întinde pe o
suprafață de 284 mp. De acest lac este legată și legenda
ielelor, care se adună aici de Sânzâiene, dansează și se
scaldă în acea noapte.
PESTERA LACUL DRACULUI :

BAILE HERCULANE :
Istoria stațiunii Băile Herculane este una veche de când
lumea. Termele Herculi au fost construite de romani în anul
102, în cinstea lui Hercule (fiul lui Zeus, ridicat la grad de zeu
după moarte). Așezarea este atestată documentar însă doar
din anul 153. Acum un oraș și stațiune termală, Băile
Herculane este atracția multor turiști în căutare de
tratamente balneare sau de un moment de relaxare. În Piața
Hercule din oraș este amplasată o statuie a lui Hercule.
Apele de aici au în compoziția chimică sulf, clor, bicarbonat
și calciu, însă principala caracteristică a acestora este
concentrația mare de hidrogen sulfurat. Aceste ape sunt
comparabile ca valoare balneară cu cele de la Vichy sau
Mont Dore. Printre afecțiunile care pot fi tratate aici se
numără reumatismul cronic inflamator și degenerativ, bolile
aparatului locomotor sau cele ale sistemului nervos
periferic, afecțiunile ginecologice, diabetul zaharat sau bolile
digestive.

PARCUL CU NOROI DE APA :


MUZEUL LOCOMOTIVELOR CU ABUR DIN REȘIȚA:

Reședința de județ, Reșița, este gazda unui muzeu al


locomotivelor cu abur. Este de fapt unicul astfel de muzeu
din țară, fiind amplasat în aer liber și având ca exponate 16
tipuri de locomotive făcute de-a lungul timpului în uzinele
orașului. Printre exponate poate fi văzută și prima
locomotivă construită acolo, în 1872. Pentru a putea admira
locomotivele nu se percepe nicio taxă vizitatorilor.

CAZANELE DUNARII :
PARCUL NATIONAL PORTILE DE FIER :

TUNELUL DRAGOSTEI :
Vestea că există și în România un tunel al dragostei, format
pe calea ferată, asemănător celebrului Tunel al Iubirii din
Ucraina s-a răspândit repede. Tunelul românesc a fost
descoperit întâmplător de un fotograf român în timp ce
încerca să surprindă un apus de soare, pe linia ferată dintre
localitățile Obreja și Glimboca. Locul însă nu este marcat și
poate fi greu de găsit.

PESTERA CU OASE :

O peșteră din apropierea localității Anina este locul unde au


fost descoperite cele mai vechi fosile osoase de Homo
Sapiens din Europa. În peșteră au fost găsite oseminte ale 3
oameni care au trăit acum 34.000–36.000 ani. Oasele au fost
numite Oase 1, Oase 2 și Oase 3 însă cea mai importantă
fosilă este Oase 1 care este denumit și Ion din Anina, cel mai
vechi om din Europa. Mai mult, ADN-ul analizat din
mandibula Oase 1 a demonstrat că omul modern (Homo
Sapiens) și strămoșul său (Homo Neandertalis) nu doar că
au fost contemporani, ci s-au și încrucișat la un moment dat.
În 2009, un specialist în imagistică criminalistică a recreat
înfățișarea lui Ion.
Elev : Colacel Maria-Madalina

S-ar putea să vă placă și