Marea

Stând pe plajă, odihnindu-mă sub razele calde ale soarelui, mă uitam la ce era în jurul meu. Era
minunat! În fața ochilor mei vedeam nisipul auriu risipit de vânt și valurile înspumate ce loveau
cu putere pietrele de pe malul mării învolburate. Valurile se înălțau ușor în aer, luând-și mare
avânt, ca apoi să se așterne ca o pătură argintie. Scoicile și pietricelele de pe fundul mării dansau
pe ritmul curenților de apă, scuturând din toate părțile coralii multicolori și algele marine, iar
peștișorii mari și mici, colorați sau nu, cu ochii bulbucați și cu aripioarele infime înoată fericiți,
jucându-se cu meduzele transparente și delfinii zglobii.
Cu a ei mișcare deosebită, marea se face auzită susurând lin și plăcut, sclipind în umedul amurg,
cu nori rozalii curgând deasupra tuturor, pe cerul unde încep a se naște stele. În zare, se văd două
vapoare minuscule plutind încet printre valurile neastâmpărate, luminate de mici felinare cu o
flacără aprinsă în ele, semănând cu unicul și vestitul Luceafăr.
Pe înserat, când soarele coboară încet în mare, toată priveliștea este de o frumusețe inegalabilă.
Zeci de culori se trezesc la viață năvălind peste cerul înstelat cu luna ridicându-se din nou
somnoroasă pe bolta cea senină: portocaliul apare de lângă nori ca de vată, apoi intervenind și
violetul pe la margini, se potrivesc la perfecție. Albastrul deschis, observând că a trecut vremea
lui, se transformă în liliachiu, apoi în negru. Cu aceste culori deasupra ei, marea este cufundată
într-o adevărată opera de artă.
Eu, privind fascinată la tot ce mă înconjura, simțeam că încep să mi se închidă ochii, până
când… am adormit în liniștea mării.

Prietena mea, marea

Când se termină școala și începe mult așteptata vacanță de vară, marea cristalină mă invită să
stau cu ea.
Nisipul auriu al plajei îmi mângâie tălpile, iar sunetul valurilor îmi alină urechile.
Privirea îmi este captată de albastrul infinit al cerului și de marea albastră ca lacurile azurii.
Pe nisipul fierbinte pescărușii curioși și gălăgioși caută comori printre scoicile străvezii.
În apropiere, un copil construiește un castel măreț, cu multe turnuri semețe, cu un steag ce flutură
în briza mării.
Valurile infinite strălucesc în lumina orbitoare a soarelui ca mii de pietre prețioase.
Spuma mării, alba ca neaua, aduce la mal tot felul de scoici, meduze și steluțe de mare, care îi
formează un colier așezat la gâtul mării.
Printre algele verzi ca o pădure, un peștișor s-a pierdut, iar un crab se ascunde de pescărușii care
îi dau târcoale, la fel ca niște copiii care vor să mănânce un borcan cu dulceață.
În adâncuri, doi delfini se joacă ca doi cățeluși care se distrează bucuroși cu jucăria lor preferată,
iar un căluț de mare se plimbă grațios pe lângă partenera sa.
Întotdeauna despărțirile de mare au fost grele, dar, de fiecare data am plecat cu zâmbetul pe buze,
deoarece prietena mea, marea, îmi oferă tot ce are mai bun și mai frumos.