Creasta Basarabului

Denumire alternativa: Muntele Basarab

Localizare: Muntii Capatanii
Tip de traseu: circuit, mixt - traseu de drumetie cu pasaje de alpinism usor
Varianta recomandata: prima data in sensul descris
Durata aproximativa: 4-5 ore
Dificultati de traseu: portiuni fara poteca, zone cu risc de alunecare si de cadere in gol,
dificultati de orientare, abrupt alpin, pasaje de catarare usoara.

Repere si toponime:
„La Gauri” – loc de trecere obigatorie cu pasaj de catarare usoara.
„La Iedera” – reper de identificare a scocului impadurit ce permite continuarea traseului
„Fereastra Basarabului” – portal natural de mare dimensiune si usor de observat
„La Horn” – loc ce indica finalul portiunii de creasta si inceperea coborarii in sensul descris
„La Cruce” – grup de stanci verticale; reper de schimbare de directie

Scurta descriere:  este unul dintre cele mai frumoase trasee ce strabat stancarii din zona
Vaii Oltului, traseu cu numeroase puncte de belvedere (puncte terminus in schita de mai
jos), traseu printr-un relief extrem de accidentat, destul de dificil de parcus dar si de
descris. 
Intrarea in traseu se face pe la Clopotnita, constuctie bisericeasca situata pe partea stanga
a drumului national ce duce la Sibiu, imediat cum trece podul de peste Valea Postei (parau
afluent al Oltului in barajul de la Turnu). Continuarea traseului urmareste pe cat posibil
creasta stancoasa. La inceput, primele pasaje stancoase pot fi ocolite pe partea stanga in
sensul de urcare. Urcarea pana in creasta propriu-zisa se face evitand trei blocuri de piatra,
astfel: primul bloc prezinta abrupt in partea sudica, se ocoleste pe stanga, dupa care putem
urca in saua din spatele lui; cel de-al doilea prezinta abrupt vertical inspre nord, se ocoleste
adanc tot inspre stanga, dupa care revenim in saua din spatele lui; cel de-al treilea bloc va
trebui catarat usor (reper „La Gauri”) plecand din saua amintita. Ne continuam urcarea,
evitand cu atentie abruptul din ambele parti, intram intr-o mica portiune impadurita si
continuam spre varf pe scocul indicat de reperul „la Iedera”. Din acest varf, fara mari
dificultati de aceasta data, va trebui sa urmam cu atentie maximul altimetric, cu usoare
eschive pe branite si hornuri. Terenul accidentat este bine reprezentat prin Fereastra
Basarabului, portal natural prin care putem cobori circa 15 metri, pentru ca mai apoi sa
revenim in creasta intr-o seuta. Un horn de circa 10 metri, cu teren pamantos, situat in
stanga crestei, ne va conduce intr-un ultim punct de belvedere. De aici drumul pare blocat
de cateva lespezi uriase si verticale. Din fata lor, privim in stanga si identificam o coborare
destul de abrupta, cu serpentine scurte si falancata de pereti de piatra aproape verticali,
reper „La Horn”. De aici vom identifica niste urme de poteca, apoi, intr-o sa impadurita,
chiar un semn pe copac ce ne indica schimbarea de directie (tot inspre stanga), reper „La
Cruce”. De aici poteca trebuie sa apara destul de bine conturata si ne conduce spre abrupt,
in diagonala, catre baza peretelui stancos, reper ce-l vom mentine in partea dreapta (nu
coboram direct in vale!). La baza acestui perete vom identifica un loc de retragere monahala
si apoi coboram prin padure, in continuare, pana la firul Vaii Postei. Poteca va traversa
paraul si se va inscrie apoi pe o urcare usoara, orientandu-se catre sud, strabate doua
muchii impadurite si ne conduce, in final, la fosta captare a izvorului amenajat pe marginea
drumului national, aproape de punctul din care am inceput urcarea. 
De retinut si faptul ca o eventuala coborare directa, chiar pe firul Vaii Postei (sau o urcare,
in sensul invers celui descris aici), poate crea mari probleme deoarece presupune depasirea
unei saritori cu cascada si cateva ocoliri largi, abrupte si cu sol instabil, valea fiind adesea
blocata de arbori cazuti.
Varianta alternative si de ocolire: nu exista alte variante de abordare, de ocolire sau de
retragere.

Schita:

Nota:
Este un traseu care se adreseaza calatorilor obisnuiti cu stanca, solicitant din punct de
vedere fizic si obliga la o buna orientare in teren. In conditii meteo cu lipsa de vizibilitate, de
iarna sau cu aderenta limitata, parcurgerea acestui traseu este total nerecomandata. Zona
este expusa la descarcari electrice si nu ofera posibilitati de adapost sau de retragere
rapida. Pastrati linistea si curatenia pe traseu. Zona cu animale salbatice!
Foarfeca Naratului
Denumire alternativa: Muntele Foarfeca sau Foarfeca Brezoiului

Localizare: Muntii Capatanii, zonaNaratu

Tip de traseu: mixt, drumetie montana combinata cu pasaje de catarare libera.

Varianta recomandata: in circuit

Durata aproximativa: 4-5 ore

Dificultati de traseu: traseul poate presupune depasirea unor pasaje folosind catararea

libera pe stanca si parcurgerea unei portiuni de creasta unde exista riscul de alunecare si de
cadere in gol. Portiuni fara poteca, abrupte, inierbate si instabile.Total nerecomandat a fi
parcurs in conditii de iarna sau cu vizibilitate redusa.

Repere si toponime:
Gura Lotrului – confluenta Lotrului cu Oltul, intersectia drumului de pe Valea Oltului cu cel
ce duce inspre Voineasa.

Colonie – baraci muncitoresti ce au apartinut intreprinderii de prelucrare a lemnului.

Scurta descriere: este un traseu cu acces destul de facil, intrarea fiind aproape de
intersectia a doua drumuri nationale si de o statie de cale ferata, la Gura Lotrului.

Candva, traseul a fost marcat cu banda rosie dar, prin faptul ca nu a fost inclus in hartile
turistice, prin absenta surselor de ape de pe traseu si prin dificultatea lui destul de mare,
acum este foarte putin circulat turistic.

Pentru a intra in traseu trebuie sa identificam reperul Colonie. In spatele cladirilor, urmam
firul izvorului ce curge dinspre abrupt si, pe malul drept, vom intalni o poteca de animale.
Poteca traverseaza firul apei si ne conduce intr-un loc mocirlos, de unde se pierde in mai
multe directii. Fiind cu fata catre munte (sud), privind in dreapta si vom zari prin padure o
muchie spre care ne vom indrepta in serpentine scurte. Ajunsi in muchie, identificam
imediat o seuta (Sa 1) cu inscrisuri pe copaci, semne silvicole si chiar cateva marcaje vechi.
Urmam linia muchei si poteca incepe sa se contureze din ce in ce mai bine. In ultima
portiune de urcare traseul se bate usor in dreapta, strabate un punct de belvedere si urca
pe un horn larg si stancos in Saua din Foarfeca Brezoiului. Optional, pentru a urca pe coltii
va trebui sa ne abatem din traseu spre est, pe o fisura intr-o stanca spalata si cu risc de
alunecare (albastru pe schita) si apoi sa mentinem cresta pret de circa 100 de metri,
depasind trei varfuri dificil de escaladat (atentie,traseu alpin! necesita echipament de
asigurate). Pentru continuarea traseului nostru intr-o abordare de tip circuit, strabatem
Saua din Foarfeca trecand pe partea sudica a muntelui, iar apoi, dupa aproximativ 20 de
metri, regasim marcajul in padurea de foiase. Traseul se orienteaza tot mai mult inspre
vest, urmand relativ curba de nivel, traverseaza 2 muchii dintre care ultima stancoasa si
mai pronuntata, pana revine printr-o vale larga inapoi in creasta principala (reper Saua 3).
De retinut este ca aici nu exista poteca, marcajele sunt rare, sterse si greu vizibile si in
pemanenta ne insoteste in dreapta abruptul de piatra al crestei. O alta posibilitate de acces
in Saua 3 este ca din saua din Foarfeca Brezoilui sa urmam chiar linia de creasta, inspre
vest, insa aceasta varianta obliga la catarare libera pe stanca si la multiple ocoliri scurte, in
teren accidentat si cu zone expuse la alunecare (albastru pe schita). Din Saua 3 traseul isi
pierde caracterul alpin si urmeaza relativ linia de creasta pana spra Vf. Pietre Goale.

  

Varianta alternative si de ocolire: 

Daca ne preopunem un traseu in circuit de o singura zi exista doua varinate de intorcere in
Brezoi. Prima este din punctul numit Saua 3, urmand muchia ce coboara inspre nord, iar
cand muchia se desparte in doua, urmam pe cea din stanga, pana in livezi si apoi in drumul
national, la circa 1km departare de punctul din care am intrat in traseu. A doau este pe
Valea Daneasa. 
Pentru o drumetie de mai multe zile putem cobori pe Valea Satului (ambele vai fiind candva
marcate si subiect al urmatoarelor descrieri) sau pe Muchia Verdesu-Vultureasa (traseu
marcat turistic si unul dintre cele mai aventuroase din zona Naratu).

Schita:
Pietrele Goale
Denumire alternativa: Valea Satului - Sturii lui Pavel - Varful Pietrele Goale - Valea
Daneasa

Localizare: Muntii Capatanii

Tip de traseu: drumetie, dificil

Varianta recomandata: in ambele sensuri, preferabil in circuit de doua zile.

Durata aproximativa: 10-12 ore

Dificultati de traseu: lungi portiuni fara poteca si cu risc de ratacire. Presupune depasirea
de obstacole naturale inclusiv prin catarare usoara. Dificil prin diferanta mare de nivel, prin
lipsa aderentei pe anumite portiuni de traseu, cat si prin lungime.

Repere si toponime:
Valea Satului – parau afluent al Lotrului in localiteatea Brezoi.

Saua Tarsa – poiana ce gazduia o stana si loc de intersectie de trasee

Poiana lui Pavel – poiana lunga si inclinata pe pantele sudice ale Naratului

Sturii lui Pavel – blocuri de piatra izolate, varf omonim

Varful Pietrele Goale – varf dublu, identificabil si prin aspectul dezgolit de pe partea sudica

Valea Daneasa – dupa denumirea paraului omonim, afluent drept al Lotrului.

Scurta descriere: acest circuit grupeaza o serie de portiuni de trasee candva marcate si
chiar deschise turistic, trasee care insa nu au mai fost intretinute, potecile fiind adesea
blocate si, drept urmare, foarte putin circulate. De amintit este si faptul ca aceste trasee se
bucura de referinte in ghidul turistic semnat de reputatul Nae Popescu si chiar exista trecute
si pe harta turistica de insoteste respectivul ghid. Iata de ce am sa amintesc aici doar
cateva repere de orientare in cele - practic - trei trasee acum nemarcate.

Inainte de a incepe fac precizarea ca pe schita de mai jos am pozitionat inclusiv semnele
turistice originale. Am facut asta nu doar pentru buna intelegere cat si in amintirea si
cinstirea celor care numai din dragoste de munte, spre a impartasi pasiunea si altor semeni,
au insemnat turistic acele trasee, intr-un efort asiduu si dezinteresat material, ba chiar pe
propria cheltuiala si pe propria raspundere, in vremuri acum de trista amintire.

Traseul din Valea Satului – primul - este un traseu ce incepe din cartierul omonim al
localitatii Brezoi, depasind izlazul si fosta pastravarie. Intrarea in traseu are aspect de
canion, adesea intalnind pereti stransi, mici cascade cu saritoare si multi arbori cazuti in
cale. Valea Satului ne obliga in principal la traversarea frecventa a cursului apei si la ocoliri
scurte de obstacole. Mentinand firul de apa principal vom ajunge in circa 3-4 ore in Saua
Tarsa, loc unde vom intalni unica poteca marcata turistic (punct rosu). Urmam traseul
marcat pana in Poiana lui Pavel, respectiv in partea nordica (partea inalta) a acesteia.
Urmarind culmea impadurita, incepem urcarea catre cel de-al doilea obiectiv, respectiv
Varful Pietrele Goale. In apropierea crestei intalnim o poteca firava, cu urme de banda
rosie si, poate mai evident, cu inscrisuri pe copaci facute de diversii ciobani ai zonei, pe
cand stanele din Saua Tarsa si din Poiana lui Pavel inca mai erau active. Poteca ne conduce
pe partea sudica a masivului, depasim initial pe stanga o serie de blocuri de gresie (sturi) si
mai apoi un varf impadurit (Vf. Sturii lui Pavel). Fara probleme de orientare ajungem, intr-o
sa scurta si loc de priveliste asupra Varfului Pietrele Goale. Desi poteca ocoleste pe partea
nordica varful propriu-zis, ne vom inscrie in urcare pieptisa catre varf, minunat punct de
belvedere. Dupa ce revenim in poteca ne asteapta o coborare lunga si relativ constanta prin
padurea de fag, adesea insotiti de insemnele silvicole, dar insemne pe care insa va trebui sa
pe abandonam putin mai jos, identificand poteca si fostul marcaj in partea stanga, catre
nord si nord-est, respectiv pe directia muchiei Muntelui Foarfeca. Cateva sageti aplicate pe
copaci ne indica schimbarile de directie si ne mai inlatura anxietatea legata de orientare. O
sa ingusta si insemnata cu o astfel de sageata indica intrarea pe Valea Daneasa.

Valea Daneasa – in amonte debuteaza cu o coborare accentuata pe panta inclinata prin

teren impadurit si cu sol instabil. Coboram in serpentine scurte, urmand insemnele cu banda
rosie de pe copaci. Marcajul turistic (il numim asa desi lipsesc benzile albe laterale) se
suprapune adesea peste cel silvicol dar ambele sunt in sterse si greu de identificat. Ca
regula generala, tot ce trebuie sa facem este sa ajungem la firul vaii si apoi sa-l urmam in
aval si, ca si in cazul precedentei vai, vom fi obligati sa fortam traversarea paraului si chiar
sa ocolim prin catarare usoara doau sectoare mai dificile. Inspre finalul vaii depasim o
poiana cu faneata, intalnim un drumeag al localnicilor, le dam buna ziua si inchidem poarta
dupa noi si iesim in drumul asfaltat, undeva la jumatatea distantei dintra Gura Lotrului si
Brezoi si punem punct unui circuit ce ne-a aratat o fata mult mai putin vazuta a Naratului.

Variante alternative si de ocolire: prin Muchia Verdesu – Vultureasa – Saua Tarsa –

Poiana lui Pavel – IF Lotrisor (traseu marcat) sau pe traseul din Foarfeca Brezoiului (traseu
descris aici).

Schita:
Crestele Doabrei
Localizare: Muntii Lotrului, RN Valea Doabrei
Denumire alternativa: Crestele Doabrelor

Tip de traseu: traseu de drumetie

Varianta recomandata: in sensul descris

Durata aproximativa: 4-5 ore
Dificultati de traseu: traseul cu diferenta mare de nivel ce presupune urcari si coborari
repetate, traseu cu dificultati de orietare si cu portiuni fara poteca sau cu poteca neclara,
traseu dificil.

Repere si toponime:

Paraul Doabra - afluent stang al Lotrului de parte inferioara, in zona orasului Brezoi.

Stalpul IT – stalp metalic de inalta tensiune

Brana intrarii – brana pamantoasa situata aproape de varful Doabra, pasaj unic de trecere
catre sectorul crestelor vestice.

Vadul Gardului – vad ce intrerupe muchia crestelor si important punct de reper in

continuarea traseului.

Domul Doabrei – boldan de piatra urias, situat lateral vest fata de linia crestelor, important
reper de orientare.

Poiana Sulitei – sat de munte, razlet si izolat pe culmea sud estica a Muntilor Lotrului, in
poienile inalte, aproape de varsarea Lotrului in Oltul.

Scurta descriere:

Iata un alt traseu candva marcat din motive inca neclare si confuze si acum neintretinut si
tinut oarecum sub pres din motive de-a dreptul obscure. Versiunile "oficiale" pleaca de la
protectia mediului si conservarea biodibversi... de care ne vorbeste salvamontul (!), trec pe
la siguranta turistica in munti clamata de padurari de aceasta data (ca sa vezi!) si ajung la
conditionarea accesului de plata unor sume modice (pretinsa de mine si de inca doi insi care
ai dracu nici nu plateste si face doar gura), varianta plauzibila tinand cont ca aici discutam
de turismul pedestru, ecologic, responsabil si nedistructiv.

Si acest traseu a fost descris neoficial in diverse alte parti, cand mai tehnic si ingineresc,
cand mai romantat, epic sau prozaic, ba cu stil, ba fara stil, ba mai serios, ba mai cu
spirit, fiecare cum s-a priceput mai bine in raposata era a muntelui cu Spirit. 
Apoi s-a nascut GPS-ul...
Drept urmare, nici de aceasta data nu o sa va rezerv nebuna placere de a lectura unele
detalii picante din traseu, ci am sa incerc doar sa aduc cateva precizari pe care le gasesc
(adica eu, je, n.b.) mai importante.

Despre istoria acestei poteci se poate spune ca facea legatura intre satul ciobanesc Sulita si
acum Brezoi, oras infratit cu Bulandise din Franta sau cam asa ceva, ca mereu uit cand
citesc placuta aia. Asa ca i-am zis si eu Brezoix (a se citi Brezoa, cu accentul pe a). Zo, deci
era folosita sezonier si in scop utiliar de catre localnici (suliteni sau sulitari - nici asta nu
stiu, dupa cum nu stiu nici de ce ii zice Sulita. Sa fi fost oare vreo sulita pe acolo? Sau sa fie
vorba de sulita, ca unitare traditionala de masura a inaltimii, machea?). Mai urcau pe acolo
si brezoienii in duminicile libere (in cele cu sau fara sot, depinde de cum se circula) si cel
mai probabil fara sotii.

Accesul dificil a permis conservarea specificului natural si zona s-a constituit ca rezervatie
de interes geologic, botanistic si faunistic, cu mult inaintea infiintarii si integrarii in numitul
lor parc national (adica al natiunii).

Plecam in aventura in natura incepand din zona pietei din centul orasului Brezoix, traversam
podul de peste raul Lotru si ne inscriem pe drumul ce insoteste primul afluet al Lotrului (pr.
Doabra). Lasam pe dreapta Varful Turtudan (Vf. Brezoi, 644m), o emblema a Brezoiului,
traversam un cvartal saracacios de rromi si tigani si apoi, tot pe dreapta, gasim poteca
marcata turistic ce urca pe crestele estice (scoatem busola, daca n-avem, ne uitam dupa
musuroaie de cartita).

De aici incepem urcusul pe partea dreapta a paraului Doabra (in stanga in sensul descris),
pieptis prin fanetele oamenilor, mai sarim si-un gard care ne sta in cale dar care de fapt sta
mai mult pe jos si, printre rugi, muri si paducel (bun pentru cardiaci!), ajungem la stalpul de
inalta tensiune, punct final al cardiacilor (asta daca n-au cedat intre timp de atata urcus). 
De aici putem admira o prima panorama a imprejurimilor si doamnele pot sa se intorca la
cumparaturi. Incepe greul! O urcare „ghiolbaneasca” dupa cum ar zice prietenul meu Sandel
Badea, poet taran si el ca mine si mare maestru fotograf, expert in Doabre si-n Pentax,
acum tanar pensionar care inca promite foarte foarte mult. Promite la toata lumea.

De la brana de intrare incepe dansul. Sus, jos, stanga, dreapta (atentie! mai mult pe
stanga), pana la niste seute si inseuari, ba chiar si o sa mica. Acolo se intrerupe si trebuie
sa ocolim larg pe stanga, prin Vadul Gardului, pana in vale si apoi sa incepem sa urcam iar,
direct in sus, fara dans stanga-deapta! Si uite asa, din vorba-n vorba, ajungem iar in linia
crestelor dar de acolo, vorba maestrului Boghez, nu mai pot sa va explic ca mi-e imposibil.
Cert e ca o tinem cat mai pe muchie (ceva urma de poteca si anemice semne TR) pana in
Poaia Sulitei, la casa raposatului Todorof, cetatean devenit acum mult mai celebru decat a
fost in toata viata. 

Acolo gasim poteca marcata turistic, e si izvor aproape, e si loc de cort si tot ce-i place
omului ratacitor ce zadarnic si-a propus sa descurce incurcatele cai ale Domnului. 

Doamne ajuta! +++

Variante alternative si de ocolire:marcate avem din Brezoi pe muchia Cosarei (crestele
estice, CR), din Proieni (pe drum, marcaj BA), din Calinesti (drum si poteca marcaj CR) si
nemarcate din Brezoix pe Vaile Doabrei (traseu descris aici pe undeva), sau din Vasilatu (pe
un drum zobit si nerecomandat).

Schita:
Vaile Doabrei
Denumire alternativa: Valea Doabrei

Localizare: Muntii Lotrului

Tip de traseu: mixt, traseu de drumetie cu pasaje de catarare usoara

Varianta recomandata: Doabra Mica – Poiana Sulitei - Doabra Mare

Durata aproximativa: 5-6 ore in circuit

Dificultati de traseu: portiuni fara poteca clara, in abrupt, prin teren instabil si lipsit de
vizibilitate; presupune depasirea de obstacole prin catarare usoara si poate ridica probleme
grave de orientare.

Repere si toponime:
Paraul Zimbrului – afluent stang al paraului Doabra

C1 si C2 – confluente cu alte fire de apa, izvoare cu denumire neprecizata

„Saua inalta” – punctul maxim al traseului de pe Valea Doabrei Mici

„Saua mica” – punct de schimbare de directie

„Saua adanca” – punct cu poteca de coborare in Valea Dabra Mare

Grota Oii – pinten urias de gresie, cu aspect de claie izolata si cu o cavitate inalta situata la
baza.

Vf. Zimbru (650m) – varf reprezentativ al zonei si important punct de reper, aspect de
coada de rechin, inclinat pe partea sudica si surplombat pe nord, localizat oarecum in
centrul ansamblului geologic al rezervatiei din Valea Doabrei.

  

Scurta descriere: din zona pietei din centul orasului Brezoi traversam podul de peste raul
Lotru si ne inscriem pe drumul ce insoteste primul afluet (Paraul Doabra). Lasam pe dreapta
Varful Turtudan (Vf. Brezoi, 644m), o emblema a Brezoiului, traversam un satuc saracacios
si apoi, tot pe dreapta, depasim poteca marcata turistic ce urca pe crestele estice. 
Primul afluent al Doabrei este Paraul Zimbru iar poiana de la confluenta are o denumire
neaosa si pe care nu as vrea sa o reproduc aici, dar care face referire directa la testicule
zimbrului, denumire provenita de la formele ansamblul stancos din fata.

Urmam bratul stang (in sensul de mers), drumul devine tot mai firav si apoi se transforma
in poteca, poteca pe care o vom urma fara abatere o buna bucata de timp. Depasim
punctele de confluenta cu doua izvoare (C1 si C2), urmand firul de apa cu debit mai mare.
Poteca ne conduce fara dificultate la o noua confluenta de ape, respectiv in punctul de
intalnire al Doabrei Mari cu sora ei mai mica :). De retinut este faptul ca cea din dreapta in
sensul descris este Doabra Mare, nume dat de debit dar si, asa cum o sa ne convingem
ulterior, de lungime. Este punctul in care vom inchide traseul circular al celor doua vai pe
care ni le-am propus sa le parcurgem. Ca reper, putem retine ca Doabra Mare vine printr-un
vad ingust, circa 3 m, cu mici cascade cu bazinet si se varsa perpendicular pe directia de
curgere a Doabrei Mici.

Urmam directia de mers inainte, pe Doabra Mica. Poteca se pierde in scurt timp printre
uriasele blocuri de gresie, iar tot ce trebuie facut este sa mentinem cat mai mult firul apei,
fir care insa se va pierde, cedand locul unui valcel pietros si puternic inclinat. Ne deplasam
pe firul valcelului, eventual cu scurte ocoliri pe pantele inclinate si pamantoase, urcam un
pasaj expus la desprinderi de pietre (catarare usoara, pastrati distanta). Odata depasit
acest sector mai dificil, ne gasim in fata unui bloc urias de piatra pe care-l ocolim pe partea
dreapta pana la reperul „Saua inalta”, punct flancat de doua varfuri cu belvedere. 
Pentru a intra in traseul creastelor vestice ale Doabrei va trebui sa escaladam varful din
stanga (pasaj expus in partea sudica). Urmeaza un pasaj comun si foarte interesant,
respectiv portiunea finala a crestelor, portiune ce ne conduce prin cateva puncte de
belvedere, dar care ne obliga la ocoliti sau chiar la catarari de boldane. 
Pentru a parcurge in siguranta trebuie sa mentinem cat mai precis directia nord, catre
Poiana Sulitei, ocolirile sa nu le facem larg, iar catararile nu foarte riscante, relieful si
structura rocii nepermitand astfel de "distractii" cu tenta sportiv-inutila. 
In „Saua mica” va trebui sa schimbam directia de mers in stanga, apucand o poteca ce
coboara pe o muchie secundara, stancoasa, pe deasupra boldanelor ce le admiram din
„Saua inalta”. Ocolirile se fac pe partea stanga (nord-est), urmarin pe cat posibil creasta. In
circa 30 de minute vom ajunge intr-o sa adanca (reperul omonim), loc unde va trebui sa
schimbam directia inspre dreapta, urmand coborarea in Valea Doabra Mare. In scurt timp
poteca firava ne conduce in fundul vaii, aproape de Grota Oii. Potecile branoase sunt insotite
adesea de scrijeliturile cu Nelu si Cosmin, probabil doi ciobani care si-au lasat in coaja
copacilor irefutabila dovada a trecerii. Poteca, adesa cu brane pamantiase si inierbate,
insoteste valea ingusta si ne obliga sa o travesam de cateva ori, oferindu-ne ocazia sa
admiram de aproaoe multiplele cascade cu bazinet de gresie. Dupa circa o ora de coborare
vom inchide traseul circular prin vaile secundare ale Doabrei si dupa alte 30 de minute vom
ajunge in Brezoi.

Variante alternative si de ocolire: pe traseul marcat turistic de pe crestele estice (Cl.

Proieni - Vf. Soriita - Muchia Cosarei) sau pe muchia vestica, numita si Crestele Doabrei
(traseu nemarcat descris aici).

Schita:
m clasic în munţii Vâlcii

Muchia Betel
Denumire alternativa: Stancariile Betelului, Gura Betel – Poiana Sulitei

Localizare: Muntii Lotrului, Zona Padurea Calinesti

Tip de traseu: traseu de drumetie cu scurte pasaje de alpinism usor

Varianta recomandata: pe coborare

Durata aproximativa: 2-3 ore

Dificultati de traseu: poteci greu vizibile, portiuni cu risc de alunecare si de cadere in

gol, teren impadurit cu dificultati de orientare.

Repere si toponime:
„Punct de belvedere” – considerat a fi intrarea in traseu

„Piatra insemnata” – schimbare de directie catre est si loc de coborare abrupta

„Crucea Zenoviei” – placuta de metal ce indica locul unde, in mai 1983, si-a gasit sfarsitul
Zenovia Solcan.

Scurta descriere: traseul descris incepe din Poiana Sulitei, catun aproape parasit complet,
risipit pe culmile sud-estice ale Muntilor Lotrului, la nord de Brezoi. Pentru a ajunge aici
putem folosi unul dintre cele trei trasee marcate ce urca dinspre Proieni, Brezoi sau din
Valea Calinesti, sau, pentru o drumetie mai lunga si mai aventuroasa, unul dintre traseele
prea demult marcate din zona. Intrarea in traseu se dace din drumul de caruta ce coboara
catre Proieni, aproximativ dupa 20 de minute de mers din zona inalta a satului. Dintr-un
punct de belvedere situat pe o muchie despadurita avem priveliste catre nord-est, M-tii
Fagaras, Valea Oltului si in plan apropiat Stancariile Betelului. Identifiam muchia stancoasa
dar pentru a ajunge inspre ea va trebui sa ne intoarcem la liziera padurii si sa urmam
poteca ce urmareste o culme laterala impadurita si insemnata silvicol. Poteca incepe sa
coboare tot mai abrupt dar, dupa circa 10 minute, un semn aplicat pe o stanca ne indica
faptul ca trebuie sa schimbam directia catre dreapta. O eventuala continuare a coborarii ne
va duce pe valea (Paraul Vacarilor) din partea nordica a crestei ce intentionam sa o
parcurgem, de unde vom fi nevoiti sa ne intoarcem. Este de altfel singurul punct unde
orientarea ne poate crea probleme pentru ca, daca suntem pe partea sudica a crestei, vom
intalni cat de curand o poteca marcata pe alocuri cu triunghi rosu. De acum poteca se insira
de-a lungul stancariilor, le traverseaza printr-un mic horn, urmand apoi cateva portiuni de
brana, reper „Crucea Zenoviei”. In portiunea finala, portiune de coborare prin padure,
poteca urmeaza muchia si se bifurca. In dreapta, daca schimbam directia, putem intalni noi
semne cu vopsea galbena si care ne conduc in Valea Betel, trecand insa printr-o zona de
desis si fara poteca clara. Daca mentinem directia urmand poteca principala, cea de pe care
am venit, vom cobori in scurt timp chiar in dreptul ultimelor case din satul Betel si incheiem
aici unul dintre cele mai interesante trasee din zona.

Varianta alternative si de ocolire: spre Brezoi (poteca - prin Cl. Proieni), Spre Proieni
sau spre Calinesti (drumuri de caruta) – trasee marcate turistic

Schita:
Grotele Zmeilor
Denumire alternativa: Gradina Zmeilor, Creasta Negoiului

Localizare: Muntii Lotrului, sector Brezoi - Padurea Calinesti.

Tip de traseu: drumetie montana cu pasaje optionale de catarare libera.

Varianta recomandata: in circuit in sensul descris.

Durata aproximativa: 4 ore

Dificultati de traseu: Posibile dificultati de orientare. Presupune parcurgerea unei portiuni

de creasta unde exista riscul de alunecare si cadere in gol. Traseul poate presupune si
depasirea unor pasaje folosind catararea libera pe stanca. Nerecomandat a fi parcurs iarna
sau in conditii de vizibilitate redusa.

Repere si toponime:

Pietrele Morii – sector de abrupt cu stancarii sub forma de lame, ace si turnuri.

Pietrele Negoiului – sinonim cu Pietrele Morii, derivat de la varful omonim.

La Odai – sat izolat, format din case razlete, avand o vechime de 3-4 secole, acum aflate in
cea mai mare parte in paragina.

Scurta descriere: Intrarea in traseu se face din localitatea Calinesti, reper confluenta
Paraului Calinesti cu Raul Olt. Urcarea incepe abrupt pe un bloc de piatra usor vizibil, situat
in partea nordica a podului ce traverseaza Paraul Calinesti, pod situalt pe DN7. Odata
depasita acea portiune stancoasa gasim cu usurinta o poteca ce urmareste creasta si care
ne conduce spre vest trecand prin cateva pucte de belvedere. Dupa circa 30 de minute
poteca isi schimba directia inspre nord, fara insa a se abate de la creasta impadurita.
Atentie! Pentru a ajunge la grote va trebui sa ne abatem din poteca si sa parcurgem o
scurta portiune impadurita (circa 150 m) si fara repere. Astfel, odata ajunsi aproape de
blocul stancos situat intr-un aparent punct de maxim de pe traseu, ne abatem in dreapta
urmand curba de nivel (mergem paralel cu Valea Oltului) pana intr-o muchie stancoasa.
Coboram cu atentie pe partea dreapta a stancariilor, deci pe partea sudica, si vom intalnii
cavitatile cautate. De remarcat ca aceasta muchie stancoasa coboara pana in Valea Oltului,
pe directia Schitului Cornet si reprezinta o alta varianta, ceva mai solicitanta, de a ajunge la
Grotele Zmeilor. De la grote revinim pe urcare inspre „blocul stancos” amintit mai sus, loc
unde vom reintalni poteca si chiar un vechi marcaj turistic (cruce albastra). Mentinem
poteca destul de firava ce urmareste creasta si vom ajunge in Varful Negoiu. De aici directia
se va schimba spre vest si vom parcurge o portiune de creasta (atentie! abrupt stancos in
partea de sud), insotiti fiind pe alocuri de urmele vechiului marcaj turistic. Dupa circa o ora
de mers vom ajunge in zona Odai. Aici poteca se pierde intr-o poiana strabatuta de un drum
de caruta ce coboara in Valea Calinesti si care ne va conduce apoi prin sat pana la punctul
de plecare.

Varianta alternative si de ocolire: pe traseul de pe Valea Calinesti spre Vf. Sulita

(marcaj turistic cruce rosie), continuam pe drumul forestier spre Vf. Veveretu (nemarcat)
sau spre Vf. Ragla (drum de caruta pana la Odai, apoi poteca cu rare urme de marcaj
turistic).

Schita: