Bradutul Din Cer PDF

Decebal Alexandru Seul
BRĂDUŢUL DIN CER

De acelaşi autor, volumele:
Zâmbetul, Editura Cuvântul nostru, Suceava 2005

Întoarcerea paşilor, Editura Cuvântul nostru, Suceava 2005
Fragii târzii, Editura Corgal Press, Bacău 2006
Apa din Lourdes, Editura Corgal Press, Bacău 2007
Muntele din beznă, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău 2008
În oraşul sfânt din Munţii Pirinei, Editura Corgal Press, Bacău 2009
Bună dimineaţa, viaţă!, Editura Accent Print, Suceava 2010
Ploi de flori, Editura Accent Print, Suceava 2011
Printre oglinzi de soare, Editura Penumbre, Bucureşt, 2012.
Brăduţul din cer
Bucureşti, 2012
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SEUL, DECEBAL ALEXANDRU
Brăduţul din cer / Decebal Alexandru Seul. - Bucureşti :
Penumbre, 2012
ISBN 978-606-93165-1-1
821.135.1-94
Coperta: Cristian Radu
© Editura Penumbre
tel.: 0726 379 641
e-mail: penumbre@ymail.com
http://editurapenumbre.blogspot.com
Brăduţul din cer
Din partea autorului
„Bună dimineaţa, viaţă!”, „Ploi de flori” şi volumul de faţă,

„Brăduţul din cer” încheie ciclul volumelor cu scrieri selectate din
ziarele Crai nou (cu preponderenţă), Monitorul de Câmpulung (care
în prezent nu mai fiinţează), Gorjeanul şi din revista Curierul
Ucrainean.
Contravin, oare, prin alcătuirea acestor cărţi părerilor unor con-
deieri care ar fi că: un volum alcătuit din texte publicate în ziare, re-
viste este ca şi citit! Eu spun că nu susţin această opinie, deoarece
ziarul e ziar, iar cartea este şi va rămâne carte, cu o viaţă lungă prin
destinaţia ei pentru posteritate.
Cât despre caracteristica scrisului meu din cărţile enumerate
reţin din precizările unei note din Crai Nou (cu referire la „Ploi de
flori”): „Undeva, în eter, cineva privea de sus textele condeierului
de la Izvoarele Sucevei risipite în paginile ziarului. Faptul mărunt,
doar aparent nesemnificativ, gestul neeroic dar important pentru
obşte, gândul necotropit de filozofie adâncă dar fortificator de
conştiinţă asemenea sfatului părintesc, întoarcerea către sine fără
să coboare în egoism, acesta este arealul ideatic al textelor semnate
de Decebal Alexandru Seul” (D. T).
5
Selecţie de texte din cotidianul Crai Nou
din Suceava
Brăduţul din cer
Un drept sfânt
Este o povestioară şi, cu îngăduinţa cititorului, o reproduc
aşa cum am păstrat-o în memorie, fiindcă au trecut ceva ani
de la prima mea ieşire în Occident. Mă aflam cu prietenul de
voiaj, prof. Ion Aflorei, într-o zi aurie din toamna lui 1992, în
Saint Nauphary, comuna din sudul Franţei înfrăţită, după
1989, cu a noastră, Izvoarele Sucevei. Mai exact, într-o livadă
cu meri a aşezării gazdă, călăuziţi de doamna Georgette
Houy. În acea dimineaţă înmiresmată de aroma fructelor, cu-
lesul lor era în toi. Un tractor îşi intrase în atribuţie, cules me-
canizat, doamna nu mai contenea cu explicaţiile păşind cu
toţii pe sub crengile încărcate de rod. Salivam, însă tentaţia
de a pune mâna pe vreun măr îmi era oprită, fiindcă aşteptam
să mi se propună aşa ceva. Doamna Houy ne-a plimbat pe
sub meri mulţumindu-se cu explicaţiile! Mai apoi, într-o altă
escapadă cu limuzina spre munţii Pirinei, la un scurt popas,
9
soţii Houy ne-au lăsat preţ de câteva momente să admirăm
viţa-de-vie care flanca şoseaua impecabilă pe ambele părţi.
Strugurii, în ciorchini mari, cu iz ameţitor, chiar sub nasul
nostru! Şi cu admirarea lor am rămas! În fine, tot în aceeaşi
drumeţie, domnul Gilbert Houy îşi abătuse maşina pe un
drum ce-o lua spre stânga, printre struguri, părăsind puţin
ţinta călătoriei în căutarea unui loc unde să luăm o gustare.
Şi după cum îşi direcţiona autoturismul ne-am dat seama că
nu-l putea opri oriunde. Cu alt prilej, printr-o discuţie, aveam
să aflăm că plantaţiile de meri şi de struguri erau ale patroni-
lor (noţiune, pe atunci, nu prea clară pentru noi). Iar locul de
parcare provizorie a maşinii trebuia să fie cu grijă ales, pen-
tru a nu „încălca” vreo proprietate!
Peste trei săptămâni reveneam în ţară cu „lecţia învăţată”.
10
Brăduţul din cer
Ciocănitoarea din... grădină !

În preumblările mele prin codri, în prag de primăvară, le
aud adesea toaca despicând liniştea dimineţilor în rafale re-
petate. Sunt zgomote oarecum ciudate, dar dau viaţă munţi-
lor, alături de ciripitul unor păsărele, de susurul izvoraşelor
şi foşnetul cetinii.
Azi dimineaţă însă, în bradul din grădina mea, printr-o mi-
nune încă salvat de „toporul străin”, această pasăre cu ciocul
puternic îşi căuta hrana perforându-i scoarţa prin ciocănituri
energice, uimitor de rapide! Observând-o, mi-am lăsat pen-
tru câteva momente jos găleţile cu apă din râul Suceava, rea-
lizând că sunt totuşi lângă casa mea şi nu în pădure!
Soarele matinal dezmierda împrejurimile cu mănunchiuri
de raze palide înviorându-mi fiinţa cu dor de ducă mai apoi
undeva în sânul naturii, pentru că iarăşi visasem astă noapte
că a început campania de împădurire a munţilor cheliţi de pă-
dure, un vis anticipând parcă o asemenea activitate cu debut
în apropiata lună aprilie. Din starea onirică din timpul som-
nului, în faţa realităţii însă am fost adus cu „picioarele pe pă-
mânt”. Şi înaintând pe traseele obişnuite, flancat de cioate,
copaci rupţi sau culcaţi de furia omului şi... uneori a vântului,
am devenit acelaşi om posac, nereuşind să-mi înseninez gân-
dul şi sufletul cu vreo speranţă fără acoperire în faptul împli-
nit. „Dacă ai tăiat un copac, plantează zece” suna titlul unui
articol din ziar, semnat de mine, nu de mult, în amintirea unui
dicton din vremurile... apuse!
Dar sesizând situaţia „pe viu”, mi-am repetat părerea c-ar
fi bine măcar ca în locul fiecărui arbore doborât legal sau...
ilegal să fie plantat un puiet! Se va întâmpla aşa - mi-am zis
deodată ajuns pe o culme de unde mi se deschidea privirii pa-
norama munţilor mutilaţi de zestrea lor de nepreţuit!
11
Dar luna aprilie ne va bate curând la uşă! Hai să nu mai fiu
decât optimist şi starea trăită în vis să nu mă dezamăgească în
viitoarele escapade prin ţinutul mei drag!
„Ai tăiat un arbore, plantează zece!”

Aceste cuvinte îmi servesc drept „pilon de susţinere” pen-
tru relatarea ce va urma. Sunt uimit, sunt mâhnit observând
cum, pe zi ce trece, munţii noştri devin tot mai săraci de po-
doaba lor de nepreţuit din totdeauna - pădurea. Şi tare mă
tem că, în câţiva ani, ne va fi un dor şi mai cumplit de codrul
de altădată! Un dor fără putinţă de stăvilire dacă nu se vor
reîmpăduri suprafeţele defrişate. Dacă nu „Zece arbori, pen-
tru unul retezat”, cum se citea dictonul ceauşist (vai, cumplit
de repede uitat!), măcar „unul pentru unul”, ca să mă exprim
mai simplu.
Mă cuprinde spaima când observ cum se transportă zi şi
noapte, „la greu”, butucii proveniţi din munţii ţinutului care
m-a adoptat, când privesc culmile golaşe din împrejurimile
satului. De unde această furie sălbatică a locuitorilor unui plai
mioritic dăruit de Dumnezeu, „o adevărată grădină a raiu-
lui!”? De unde atâta ură? Şi încă împotriva cui? înţeleg drep-
tul la proprietate, dar în cazul pădurii nu pot fi de acord cu
defrişarea ei, după cum am impresia (şi poate nu mă înşel),
parcă fără oprire!
12
Brăduţul din cer
Mesteacănul
Urc, aproape zilnic, de peste trei decenii, Muntele Roso-
hata - 1224 m altitudine - unde mă aşteaptă o oază de linişte
împrejmuită de brazi. O poiană proprietate unde, din primă-
vară până-n toamnă, îmi vărez vitele, loc din care văd satul de
pe obcini ca „în palmă”. O privelişte care, în momentele de
răgaz, de aici, mă determină să mai uit puţin din grijile zil-
nice, revigorându-mă şi cu aerul nepoluat al înălţimilor Tot
aici, vrând, nevrând, am trecere pe lângă un releu de televi-
ziune montat înainte de 1989 şi care, pe măsura trecerii vre-
mii, „se usucă pe picioare”. Nu ştiu acuma ce rost mai are,
probabil nu e nici în funcţiune, deoarece, ca pretutindeni în
ţară, şi la noi „a prins rădăcini” televiziunea digitală prin sa-
telit. Deci construcţia e ruginită, antenele de pe ea, la fel. Prin
acest releu prindeam programul TVR 1 şi, înainte de instala-
rea lui, foloseam antene casnice improvizate din sârme, în-
dreptate spre releul de pe Rarău sau întoarse spre nord,
prinzând cu ele unele posturi tv ruseşti, din care mulţi nu pri-
cepeau o iotă...
Mai deunăzi, ajungând, ca de obicei, cu vitele în poiană şi
uitându-mă mult mai atent la releu am observat chiar lângă el
un mesteacăn. Micuţ, fireşte. Şi nu ştiu de ce mi-a răsărit, ca
din senin, un gând. O dorinţă, mai bine spus. Anume ca acest
copăcel delicat şi pur, prin învelişu-i alb, să crească mai înalt
ca releul şi, cu timpul, să-i ia locul, dominând prin măreţie
pădurea din juru-i, ca un stăpân al muntelui prieten.
13
Povârnişul
Butucii fuseseră tăiaţi cu TAF-ul lângă drum, pentru a fi
încărcaţi în remorci.
Rămăseseră în locul unde au fost depozitaţi temporar, o
baltă, un fel de mlaştină, din care se mai puteau scoate cu bu-
cata sau în sarcină capete de copaci subţiri care nu se puteau
vinde. Misiune pentru Bujorela! Cum pe drum ar fi blocat cir-
culaţia, varianta unică era un şanţ imprimat adânc de TAF,
adâncitură care despicase pântecul povârnişului. Şpranga
prevăzută cu un cârlig trebuia vârâtă pe sub buşteanul pe ju-
mătate cufundat în nămolul rece de mâna-mi făptuitoare, iar
forestierul, acum la pensie, prin mânuirea ţapinei ca voinicul
din poveste, să salte capătul lemnului cu ciocul uneltei spriji-
nit de o balance. Apoi, împreună înlănţuindu-ne braţele după
tulpină, să-l vedem în faeton.
Lemnul lung (catarg) nu putea fi însă cărat spre casă decât
prin despicătura povârnişului. Tot de iapă smucind în urcuş,
căzând ea de mai multe ori pe genunchi - unul dintre ei îi era
umflat şi slobozea sânge -, stăpânul animalului folosea biciul.
La una din curse, capătul butucului se-nfipse în lut, Bujorela
căzu din nou sub bătaia biciului, dar şi din cauza unui efort
căruia nu-i făcea faţă. „Hai la pârâu, poate prinzi putere, fân
ţi-am dat. Altminteri e rău de tine!”, o ameninţă stăpânul. Co-
borând la apă, doar îşi muie botul, apoi iapa o luă la trap cu
şpranga după ea. „Grijania mă-ti, vrei acasă, te învăţ eu”, o
ajunse din urmă bărbatul, biciuind-o cu şi mai multă poftă.
Când colo, animalul nu mai sforăi pe nări, tropăi scurt şi parcă
înţepenise. Stană de piatră, ce mai!
Privisem scena cu neputinţa de a face ceva sau de a scoate
o vorbă, refuzând să cred că se poate petrece. Şi abia când simţi
sub nări pumnul întredeschis plin cu zahăr al matahalei de
om, iapa se întoarse la pas spre povârnişul pe care-l părăsise.
14
Brăduţul din cer
Căutând urmele paşilor tăi!

Şi la noi a căzut, de curând, „omătul mieilor”. Însă ninsoa-
rea pornită în vijelie la începutul săptămânii trecute a dispă-
rut, fie şi ca o amăgeală, lăsând în urmă un cer posomorât pe
care soarele reuşea totuşi, cât de puţin, să-l înveselească! Pe
mine vremea m-a scos din casă, pe terenul de fânaţ al gospo-
dăriei, printre ochiurile de apă, apărute în locul petelor de
omăt zărind, după cum anticipam (şi era firesc să se întâmple
aşa) colţul ierbii! Astăzi vitele „îşi completează” raţia de fân
cu... iarba abia mijită! Iar eu las în urmă terenul şi îmi încep
obişnuitul raid pe munte. Chiar la începutul urcuşului găsesc
prima ciupercă comestibilă. Zbârciogul îşi găseşte loc, cu uşu-
rinţă, în cuibul palmei, mini-camera de filmat, nelipsită, îmi
atârnă însă ca şi inertă pe umăr. O lacrimă îşi află făgaşul pe
obraz, iar tot suind, mă prinde în braţe peisajul, care, poate,
mă ţine în viaţă! Şi-mi amintesc cum în fie care aprilie, Ovidiu
al meu, chemat prea timpuriu la Domnul, aduna cu bucurie
aceste ciuperci şi altele, după ordinea apariţiilor, pentru folo-
sul familiei, dar şi pentru bani. De astăzi, cu prilejul amintit şi
până toamna târziu, răvăşind cotloanele pădurii, cu şi fără
rost, nu voi fi singur, cum ani de a rândul, uneori n-am fost,
căutând urmele paşilor tăi, fiule drag!
15
Pe drumuri bănăţene
Zilele trecute, am descins în judeţul Timiş, în oraşele Jim-
bolia şi Timişoara. Ce aş dori să scriu despre această călătorie?
Mai întâi, despre călătoria cu acceleratul: 13 ore de drum, o
noapte cu urechile dominate de „glasul roţilor de tren”, la
care se adăugau zgomotele produse de uşile unor comparti-
mente care se închideau şi deschidea singure; apoi geamuri
parcă „ferecate” (imposibil de a fi deschis cum e firesc), unele
toalete neîntreţinute etc. O călătorie chinuitoare, cu adevărat
„de neuitat”. Dar mă aşteptam să fie aşa. Jimbolia, oraşul pri-
milor mei ani de viaţă, m-a primit cu o zi însorită şi mirosul
câmpiei cu lanuri de grâu şi porumb. Revăzut cam după 15
ani, e de nerecunoscut. Străbătut de străzi lungi, toate asfal-
tate, întins, mi-ar fi trebuit 2-3 zile să-l străbat cu pasul; cu
multe vile, pensiuni, înconjurat de lanurile amintite, apropiate
de rod. Impresionant prin curăţenia străzilor, din parcuri şi
de prin alte locuri publice. Oare „Banatu-i fruncea?” mă în-
trebam, fiindcă nici Bucovina mea nu mi se părea mai prejos.
Timişoara mi s-a părut, prin acea parte a ei unde am avut
treabă, la fel, un oraş bine gospodărit, curat, cu oameni poli-
ticoşi şi mai ales primitori. O metropolă cucerită de multe par-
curi şi de pomi fructiferi, mângâiată de o climă de asemenea
prielnică roadelor. Frumoasa impresie despre locurile vizitate
a fost umbrită însă, la întoarcerea acasă, de comportamentul
chiar jignitor al unei funcţionare de la o casă de bilete a gării;
dar nu i-am prea luat seamă atitudinea, cu gândul la călăto-
ria de la 7 dimineaţa până la ora 19, tot cu acceleratul!
16
Brăduţul din cer
Chemarea pădurilor
Nu pentru a fi răpuse de topoare sau alte unelte ce le-ar
putea ucide! Au fost ele defrişate fără oprelişte, în multe si-
tuaţii, de mâna omului. „Poate că mâine va fi senin”, îmi în-
cheiam, nu demult, astfel de notă. Însă, după voia Domnului,
zilele ce au urmat părerii mele au fost ploioase, întrerupând
recoltarea ierbii, deci „campania fânului”. Însă chiar aşa, în
pauza dintre ploile subţiri, prietenul nostru bun a rămas mun-
tele. Urcându-l, am găsit zmeura în plin rod, chiar răscoaptă,
afine... ca să nu mai amintesc, iarăşi, de ciuperci. Nu numai
gălbiorii, ci şi hribii; e drept, mai dificil de găsit. Şi m-am gân-
dit ca şi în alte numeroase veri că pădurea ascunde în ea
aceste bunătăţi pentru a fi ocrotită şi nu distrusă. M-am gân-
dit că orăşeanul şi-ar dori mult să aibă pe masa lui o farfurie
cu zmeură proaspătă sau cu o tocăniţă din ciuperci. După câte
ştiu, zmeura cade pe jos, nu e colectată, iar ciupercile achizi-
ţionate nu ajung chiar pe masa orăşeanului! Codrii ne cheamă
pentru bunătăţile amintite care ne ispitesc în aceste zile. Să le
culegem cu gândul la ofranda de nepreţuit oferită de natură!
17
Mădălina noastră
A copilărit într-o casă din apropierea locului de naştere a
râului Suceava, îngânată de murmurul apei şi de freamătul
codrilor veşnic verzi ai ţinutului nostru. Încă de la grădiniţă
a început să-şi formeze vocea prin cântece specifice vârstei.
La şcoala din sat, unde a urmat cursurile, s-a remarcat prin
cântecul local în paralel cu folclorul din alte zone ale ţării. Atât
părinţii, cât şi dascălii Mădălinei noastre (cum îi vom spune
de-acuma) i-au sesizat talentul, acest har desigur din naştere
şi au încurajat-o reuşind la liceul de muzică din Suceava. Aici,
maestrul Constantin Atodiresei i-a apreciat calităţile vocale şi
interpretative selectând-o la emisiunile TV Favorit.
Mădălina Slusarec este o fată de 16 ani, aflată, cum s-ar
spune, la primii paşi într-o carieră ce i-ar putea aduce succese
strălucite prin dăruire, abnegaţie şi multă muncă. Ştie de toate
acestea, deşi firea îi este încă timidă, cu reminiscenţe copilă-
reşti. Prezenţa ei la emisiunea TV Favorit, alături de alte voci
tinere bucovinene, ale Iuliei Rusu, Mădălina Lupupopei, Li-
liana Ursachi, Rareş Ştefan, cu o piesă muzicală a învăţăcelu-
lui ei sucevean căruia i-am amintit numele, a adunat în seara
zilei de 12 octombrie (ora 22) părinţii, copiii, tinerii şi chiar
vârstnicii în faţa micilor ecrane, aici, în ţinutul cu păduri veş-
nic verzi până în anii trecuţi, „uitat de lume”, dar care negre-
şit va fi în atenţia lumii de dincolo de hotarele munţilor
izvoreni, prin cântec.
18
Brăduţul din cer
Păţaniile
În ce mă priveşte, recunosc că, atunci când fac câte o de-
plasare în diverse locuri din ţară, în scop turistic sau împins
de unele probleme, nu de puţine ori devin un fel de Stan Pă-
ţitul! Iată ce mi s-a mai întâmplat, pentru a fi în pas cu tema
propusă nu tare demult. La Suceava, dându-mi ghies foamea,
m-am tot învârtit prin piaţa oraşului oprindu-mă (unde?) în
acel spaţiu unde te întâmpină mirosul de mici. Cum, sincer
să fiu, nu postesc zilnic, am comandat celui care tot răsucea
micii pe grătar să fiu servit şi eu cu câţiva. Dar pe măsuţa la
care mă aflam, stând în picioare, mi-am aşezat o geantă cu di-
verse acte şi ceva bani! Cum omul cu micii nu se grăbea să
mă servească, l-am întrebat de o toaletă.
„Uite acolo, e la câţiva paşi de matale,”
„Pot să las «bagajul» pe masă?”
„Cu toată încrederea nenicule. Aici eu sunt «paznicul» şi
nu se fură. Dar hai mergi repede că micii se rumenesc (înne-
gresc - n.a.) prea tare.”
Şi am plecat lipsind preţ de 3-5 minute. Farfurioara cu gus-
tarea apetisantă şi sticla de bere Suceava ,,staţionau” deja pe
măsuţă. Repede am antrenat bucatele „pe uliţa gâtului”, gâl-
gâind şi berea.
„Mulţumit?” m-a întrebat vânzătorul.
„Foarte...” i-am răspuns, din comportarea lui extrem de
amabilă presupunând că ceva nu e în regulă. Abia pe auto-
buz am constatat lipsa unei importante sume de bani. „Cui să
mă adresez? Păi, poliţiei din oraşul pe care îl părăsisem deja!
Şi am lăsat-o baltă (mă refer la întâmplare).
Într-o altă zi, la Câmpulung Moldovenesc, savurându-mi
cafeaua la un „privat” din apropierea pieţei (simplă coinci-
denţă), un vârstnic tocmai se ridicase de pe scaunul de vizavi
19
aşezând căniţa din care sorbise cafeaua şi, salutându-mă, dis-
păruse prea repede ca să realizez unde-i, uitându-şi pe mă-
suţă ochelarii aşezaţi pe un portmoneu.
Cum prin preajmă nu sesizasem vreun poliţist, m-am gân-
dit să anunţ angajata de la bar fără să mă ating de obiectele ui-
tate. Spre norocul meu, bărbatul era cunoscut, deoarece îşi
sorbea zilnic cafeaua în acest local. Atunci am rugat femeia
să înmâneze d-lui Dumitrie Andronicescu, de loc din Fundu
Moldovei, lucrurile ce-i aparţineau, adică ochelarii şi por-
tmoneul ce conţinea actul de identitate şi paşaportul. Atât.
Las acum la judecata cititorilor cele relatate…
Vară târzie!
Deşi parcă mi-e teamă s-o numesc aşa, gândindu-mă la ca-
priciile ei din acest an, acum, în plin septembrie, ea, vara, îşi
revarsă, dar numai peste zi, lumina şi căldura în toată pleni-
tudinea. Şi gospodarii profită de zilele prielnice, pentru a-şi
încheia campania de pregătire a fânului - furajul indispensa-
bil pentru hrănirea animalelor, aici.
După coasă, a răsărit iarba crudă şi deasă, iar vitele au pă-
răsit păşunile unde văraseră şi, pentru puţin timp, se înfruptă
din covorul de iarbă proaspătă, numită otavă. Dar n-o vor
face decât, cum am amintit, puţină vreme, căci al doilea rând de
iarbă va fi cosit şi otava rezultată va fi depozitată în podurile
grajdurilor pentru anotimpul rece. Adevărat deliciu pentru
animale, care vor da mai mult lapte.
20
Brăduţul din cer
Brăduţul din cer
fiului meu Ovidiu Alexandru
Suiam împreună munţii, cu acea bucurie copilărească din

ajunul Sărbătorilor Sfinte de iarnă, mângâiaţi de căderea ma-
iestuoasă a fulgilor de nea, şi nu o dată îl aflam în străfunduri
de codru. Ajunşi acasă, brăduţul era împodobit simplu, dar cu
multă beteală argintie, aşezat fiind în sufrageria cu masa pre-
gătită cu bucate de post. Aştepta cu emoţie, ca şi ceilalţi din fa-
milie, sosirea preotului, mai apoi a colindătorilor (a colindei
bisericii, după tradiţia locului).
Şi în acest decembrie, friguros şi lipsit până acum, la Iz-
voarele Sucevei, de plapuma zăpezii, străbat pădurile. Bră-
duţul mi se pare greu de găsit deşi cărările cucerite sunt
aceleaşi. Fiul meu îl va afla acum în spaţiul celest împodo-
bindu-l an de an, tot cu beteală argintie, cu aceeaşi bucurie
copilărească colindând apoi printre aştri…
Durerea e prea mare! N-am pentru ea cuvinte!

Ovidiul meu, bărbat
Să nu uiţi niciodată că pământenii cei mai
Apropiaţi de Domnul, cu dulcele său Rai
Mereu imploră cerurile ca să fii iertat!
(strofă din poezia Tragedie, compusă de prof. Traian-Seul Ungurean

din volumul Ploi de flori, editura Accent Print Suceava, 2011)
21
Halăul
Împreună cu doi bărbaţi, cam la ceva vreme după ora
amiezii, începurăm să urcăm hrapa. Fiecare avea câte-o
unealtă în mână. Petru, insul mai tânăr, suia ţinând calul de
căpăstru. Ştefan, decanul de vârstă, fumător de felu-i, se oprea
mai des decât animalul pentru a-şi mai trage răsuflarea. Ţinea
huzvarna Sthil pe un umăr, iar eu duceam toporul. Era cald
şi aerul deja cu aromă de flori şi cetină ne încumeta pe toţi la
escaladarea Cununei, o culme de munte ce domină celelalte
obcini care înconjoară satul străbătut de firul argintiu al unui
râu abia scăpat la lumină. Bolta azurie, soarele prietenos ne
îndemnau suişul pe panta tot mai înclinată. În curând ajun-
serăm în poiană unde calul începu să ronţăie iarba fragedă.
Totuşi ce căutam noi în codrul cu „frunza rară”? Ei bine, au-
zita-ţi dumneavoastră despre acea scobitură cioplită în pân-
tecul unui copac, adâncitură în care să fie captată şuviţa unui
izvoraş? Un halău. În el se adapă vitele la vărat. Calul îşi
vedea de ocupaţia lui, iar Petru şi Ştefan porniseră să scoto-
cească coclaurile în aflarea unui arbore potrivit. Unul doborât
de vânt, fiindcă nu ne aflam în prietenie cu pădurarul Mitro-
fan, paznicul pădurii din proprietatea mea. Odată trunchiul
potrivit aflat, cei doi bărbaţi se şi apucară de treabă. În miş-
cările lor, pe care le urmăream călare pe o cioată, sesizam pri-
ceperea în mânuirea huzvarnei, a toporului cu vigoarea din
trupuri ca şi a brazilor printre care acea adăpătoare prindea
viaţă clipă de clipă. Calul, sătul desigur, se deplasă sub ceti-
nile unui brad pletos. Eu, după cum stabilisem la plecare, tre-
buia să ajut, în limita puterilor, la instalarea halăului gata
meşterit. Se mişcau bărbaţii fără răgaz, încât la un moment
dat chiar mă întrebam cum îşi vor încheia misiunea. Frânţi de
oboseală sau plini de vigoare cum mi se păreau încă? Huz-
22
Brăduţul din cer
varna muşca fără întrerupere, stăpânită de Petru. Ştefan îşi
fuma ţigara strângând în răstimpuri coada toporului. De-
odată am auzit: „Adu calul”. Până ce am reuşit să-l aduc, Şte-
fan modelase cu toporul adâncitura în trunchiul cu miezul
alb. Apoi bărbaţii îl traseră cu Robu chiar lângă buza izvora-
şului.
„Acuma ajută-ne”, mi se adresă Petru slobozind calul la
iarbă. M-am îndoit bine de mijloc şi am prins halăul de la ca-
pătul mai subţire. Cred că am făcut un efort deosebit, reuşind
să-l salt la locul stabilit. Revenindu-mi pe picioare, nu mi-a
venit să cred că reuşisem.
„Apăi, nu te-am luat ca privitor, ci ca muncitor”, încercă o
glumă Ştefan, care cu un singur braţ reuşi să îndrepte halăul
pe poziţie. M-am retras puţin turceşte pe stratul de muşchi.
Lucrarea era pe terminate, Petru, printr-un jgheab de tablă,
dând drumul primei şuviţe de apă. Auzindu-i clipocitul m-
am înviorat brusc. De fapt se înviorase toată poiana împestri-
ţată cu flori. Trăiam parcă clipe de vis. Când colo, o voce tună
din apropierea noastră.
– Cine a tăiat copacul? Nici nu era marcat.
Îl recunoscurăm uşor pe pădurar şi starea de euforie, scurtă
de altfel, îmi dispăru.
– Vântul? Atunci, haideţi la cioată ne-o tăie scurt, parcă
fără drept de replică.
– E doborâtură...
– Dar copacul nu a fost marcat!
– E pădurea mea, îmi sării eu din pepeni.
– Vom vedea mâine la ocol...
– Vreun „prieten” de-al meu i-a tăiat marca. Îţi trebuie
ochelari sau... bani?
– Ce zici?, se holbă pădurarul la mine.
– Ce ai auzit.
Bărbaţii vânjoşi ca brazii tăcură. Doar izvoraşul se strecura,
sprinten, în noul halău. Eram prea fericit ca să mai iau în cal-
23
cul boscorodeala lui nea Mitrofan care, oricum, chiar dacă o
fi având dreptate, a lăsat şi el baltă discuţia. Aflam asta la co-
borârea spre casă de la „meşterii” Petru şi Ştefan, care-l aveau
pe omul în haine verzi „în mână” cu ceva belele în legătură cu
pădurea...
Suntem, oare, mai bogaţi ?

Aiurea, curată amăgeală! Iată însă despre ce este vorba. Să
recunoaştem, a trecut ceva vreme de când nu mai suntem
„milionari”, prin anularea unor zerouri de pe bancnote. Şi, to-
tuşi, în vorbire, ba chiar şi în scris, ne mai exprimăm în mi-
lioane, în miliard... Doar că milionul înseamnă o sută de lei, o
sută de mii semnifică zece lei, zece mii reprezintă un leu etc.
Este atât de greu să ne schimbăm mentalitatea! Doar banii
s-au schimbat! Într-a-devăr, nu putem generaliza, dar e evi-
dentă (mass media nu face, nici ea excepţie) impresia că ne-
am simţi mai bogaţi dacă vorbim despre valoarea veche a
banilor. Dar probabil că situaţia se va decanta de la sine. Tim-
pul rezolvă totul.
24
Brăduţul din cer
Cartea la ea acasă
Dacă nu săptămânal, cel puţin de două ori pe lună, Biblio-
teca Municipală din Câmpulung Moldovenesc organizează
manifestări cu publicul, prilejuite de aniversări istorice sau
culturale, precum şi pentru răspândirea cuvântului scris prin
lansări de carte, întâlniri cu scriitori etc.
Ne-am referi doar la cele mai recente, pe care participanţii
(oameni de cultură, elevi, mai cu seamă din clasa prof. dr. Lu-
miniţa Ţăranu, de la Şcoala Generală Nr. 4, membre ale clu-
bului „Femina”) le-au urmărit cu mult interes.
Este vorba de cea cu genericul „Scriitorul citeşte” (organi-
zată împreună cu Societatea Scriitorilor Bucovineni), în cadrul
căreia a avut loc o întâlnire de suflet cu scriitoarea şi ziarista
Doina Cernica şi cu traducătoarea, prof univ. dr. Muguraş
Constantinescu, două din cele trei surori Brânzei (cea de-a
treia, artistul plastic Dany Zărnescu, stabilită la Bacău), cu
care câmpulungenii se mândresc, nu numai pentru ceea ce au
ajuns, ci şi prin amintirea lăsată ca eleve model, în şcolile în
care au învăţat. De aceea Doina Cernica, scriitoare, de litera-
tură pentru copii, cunoscută şi apreciată şi peste hotare, prin
premiile obţinute, în Franţa, în Republica Moldova, Spania,
Ucraina, înainte de a citi din cărţile care au însoţit-o atunci
(„Floare albastră, Veronica” şi „Fetiţa şi Vulpea Argintie”, tra-
duse în franceză şi în alte limbi) a vorbit auditorului, adresându-
se mai cu seamă copiilor aflaţi în sală, despre formarea timpurie
a gustului pentru lectură, mărturisind că multe din personajele
cărţilor pe care le-a scris sunt inspirate din anii copilăriei.
Păcat, spunem noi, că spaţiul restrâns al sălii de lectură a bi-
bliotecii câmpulungene (care dispune de un fond valoros de
carte, multe dintre ele fiind de patrimoniu naţional) şi poate un
interes mai puţin manifest din partea şcolilor nu au permis par-
25
ticiparea mai multor elevi la această manifestare emoţionantă
şi plină de învăţăminte, cu cele două membre ale Uniunii Scrii-
torilor, doamnele Doina Cernica şi Muguraş Constantinescu.
Cea de-a doua manifestare la care doresc să mă opresc este
lansarea ultimelor cărţi publicate de Alexandru Decebal Seul,
din Izvoarele Sucevei, un condeier talentat, care a făcut ca un
colţ aproape uitat de lume, dar cu frumuseţi mirifice (cum a
descris Izvoarele Sucevei şi scriitorul Vasile Sfarghiu, prezent
în sală) să fie cunoscut şi îndrăgit de toţi cei care i-au citit în-
semnările din „Crai nou” şi alte ziare, precum şi cele nouă
cărţi care au văzut până acum lumina tiparului.
Despre scrisul său, caracterizat prin „sensibilitate”, conci-
ziune şi aplecarea către lucruri obişnuite pe care alţii nici nu
le observă, dar pe care autorul de faţă „le înalţă” prin talent şi
trăire spirituală (A.I.), şi despre scriitorul Al. Decebal Seul a
vorbit confratele în ale scrisului Mugurel Sasu. Iată ce spu-
nea, printre altele, acesta: „A.D. Seul este un meditativ, un ob-
servator al vieţii pe care o traduce în limbajul spiritual
propriu, formând, astfel, cărămizile cu care îşi clădeşte pagi-
nile cărţilor şi care ne aminteşte de filonul de sensibilitate care
se află în eul spiritual al Bucovinei”.
Transformând până şi durerea de a-şi pierde fiul drag în pa-
gini de carte, Decebal Seul a prezentat la întâlnirea de la biblioteca
de la Câmpulung volumele: „Ploi de Flori” şi „Printre oglinzi de
soare” (versuri, cu ilustraţii de artistul grafician Ion Maftei).
Participanţii şi-au manifestat încrederea că şi în viitor vor
participa la astfel de manifestări plăcute, iar directorul biblio-
tecii, prof. Silviu Petrică Ciulei, i-a asigurat că vor fi invitaţi în
continuare la întâlniri cu autori şi cărţi, mai cu seamă acum,
vara, în sezonul rece sistemul de încălzire nefiind prielnic.
Să sperăm că şi această cerinţă, ca şi cea de creare a unor
condiţii corespunzătoare pentru păstrarea cărţilor, vor avea
prioritate în preocupările noilor aleşi.
Artemisia Ignătescu
26
Brăduţul din cer
Cărarea
Dimineaţa şi după-amiaza, zilnic, străbat cu vitele terenul
familiei până la râul Suceava. Această cale bătătorită prin ză-
padă s-a născut sub copitele animalelor care i-au stabilit tra-
seul chiar pe lângă Crucea de gheaţă ce domină maiestuos
împrejurimile prin înălţimea ei. O Cruce făurită an de an de
enoriaşii ortodocşi în Ajunul Botezului Domnului pe stil vechi
şi care dăinuieşte până ce astrul zilei izbuteşte s-o topească.
Cruce lângă care preotul paroh, în ziua de Bobotează, oficiază
slujba de sfinţire a apei(agheasma) pentru credincioşi. Mâ-
nând periodic animalele să bea apă din „copcile” râului, după
cum informam nu demult, nu s-a întâmplat vreodată ca ele
să se atingă de construcţia sacră. Iar eu îmi simt cotropit tru-
pul de fiorul dumnezeirii!
27
Călătoria
Plecasem într-o zi de iarnă (încă fără zăpadă) din autogara
Gura Humorului, înainte de mijirea zorilor, cam în junii orei
6, cu microbuzul ce venea din Câmpulung Moldovenesc spre
Iaşi. Încă la începutul călătoriei, cu un bilet de 24 lei, mi-am
dat seama de ambianţa plăcută creată de comportamentul ci-
vilizat al şoferului în relaţia cu oamenii din acest mijloc de
transport, pentru ca aceştia să se simtă cât mai bine. Odată cu
intrarea în Târgu Frumos, o altă viaţă! Ce înseamnă un drum
ca lumea! În Iaşi, vreme de aproximativ 5 ore mi-am rezolvat
problemele personale, apoi l-am părăsit cu amintirea plăcută
a tramvaielor care, orice s-ar spune, dau oraşului un pitoresc
deosebit. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea interiorului
gării principale, complet renovată, demnă pentru „dulcele
târg al Ieşilor”. Prima surpriză neplăcută însă pentru buzu-
narul meu a fost preţul biletului de întoarcere (distanţa -184
km): 51,10 lei. Noroc că mi-au ajuns paralele! De ce un astfel
de preţ, adică dublu ca la microbuz? O doamnă aflată în ace-
laşi compartiment cu subsemnatul, până la Timişoara, achi-
tase pentru bilet ceva mai mult de 90 lei. Ea mi-a explicat. Cu
cât traseul e mai scurt, cu atât „te ustură” la buzunar. Nu mi-
am închipuit aşa ceva. Dacă aş fi călătorit la clasa întâi m-ar fi
costat până la Gura Humorului cam 80 de lei! La radio auzi-
sem despre noile denumiri (ranguri) ale trenurilor, dar despre
scumpirea legitimaţiilor de călătorie, ba! Despre viteza circu-
laţiei şi confort, despre comportamentul unor controlori de
bilete - pauză. Adică nu avem ştiri deocamdată despre îmbu-
nătăţirile sperate.
28
Brăduţul din cer
A dansat şi a cântat…
...pentru a şasea oară la o emisiune TV tânăra Mădălina
Slusarec, joi 28 iunie a.c. (2012), între orele 19-21,30. Un nume
aflat pe drumul afirmării în muzica populară. Fata din „sătu-
cul ei drag”, după cum reiese din unul dintre actualele ei cân-
tece, în aparenţă o fire timidă, de la care abia reuşeşti să afli
câte ceva, a fost de nerecunoscut, nu numai prin eleganţa miş-
cărilor, ci şi prin reuşita interpretării vocale, mereu cu un
zâmbet când discret, când marcându-i chipul cu dărnicie pe
tot parcursul evoluţiei scenice. Recenta ei prezenţă, fireşte, ur-
mărită „cu sufletul la gură” de părinţii şi familia ei, de consă-
teni şi, desigur, de telespectatorii din ţară care au fost „pe
fază” în acea dată între orele menţionate, a fost sponsorizată
de primarul comunei Râşca şi s-a desfăşurat în cadrul gru-
pului folcloric „Coroniţa” din Fălticeni – prof. îndrumător
Liviu Chelaru. Alături de Mădălina au mai cântat Mihaela
Manolache, Rareş Atomei, Andreia Magopăţ, Sebi Avăcăriţei
şi alte tinere speranţe.
Mădălina Slusarec îi adresează mulţumiri deosebite doam-
nei prof. diriginte care mereu îi este călăuză, încurajând-o pe
treptele afirmării. După cum mi-a mai spus, următoarea ei
evoluţie la aceeaşi televiziune va avea loc pe 17 iulie, iar în
vacanţa de vară îşi va ajuta părinţii la gospodărie.
29
Slujbă religioasă în aer liber

În satul nostru, inundat acum de ierburi şi flori, după o fru-
moasă tradiţie a locului, de Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de
la Suceava pe stil vechi, a avut loc o slujbă religioasă în sânul
naturii, fiind sărbătorit hramul capeliţei cu sfântul ce-i poartă
numele. Astfel, părintele nostru paroh, împreună cu dascălul
bisericii, a înălţat rugăciuni spre porţile deschise ale cerului,
enoriaşii, numeroşi, trăind închinându-se Tatălui Ceresc mo-
mente de o deosebită evlavie creştină. Mulţimea s-a îndreptat
apoi la pensiunea dlui Ionică Zinici, unde s-a adunat la tradi-
ţionala agapă.
Produsul minune!
Recent, la o emisiune de radio, am aflat informaţii uimi-
toare, chiar pentru mine, care din tinereţe mă ocup nu numai
de seringă ci şi cu... creşterea animalelor. Îngrijindu-le (asi-
gurarea furajului, mulsul, curăţirea grajdului etc., realizasem
- în ciuda unei munci deloc uşoare - cât de frumoasă îmi este
preocuparea, îndrăgindu-le peste poate şi pentru produsul
obţinut în corpul lor, din banalul fir de iarbă! Câte fire de
iarbă pentru litrul de lapte muls!
Vara, acest animal prezent la noi chiar în gospodăria omu-
lui nevoiaş, poate fi asemănată cu... albina. Laptele - ca şi mie-
rea - un aliment delicios, hrănitor, indispensabil pentru hrana
de bază a omului. Fără îndoială, un produs minune! Dacă cei
care ni-l plătesc s-ar gândi mai mult la calităţile lichidului alb,
la ostoiala celui care nu are weekend pentru obţinerea lui, ar
fi mai „generoşi” la preţul oferit pentru un litru.
30
Brăduţul din cer
Crucea
O purtăm de obicei, prinsă cu un lănţişor la gât, îi facem
semnul cu mâna la primejdie sau bucurie, ne închinăm Ei, ros-
tind rugăciuni în Biserică, orişiunde ne aflăm pătrunşi de
harul dumnezeirii.
Crucea, obiect sacru de care nu ne putem lipsi în scurta
noastră trecere prin viaţă, fiindu-ne călăuză sigură spre îm-
părăţia lui Dumnezeu. O cruce de peste 2 metri este înălţată
în troiţa din ograda bisericii cu hramul Sf. Mare Prooroc Ilie
Tesviteanul, din satul Izvoarele Sucevei. Trecem mai zilnic pe
lângă ea, fiind situată aproape de unicul nostru drum princi-
pal, şi emană o lumină sfântă nevăzută, dar simţită de noi
când i ne închinăm. Multă vreme, aura ei sporită de tuburile
de neon ce o înconjoară ne lipsea ziua şi noaptea, prin absenţa
iluminatului public stradal. Dar încă înaintea sărbătorilor
sfinte de iarnă s-a produs minunea şi iluminatul stradal „a în-
viat” după cum arătam într-o altă notă, iar cea mai înaltă
cruce din troiţa bisericii ctitorită de familia Ioan Stasiuc şi Eu-
dochia a devenit iarăşi magică prin frumuseţea ei!
31
Dincolo de molizi...
Cum se intră în satul Izvoarele Sucevei, pe drumul princi-
pal, trecând de intersecţia cu satul Bobeica, pe partea dreaptă
eşti însoţit de râul Suceava scăpat la lumină din locul său de
obârşie, de pe versantul nordic al Culmii Alunişului, sub
Pasul Izvor (1110 m). Iar dacă ţi-ai dori râul însoţitor, tot stră-
bătând acelaşi drum, el ţi-ar ţine companie până ce intră în
Ucraina, unde traversează satul Şipotele Sucevei pentru ca,
în localitatea Ulma, cu albia îmbogăţită de pâraiele adunate,
să revină în ţară. Dar cum intră în satul nostru, trecând de im-
punătoarea clădire a şcolii, o bijuterie a meleagului, pe partea
dreaptă dincolo de râu, după lunca lui, unde vărează caii de
la Lucina, zăreşti o pantă “sărăcită” - în mare parte prin mâna
omului - de arinii ce-i erau podoabă în vremuri de amintire.
Printr-o minune de la Dumnezeu însă, încă s-au păstrat mai
multe şiruri de molizi având, ca decor mai îndepărtat, culmile
munţilor înfăşuraţi dimineţile în baia aurie a soarelui cu al-
băstrimea cerului înseninându-le frunţile. Dincolo de costişă,
încadrată într-un cor natural superb, se află o bisericuţă, locaş
sfânt al enoriaşilor de aici, renovat în întregime după Revo-
luţie. Alături de acest locaş îşi au odihna veşnică „ai noştri
dragi”, în cimitirul împrejmuit cu gard nou. De-a lungul ani-
lor am urcat de nenumărate ori la bisericuţă, înfiorat de sfin-
ţenia locului, participând la diferite ceremonii religioase,
făcând parte din convoiul sătenilor ce-şi conduceau pe cei
chemaţi la Domnul pe ulicioara cu „sens unic”, cum o mai
numi localnicii. De unde să ştiu însă că, nu de mult, neaştep-
tat de grăbit, în plina sa tinereţe, fiul meu avea „să mă pără-
sească pentru totdeauna?
În satul nostru, dincolo şirurile de molizi, se află o biseri-
cuţă şi cimitirul. Să ajungem cât mai des Acolo, pentru mo-
mente de rugăciune reculegere. Astfel, poate vom fi mai buni,
într-o lume atât de bântuită de forţele răului.
32
Brăduţul din cer
În locul acesta dintre izvoare si munţi...

O nouă întâlnire a unei mulţimi de credincioşi huţuli, sub
cerul liber, pe o vreme ce a permis desfăşurarea ei, a avut loc
în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe stil vechi, duminică
28 august, la bisericuţa din deal (Izvoarele Sucevei), slujba re-
ligioasă fiind ţinută în capela din ograda locaşului de cult de
un sobor de preoţi din partea locului - părintele paroh Va-
lentin Ardelean şi preotul Mihăiţă Mechno, fiu al satului.
Au fost musafiri preoţii Ioan Ardelean (Maramureş), Ale-
xandru Horga (Breaza de Sus), fiind invitat şi diaconul Ata-
nasie Stasiuc. Ca şi la alte slujbe de acest gen, am ascultat
cântările bisericeşti - cu ecouri adânci în sufletele enoriaşilor
în frumuseţea ireală a locului acestuia dintre izvoare şi munţi.
Spusă cu mult patos a fost predica părintelui Ioan Ardelean,
decanul de vârstă al celor din sobor. După datină, credincioşii
au avut prilejul să se gândească, cu pioşenie, la „cei plecaţi”.
Peste mormintele lor, ei au aşezat coşuri încărcate cu bucate -
fapte deosebite de milostenie de sufletele răposaţilor, mai ales
pentru bătrâni, copii şi săraci. Lumea nu a părăsit cimitirul
până ce nu s-au golit coşurile.
33
Târgul de toamnă al fructelor de pădure

În miez de Brumărel (12 octombrie), pe terenul de sport al
Şcolii - sat Izvoarele Sucevei, în prezenţa d-lui primar Mihail
Mechno şi a altor funcţionari de la Consiliul Local, cadre di-
dactice, părinţi, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Târgului de
toamnă al fructelor de pădure.
În deschiderea acestei manifestări a vorbit prof. Ion Aflorei,
directorul coordonator al şcolilor din comună, care printre al-
tele a arătat că: „Pădurea - aurul verde - prin fructele ei, as-
cunde un tezaur nebănuit de vitamine, minerale, care cu
generozitate se pot culege şi valorifica. Gospodinele ştiu să le
conserve, sunt produse ecologice care iată că, în această zi, se
pot cumpăra la preţuri destul de convenabile, care parcă sfi-
dează criza...”. „Să dorim acestui târg, prin izvorul lui de să-
nătate, perenitate şi viaţă lungă”, a conchis domnia sa.
Pentru început au evoluat, folosind ca scenă covorul de
iarbă al terenului, grupurile folclorice: „Brăduleţ” (Şcoala
Breaza) „Colţ de munte” (Şcoala Moldova Suliţa), Izvoraşul
(Şcoala Izvoarele Sucevei) care au prezentat cântece şi dan-
suri din zonele de unde provin. Mai apoi participanţii au fost
invitaţi să viziteze şi să cumpere din diversitatea produselor
expuse în borcănaşele de pe măsuţele ordonat aranjate în spa-
ţiul amintit. Marinata de pipinci, siropurile de zmeură, meri-
şoare, afine, fragi, trandafiri, zacusca de pipinci, de
fasole-păstăi, gemurile de afine, merişoare, fragi, de zmeură
au fost doar câteva din preparatele delicioase cele mai de-
gustate, apreciate şi cumpărate.
Au „cules” aplauze pentru buna pregătire a târgului toţi
elevii Şcolii cu Clasele I-VIII Izvoarele Sucevei, dintre care
enumerăm câteva nume: Andreea Zinici, Georgiana Mechno,
Georgian Moţco, Alin Bouhar (cl. a II-a), Graţiela Irimie, An-
34
Brăduţul din cer
dreea Gorban (cl. a V-a), Maria Severin, Constantin Serediuc,
Robert Moşulea (cl. a VI-a) Paula Alexander, Geanina Ştefan
(cl. a VIl-a) Adriana Mehno, Ioanina Vovciuc, Marinela Sere-
diuc (cl. a VIII-a). La reuşita târgului din acest an au contribuit
şi sponsorii Anica şi Ionică Zinici, Florin şi Adela Irimie.
Gestul unor elevi

Se întâmpla cam în amiaza zilei de joi, 10 noiembrie. Obiş-
nuit cu „concertele” unor cete de câini vagabonzi în plină
noapte, schelălăiturile celor doi căţeluşi din amiaza unei zile
recente, cu habitat doar peste gardul ogrăzii mele, într-o şură
părăsită, m-au scos din casă. Vântul rece, bolta tristă antici-
pau parcă prima ninsoare. Dar ce-o fi cu căţeluşii? Le este
foame, i-a părăsit mama pentru a-şi afla pe undeva hrana?
Aveam să mă dumiresc de îndată, ajungând la faţa locului.
Animalele erau flămânde. Căţeaua, după cum bănuisem, ră-
tăcea prin sat pentru a afla un suflet milostiv de om care să-i
dea ceva de mâncare, iar puişorii ei, în lipsa laptelui de mamă,
făceau atâta tărăboi. Apucasem să-i iau în mână cu intenţia
de a-i hrăni la mine. Mi-au luat-o înainte însă câţiva elevi de
la şcoala de vizavi de casa mea, care, în cutii goale de la con-
serve, au desfăcut conţinutul mai multor pungi cu lăptic din
gustarea lor pentru acea zi. Lipăiturile căţeluşilor, spre hazul
elevilor, mi-au creat o stare de beatitudine. Gestul simplu al
copiilor avea o semnificaţie pilduitoare pentru noi, adulţii!
Da. Copiii iubesc animalele, realitate trăită şi de mine, „pe
viu”, în prag de iarnă.
35
„Meridian 25”, pe culmi de glorie

Mă gândesc cum în condiţii deloc propice înfiripării unui
act de cultură (încetarea activităţilor la Căminul Cultural, sin-
gura construcţie din centrul civic al comunei care şi astăzi
arată jalnic, mâncată de intemperii, în care fiinţează doar o bi-
bliotecă!), o mână de intelectuali (cadre didactice) de la Şcoala
cu Clasele I-VIII Izvoarele Sucevei au tipărit, apelând la cal-
culator, o revistă şcolară! Era în 2002. Cu mult entuziasm la
apariţia fiecărui număr finanţat de sponsori locali generoşi,
,,Meridian 25” este titlul publicaţiei. De ce a fost intitulată ast-
fel? Deoarece satul e străbătut de meridianul 25 gr. longitudine
estică, mi-a explicat dl Ion Aflorei, directorul coordonator al
şcolilor din comună şi coordonatorul publicaţiei în cauză. Şi
astfel, cu răbdare, migală şi cu mult suflet, spre bucuria reali-
zatorilor revistei şi a cititorilor ei localnici, dar nu numai, „Me-
ridianul” a ajuns în anul 2011! Voi prezenta în cele ce urmează
un rezumat al revistei căreia i s-a decernat Premiul al doilea la
Expoziţia naţională „Anelisse”, concurs de reviste şcolare, ma-
teriale publicitare şi site-uri şcolare de la Iaşi din 27 iunie a.c. La
competiţie au fost prezente 153 de reviste şcolare din toate ju-
deţele tării. Şi premiile au fost numeroase.
Spicuiri din ,,Meridian 25”, nr. martie-aprilie 2011. Cuvinte
ce caracterizează copilăria. Le-am descoperit în poeziile ele-
vilor Andreea Severen – cl. a III-a, Simona Serghie – cl. a V-a,
Maria Ana Adochiţei – cl. a V-a, Ramona Valach – cl. a III-a,
Monica Slusarec – cl. a VIII-a, Teodora Ardelean – cl. a III-a.
Remarcabile sunt şi desenele realizate de Cosmin Gorban din
cl. a III-a, Ioanina Vovciuc – cl. a VII-a, Gavril Mihail Mechno
– cl. a V-a, Valentina Drebitca – cl. a III-a, Teodora Ardelean
– cl. a III-a. Şi reproduc în întregime compunerea ,,Mama, cea
36
Brăduţul din cer
mai dragă fiinţă de pe pământ”, semnată de Viorica Alexan-
der Paula – cl. a VI-a.
,,Mama, acest cuvânt magic şi frumos cu putere fermecată,
reprezintă fiinţa cea mai iubită şi îndrăgită de mine. Dacă ci-
neva mi-ar spune să-mi descriu mama, aş spune că: Mama
este o fiinţă gingaşă şi frumoasă. Părul îi este ondulat ca va-
lurile mării, iar ochii ei sunt două diamante pline de căldură,
blândeţe şi înţelepciune. Niciun trandafir nu o poate întrece în
frumuseţe. Şi niciun ghiocel în delicateţe. Mâinile sunt agere
şi catifelate. Glasul ei melodios îmi străbate inima şi mi-o
umple de bucurie şi fericire iar privirea ei este blândă şi lu-
minoasă. Sufletul ei este plin de bunătate şi înţelegere. Aş
putea spune că mama este un înger trimis din cer pentru a mă
ajuta să trec mai uşor peste greutăţile vieţii, fiind alături de
mine atunci când am nevoie de un sprijin şi o vorbă caldă.
Vorbele pe care le rostesc în această compunere poate au o
importanţă mai mică, dar prin care îţi voi demonstra cât de
mult te iubesc şi te apreciez sunt: comportamentul faţă de oa-
menii din jur, însă mai ales faţă de mine, aprecierile care se
vor face la adresa mea şi alte lucruri frumoase pe care le vei
auzi de la mine. Într-un cuvânt, aş vrea să-ţi demonstrez re-
cunoştinţa pe care o port că m-ai adus pe lume şi iubirea de-
oarece tu ai fost fiinţa care mi-a acordat primul sărut, prima
noapte nedormită, primele lacrimi de bucurie, primul zâm-
bet, prima vorbă dulce, primul «TE IUBESC» şi multe alte cu-
vinte de alint.
Chiar dacă nu voi fi mereu un copil ascultător, asta nu în-
seamnă că nu eşti respectată, doar ştii vorba populară «Babă
frumoasă şi copil cuminte nu există». Îţi doresc multă sănă-
tate, fericire, pace sufletească, linişte şi credinţă în Dumne-
zeu. Îţi promit că, atunci când voi fi mare, iar tu vei îmbătrâni,
eu te voi răsplăti mereu.” Tot o compunere frumoasă scrie şi
eleva Ionela Gianina Motco. Preotul paroh Valentin Ardelean
ne aminteşte despre însemnătatea Postului: ,,Postul transferă
37
atenţia noastră de la cele lumeşti spre cele cereşti, pentru că,
obişnuindu-ne să ne înfrânăm, nu mai acordăm o atenţie atât
de mare trupului şi atunci începem să simţim pulsul vieţii spi-
rituale”. Prof. Ion Aflorei scrie despre încondeierea ouălor şi
despre... Petreha, o bătrânică ajunsă la o vârstă venerabilă.
Prof. Vasile Lucasciuc semnează articolul ,,Lectura alor noştri
– încotro?”. Nu lipsesc din revista premiată nici ,,greii” în ale
scrisului. Dar, după spusele dlui Ion Aflorei, pe viitor se în-
cearcă o revistă numai a elevilor. Iar următorul număr, tot
color, va apărea în luna octombrie.
,,Meridian 25”, revista Şcolii cu Clasele I-VIII a Şcolii Iz-
voarele Sucevei, prin premiul obţinut, la 9 ani de la apariţia
primului ei număr, a ajuns ,,pe culmile gloriei”. Felicitări rea-
lizatorilor publicaţiei!
38
Brăduţul din cer
Apa
Dacă iau în calcul lunile octombrie şi noiembrie, în prima
a fost într-o zi o ninsoare subţire, care ar fi putut fi un semn
pentru acest nord extrem al judeţului că iarna se va instala
mai devreme ca în numeroşii ani anteriori. Dar fulguiala a
fost doar amăgeală! Luna s-a încheiat fără vreo precipitaţie,
iar noiembrie şi-a depănat vremea doar cu soare şi cer senin.
Totuşi, au dat câteva rafale de vânt rece cu burniţă ce n-a
ţinut, cu aproximaţie, mai mult de o oră. Rezultatul acestei si-
tuaţii: majoritatea izvoraşelor au secat, apa din cele câteva
fântâni ale comunei Izvoarele Sucevei a scăzut simţitor, iar
râul Suceava, care izvorăşte de aici, a devenit pe alocuri un
firişor de apă! Pământul se întărise ca o carapace de melc! No-
rişori de praf se ridicau ca o ceaţă de sub roţile maşinilor, că-
ruţelor, faetoanelor. În păduri trosneau crengile copacilor
bătrâni şi la o rafală de vânt uscat. Iarba părea pârjolită. Cu-
vântul „apă” stăruia pe buzele oricărui localnic, nefiind vorba
doar de necesarul lichid vital pentru animale, ci şi de apa pen-
tru oameni. Unii localnici îşi făceau provizii din locuri înde-
părtate, aducând apa în diferite recipiente. Vârstnicii spuneau
că o toamnă atât de secetoasă n-au mai pomenit, nici nu-şi amin-
tesc de când! (Nicanor Solcan, trecut multişor de 70 de ani). În-
cepând din seara de 3 decembrie, cupola albastră a cerului,
dinspre partea de vest, a început să fie cucerită de nori negri
care, după cum erau purtaţi de curenţii de aer, au învăluit trep-
tat întreaga boltă. Previziunile meteorologice se pare că aveau
să fie exacte. Ninsoare? Nu, ploaie... Cu zgârcenie, apoi mai cu
dărnicie toată noaptea, ploaia a continuat şi pe 4 decembrie.
S-a răcorit pământul, s-a înviorat natura, a început să se audă
din nou susurul Sucevei. Ploile! O adevărată mană cerească.
E început de decembrie. Poate mâine, poimâine, cum vine
vorba, iarna va intra în drepturile ei...
39
Întâmplări din iernile de altădată

Acum, când pentru o mulţime de gospodari izvoreni pro-
blema aprovizionării cu apă potabilă şi de uz casnic începe să
dea serios de gândit din pricina secetei despre care v-am in-
format într-un recent articol, îmi stăruie în minte întâmplări
din anii anteriori nereuşind ca om al locului să realizez cum
de vom păşi în decembrie fără zăpadă sau măcar ploaie! Este,
desigur, astfel hotărât de Domnul şi, rugându-ne Lui, prin
marea Sa bunătate faţă de oameni, cerem îndurare Divinită-
ţii. Sunt atât de aşteptate ploile şi chiar ninsorile... Pământul
este uscat! Iar mie, acum, îmi apar pe ecranul memoriei unele
secvenţe din iernile anilor trecuţi. Parcă mă întrevăd îm-
preună cu fiul, chemat atât de timpuriu la cele veşnice, făcând
cărări, prin omătul până mai sus de brâu, spre fântână, grajd,
cociuba câinelui, către râul de peste drum, făcând cărări cu
braţele şi cu picioarele prin zăpada pufoasă căzută peste
noapte şi prin ogrăzile soacrei, mătuşii - trecute şi ele de
atunci - în eternitate. Şi tot efortul simplu sub atingerea ful-
gilor de nea care nu mai conteneau cu zilele, cu săptămânile.
O iarnă cu adevărat... iarnă! Apoi, tot într-un astfel de ano-
timp, urmărind căprioarele şi cerbii sărind pârleazul la clăile
de fân pe terenul din apropierea casei... Vai, îmi amintesc şi de
acea dimineaţă când, coborând cu găleţile la râu, am zărit pe
un sloi de gheaţă căprioara ciopârţită de lupi, fără suflare! Şi,
pe înserat, omul acela care prinzând momente prielnice îi re-
tezase cu toporul picioarele din spate şi cu ele într-un sac..., pe
aici ţi-e drumul!
Azi, mâine poate să ningă şi neaua înseamnă... apă. Sau
poate să plouă, o burniţă tot e bine, deoarece e destul de frig.
Noi putem avea speranţă şi aş dori să-şi închipuie cititorii
cum se pot adăpa animalele, în multe cazuri, doar cu apa
40
Brăduţul din cer
aflată Ia mari distanţe şi cărată cu bidoanele!... Câtă grijă şi
chiar stres pentru îngrijitorii lor!
Am adus în prim-planul scrierii mele amintirile unor ierni
de altădată. Cu ele adorm după o nouă zi de secetă şi-mi do-
resc atât de mult acei zori cu lumina albă a zăpezii, chiar dacă
voi face cărările singur şi nu voi mai observa căprioarele la
stogurile mele de fân (?).
P.S. Pe meleagul nostru, iernile încep de obicei în noiem-
brie chiar dacă data lor calendaristică este, după cum se ştie,
21 decembrie.
Ger de a îngheţat apa-n fântâni!

În legătură cu efectele gerului aspru din noaptea dinspre 2
februarie, când la Izvoarele Sucevei temperatura a coborât la
-30 grade Celsius, adaug o informaţie despre un fenomen „în
premieră” pe aici, generat de frigul polar venit brusc.
În câteva din fântânile din sat (nici nu sunt prea multe), cu
adâncimi între 8-11 metri, a îngheţat apa! Oamenii nu au găsit
metode adecvate pentru a sparge gheaţa, fiind nevoiţi să care
apă pentru consumul casnic din râul Suceava, acum şi el aco-
perit cu un strat gros de gheaţă. În această situaţie se află şi
subsemnatul, la care apa din fântâna proprietate (12 m adân-
cime) a devenit... ,,beton”. Asemenea altor vecini, am fost ne-
voit să car, în bidoane şi găleţi, apă... „potabilă” din râu.
Evident că am fiert-o pentru a o întrebuinţa la băut şi la făcu-
tul mâncării. Deşi cazul cu îngheţarea apei din fântână e unic
aici, mulţi dintre cei ce vieţuim la Izvoare am băut apă din
râu şi în regimul lui Ceauşescu; atunci chiar şi unii elevi ai
şcolii satului îşi umpleau sticluţele din apa Sucevei, când nu
aveau în ele ceai de acasă…
41
Motocel
A venit pe lume la finele lui decembrie trecut. În scurt
timp, din motive numai de căţea ştiute, a fost părăsit, rămâ-
nându-i adăpost un grajd în care era singur. Un grajd în care,
lăsându-mă năpădit de amintiri, întrezăresc prin timpul scurs
implacabil, numeroase vite. A trecut la cele veşnice stăpâna
lor (soacra mea) au dispărut şi ele într-un camion!
Motocel, căţeluşul, un ursuleţ în miniatură, s-a obişnuit cu
adăpostul său, găsindu-şi culcuşul într-o iesle pe un braţ de
fân. Dar peste câteva zile în obcinile noastre se năpustiră ză-
pezile de altădată. Pe drum şi pe uliţi vezi săniile cu zurgălăi.
(Şi când mă gândesc că la noi moş Crăciun a sosit cu faeto-
nul!) Motocel dârdâia, mi-am dat seama că trebuie să-i schimb
locul. Dar unde? În cociubă? Nu! Şi atunci, sesizându-i „încă-
păţânarea”, i-am dat frâu liber. Pe pragul casei mele, ziua se
simţea în largul lui în compania celor opt pisici cărora le sunt
proprietar! Motocel nu creştea, în ciuda trecerii timpului!
Când deschideam uşa, aştepta să-i arunc câteva ceva de-ale
gurii nepărăsind pragul! Venea noaptea şi, urmându-mă prin
omăt cale de vreo două sute de metri, abia aştepta să ajungă
la domiciliu. Adică în grajdul soacrei. Recent însă trecuse pe
la mine medicul veterinar pentru nişte crotalieri de vite şi...
pentru vaccinarea căţeluşului căruia îi făcuse şi un „buletin”.
„Ce fel de câine este?, am întrebat, îl voi putea lega şi aduce
în cociuba şi aşa goală?
După o atentă examinare, medicul zâmbi. „Te-ai pricopsit
cu ceva de rasă. În casă ar fi locul lui.”
Cum altă soluţie n-aveam, aveam s-o aplic pe cea propusă.
Motocel se va obişnui chiar dacă nu va mai fi în compania
mâţelor...
42
Brăduţul din cer
Acum stau şi mă întreb cât de „potabilă” poate fi apa râu-
lui în care, din auzite, cei care locuiesc în apropierea lui
aruncă fel şi fel de reziduuri (poate nişte analize de laborator
ar clarifica problema).
Au reapărut margaretele
În iunie trecut, într-o notă publicată, îmi exprimam duioşia
ce-mi cuprindea întreaga fiinţă parcurgând, pe terenul meu,
un drum de margarete! Fascinant decor al naturii ce putea
sensibiliza orice suflet de om în faţa unei asemenea privelişti,
care se cerea admirată pentru a alunga chiar şi unicul strop
din urâtul cotidian. Dar în scrierea respectivă îmi exprimam
şi mâhnirea gândindu-mă la scurta viaţă a acestor flori ce vor
sfârşi sub dinţii motocositoarelor sau secerate de fulgerele
coaselor. Fapt ce s-a şi întâmplat. De unde şi aşteptarea ca, în
viitorul iunie, minunatele flori să reapară. Şi parcă pentru a
compensa nedreapta lor soartă, au reapărut nu sub formă de
drum, ci pe întreaga întindere de ierburi a satului nostru. Pri-
vesc şi admir zilnic, în peregrinările mele, aceste flori, gân-
dindu-mă că un pictor ar avea motive excelente de inspiraţie
imortalizându-le tablouri.
43
Unde sunt parazăpezile de altădată

Urmărind la televizor imaginile cu ravagiile viscolului, mai
cu seamă în judeţele Buzău şi Vrancea, m-am gândit că iată,
iarna, de data aceasta, nu a venit treptat, tandră ca în unii ani
trecuţi, ci s-a dezlănţuit brusc, furioasă, cu gând rău împotriva
a tot ce vieţuieşte!
Nu ne aşteptam, ne mirăm, ne îngrozim, dar în faţa reali-
tăţii nu avem, în primul rând, altă şansă decât să ne rugăm
Bunului Dumnezeu ca să domolească gerul şi viscolul. Luna
martie să ne întâmpine, aşa cum o ştim, cu cer albastru şi zâm-
bete de soare, cu primii ghiocei! Într-o recentă dimineaţă (11
februarie a.c.), de pildă, la Izvoarele Sucevei termometrele au
arătat temperaturi de -25 şi -28 de grade Celsius. Probabil, ne-
am zis atunci, poate fi un ultim semn al temperaturii atât de
scăzute înaintea ninsorilor anunţate de meteorologi. De fapt,
la noi, după acel -30 de grade din 2 februarie, frigul a conti-
nuat când mai moale, când mai intens. Astfel, apa din unele
fântâni e tot îngheţată şi situaţia persistă: în mai multe gos-
podării modeste apa de băut şi pentru mâncare, prin fierbere,
era folosită tot din râul Suceava! Animalele din gospodăriile
de lângă râu se adăpau tot la ,,copcile” pe care le refacem zil-
nic. Cât priveşte înzăpezirile, la noi şi în general la munte pă-
durile le sunt pavăză, iar gardurile ce împrejmuiesc terenurile
de lângă case, de pildă, sunt şi ele oprelişti.
Prăpăd însă în ţară, cu case acoperite de omăt, cu oameni
fără drumuri de acces, deci izolaţi, cu mulţi bolnavi fără me-
dicamente, apă, hrană, curent electric, fără posibilitatea co-
municării prin telefon etc.! Toate aceste lucruri le ştim, şi mai
ştim despre drumurile înzăpezite, de căile ferate înzăpezite…
În faţa acestei realităţi crude, nemiloase, rostesc obsesiv în
sinea mea cuvântul: „parazăpezi”. Erau acele construcţii sau
44
Brăduţul din cer
plantaţii de pomi de-a lungul şoselelor, ale căilor ferate,
având rolul ştiut. Ele însă ,,au apus” odată cu ,,epoca apusă”.
Şi mă întreb: unde sunt parazăpezile de altădată? În aceste
zile sunt doar în amintirea noastră. A celor care le-au prins...
Brăduţul
Era prin iarna anului 1973 şi, pe atunci, holtei fiind,
locuiam cu părinţii în satul Prisaca Dornei (com. Vama),
aşezare îngrădită, pe ambele laturi ale drumului naţional, de
munţi cu capetele în nori şi în vecinătate cu râul Moldova.
Loc de o frumuseţe a naturii concurând şi poate depă-
şindu-l pe acela în care m-am stabilit apoi, locuind şi astăzi.
Ţinut al pădurilor de molid, dar prin care brazii se găseau
uşor.
…Deci în anotimpul anului amintit făceam naveta la E.M.
Leşu Ursului unde, la dispensarul exploatării respective, asi-
guram urgenţele minerilor, şi nu numai ale lor, ci ale tuturor
angajaţilor E.M, 16 ore cu 24 liber. Ca asistent medical, într-un
astfel de loc acordam asistenţă, fără medic (care făcea serviciul
doar 8 ore ziua şi locuia la Ostra). Ajungeau în cabinet mineri
intoxicaţi cu gaz de mină, cu mâini şi picioare fracturate, cu
traumatisme craniene. Salvarea se afla în curte şi imediat o
solicitam după ce acordam primul ajutor. Mulţi ortaci îşi aflau
sfârşitul în abataje ca urmare a unor „prucuri” dar lumea nu
afla despre ele din ziare. Şi fiindcă a venit vorba de ziar, pre-
cizez că am colaborat câţiva ani cu articole din viaţa celor din
subteran dar şi a celor de la „lumina zilei” la ziarul „Mine-
rul”, coordonat de dl Dumitru Ianovici. De atunci „slăbiciu-
nea”, dar şi dragostea pentru publicistică! La Suceava
mergeam periodic în clădirea de pe strada Tipografiei unde,
urcând nişte scări, la etaj, cu emoţie, aduceam articole scrise
cu pixul şi le lăsam la redacţia ziarului „Zori noi”. Gazetarii
45
îmi înţelegeau pasiunea şi înclinaţia pentru scris. Şi fiindcă
am ajuns aici cu istorisirea, iată o întâmplare reamintită cu
ocazia regăsirii pe net (după 38 de ani şi mai bine!) cu publi-
cistul şi scriitorul Alexei Rudeanu care făcea gazetărie şi scria
proză în „Zori noi”, fiind şi autor de cărţi. Dl Rudeanu locuia
în acea iarnă a anului 1973 într-un apartament dintr-un bloc
de pe strada Mihai Viteazul. Scrierea mea purta un titlu pro-
vizoriu („Regăsire”). I-am lăsat-o, bucuros de o mână de aju-
tor. Şi deoarece se apropiau Sfintele Sărbători de iarnă, m-a
rugat să-i aduc un brăduţ. Cum să-i fi refuzat rugămintea
când îi lăsasem manuscrisul? După ce am colindat munţii de
la Prisaca Dornei, degrabă l-am aflat. Era tocmai potrivit pen-
tru încăperea unde fu de îndată instalat şi împodobit cu aju-
torul meu. Revenit la Prisaca Dornei, am răsfoit mai întâi
manuscrisul. „Mama mia!” Erau cuvinte, propoziţii, fraze tă-
iate cam peste tot. „Adică aproape nimic nu era bun!”. Reve-
nit la redacţie, eram abătut. Dl Rudeanu mă atinsese cu palma
peste umăr. Am apucat să-i reţin cuvintele. „Am tăiat ceea ce
mi s-a părut de prisos. Adică unele explicaţii inutile”. Am sa-
lutat politicos şi am părăsit clădirea cu paşi încrezători. Ştiam
că voi învinge! Anii s-au scurs, manuscrisul rămânând neatins
în sertarul bibliotecii mele. Dar citind multă literatură, înce-
pusem să mă gândesc matur la spusele dlui Rudeanu, „măci-
nând” periodic lucrarea în minte. Si, treptat, am refăcut-o în
întregime. Cartea (cea de-a doua), intitulată altfel, „Întoarce-
rea paşilor”, mi-a apărut abia în... 2005! Ţinând-o în mână,
sigur de reuşită, mi-am amintit de brăduţul adus celui care
mi-a dat sfaturile hotărâtoare pentru naşterea volumului şi la
ziua aceea de iarnă fermecătoare...
46
Brăduţul din cer
Bătrânul din autogară

Coborât din munţii mei, pentru câteva zile, ajunsesem, iată,
la autogara oraşului Câmpulung Moldovenesc. Cum arătam?
Aşa, ca adunat de pe drumurile pe care mă pornisem, cu mai
multe bagaje lângă mine şi puţin obosit. Doream să mă văd
acasă cât mai repede pentru un pui de somn. Deci, în auto-
gară, pe o bancă din exteriorul clădirii, în ciuda cafelei sor-
bite, care speram să mă revigoreze câtuşi de puţin, picoteam.
Atunci, o voce din apropierea mea, ce părea a fi a unui bătrân
aflat într-o situaţie critică pentru sănătatea lui, îmi alungă to-
ropeala. Am devenit atent la vorbele lui. Zărindu-l cum îşi
desfăcea trăistuţa, acum pe aceeaşi bancă cu mine, mi-am zis:
„O fi vreun cerşetor; ne-am cam săturat de ei!”. Privindu-l
însă mai atent mi-am dat seama că greşesc. Omul, destul de
vârstnic, avea o suferinţă. L-am abordat direct:
“Moşulică, ai păţit ceva, ce tot răvăşeşti prin trăistuţa ma-
tale.
„Fie-ţi milă domnule, îmi pari om ca lumea. Tot mă rog de
unul şi altul să-mi cumpere două conserve de peşte, în ulei.
Uite conservele, expiră în 2015. Nu mint.”
„Dar de ce vrei să le vinzi?”. Eram impresionat de glasu-i
parcă tot mai stins, mai plângăreţ.
„Tocmai m-au externat din spital, marfa-i bună, mi-a adus
hrană un bun prieten, leat de-al meu. Dar nu m-am atins de
ea. Îmi trebuie bani.”
„Şi de aceea vrei să-ţi vinzi mâncarea?”
„Spun adevărul. Vând conservele pentru nişte bani. Îmi
trebuiesc pentru medicamente şi poate îmi mai rămân şi pen-
tru biletul de autobuz. Că, deşi nu mă aşteaptă nimeni, tre-
buie să ajung în bordeiaşul meu.”
47
„Şi cât ceri pe o conservă? S-ar putea să ţi le plătesc pe
amândouă.”
„Apăi, 7 lei pentru una. Însă dacă mai târguim las cu 4 lei
cutia.”
I-am întins bancnotele şi am preluat marfa.
S-a bucurat şi, ca prin minune, nici vorbă de oboseală în
trupul meu. Bătrânul îmi mai ceruse un leu. I l-am dat în mo-
nede. Cred că, nevenindu-i să creadă, le-a vârât repede în bu-
zunarul de la paltonul decolorat şi peticit. Mi-a mulţumit de
câteva ori, deoarece oamenii la care încercase să vândă con-
servele nu-i dăduseră importanţă. Mi-a întins palma rece şi
aspră pe care i-am strâns-o cu impresia că i-o încălzisem cât
de cât. Depărtându-se câţiva paşi, cu vorba-i bolnăvicioasă,
mi-a precizat că de Duminica Floriilor avea să fie „dezlegare
la peşte” „Ştiam i-am zâmbit moşului, gândindu-mă că toate
spusele lui sunt reale şi la surpriza pe care o va trăi când îşi va
număra bine banii, găsind o sumă mai mare decât cea pre-
tinsă la începutul discuţiei noastre. „Na, că mi-a sărit som-
nul!” Chiar aceasta îmi era starea meditând la situaţia
bătrânului din autogară, de compătimit, însă deloc surprin-
zătoare pentru vremurile pe care le trăim.
48
Brăduţul din cer
Pomenirea răposaţilor
Aceasta tradiţie religioasă este păstrată la noi, an de an, şi
este săvârşită în a doua zi de Paşte la bisericuţa din deal, cum
i se spune acestui locaş sfânt din satul Izvoarele Sucevei, da-
torită locului unde este situat, de unde, în oricare parte ai
privi, natura îţi oferă un peisaj de o frumuseţe ireală, şi unde
se ajunge pe o ulicioară sau mai de-a dreptul pe o cărăruie
sinuoasă ce-şi croieşte calea străbătând o poiană şi o pădurice
de molizi.
Mai întâi însă, preotul nostru paroh Valentin Ardelean îm-
preună cu preotul Mihăiţă Mechno (fiu al satului) au oficiat în
bisericuţă Liturghia. Prima pomenire a celor dragi chemaţi la
Domnul s-a făcut chiar în cadrul slujbei, iar în finalul ei preo-
tul paroh a oficiat două parastase la 40 de zile. Pomenirea
morţilor din cimitirul satului, care înconjoară bisericuţa, a
avut un ritual aparte, credincioşii alcătuind, cu coşurile pline
cu preparate de Paşti (ouă roşii, prăjituri, cozonaci şi alte gus-
tări apetisante), în curtea bisericuţei, un cerc culcând înaintea
lor lumânări aprinse. Preoţii n-au mai contenit cu cântările bi-
sericeşti de Paşte, cu agheasma mică, sfinţind bucatele din co-
şuri care mai apoi au fost date de pomană la morminte pentru
sufletele celor trecuţi în eternitate. De reţinut predica preotu-
lui paroh care, printre altele, a spus că ,,cei care suntem în
viaţă şi ne zbatem să-i învingem inerentele necazuri nu tre-
buie să-i uităm pe cei dragi ai noştri care odihnesc în cimitir,
să le punem la căpătâi de câte ori avem prilejul o lumânare, să
rostim o rugăciune folositoare pentru ca Dumnezeu să le ierte
păcatele”.
49
O vizită surpriză
N-aş fi intrat în posesia „Gazetei de Poiana Stampei - Foaie
lunară de informare asupra activităţii Consiliului Local Po-
iana Stampei”, publicaţie pe care, de altfel, „Crai nou” o pri-
meşte şi o recenzează regulat, dacă n-aş fi fost vizitat mai
deunăzi la domiciliu chiar de dl Elisei Todaşcă, primarul de
Poiana Stampei. Cu ce ocazie? Domnia sa dorea pur şi simplu
să ne cunoaştem, prezenţa dumnealui în comuna noastră
fiind însă motivată, mai întâi, de participarea la parastasul de
un an al eroului nostru Filaret Moţco, ca invitat de familia
acestuia.
Domnul primar este cunoscut de mulţi izvoreni care au lu-
crat în pădurile din ţinutul Domelor încă de pe vremea când
era maistru, cunoscând, la rându-i, familia Moţco din cătunul
Alunuş, al cărei fiu, Filaret, înalt demnitar al O.N.U, a fost
ucis într-o misiune de pace din Afganistan.
Surpriza mare pentru mine a constituit-o nu numai pre-
zenţa scurtă a dlui primar în familia mea, ci mai ales cadoul...
,,de zile mari” - gazeta! N-am rezistat tentaţiei de a vă scrie
despre această întâlnire, barem în câteva cuvinte, mulţumind
distinsului musafir, care m-a invitat să-i vizitez comuna (in-
vitaţie acceptată cu plăcere).
50
Brăduţul din cer
În miez de Florar
Toată valea satului Izvoarele Sucevei, dintre obcinile Bu-
covinei, doar în câteva zile a fost invadată de ierburi şi flori.
„Gospodarii au reparat gardurile de pe terenurile unde vor
văra vitele, au săpat în grădini, gospodinele cultivând legu-
mele care se fac la noi (pătrunjel, mărar, ceapă, ridichi, spanac,
sfeclă roşie şi furajeră, mazăre, leuştean etc., roşiile şi castra-
veţii neavând condiţii de climă propice pentru a da în rod), au
arat suprafeţele de pământ în care unii au şi pus cartofii. Dar
toate aceste lucrări sunt încă în toi. După cum au înflorit
pomii (merii, prunii îndeosebi), de n-ar da bruma, se anunţă
o toamnă bogată în singurele fructe adaptate aici. Dinspre pă-
duri se abate vântul cu izul cetinii. Au sosit zilele cu cer al-
bastru, soarele încălzeşte fără timiditate.
Toată valea satului nostru a fost cucerită de ierburi şi flori,
meleagul devenind, ca în fiece mai, paradisiac în toată pleni-
tudinea lui. Cucul, poposit de ceva timp, îşi cântă numele din
zorii timpurii până seara târziu.
Pe păşunea hergheliei Lucina din satul nostru pot fi admi-
raţi renumiţii cai huţuli. Undele râului Suceava sunt zglobii,
redeşteptând parcă şi ele natura la viaţă. Primăvara îşi dăru-
ieşte frumuseţile de nepreţuit prin toţi porii ei. S-o simţim în
suflet, să ne bucurăm de ea pentru a ne înnobila fiinţa cu dra-
gostea faţă de mama natură
51
Nemţii la Izvoarele Sucevei

Astfel, sosiţi din cele meleaguri străine, prin soţia mea rudă
cu ei, am aflat câte ceva din modul lor de viaţă precum şi din
impresiile despre tărâmul nostru, cu oamenii lui, totdeauna
magic prin frumuseţile naturii, în orice anotimp, ca şi acum la
început de vară. Evident că soţii Willi Mang şi Mariane îm-
preună cu nepoţii lor Iasmin şi Nino au poposit în gospodă-
ria noastră cu o maşină-rulotă alegându-şi pentru ea un loc
propice oferit de peisajul fermecător de pe un teren vizavi cu
lunca Sucevei. Trebuie să menţionez acum faptul că dl Mang
are rude care au locuit o viaţă la Izvoarele Sucevei şi, ajunse
la o vârstă înaintată, au trecut în veşnicie, aflându-şi locul de
veci în cimitirul bisericuţei din deal, de aici. După Revoluţie
el şi-a vizitat de câteva ori rudele acuma mutate la Domnul şi
pe cele în viaţă, precum şi, cu câţiva ani în urmă, biserica în-
ălţată după anii 1990, din centrul satului, cu hramul Sf. Slăvi-
tul Prooroc Ilie Tesviteanul – pe stil vechi. De această dată
principala dorinţă a musafirilor a fost să revadă locaşul sfânt
amintit. Deşi nu era zi de sărbătoare creştinească, preotul nos-
tru paroh, cu multă bunăvoinţă, le-a deschis biserica. Mare a
fost uimirea nemţilor văzându-i interiorul ,,strălucind în lu-
mina sfântă” a catapeteasmei, candelabrului, a numeroaselor
icoane donate de enoriaşi, a stranelor şi, mai cu seamă, a mo-
chetei mai de mult donate, ca şi nouă, ce acoperă pardoseala
în întregime.
Dl Mang s-a exprimat că este în interiorul unei imense bi-
juterii denumite ,,castel”, deoarece în Germania biserici de o
asemenea mărime şi frumuseţe interioară, în stil catolic, există
doar la oraşe. Puternic impresionaţi de vizita în locaşul sfânt,
nemţii au depus o sumă de bani în cutia milei.
52
Brăduţul din cer
După ceremonia de rămas bun ei ne-au asigurat că impre-
siile despre ospitalitatea noastră, dar în primul rând despre
biserica revăzută, ca şi acele legate de ,,grădina de rai” bine-
cuvântată de Dumnezeu în care ne ducem traiul, vor rămâne,
cu reverberaţii profunde, în sufletele lor, soţii Mang fiind la o
vârstă respectabilă, apreciind că poposirea lor la noi ar putea
fi şi ultima. Familia noastră şi nemţii au mulţumit părintelui
paroh pentru permisiunea acordată de a vizita locaşul sfânt.
Vedere spre Izvoarele Sucevei
53
Fântâna cu cumpănă
În ţinutul numeroaselor izvoraşe, ţâşnind din piepturile
munţilor stăpâni, locuitorii huţuli se confruntă în această
toamnă cu o vreme lipsită de precipitaţii, cum n-a mai fost de
mult aici.
Unele pâraie cu apă rece şi cristalină au secat. La noi, ele re-
prezintă principala sursă de apă potabilă pentru oameni şi
animale, mai ales în gospodăriile situate pe pantele munţilor
şi prin cătunele răsfirate până-n adâncimile codrilor. Doar în
vatra celor 3 sate componente ale comunei, oamenii, nu puţini
la număr, dispun de instalaţii de apă, băi, tot prin captarea iz-
voarelor. Acuma, în bazinele respective apa a scăzut. În con-
cluzie..., secetă! Până şi râul Suceava a devenit pe alocuri un
firişor de apă! Şi din el se adapă vitele gospodarilor din veci-
nătate. Oamenii din cătunul Bobeica vârf aduc apă tocmai din
locul numit Podul Negru, coborând şi urcând drumul spre
Valea Ţibăului-Cârlibaba cu bidoanele, de mai multe ori pe
zi, pe o distanţă dus-întors de aproximativ 6-7 km. Anotim-
purile îşi urmează rândul lor; va veni iarna, şi încă o iarnă bo-
gată în zăpadă şi ger, după afirmaţiile meteorologilor.
Acum, pe buzele celor care ne ducem veacul înconjuraţi de
munţi stăruie tot mai des cuvântul „apă”. Şi este imposibil să
trecem pe lângă şcoala din satul Izvoarele Sucevei fără a po-
posi puţin pentru a admira o fântână cu cumpănă, desigur o
construcţie-bibelou, pentru frumuseţe şi nu pentru sete! Este
modelată din lemn de câteva cadre ale instituţiei şi de anga-
jaţii Cristian Droniec şi Marcel Mechno, fiind postată chiar în
ograda din faţa clădirii. Rostind „fântână”, spui „apă”, şi mă
gândesc că aceia care au făurit-o cu multă fantezie, simboli-
zând una adevărată, au avut gând de la Tatăl Ceresc.
54
Brăduţul din cer
Dacă aş fi putut da timpul înapoi…

Dar el se scurge pentru fiecare neiertător şi, cu cât înain-
tăm în vârstă, amintirile plăcute din tinereţe se decantează,
devin mai limpezi, mai vii, mai ales pentru aceia dintre noi
care au avut atunci şi continuă să aibă trăiri sufleteşti auten-
tice.
Iar pe 19 septembrie, în deplasarea cu autobuzul spre Câm-
pulung încercam să mai întrezăresc aievea tânărul din anii
1967-1968 când, elev fiind la şcoala sanitară în oraşul de la
poalele Rarăului, deja la activ cu prime ştiri publicate în „Zori
noi”, am cunoscut-o pe doamna Artemisia Ignătescu, res-
ponsabila staţiei de radioficare a localităţii. A fost o mare bu-
curie pentru mine propunerea domniei sale de a fi înregistrat
pe banda magnetofonului cu unele aspecte ale vieţii din
şcoală, iar treptat şi cu scurte însemnări din urbea adolescen-
ţei. Doamna Ignătescu a înţeles pesemne că are în mine un co-
laborator, fireşte modest, aflat la primii paşi pe ogorul
slovelor scrise, cu drag, cu pasiune, iată, care deja îmi dădea
târcoale, începea să mă domine, cucerindu-mă întru-totul în
anii de mai târziu.
Trecerea inexorabilă a vremii, un arc peste timp, mă face să
nu-mi vină a crede că sunt de atunci 44 de ani!!! Iar eu sunt in-
vitat la o lansare de carte, prima, a doamnei Artemisia Ignă-
tescu ajunsă la frumoasa vârstă de 84 de ani. În sala Casei de
Cultură Câmpulung Moldovenesc, numeroşi oameni ai scri-
sului şi nu numai au ţinut să fie prezenţi la acest act de cultură
cu o conotaţie specială. Scriitorii Doina Cernica, Mihai Bur-
duja şi alţi condeieri au vorbit despre carte şi despre activită-
ţile doamnei Artemisia Ignătescu care a propulsat cu dragoste
viaţa culturală a oraşului la cotele ei maxime. Cartea „Bună
ziua tinereţe!” a distinsei autoare adună, prin articolele inse-
55
rate în ea, scrieri ce i-au apărut de-a lungul anilor în cotidie-
nele „Zori noi”, „Crai nou” şi alte publicaţii.
Alătur florilor primite la această memorabilă lansare de
carte sincerele mele urări de sănătate şi „La mulţi ani!” sti-
matei doamne Artemisia Ignătescu.
Potopul alb
Ziua de 29 februarie nu va fi uitată degrabă de locuitorii
comunei.
Încă de dimineaţă, dinspre nord, se pornise vijelia albă. în
scurt timp parcă se unise albul cerului cu cel al pământului!
A căzut atâta zăpadă cât în toată iarna de până acum. Zorii lui
1 Martie ne-au aflat, pur şi simplu, înzăpeziţi. Cu eforturi
mari ne-am făcut cărări prin omătul, pe alocuri, mai înalt de
un metru. Greu ne-am descurcat cu problemele gospodăriei.
Însă 1 Martie început astfel, ca prin minune, avea să devină
spre amiază o zi splendidă „de primăvară!”. Cerul în între-
gime de un albastru intens fără vreo scamă de nor, cu un
soare generos, ne-a făcut să ne pară doar un coşmar ziua cu
viscol. După ce o lună, unele familii au folosit pentru consu-
mul casnic apa din râul Suceava, au aflat-o de acum în fântână
unde îngheţase în perioada amintită.
56
Brăduţul din cer
Surpriza din pădure
Plecasem, ca de obicei, cu dor de munte. O adevărată es-

capadă de piscuri arhicunoscute dar pentru mine mereu
proaspete prin farmecul şi măreţia lor. Ştiţi cum ar veni asta,
o evadare din cotidian în aerul proaspăt al înălţimilor. Un dor
de ducă, pe cărări cunoscute, sub soarele blând şi cerul fără
dâră de nor poposind prin poienile decorate în ierburile gal-
ben-arămii. Cu brazii şi mestecenii străjuindu-le întruchi-
pându-le, prin coclaurile adânci, în oaze mai mari sau mai
mici de lumină şi tihnă. O linişte cuceritoare! Era spre ora
amiezii şi tot parcurgând muntele m-au întâmpinat ,,sforăi-
turile” unui motoraş ce nu mi se părea a fi ale unei huzvarne.
Cum zgomotele ciudate porneau de undeva din apropierea
mea, obiectivul unui periplu numai pentru delectare mă pă-
răsise, atras fiind, fără tăgadă, în plasa unei curiozităţi neaş-
teptate. Tocmai traversasem o poiană, mă strecurasem cu
uşurinţă printr-o perdea de brazi deşălată de vânt (şi de om)
pentru a fi degrabă momit de acele sunete bizare lângă utila-
jul manevrat cu dibăcie de omul din cabina lui, acea cabină
de fapt un schelet metalic acoperit doar pe deasupra, un scut
provizoriu împotriva ploii şi arşiţei.
– Ziua bună!
– Bună! întoarse tânărul capul spre mine nepărăsind ma-
netele maşinăriei. Un excavator mic manevrat cu o dibăcie
greu de imaginat care mă,,vrăjise”.
– Şi vrei să spui că ai urcat coasta muntelui cu excavatorul
pitic care se mişcă rotindu-se pe şenile în ce directie vrei, care
coboară orice pantă cu acea cupă prevăzută de „dinţi” smul-
gând tufele pentru a-şi face traseul...
57
– Dar asta nu e tot îmi zise barbatul oprindu-şi utilajul. Hai
mai aproape şi vei observa ce fac.
– Doar nu te joci în mijlocul codrului – încerc o glumă.
– E joacă sau nu, iată însă bazinul aproape terminat. Cred
că nu e nici un ceas de când l-am început. De fapt nu eu ci
„gura” maşinăriei pe care o dirijez.
– Un bazin?
– Exact. Sunt veteran la treburi din astea. Alţi bărbaţi vor
capta în el apa unui izvoraş. Ş-apoi şanţ de peste 250 m de
1 m adâncime până la casa din vale. Înţelegi?
– Nu prea...
– Ei atunci, deşi nu ne cunoastem, o să-ţi explic luând un
mic răgaz. Şi insul tânăr sări sprinten drept pe dâmbul unde
mă aflam. După ce scoase la iveală, din rucsac, o sticlă şi două
pahare din plastic turnă în ele... cafea şi sorbi primul o în-
ghiţitură. Amator de o asemenea licoare mă trezisem cu pa-
harul plin.
– Uite băiete, începu muncitorul să-şi depene vorbele. Cu
„minunea asta” voi săpa şanţul prin care va trece tubul cu apa
adunată permanent în bazin. Şi calea îmi este printre tufişuri,
brădişuri care sunt smulse pentru a mi se contura înaintarea
viitorului şanţ. Manevrez toate mişcările excavatorului prin
cele două manete. De fapt ca să pricepi mai bine. Una este să
o fac pe loc drept şi alta înfruntând în orice moment aici un
pericol iminent printr-o conducere neatentă.
– E vorba de o instalaţie de apă la acea casă. Adică pentru
consumul propriu, pentru grajd...
– Exact confirmă bărbatul care-şi băuse deja cafeaua.
– Şi când ţi se termină misiunea, bag seama, cam riscantă?
– Când ajung cu săparea şanţului acolo unde gospodarul
îşi va face ,,căminul” după ce tubul care face legătura cu ba-
zinul din pădure este trecut prin şanţ şi acoperit cu lutul scos
din el.
– Căminul?
58
Brăduţul din cer
– Aşa se numeşte. Din el se trage apa în gospodărie.
– Am cam priceput. Mulţumesc pentru explicaţii, ţi-am
răpit din timp...
– Nu. Dimpotrivă. Mi-a făcut plăcere să-ţi dau unele lă-
muriri despre lucrare. Ne strânserăm mâinile cu putere apoi
n-a trebuit mult timp să aud iar motoraşul (dar ce motoraş!),
să constat mişcările caraghioase ale utilajului care pas cu pas
îşi făcea loc pentru săparea şantului. Surpriza din codru, spo-
rită şi mai mult la întoarcerea spre casă când, iarăşi, după pri-
mul strat de zăpadă din această toamnă, după dimineţi cu
brumă şi frig, în locuri ştiute am găsit pipinci încă bune de
consum!
59
Texte publicate în revista Curierul Ucrainean
Brăduţul din cer
Capela dintr-un singur pin

Ca om al locului, receptiv la evenimentele religioase din
comună, am căutat, pe cât mi-a fost posibil, să particip la ele.
Şi cu gând pios faţă de Dumnezeu vi le-am relatat. Aţi aflat
astfel despre ridicarea de către enoriaşii izvoreni a unui
număr însemnat de capeliţe, după Revoluţie, când religia şi-
a deschis larg porţile pentru orice credincios. Scriam că, la noi,
aceste mici aşezăminte de rugăciune sunt 22, necunoscând o
altă aşezare din zona Câmpulung Moldovenesc care să atingă
un asemenea număr. Aceste capeliţe reprezintă, indubitabil,
dragostea pentru Divinitate a ucrainenilor-huţuli. Probabil că
astăzi, numărul acestor bisericuţe este deja mai mare, iar eu
mă voi referi la “capela dintr-un pin”, înălţată de meşteri di-
baci din Măgura, localitatea Ulma, conduşi de Ştefan Maro-
cico.
I se spune astfel deoarece toate lambriurile interioare şi ex-
terioare s-au realizat dintr-un singur arbore din această spe-
cie. În aprilie 2001 avea loc slujba de sfinţire a locului pentru
capelă donat de Ana Jiga (decedată recent), iar în toamna ace-
luiaşi an, pe 14 octombrie, preotul nostru paroh săvârşea
slujba de sfinţire a micului locaş de cult, deja ridicat, purtând
hramul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - sărbă-
torit de atunci an de an la 15 iunie, pe stil vechi. Capela e si-
tuată la intersecţia drumului principal cu cel care duce spre
satul Brodina de Sus. O contribuţie de seamă în bani şi mână
de lucru au adus-o locuitorii caselor din apropiere şi primul
gospodar al comunei, numele lor dorindu-se ştiute de Dom-
nul.
63
Martorul
Hăituită, oare câţi or fi fost, vietatea se strecura cu abilităţi
înnăscute prin tufişurile ce-i camuflau ascunzişul, până atunci
neatins de piaza rea, ochii fiarelor luceau prin frigul întune-
ricului ca licărul stelar. Şi câte un urlet prelung sfâşia tăcerea
încremenită.
Nu visasem.
Era doar prezumţia mea desprinsă din iţele celor petrecute
în prima zi a anului când la mijirea zorilor, cu hârleţul făceam
o spărtură în pojghiţa albă pentru a-mi umple găleata cu apă.
Atunci privirea îmi rămăsese mai întâi risipită în aerul cu in-
flexiuni metalice care-mi tăia respiraţia. Nu-mi puteam fixa
ochii spre ciuta ajunsă pe mal, aflată acum în agonie din al
cărei corp ciopârţit se prelingeau firişoare roşii ce se închegau
la întâlnirea cu gerul. între timp, ziua se făcuse albă, fulguind
sporadic, ţepos, din cei câţiva nori ce desenară bolta azurie.
N-aveam semnal pe mobil. Pe unicul drum nici un trecător.
Un peisaj selenar în care doar eu eram aplecat acum spre
blânda apariţie ce se poticnea poate în ultima suflare.
Şi iată că Ţabrea, vecinul meu, de peste deal, deja apăruse,
iscodind împrejurimile, apoi cu lovituri de secure, desprinse
picioarele de dinapoi ale sălbăticiunii. Gâfâind, se îndreptă
de spate. Pitit cum mă aflam după o stâncă probabil nu mă
observase. Şi cu povara pe spate pe aici ţi-e drumul! In beznă
câinii avuseseră şi ei ocupaţie. Mobilul totuşi nu-mi dăduse
semne de viaţă, se pornise inopinat viforniţa, abia reuşind să
ajung cu găleata în curte. Aici, însă, mă pironise locului, o în-
trebare. Oare ciuta fusese cu adevărat încolţită de lupi căci îl
ştiam pe Ţabrea săditor de jmâcuri...
64
Brăduţul din cer
„Citeşte şi tu!”, ca Ioanina

Ioanina Vovciuc. O elevă, din clasa a VII-a la Şcoala cu cla-
sele I-VIII din satul Izvoarele Sucevei a devenit cunoscută din-
colo de hotarele munţilor ce ne izolează oarecum de lumea
cea largă. Un nume de fată devenit celebru pentru zona în
care trăim şi nu peste noapte ca o minune dintr-un basm, ci
printr-o pasiune aparte ce o domină de mai mulţi ani, har din
naştere, mândrie astăzi a învăţământului izvorean şi se va
vedea, nu numai al lui. Am cunoscut-o mai bine, alături de
mama ei, la serbarea sfârşitului de an şcolar, ţinută în pito-
rescul loc al terenului de sport al instituţiei. Avea în braţe mai
multe buchete de flori, chipul îi surâdea de emoţie şi fericire.
Ioanina Vovciuc este deţinătoarea mai multor diplome:
Premiul I pentru rezultatele obţinute la Concursul Naţional
Interdisciplinar de creaţie literară şi plastică „Citeşte şi tu!“
ediţia a III- a, etapa judeţeană, martie 2011;
Premiul II la Expoziţia Naţională - Concurs SFINTELE
PAŞTI, 2011 din 22 aprilie de la Iaşi pentru lucrările cu des-
ene;
Diploma de Excelenţă din partea Şcolii pentru rezultatele
deosebite la concursurile judeţene şi naţionale. Şi alte două
diplome de merit obţinute la concursurile naţionale OLIM-
PIADELE CUNOAŞTERII, etapa a II-a cu 58 de puncte la
proba de limba română, 82 de puncte la limba franceză, la fa-
zele judeţene.
Cinste acestei eleve, părinţilor care au crescut-o şi educat-o.
Şi nu în ultimul rând, cuvinte de mândrie dascălilor ei, direc-
torului şcolii.
65
Toaca
Cam totdeauna le admiram în pădure. De aceea, nu mică
mi-a fost surprinderea atunci când, străbătând drumul spre
poştă (acum cu sediul la un fost „privat”), oricum mult mai
aproape de locuinţa mea, pe lătunoaiele gardului din stânga,
în sensul înaintării, le-am auzit, le-am observat, mi-am îngă-
duit mici popasuri pentru a le admira. Nu s-au sinchisit de
prezenţa mea, continuându-şi treaba. Adică repezindu-şi cio-
curile subţiri şi ascuţite într-un ritm rapid şi cu o forţă greu de
imaginat în scoarţa lemnului. Mai rar mi-a fost dat să particip
la un asemenea „spectacol”, într-un fel „ciudat” bine proţă-
pite pe gardul din sat. Aceste păsări au părăsit temporar co-
drul pentru a-şi găsi hrana în locurile descrise şi,
urmărindu-le căutarea asiduă, mă întrebasem ce vor fi găsit
sub scoarţa uscată a lătunoaielor. Viermişori, insecte... Poate!
Dar câtă insistenţă în aflarea sau neaflarea lor! Mi s-au părut
interesante deci locurile pe unde au poposit ciocănitorile. Le-
o mai fi dat cineva importanţă? Cine ştie... Adevărul este că
acest „spectacol matinal” mi-a retrezit în suflet dorul de a le
vedea la ele acasă, prin munţii din Izvoarele Sucevei colindaţi
de mine, în anii petrecuţi aici (mai cu seamă în cei 26 de ani
de serviciu ca asistent medical) de nenumărate ori!
66
Brăduţul din cer
Viaţă, picătură cu picătură

Le-am trecut pragul caselor, nici nu ştiu de câte ori, mai
ales în perioada de plină activitate sanitară. Le cunosc deci
bine nu numai starea de sănătate (din trecut şi cea actuală), ci
şi modul de viaţă. Mai întâi le voi enumera numele, cu men-
ţiunea că au „pe umeri“ între 80 şi 90 de ani şi trăiesc pe me-
leagul mioritic al Izvoarelor Sucevei: Ana Macovei, Dumitru
Droniuc, Ecaterina Gherula (fiul ei, consilier bisericesc, are
peste 70 de ani), Ana Jiga (alias Gigicha) Mihail Mechno, Eu-
dochia Mechno,
Paraschiva Debrean, Ana Daneliuc, Eudochia Hutopilă
(Petrycha, cum o ştie satul), Raveca Culaş, Raveca Danilas-
ciuc, Ecaterina Lucescu (pacienta mea de acum), iar lista ar
putea include şi alţi longevivi. Secretul vârstei lor? E simplu
de bănuit. Credinţa în Dumnezeu, munca la pădure sau cu
animalele, în aerul revigorant de la noi, aer de munte, mân-
carea naturală, din produsele gospodăriei (lapte, brânză, ouă,
carne, fructe şi legume), o hrană fără excese.
Şi acum, câte ceva, despre Ecaterina Lucescu, care, depă-
şind 88 de ani, la a doua paralizie, este menţinută în viaţă doar
de perfuziile pe care i le administrez. Viaţă, picătură cu pică-
tură, după cum se prelinge lichidul vital din punga de plas-
tic. Şi când se vor termina perfuziile... doar bunul Dumnezeu
mai poate face o minune! Şi-o doresc mult - şi se roagă Tată-
lui Ceresc - fiul Aurel, fiicele Victoria şi Maria. Soţul Ecateri-
nei, Nicanor Lucescu, a trăit 91 de ani! Ca şi soţia lui, a muncit
în gospodărie.
67
Fraţii Georgiana şi Gheorghiţă Proţiuc

Fetiţa în clasa a doua, băieţelul de 6 ani la grădiniţă. Nu le-
aş fi sesizat, în graba mea de a traversa unicul drum principal
de aici, spre râul Suceava, cu 2 găleţi în mână, dacă nu le-aş fi
auzit bineţea: „Hristos a înviat!” „.Adevărat a înviat!” le-am
răspuns.
„Frumos!“ mi-am zis apoi, aceste cuvinte adunând în ele,
la vârsta lor fragedă, educaţia religioasă din familie. Dragos-
tea pentru Divinitate este adânc înrădăcinată din moşi-stră-
moşi la locuitorii din Izvoarele Sucevei, oameni gospodari,
harnici şi uniţi la bine şi la greu, unii dintre ei ctitori de cape-
liţe, troiţe şi de biserici. Referindu-mă la cei doi copii pe care
i-am întâlnit în dimineaţa zilei de 18 mai trebuie să afirm că
elevii şcolii din sat, înaintea începerii anului şcolar, se spove-
desc la părintele nostru paroh Valentin Ardelean, un grup de
copii (fetiţe şi băieţi) rostesc şi cântă în fiecare duminică la bi-
serică „Crezul“ şi „Tatăl nostru“.
Frumoasă şi emoţionantă pilda religioasă a tinerelor vlăs-
tare de pe meleagul răsărit de sub pleoapa codrilor veşnic
verzi, de un pitoresc aparte.
68
Brăduţul din cer
Mădălina Slusarec
Mădălina, fiica lui Slusarec Petru şi Elena, oameni gospo-
dari şi de omenie, şi-a descoperit încă de copilă vocaţia cân-
tecului popular ucrainean şi bucovinean. Primele clase de
gimnaziu de la şcoala sat Izvoarele Sucevei îi devin antren
pentru pasiune mai ales la serbările sfârşitului de an şcolar.
Auzisem nu demult despre ea prin „gura lumii“, însă pen-
tru o dovadă certă a talentului ei am abordat-o recent să mi se
prezinte. Fata aceasta trecută ceva de 16 ani este acum elevă
în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din
Suceava.
Din clasa a VI-a, s-a înscris la clubul copiilor din Câmpu-
lung Moldovenesc unde îndrumătorul cultural Liviu Boşneag
a însoţit-o cu un grup de eleve din oraş să cânte la anumite
serbări şi alte manifestări la şcoli şi licee din Capitală. Debu-
tul şi-l face în 2010 cu melodii populare la posturile TV ETNO
şi OTV, iar în 2011, apare săptămânal în zilele de luni la emi-
siunea TV FAVORIT între orele 19-21 cu piesa FLORICEA DE
PĂPĂDIE înregistrată de Constantin Atodiresei, profesorul
ei de canto. În studioul aceluiaşi profesor din Suceava va mai
înregistra cântecele: DRAG MI-E MIE CÂNTECUL, PLÂN-
GEŢI OCHI ŞI LĂCRIMAŢI, CU GĂINA LA NĂNAŞ.
– Ce planuri de viitor mai are Mădălina?
– Vreau să-mi înregistrez cântecele pe CD- uri. Doresc să-
mi termin liceul apoi să urmez Conservatorul de Muzică din
Cluj.
– Frumos, Mădălina, n-am ce zice. Tu şi cu Ioanina Vov-
ciuc, despre care cititorii au aflat deja din ziar, sunteţi tinere
talente născute pe aceste plaiuri, în anii trecuţi „uitate parcă
de lume!“ Cinste vouă şi succes!
69
Coliviile
În urmă cu câteva dimineţi, le-am auzit ciripitul în pădure;

or fi fost zgribulite după aşternerea primelor ninsori. Mie însă
mi s-au părut zglobii ca la un început de Florar! Şi gândul mi
s-a abătut la căsuţele în miniatură, viu colorate, aninate în bra-
zii din faţa impunătoarei clădiri a şcolii din satul Izvoarele
Sucevei, cu interioarele şi exteriorul reabilitate după standar-
dele acum în vigoare, o adevărată bijuterie a ţinutului. Cu
drag să înveţe copiii în ea! Situată în centrul aşezării, în apro-
pierea râului Suceava, pe valea mioritică a Obcinelor bucovi-
nene, deci într-un cadru natural deosebit de pitoresc, încă
înainte de a intra pe portiţa clădirii îţi încântă privirea coli-
viile instalate în pomi de către elevi. Frumoasă iniţiativă şi
demnă de urmat şi pentru alte şcoli din judeţ şi din ţară.
70
Brăduţul din cer
„Printre oglinzi de soare”

Volumul la care ne referim în cele ce urmează a apărut la
editura Penumbre, Bucureşti, în 2012, înmănunchează între
coperte 58 de pagini şi este al nouălea în şirul de titluri
apărute sub semnătura lui Decebal Alexandru Seul. Un motto
ne dă oarecare indicii asupra conţinutului: “Printre oglinzi de
soare,/ Mugurele se visează floare”.
Asemeni altor cărţi ale aceluiaşi autor, volumul de faţă be-
neficiază de ilustraţii, copertă şi interior realizate de artistul
plastic bucovinean Ion Maftei. Şi aici apare împletirea până
la contopire a elementului grafic cu ideea poetică pe care o
ilustrează.
Cartea este formată din două părţi, după cum muntele sau
marea au fost, pe rând, decorul momentului de inspiraţie şi
cuprinde versuri, în cea mai mare parte distihuri şi tristihuri,
concretizate în micropoeme, care, fără a urma normele pro-
zodice respective, trimit cu gândul la haiku.
Gândită mult, cizelată şi exprimată concis, poezia lui De-
cebal Alexandru Seul apare ca o suită de sclipiri prin care se
exhibă, nolens volens, sensibilitatea în cele mai multe cazuri
stimulată de contemplarea meditativă a naturii: „Cântecul ce-
tinii,/ Simfonia pădurii” sau: „Plânge iarba/ cu lacrimi de
rouă”. Nu putem vorbi de erotism, de multele referiri la cea
ce până nu demult era considerat licenţios, cu care încearcă
să ne obişnuiască o parte din poezia contemporană; în scrii-
tura lui Decebal Alexandru Seul apar doar tainice pomeniri
ale nobilului sentiment uman al iubirii, discret şi (de ce nu?)
şoptit: “O fată aleargă/ Desculţă prin iarbă/ Cu trupu-i de
şoaptă” sau „Foşnetul cetinii,/ Susurul izvorului/ Cântecul
dorului”. Cu altă ocazie observam, în profunzimea rândurilor
73
unui alt volum semnat Decebal Alexandru Seul, şansa de care
se bucură firele de iarbă care sunt scutite de a cunoaşte care
este pagina din dicţionar la care se găseşte substantivul
„coasă”; ceva asemănător vedem în versurile dedicate relaţiei
dintre civilizaţie şi natură: „Sub tăiş de secure/ Dispare pă-
durea”. Nici nu se putea ca un bucovinean, mai ales unul care
îşi bucură periodic sufletul cu plimbări pe munte, să nu simtă,
în mod dureros, absenţa copacilor alungaţi şi supuşi meta-
morfozei care transformă totul în bani. Inutil? Probabil. Cel
puţin aşa spune autorul referindu-se la cel considerat bogat şi
care: „Nu se mai gândeşte/ Că viaţa-i trecătoare”.
Fără virulenţă sunt deconspirate defectele omeneşti con-
trastante cu puritatea plină de măreţie a naturii, cupiditatea,
zgârcenia, nepăsarea faţă de spiritualitate şi chiar de demo-
data bunătate. Asta în diametrală opoziţie cu singurătatea fa-
vorizantă a artistului: „Bate ploaia-n geam/ Şi o aud numai
eu” sau sărăcia materială care face loc adevăratei bogăţii:
„Avea un pumn de sare,/ Apa din căldare,/ Ş-un suflet plin
de soare”. Uneori muntele se retrage din scenă şi apare amin-
tirea mării: „Pescăruşul: Pe o aripă poartă cerul,/ Pe alta
marea,/ Şi-n ea plonjează cu zarea”.
Ceea ce a sugerat prin proză întăreşte prin poezie: Decebal
Alexandru Seul este un meditativ, un observator al realităţii
pe care o traduce în limbajul trăirilor proprii, formând astfel
cărămizile cu care îşi clădeşte paginile cărţilor cu care, perio-
dic, ne aminteşte de filonul de sensibilitate care se află în
adâncul spiritual al Bucovinei.
Ioan Mugurel Sassu
74
Brăduţul din cer
Încă o carte
Undeva, în eter, cineva privea de sus textele condeierului
de la Izvoarele Sucevei, „rătăcite” în paginile acestui ziar. Fap-
tul mărunt, doar aparent nesemnificativ, gestul neeroic, dar
important pentru obşte, gândul necotropit neapărat de filo-
sofie adâncă, dar fortificator de conştiinţă asemenea sfatului
părintesc, o întoarcere către sine fără să coboare în egoism -
acesta este „arealul” ideatic al textelor semnate de Decebal
Alexandru Seul. Cum ziarul nostru se citeşte la Izvoarele Su-
cevei, semnătura lui D.A. Seul are importanţa ei. Cum lumea
satului citeşte ziarul acesta, textul inspirat din viaţa satului
are locul lui. Iată motivul pentru care şi Decebal Alexandru
Seul şi alte condeie din afara redacţiei îşi găsesc locul în cu-
prinsul ziarului. Şi, de ce să n-o spunem şi pe aceasta? Iată
„calea” prin care dl Seul şi alţii îşi pot construi materialul pen-
tru o carte. Pentru încă o carte – Ploi de flori (Ed. Accent Print,
2011, Suceava), care adună, ca şi altele apărute înaintea aces-
teia, materiale apărute (mai ales) în ziarul „Crai nou” (D.T.)
75
Brăduţul din cer
Imagini din Izvoarele Sucevei
77
Brăduţul din cer
79
Brăduţul din cer
81
Brăduţul din cer
83
Brăduţul din cer
85
Brăduţul din cer
87
Brăduţul din cer
89
Brăduţul din cer
91
Brăduţul din cer
93
Brăduţul din cer
95
Brăduţul din cer
97
Brăduţul din cer
99
Brăduţul din cer
101
Brăduţul din cer
103
Brăduţul din cer
Cuprins
Din partea autorului ..........................................................................5
Selecţie de texte din cotidianul Crai Nou din Suceava
Un drept sfânt......................................................................................9
Ciocănitoarea din... grădină ! ..........................................................11
„Ai tăiat un arbore, plantează zece!” ............................................12
Mesteacănul ......................................................................................13
Povârnişul ..........................................................................................14
Căutând urmele paşilor tăi! ............................................................15
Pe drumuri bănăţene ........................................................................16
Chemarea pădurilor ........................................................................17
Mădălina noastră ..............................................................................18
Păţaniile ..............................................................................................19
Vară târzie! ........................................................................................20
Brăduţul din cer ................................................................................21
(strofă din poezia Tragedie, compusă de prof. Traian-Seul Ungu-
rean din volumul Ploi de flori, editura Accent Print Suceava,
2011) ....................................................................................................21
Halăul ................................................................................................22
Suntem, oare, mai bogaţi ? ..............................................................24
Cartea la ea acasă ..............................................................................25
Cărarea................................................................................................27
Călătoria ............................................................................................28
A dansat şi a cântat… ......................................................................29
Slujbă religioasă în aer liber ............................................................30
Produsul minune! ............................................................................30
Crucea ................................................................................................31
Dincolo de molizi... ..........................................................................32
În locul acesta dintre izvoare si munţi... ........................................33
Târgul de toamnă al fructelor de pădure ......................................34
Gestul unor elevi ..............................................................................35
„Meridian 25”, pe culmi de glorie ..................................................36
105
Apa ......................................................................................................39
Întâmplări din iernile de altădată ..................................................40
Ger de a îngheţat apa-n fântâni! ....................................................41
Motocel ..............................................................................................42
Au reapărut margaretele..................................................................43
Unde sunt parazăpezile de altădată ..............................................44
Brăduţul..............................................................................................45
Bătrânul din autogară ......................................................................47
Pomenirea răposaţilor ......................................................................49
O vizită surpriză................................................................................50
În miez de Florar ..............................................................................51
Nemţii la Izvoarele Sucevei ............................................................52
Fântâna cu cumpănă ........................................................................54
Dacă aş fi putut da timpul înapoi… ..............................................55
Potopul alb ........................................................................................56
Surpriza din pădure..........................................................................57
Texte publicate în revista Curierul Ucrainean
Capela dintr-un singur pin ..............................................................63

Martorul ............................................................................................64
„Citeşte şi tu!”, ca Ioanina................................................................65
Toaca ..................................................................................................66
Viaţă, picătură cu picătură ..............................................................67
Fraţii Georgiana şi Gheorghiţă Proţiuc..........................................68
Mădălina Slusarec ............................................................................69
Coliviile ..............................................................................................70
„Printre oglinzi de soare” ................................................................73

Încă o carte ........................................................................................75
Imagini din Izvoarele Sucevei ........................................................77

Bradutul Din Cer PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bradutul Din Cer PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Decebal Alexandru Seul

BRĂDUŢUL DIN CER

Zâmbetul, Editura Cuvântul nostru, Suceava 2005

Brăduţul din cer

Coperta: Cristian Radu

Din partea autorului

„Bună dimineaţa, viaţă!”, „Ploi de flori” şi volumul de faţă,

Ciocănitoarea din... grădină !

„Ai tăiat un arbore, plantează zece!”

Căutând urmele paşilor tăi!

Brăduţul din cer

fiului meu Ovidiu Alexandru

Suiam împreună munţii, cu acea bucurie copilărească din

Durerea e prea mare! N-am pentru ea cuvinte!

(strofă din poezia Tragedie, compusă de prof. Traian-Seul Ungurean

Suntem, oare, mai bogaţi ?

Slujbă religioasă în aer liber

În locul acesta dintre izvoare si munţi...

Târgul de toamnă al fructelor de pădure

Gestul unor elevi

„Meridian 25”, pe culmi de glorie

Întâmplări din iernile de altădată

Ger de a îngheţat apa-n fântâni!

Unde sunt parazăpezile de altădată

Bătrânul din autogară

Nemţii la Izvoarele Sucevei

Vedere spre Izvoarele Sucevei

Dacă aş fi putut da timpul înapoi…

Surpriza din pădure

Plecasem, ca de obicei, cu dor de munte. O adevărată es-

Capela dintr-un singur pin

„Citeşte şi tu!”, ca Ioanina

Viaţă, picătură cu picătură

Fraţii Georgiana şi Gheorghiţă Proţiuc

În urmă cu câteva dimineţi, le-am auzit ciripitul în pădure;

„Printre oglinzi de soare”

Imagini din Izvoarele Sucevei

Din partea autorului ..........................................................................5

Selecţie de texte din cotidianul Crai Nou din Suceava

Texte publicate în revista Curierul Ucrainean

Capela dintr-un singur pin ..............................................................63

„Printre oglinzi de soare” ................................................................73

S-ar putea să vă placă și