Peripețiile Alicei În Țara Minunilor

Alice este o fetiță ca toate fetițele.Îi plac poveștile. Într-o zi adoarme cu gîndul
la ele și începe să viseze că se afflă într-o ,,țară a minunilor”. Aici se petrec tot
felul de întîmplări, cum numai în povești se pot întîmpla.

Astfel, de pildă, ea descoperă aici că se poate face mai mare sau mai mică,
după nevoie.

Iat-o îmcercînd să pătrundă într-o grădină fermecată, de care o despărțea însă o

usiță atît de scundă, încît nici capul nu-i putea intra. Ce-i de făcut? ”Ah ce bine
ar fi să mă pot strînge ca o lunetă”, se gîndea ea. Și tocmai atunci, găsește o
sticluță pe eticheta căreia stătea scris cu litere frumoase și mari, de tipar: ”Bea-
mă”.

Ușor de zis: ”Bea-mă”, dar Alice, o fetiță înțeleaptă, cuminte, nu era să se

repeadă să facă una ca asta.

-Ba nu, zise ea, întîi să mă uit, să văd dacă nu cumva scrie pe sticlă: ”Otravă”.
Lewis Carroll

Cântec

Fumoasă ești,pădurea mea,

Când umbra-i înca rară
Și printre crengi adie-abia
Vânt de primăvară...

Când de sub frunze moartea ies

În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea

Cărări de soare pline,
 Frumoasă ești,pădurea mea,
Și singură ca mine...
George topîrceanu

Amintiri din copilarire

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile
noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa
părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi
vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii.

Ş-apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat de oameni

fără căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu
gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora,
dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte
preoţi şi dascăli şi poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.

Ion Creanga